România ar fi putut avea excedent, iar nu deficit bugetar, dacă ar fi aplicat corect și la timp Directiva UE nr. 1164/2016 de stabilire a normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale.
(I)
În Directiva 1164, la paragrafele 1, 11 și 14, se poate citi:
(i) Actualele priorități politice în ceea ce privește impozitarea internațională subliniază necesitatea de a garanta faptul că impozitele sunt plătite acolo unde sunt generate profiturile și valoarea. Prin urmare, este esențial să se restabilească încrederea în echitatea sistemelor fiscale și să se permită guvernelor să își exercite în mod efectiv suveranitatea fiscală*.
Este necesar să se stabilească o rată a deductibilității care să se refere la câștigurile contribuabilului înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA).
(ii) Normele privind societățile străine controlate (SSC) au ca rezultat reatribuirea veniturilor unei filiale controlate care este supusă unui impozit scăzut către societatea-mamă. Ulterior, societatea-mamă devine impozabilă pentru aceste venituri atribuite în statul membru în care are rezidența fiscală. În funcție de prioritățile politice ale statului respectiv, normele privind SSC pot viza în întregime filiala supusă unui impozit scăzut sau categorii specifice de venituri sau se pot limita la veniturile care au fost transferate în mod artificial către filială.
(iii) Este necesar să se clarifice faptul că punerea în aplicare a normelor pentru combaterea practicilor de evitare a obligațiilor fiscale, prevăzute în prezenta directivă, nu ar trebui să aducă atingere obligației contribuabililor de a respecta principiul concurenței depline sau dreptul statului membru de a majora o obligație fiscală în conformitate cu principiul deplinei concurențe, dacă este cazul**.
În Directiva 1164, la art. 4 (1) și art. 6 se poate citi:
(i) Costurile excedentare ale îndatorării sunt deductibile în perioada fiscală în care sunt suportate doar până la 30 % din câștigurile contribuabilului înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA).
(ii) În scopul calculării obligațiilor fiscale ale societăților, statele membre nu iau în considerare un acord sau o serie de acorduri care, având în vedere toate faptele și circumstanțele relevante, nu sunt autentice, fiind întreprinse cu scopul principal […] de a obține un avantaj fiscal care contravine obiectului sau scopului dreptului fiscal aplicabil. […]
Un acord sau o serie de acorduri sunt considerate ca nefiind autentice în măsura în care nu sunt întreprinse din motive comerciale valabile care reflectă realitatea economică.
În cazul în care un acord sau o serie de acorduri nu este luat(ă) în considerare în conformitate cu alineatul (1), obligația fiscală se calculează în conformitate cu dreptul intern.
Cu astfel de instrumente legale la dispoziție, Statul român ar fi putut să recupereze de la „optimizatorii” fiscali zeci de miliarde de euro anual, doar că, desigur, nu au existat curajul și voința politică necesare pentru așa ceva ...
*precum se observă, directiva vorbește pe șleau de suveranitatea fiscală a guvernelor, adică a statelor membre; conceptul de suveranitate europeană este ilegal, din acest punct de vedere; de altfel, este un concept absurd, devreme ce UE este o construcție juridică bazată pe o alianță între state suverane, iar nu un stat federal
**optimizarea fiscală poate fi considerată practică anti-concurențială; „optimizatorul” fiscal poate fi sanționat cu amendă de până la 4% din cifra de afaceri ... ; dacă asta s-ar întâmpla unui număr de 10 mari corporații care practică optimizarea fiscală, ar interveni efectul de disuasiune (descurajare, intimidare), restul competitorilor de pe piață fiind indirect determinați să se conformeze și să nu mai fure plus-valoarea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu