Sfânta Biserica Ortodoxă

luni, 30 decembrie 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Două tipuri de întrebări obsedante şi pline de obidă care ne muncesc minţile şi sufletele cu ocazia fiecărei noi catastrofe care depăşeşte în tragism şi absurditate dezastrul imediat anterior.


Sunt două tipuri de întrebări obsedante şi pline de obidă care ne muncesc minţile şi sufletele cu ocazia fiecărei noi catastrofe care depăşeşte în tragism şi absurditate dezastrul imediat anterior.

Pe scurt, iată-le: de ce ei nu păţesc niciodată nimic? de ce noi, în schimb, suntem vinovaţi fără vină sau suspecţi uzuali?
Pe larg, iată-le:
(i) cum este posibil ca, pentru ilegalităţi atât de făţişe, comise parcă
(a) în dispreţul armatelor de organe de control şi al redundantelor autorităţi plătite regeşte din bani publici,
(b) sfidând eticheta de cea mai "transparentă" şi mai "informată" dintre lumi şi
(c) batjocorind "ordinea liberală bazată pe reguli",
infractorii, criminalii, drogaţii şi chiar nătărăii care, din incompetenţă crasă, aruncă în aer bugete naţionale, spitale sau depozite de carburant, să reuşească mereu să scape nepedepsiţi şi nevătămaţi?
(ii) cum e posibil ca, în timp ce noi, toţi ceilalţi, am ajuns să fim suspectaţi, controlaţi, executaţi silit, carantinaţi şi spionaţi permanent, o întreagă pletoră de corupţi, de prestatori de servicii infracţionale şi de cocalari să reuşească să îşi blureze identitatea şi să îşi dilueze vina în mulţime, fiind mereu beneficiari ai imunităţii de răspunderea juridică, morală sau politică?
Explicaţia simplificată se rezumă la două atribute ale lumii subterane şi ale statului profund: stabilitatea şi predictibilitatea.
E despre circulația elitelor și statul paralel.
Știu, veți ridica din sprânceană, veți acuza, veți apela la clișee, veți striga “uite nebunul, conspiraționistul, extremistul”.
Dar nu vă grăbiți: e totul probat științific, e studiat demult în sociologie, criminologie și politologie. Și există soluții. Doar că milioane de oameni nu-s pregătiți să le perceapă și să le aplice.
(va urma)
Notă pentru nedumeriți și sceptici: în timp ce acești lamentabili prostocrați și-au făcut de cap, lumea a dormit; eu, personal, cu mult înainte de a fi politician, am pus la dispoziție mereu modele de acțiune și denunț contra lui Cîțu, Arafat, mai nou Iohannis; nu s-a mișcat nimeni; toți așteaptă ca alții să o facă; revoluția judiciară chiar nu se poate face cu vorbe, ci cu acțiuni și denunțuri; dar poate că va fi revoluție - revoluție; la cât de mult strâng ăștia șurubul ca niște proști ce se află, nu m-ar mira ca în ianuarie să avem zeci de proteste cu sute de mii de oameni în stradă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu