Sfânta Biserica Ortodoxă

joi, 22 august 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Îmi pare rău să o spun, dar Legea recalculării pensiilor nr.360/2023 conține, atât la nivel de intenție, cât și la nivel de formă a reglementării, o ticăloșie.


Îmi pare rău să o spun, dar Legea recalculării pensiilor nr.360/2023 conține, atât la nivel de intenție, cât și la nivel de formă a reglementării, o ticăloșie. 

În anul 2019, cu chinuri și atacuri la CCR, s-a emis Legea nr.127/2019, care prevedea că punctul de pensie trebuia să crească, până în 2023, cu 40%. Toate pensiile urmau să crească prin acest algoritm simplu. În 2024, ar fi trebuit să se adauge pensiilor aflate în plată atât procentul de inflație anual, cât și un spor de 50% din creșterea venitului mediu brut pe economie pe anul 2023.

Mi-amintesc și acum dezbaterile de la A3 și Rtv. Ce eforturi magnifice, volute aritmetice și retorici de circ se derulau ca să se probeze că “nu e, domne, bani” pentru această majorare… M-am opus trendului, am zis mereu că e drept și e logic ca pensionarii să primească această majorare, căci era vorba de un drept câștigat prin contributivitate. A nu plăti acea sumă suplimentară ar însemna ruperea solidarității între generații și refuzul societății de azi de a-și plăti o datorie către seniori.  

Notă: între timp cuantumul și numărul pensiilor “speciale”, adică, neo-feudale, au crescut continuu. La fel și numărul sinecurilor pe bani publici. 

Toate guvernele de atunci încoace, toți politicienii psd, pnl, usr și udmr, toți „săfii” la România, de la Iohannis, la Șică Orban, Cîțu, Ciucă și Ciolacu, au amânat mereu acea lege, pe diverse pretexte. Prin Legea nr.360/2023 au abrogat-o. Nu din 1 septembrie, ci din 1 ianuarie, ca să nu mai fie niciun dubiu în privința intenție ticăloase de a refuza oamenilor acea majorare cu 40%. Ironic, această majorare nici nu era mare brânză, pentru că, între timp, putrea de cumpărare a leului a scăzut cu 60%... 

Legea din 2019 a fost abandonată, în favoarea unei bazaconii de “recalculări”, care reduce, îngheață sau majorează cu 3 lei pensiile aflate în plată. 

Există grupe persoane cu dizabilități care spun că li s-au înjumătățit drepturile. De exemplu, nevăzătorii, care vor ieși zilele astea la protest, susțin că li s-au redus drepturile cu 60%. Să iei bani de la persoane cu dizabilități este răutate pură, e cinism de tipul celui care pretinde că un pacient aflat la reanimare este un deficit bugetar. 

Sunt foarte multe zeci de mii de cazuri de pensii majorate prin decizii ale instanțelor, dar care se reduc masiv prin “recalculare”. Pur și simplu, softul a fost conceput în așa fel încât să nu ia în calcul deciziile instanțelor. Softul ignoră chiar și acele decizii care au efect erga omnes (hotârâri preliminare de interpretate, decizii date în recurs în interesul legii), unele dintre ele fiind foarte recente, datând din 2023-2024. Legea minunatei „recalculări” a reușit să inventeze, iată, și o metodă de a încălca hotărâri judecătorești definitive. Venind de la Statul român, așa ceva pune categoric în umbră orice efort de a reclădi și consolidat statul de drept, aproape iremediabil compromis în plandemie de oameni ca Arafat, care spunea că pentru el nu contează Constituția ...  

Sistemul “punctelor de stabilitate” a luat mie de lei de la cei care au lucrat în condiții grele/deosebite. Punctele de stabilitate se aplică doar în caz de vechime de minim 25 de ani în muncă. Or, minerii sau salariații din nuclear, chimie, mari șantiere, ieșeau la pensie mai devreme, lor alocându-se luni suplimentare pentru fiecare an de muncă. Un astfel de ex-salariat, acum pensionar, avea 15 ani de muncă efectivă, dar peste 25 de ani prin alocare de luni suplimentare pentru muncă în condiții dificile. Numai că acestuia nu i se mai acordă nimic, căci textul a fost conceput de un nepriceput, care nu a avut în față imaginea de ansamblu, ci doar porunca de a nu mai permite pensionarea la vechimi prea mici.  

Pentru că încalcă principiul speranței legitime, toate aceste decizii pot fi contestate. Azi voi face publice câteva modele de contestație.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu