Lecționar - Săptămâna XX după Rusalii: Duminică:la Utrenie – In 20, 19-31.
Noul Testament
Evanghelia după Ioan
Cap. 20 Învierea lui Iisus. Iisus i Se arată Mariei Magdalena, apoi ucenicilor. Iisus şi Toma.
19 Deci, fiind seară în acea zi de'ntâi a săptămânii, şi uşile fiind încuiate acolo unde ucenicii erau adunaţi de frica Iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!“
Mc 16:14 Lc 24:36 In 7:13 In 9:22 In 19:38 In 20:1 In 20:26 FA 13:31 FA 20:7 1Co 15:5
20 Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s'au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul.
Lc 24:39 In 16:20 In 16:22 In 19:34 In 20:25 In 20:27
21 Atunci Iisus le-a zis iarăşi: „Pace vouă! Aşa cum Tatăl M'a trimis pe Mine, tot astfel şi Eu vă trimit pe voi“.
In 17:18
22 Şi zicând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!,
23 cărora le veţi ierta păcatele, li se vor ierta; cărora le veţi ţine, ţinute vor fi“.
Mt 16:19 Mt 18:18
24 Dar Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.
In 11:16 In 21:2
25 Deci i-au zis ceilalţi ucenici: „L-am văzut pe Domnul!“ Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea eu în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu-mi voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede“.
In 19:34 In 20:20
26 Şi, după opt zile, ucenicii Săi erau iarăşi înlăuntru, şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijloc şi a zis: „Pace vouă!“
In 20:19
27 Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul tău încoace; şi vezi mâinile Mele; şi adu-ţi mâna ta şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios!“
Lc 24:39 In 19:34 In 20:20 In 20:25
28 Răspunzând Toma, I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!“
Ps 117:28
29 Iisus i-a zis: „Pentru că M'ai văzut, ai crezut; fericiţi cei ce au crezut fără să fi văzut!“
2Co 5:7 1Ptr 1:8
30 Şi încă multe alte minuni a făcut Iisus în faţa ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
In 21:25
31 Iar acestea s'au scris, pentru ca voi să credeţi că Iisus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, viaţă să aveţi întru numele Lui.
In 3:15 Rm 15:4 1In 5:13
Lecționar - Săptămâna XX după Rusalii: Duminică: la Liturghie – Ga 1, 11-19; Noul Testament
Epistola către Galateni
Cap. 1 Salutare. Nu există altă Evanghelie. Cum a devenit Pavel apostol.
11 Căci vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
1Co 15:1 Ga 1:1 1Tes 2:13
12 pentru că nici eu g nu de la om am primit-o sau am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.
FA 26:15-16 2Co 12:1 Ga 1:1 1Tes 2:13
13 Căci aţi auzit de purtarea mea de altădată întru iudaism, că peste măsură prigoneam Biserica lui Dumnezeu şi o pustiam,
FA 8:3 FA 9:1 FA 9:14 FA 9:21 FA 22:4-5 FA 26:9-11 1Tim 1:13
14 şi spoream în iudaism mai mult decât mulţi din cei ce erau de vârsta mea în neamul meu, ca nimeni altul fiind eu râvnitor al predaniilor mele părinteşti.
FA 22:3
15 Dar când a binevoit Dumnezeu, Cel ce m'a ales h încă din pântecele maicii mele şi prin harul Său m'a chemat
Is 49:1 Ir 1:5 Mt 6:17 Lc 1:15 FA 9:15 FA 13:2 Rm 1:1 1Tim 1:12
16 ca'ntru mine să-L descopere pe Fiul Său, pentru ca eu să-L binevestesc la neamuri, deîndată, fără să fi primit sfat de la trup şi de la sânge,
Mt 16:17 FA 9:3-6 FA 13:2 FA 22:6-10 FA 26:13-18 Ga 2:7 Ef 3:2 Ef 3:8 1Tim 1:12
17 şi fără să mă fi suit la Ierusalim la apostolii cei dinainte de mine, m'am dus în Arabia şi m'am întors iarăşi la Damasc.
18 Apoi, după trei ani, m'am suit la Ierusalim ca să-l văd i pe Chefa j şi am rămas la el cincisprezece zile.
FA 9:26-27
19 Dar pe altul din apostoli n'am văzut, decât numai pe Iacob, fratele Domnului.
Mt 13:55 Mc 6:3 FA 21:18
Lecționar - Săptămâna XX după Rusalii: Duminică: la Liturghie – Lc 7, 11-16.
Noul Testament
Evanghelia după Luca
Cap. 7 Vindecarea slugii sutaşului. Învierea tânărului din Nain. Trimişii lui Ioan Botezătorul. Mărturia lui Iisus despre Ioan. Ungerea lui Iisus de către o femeie păcătoasă.
11 Şi a fost că după aceea S'a dus într'o cetate numită Nain; şi împreună cu El mergeau ucenicii Săi şi mulţime multă.
12 Iar când S'a apropiat de porţile cetăţii, iată că scoteau un mort, singurul copil al mamei sale; şi ea era văduvă; şi mulţime mare din cetate era cu ea.
3Rg 17:17 Lc 8:42
13 Şi văzând-o Domnul, I s'a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plânge!“
Lc 8:52
14 Şi, apropiindu-Se, S'a atins de pat, iar cei care-l duceau s'au oprit. Şi i-a zis: „Tinere, ţie-ţi spun: Scoală-te!“
Ps 40:3 Iz 34:4 Mc 5:41 Lc 8:54 In 5:25 FA 9:40 Rm 4:17
15 Şi s'a ridicat mortul şi a început să vorbească; şi i l-a dat mamei sale.
3Rg 17:23 4Rg 4:36
16 Şi frică i-a cuprins pe toţi şi-L slăveau pe Dumnezeu, zicând: „Mare profet S'a ridicat între noi şi Dumnezeu Şi-a cercetat poporul“.
Mt 21:46 Lc 1:68 Lc 19:44 Lc 24:19 In 4:19 In 6:14 In 9:17
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu