Sfânta Biserica Ortodoxă

miercuri, 30 august 2023

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Polarizarea socială, circulația elitelor și statul paralel Preambul

Polarizarea socială, circulația elitelor și statul paralel

Preambul
Sunt două tipuri de întrebări obsedante și pline de obidă care ne muncesc mințile și sufletele cu ocazia fiecărei noi catastrofe care depășește în tragism și absurditate dezastrul imediat anterior.
Pe scurt, iată-le: de ce ei nu pățesc niciodată nimic? de ce noi, în schimb, suntem vinovați fără vină sau măcar suspecți?
Pe larg, iată-le:
(i) cum este posibil ca, pentru ilegalități atât de fățișe, comise parcă
(a) în disprețul armatelor de organe de control și al redundantelor autorități plătite regește din bani publici,
(b) sfidând eticheta de cea mai „transparentă” și mai „informată” dintre lumi și
(c) batjocorind „ordinea liberală bazată pe reguli”,
infractorii, criminalii, drogații și chiar nătărăii care, din incompetență crasă, aruncă în aer bugete naționale, spitale sau depozite de carburant, reușesc mereu să scape nepedepsiți și nevătămați?
(ii) cum e posibil ca, în timp ce noi, toți ceilalți, am ajuns să fim suspectați, controlați, executați silit, carantinați și spionați permanent, o întreagă pletoră de corupți, de prestatori de servicii infracționale și de cocalari reușesc să își blureze identitatea și să își dilueze vina în mulțime, fiind mereu beneficiari ai imunității de răspunderea juridică, morală sau politică?
Explicația simplificată* se rezumă la două atribute ale lumii subterane și ale statului profund: stabilitatea și predictibilitatea.
Stabilitatea ...
Rețelele mafiotice de sens se aglutinează în timp, deci necesită stabilitate. Este nevoie de lideri interminabili, transformați în idoli (falși, desigur, dar care dau bine pe soclu) aureolați cu mitul invincibilității și al infailibilității. Cu astfel de ancore, locotenenții și consilierii dobândesc gravitație, atrăgând fluxurile de numerar, oportunități și resurse. Devin rapid dispeceri de bani și, deci, noduri indispensabile în rețeaua mafiotică de sens.
Isărescu nu poate fi schimbat de nimeni și nu poate greși. La fel și Arafat.
Locotenenții și consilierii lor, ONG – urile, smurd-urile, presa și influencerii care se alimentează de la fluxul de grăunțe aruncate de statuile vii ale rețelelor, ba chiar ambasadele și instituțiile financiare sau politice internaționale la care sunt mufate zisele statui vii reprezintă exoscheletul care îi fac aproape inexpugnabili pe toți membrii rețelei.
Predictibilitatea...
Pentru rețea, să crezi că: (i) dacă pleci din punctul A, după ce achiți tichetul (în bani, natură sau libertate) și (ii) respecți șoferul, atunci (iii) vei ajunge cu siguranță în punctul B, unde vei putea bea șampanie cu roaba și poți consuma liniștit iarbă și prafuri de calitate, este o regulă sfântă.
Fluxurile de bani și resurse, administrația, diplomația (relațiile cu rețelele paralele, concurente sau rivale) sunt precise și de nezdruncinat.
Afacerile, politicile, trendurile sociologice sau culturale – toate se derulează aproape exclusiv în rețea. Așa-numitele „externalități” sunt fie rarități exotice sau excentrice, fie probe falsificate, de fațadă, ale caracterului concurențial și liberal al activității.
De exemplu, achizițiile publice nu se câștigă – ele se încredințează. În ultimii 20 de ani, jumătate din achizițiile publice ale României au luat căi corupte. Vorbim de peste 500 de miliarde de euro. Nimic nu a ieșit din rețea către concurenți neaveniți.
Dacă membrul rețelei a plătit, el își va fi recuperat înzecit investiția, în vreun fel sau altul.
Asta înseamnă sfânta predictibilitate.
Imunitatea și convingerea că membrul rețelei este implacabil...
Chiar dacă „afacerea” este criminală, membrul rețelei va fi apărat de răspundere, atât prin intervenții directe în administrație și justiție, cât și prin conspirația tăcerii (cunoașteți acest fenomen mai ales sub numele de omerta).
Pentru a salva aparențele, din când în când, un țap ispășitor este aruncat la lei sau obligat să ia asupra sa toate crimele. Ca să fie ușor de înțeles, luați exemplul lui Nelu Iordache sau exemplul lui Sebastian Ghiță - unul ispășește, altul se ascunde în Serbia, ca să nu ispășească.
Iată explicația simplă, frustrantă, a fenomenului infracțional care se extinde ca o pecingine în lumea noastră**.
Este un fenomen care nu generează aproape deloc pușcărie, nici faliment și nici excomunicare a delincvenților.
Circulația elitelor sau a etichetelor în rețea nu subminează rețeaua, ci conduce la cimentarea relațiilor și a încrederii în cercul din jurul idolilor eternizați pe post ai sistemului, la cultivarea conștiinței faptului că mafiotului, mic sau mare, nu i se poate întâmpla nimic în rețea, pentru că are o imunitatea totală și interminabilă, atribut pe care și-l procură în schimbul cotizației la sistem (cu excepția țapilor ispășitori, care fac parte din joc).
Stabilitatea și predictibilitatea rețelelor mafiotice de sens vor perpetua la nesfârșit acest fenomen.
Fenomenul nu va fi oprit prin execuția publică, la tv, a sărăntocilor rețelei, care au avut neșansa de a trage paiul scurt al pariului de desemnare a vinovatului de serviciu.
Demolarea trebuie să înceapă prin torpilarea postamentului pe care au fost puse statuile idolilor falși, eternizați pe post, ai sistemului.
Notă: așa cum se va vedea în episodul II, germenele auto-distrugerii există chiar în ADN-ul acestui sistem. Leii, care preiau puterea prin violență, sunt înlocuiți de vulpi, care preiau puterea prin viclenie. Masele, sătule de corupție și de reguli din care Dumnezeu a fost evacuat, alungă vulpile de la putere, prin intermediul unor lei noi, prin violență. După care reapar vulpile.
Este o lege sociologică, după cum o califica Vilfredo Pareto.
*explicația mai detaliată face obiectul episoadelor I – III.
**nota bene: e o lume care se mândrește că este „modernă”, digitală, evoluată, progresistă, dar în fapt e o lume care a regresat cognitiv și comportamental către evul mediu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu