Sfânta Biserica Ortodoxă

joi, 24 august 2023

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Vineri: Ga 2,6-10; Mc 5, 22-24, 35; 6,1.


Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Vineri: Ga 2,6-10;

Noul Testament

Epistola către Galateni

Cap. 2 Pavel acceptat de ceilalţi apostoli. Ca şi păgânii, Evreii se mântuiesc prin credinţă.

6 Dar cei ce par a fi ceva e – oricine-ar fi fost ei cândva, nu mă priveşte; Dumnezeu nu caută la faţa omului –, cei ce par a fi ceva nu mi-au adăugat nimic,

Dt 10:17 2Par 19:7 Iov 34:19 Sol 6:5 Sol 6:7 Sir 35:12 FA 10:34 Rm 2:11 2Co 11:5 Ef 6:9 1Ptr 1:17 :

7 ci dimpotrivă, văzând că mie mi-a fost încredinţată Evanghelia pentru cei netăiaţi împrejur, după cum lui Petru pentru cei tăiaţi împrejur

FA 9:15 FA 22:1 Rm 1:5 Ga 1:16 1Tim 2:7

8 – căci Cel ce a lucrat prin Petru în apostolia tăierii'mprejur a lucrat şi prin mine la neamuri

FA 22:1 1Tim 2:7

9 şi cunoscând harul ce mi-a fost dat, Iacob şi Chefa şi Ioan, cei socotiţi a fi stâlpi, ne-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă în semn de părtăşie f, pentru ca noi să binevestim la neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur,

FA 22:1 Rm 1:5 2Co 11:5

10 numai să ne aducem aminte de săraci g, ceea ce tocmai m'am şi străduit să fac.

FA 11:29-30 FA 24:17 Rm 15:26 1Co 16:1 2Co 9:1

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Vineri: Mc 5, 22-24, 35; 6,1.

Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 5 Vindecarea demonizatului din Gadara. Vindecarea femeii sângerânde; învierea fiicei lui Iair.

22 Şi a venit unul din mai-marii sinagogii, cu numele Iair; şi, văzându-L, I-a căzut la picioare
Mt 9:18-25 Lc 8:40-56

23 şi L-a rugat mult, zicând: „Fiica mea este pe moarte; vino şi pune-Ţi mâinile pe ea, ca să scape şi să trăiască“.
Mt 8:3 Mt 9:18-25 Mc 6:5 Mc 7:32 Mc 8:23 Mc 8:25 Lc 4:40 Lc 8:40-56 Lc 13:13 FA 9:12 FA 9:17 FA 28:8 :

24 Şi a mers cu el. Şi mulţime multă Îl urma şi-L îmbulzea.
Mt 9:18-25 Lc 8:40-56 In 6:2

35 În timp ce El încă vorbea, au venit de la mai-marele sinagogii, zicând: „Fiica ta a murit; de ce-L mai superi pe Învăţător?“
Lc 8:40-56

Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 6 Profetul dispreţuit în patria sa. Trimiterea celor doisprezece. Decapitarea lui Ioan Botezătorul. Minunea săturării celor cinci mii. Iisus umblă pe mare.

1 Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii au mers după El.
Mt 13:53-58 Lc 4:16 Lc 4:22

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Joi: Ga 1,1-3, 20-24 ; 2, 1-5; Mc 5, 1-20.


Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Joi: Ga 1,1-3, 20-24 ; 2, 1-5; 

Noul Testament

Epistola către Galateni

Cap. 1 Salutare. Nu există altă Evanghelie. Cum a devenit Pavel apostol.

1 Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin om a, ci prin Iisus Hristos şi prin Dumnezeu-Tatăl Care L-a înviat pe El din morţi,

FA 20:24 Ga 1:11-12

2 şi toţi fraţii care sunt împreună cu mine, Bisericilor Galatiei:

3 Har vouă şi pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos,

Rm 1:7 Flp 1:2 1Tes 1:1 Flm 1:3

20 Iar în cele ce vă scriu, iată o spun înaintea lui Dumnezeu că nu mint.

2Co 11:31

21 După aceea am venit în ţinuturile Siriei şi ale Ciliciei.

FA 9:30

22 Şi după faţă k le eram necunoscut Bisericilor lui Hristos celor din Iudeea;

23 ci ele doar auziseră că „cel ce ne prigonea pe noi odinioară, acum binevesteşte credinţa pe care altădată o nimicea“;

FA 9:21

24 şi-L slăveau pe Dumnezeu întru mine.

Noul Testament

Epistola către Galateni

Cap. 2 Pavel acceptat de ceilalţi apostoli. Ca şi păgânii, Evreii se mântuiesc prin credinţă.

1 Apoi, după paisprezece ani, m'am suit iarăşi la Ierusalim cu Barnaba, luându-l cu mine şi pe Tit.

FA 15:2

2 M'am suit potrivit unei descoperiri a; şi le-am făcut arătare – dar în chip deosebit celor mai de seamă b – despre Evanghelia pe care o propovăduiesc la neamuri, pentru ca nu cumva să alerg sau să fi alergat în zadar.

Flp 2:16

3 Dar nici Tit, care era cu mine şi era elin, n'a fost silit să se taie'mprejur; –

FA 16:3 FA 21:21 1Co 9:21 2Tim 4:10 Tit 1:4

4 dar c din pricina fraţilor mincinoşi care se strecuraseră să ne iscodească libertatea pe care o avem în Hristos Iisus, ca să facă din noi nişte sclavi d;

FA 15:1 FA 15:24 FA 16:3 Ga 1:7 Ga 5:1 Ga 5:13 Iuda 1:4

5 cărora însă noi nici măcar un ceas nu ne-am plecat cu supunere, pentru ca adevărul Evangheliei să rămână neclintit pentru voi.

FA 16:3

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Joi: Mc 5, 1-20.

Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 5 Vindecarea demonizatului din Gadara. Vindecarea femeii sângerânde; învierea fiicei lui Iair.

1 Şi au venit în cealaltă parte a mării, în ţinutul Gadarenilor a.
Mt 8:28 Mt 8:28-34 Lc 8:26-39

2 Şi de'ndată ce El a ieşit din corabie, L-a întâmpinat din morminte un om cu duh necurat
Mt 8:28 Mt 8:28-34 Mc 1:23 Lc 8:26-39

3 care îşi avea locuinţa în morminte; şi nimeni nu putea să-l lege nici cu lanţuri,
Mt 8:28 Mt 8:28-34 Lc 8:26-39

4 pentru că de multe ori, fiind legat în obezi şi în lanţuri, el rupea lanţurile şi obezile, le sfărâma şi nimeni nu putea să-l potolească;
Mt 8:28-34 Lc 8:26-39 Lc 8:29

5 şi neîncetat, noaptea şi ziua, era prin morminte şi prin munţi, strigând şi tăindu-se cu pietre.
Mt 8:28-34 Lc 8:26-39

6 Iar văzându-L de departe pe Iisus, a alergat şi I s'a închinat.
Mt 8:28-34 Lc 8:26-39

7 Şi strigând cu glas puternic, I-a zis: „Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu-Cel-Preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă chinuieşti!...“.
3Rg 17:18 Mt 8:28-34 Mt 8:29 Mt 26:63 Mc 1:24 Mc 14:61 Lc 1:32 Lc 4:33-34 Lc 6:35 Lc 8:26-39 Lc 8:28 Iac 2:19 

8 Că îi zicea: „Duh necurat, ieşi afară din om!“
Mt 8:28-34 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

9 Şi l-a întrebat: „Care-ţi este numele?“ Şi I-a răspuns: „Numele meu este Legiune b, că suntem mulţi“.
Mt 8:28-34 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

10 Şi mult Îl rugau să nu-i trimită afară din acel ţinut.
Mt 8:28-34 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

11 Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci care păştea.
Mt 8:28-34 Mt 8:30-33 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

12 Şi L-au rugat, zicând: „Trimite-ne în porci, ca să intrăm în ei“.
Mt 8:28-34 Mt 8:30-33 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

13 Şi El le-a dat voie. Şi ieşind duhurile necurate, au intrat în porci, şi turma s'a repezit de pe stâncă'n mare. Şi erau ca la două mii şi se înăbuşeau în mare.
Mt 8:28-34 Mt 8:30-33 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

14 Iar cei care-i păzeau au fugit şi au dat de veste în oraş şi prin sate. Şi au venit să vadă ce s'a întâmplat.
Mt 8:28-34 Mt 8:30-33 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

15 Şi s'au dus la Iisus; şi l-au văzut pe cel demonizat şezând jos, îmbrăcat şi întreg la minte, pe el, care avusese legiune de demoni; şi s'au înfricoşat.
Mt 8:28-34 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

16 Iar cei care au văzut le-au povestit ce s'a făcut cu demonizatul şi despre porci.
Mt 8:28-34 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

17 Şi ei au prins a-L ruga să plece din hotarele lor.
Mt 8:28-34 Mt 8:34 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39 FA 16:39

18 Iar când intra El în corabie, cel ce fusese demonizat Îl ruga să-l ia cu Dânsul.
Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

19 Şi Iisus nu i-a îngăduit, ci i-a zis: „Mergi la casa ta, la ai tăi, şi spune-le cât a făcut Domnul pentru tine şi cum te-a miluit“.
Mt 9:6 Mc 8:26 Lc 5:24 Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

20 Iar el a plecat şi a început să vestească în Decapole câte a făcut Iisus pentru el; şi toţi se minunau.
Lc 8:26-39 Lc 8:29-39

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii : Miercuri: 2Co 13, 3-13; Mc 4,35-41.


Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii : Miercuri: 2Co 13, 3-13;

Noul Testament

Epistola A Doua către Corinteni

Cap. 13 Îndemnuri finale şi salutări.

3 de vreme ce voi căutaţi o dovadă că'ntru mine grăieşte Hristos, Cel ce nu este slab faţă de voi, ci puternic întru voi.

13 Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi! Amin.

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii : Miercuri: Mc 4,35-41.
Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 4 Parabola semănătorului. De ce vorbeşte Iisus în parabole. Lumina ca bun al tuturor. Parabola seminţei ce creşte singură. Parabola grăuntelui de muştar. Potolirea furtunii pe mare.

35 Şi în ziua aceea, când s'a înserat, a zis către ei: „Să trecem pe ţărmul celălalt“.
Mt 8:18 Mt 8:23-27 Lc 8:22-25

36 Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie aşa cum era; că erau şi alte corăbii cu El.
Mt 8:18 Mt 8:23-27 Lc 8:22-25 In 5:13

37 Şi s'a făcut furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.
Mt 8:18 Mt 8:23-27 Lc 8:22-25 In 1:4-6

38 Iar El era în partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. Şi L-au deşteptat şi I-au zis: „Învăţătorule, Ţie nu-Ţi este grijă că pierim?“
Ps 9:32 Ps 76:9 Mt 8:18 Mt 8:23-27 Lc 8:22-25 In 1:4-6

39 Şi El, sculându-Se, a certat vântul şi i-a spus mării: „Taci! potoleşte-te!“ Şi vântul a încetat şi s'a făcut linişte mare.
Iov 26:12 Ps 88:9 Iona 1:15 Mt 8:18 Mt 8:23-27 Mt 14:32 Mc 6:48-51 Lc 8:22-25

40 Şi le-a zis lor: „De ce sunteţi aşa de fricoşi? Încă n'aveţi credinţă?“
Mt 8:18 Mt 8:23-27 Lc 8:22-25

41 Şi frică mare i-a cuprins şi ziceau unii către alţii: „Cine este oare Acesta, că şi vântul şi marea I se supun?“
Ps 64:7 Ps 88:9 Ps 106:25 Mt 8:18 Mt 8:23-27 Lc 8:22-25

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Marți:2Co 12, 20-21; 13, 1-2; Mc 4,24-34;



Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Marți:2Co 12, 20-21; 13, 1-2;

 Noul Testament

Epistola A Doua către Corinteni

Cap. 12 Vedenii şi descoperiri.

20 Căci mă tem ca nu cumva, atunci când voi veni, să vă găsesc pe voi aşa cum n'aş vrea eu, iar pe mine să mă găsiţi aşa cum n'aţi vrea voi; mă tem adică de certuri, de invidie, de mânii, de întărâtări, de clevetiri, de şoptiri, de îngâmfări, de tulburări;

Sol 1:11 2Co 2:1-4

21 mă tem ca nu cumva, când voi veni din nou, să mă umilească Dumnezeul meu faţă de voi şi să-i plâng pe mulţi care-au păcătuit înainte şi nu s'au pocăit de necurăţia şi de desfrânarea şi de necumpătarea pe care le-au făcut.

2Co 2:1 2Co 13:2

Noul Testament

Epistola A Doua către Corinteni

Cap. 13 Îndemnuri finale şi salutări.

1 Aceasta e a treia oară când vin la voi. Din gura a doi şi trei martori se va statornici tot ce se spune.

Dt 17:6 Dt 19:15 Mt 18:16 In 8:17 2Co 12:14 1Tim 5:19 Evr 10:28

2 Celor ce-au păcătuit înainte şi tuturor celorlalţi le-am spus-o din vreme şi, precum atunci când am fost de faţă a doua oară, le-o spun iarăşi din vreme şi acum, când nu sunt de faţă: dacă vin din nou, voi fi necruţător,

2Co 10:2 2Co 10:11 2Co 12:21

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Marți: Mc 4,24-34;

24 Şi le spunea: „Fiţi cu luare-aminte la ceea ce auziţi! Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă, celor ce auziţi, vi se va da cu adaos.
Mt 7:2 Lc 6:38 Lc 8:16-18

25 Pentru că celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce are“.
Mt 13:12 Mt 25:29 Lc 8:16-18 Lc 19:26

26 Şi zicea: „Aşa este împărăţia lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânţa în pământ,
Mt 13:24-26 Iac 5:7

27 şi doarme şi se scoală, noaptea şi ziua, şi sămânţa răsare şi creşte fără ca el să ştie cum.
Mt 13:24-26 Iac 5:7

28 Că pământul rodeşte de la sine: mai întâi pai, apoi spic, apoi grâu deplin în spic.
Fc 1:11-12 Mt 13:26

29 Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerişul“.
Ap 14:15

30 Şi zicea: „Cum vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu, sau prin ce parabole ne-o vom închipui?
Mt 13:31-32 Lc 13:18-19

31 Cu grăuntele de muştar care, la vremea când se seamănă în pământ este mai mic decât toate seminţele pământului;
Mt 13:31-32 Mt 17:20 Lc 13:18-19 Lc 17:6

32 dar după ce se seamănă, el creşte şi se face mai mare decât toate legumele şi va face ramuri mari, încât sub umbra lui se pot sălăşlui păsările cerului“.
Iz 17:23 Iz 31:6 Mt 13:31-32 Lc 13:18-19

33 Şi cu multe parabole ca acestea le grăia cuvântul, după cum erau ei în stare să înţeleagă.
Mt 13:34-35 In 16:25

34 Iar fără parabolă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea pe toate între El şi ei.
Mt 13:34-35 In 16:25

Biblia Ortodoxă

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Luni:2Co 12, 10-19; Mc 4, 10-23;

Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Luni:2Co 12, 10-19;

Noul Testament

Epistola A Doua către Corinteni

Cap. 12 Vedenii şi descoperiri.

10 De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos; căci când sunt slab, atunci sunt tare...

Rm 5:3 Rm 8:35 2Co 4:9 2Co 6:4 Flp 4:11 Flp 4:13

11 Devenit-am nebun lăudându-mă; voi m'aţi silit; căci se cuvenea ca voi să mă vorbiţi de bine, pentru că eu întru nimic nu sunt mai prejos decât aceşti prea-foarte dintre apostoli, cu toate că nu sunt nimic.

2Co 11:5

12 Semnele apostolului f s'au arătat la voi întru toată răbdarea, în semne, în minuni şi'n puteri.

Rm 15:19

13 Căci cu ce sunteţi voi mai prejos decât celelalte Biserici, fără numai că eu nu v'am fost povară? Iertaţi-mi această nedreptate!...

2Co 11:9

14 Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi; şi nu vă voi fi povară, că nu pe ale voastre le caut, ci pe voi. Fiindcă nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinţi, ci părinţii pentru copii.

FA 20:33 2Co 13:1

15 Iar eu foarte bucuros voi cheltui şi mă voi cheltui pentru sufletele voastre. Şi dacă eu vă iubesc mai mult, fi-voi oare iubit mai puţin?

Flp 2:17 1Tes 2:8

16 Dar fie, nu eu v'am împovărat; dar, fiind viclean, v'am prins cu meşteşug... i

17 Am tras eu foloase de la voi prin vreunul din aceia pe care i-am trimis?

2Co 7:2

18 L-am rugat pe Tit, şi împreună cu el l-am trimis pe fratele. A tras oare Tit vreun folos de la voi? N'am umblat noi în acelaşi duh? N'am călcat noi pe aceleaşi urme?

2Co 8:6 2Co 8:16-18

19 Vi se pare că de mult ne apărăm faţă de voi? Dar noi în faţa lui Dumnezeu grăim, întru Hristos; şi toate acestea, iubiţii mei, pentru zidirea voastră.


Lecționar - Săptămâna XIV după Rusalii: Luni: Mc 4, 10-23

Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 4 Parabola semănătorului. De ce vorbeşte Iisus în parabole. Lumina ca bun al tuturor. Parabola seminţei ce creşte singură. Parabola grăuntelui de muştar. Potolirea furtunii pe mare.

10 Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă El împreună cu cei doisprezece c L-au întrebat despre parabolă.
Mt 13:1-11 Mt 13:10 Mt 13:36 Mt 15:15 Mc 7:17 Lc 8:4-10

11 Şi El le-a zis: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar celor din afară toate li se fac în parabole,
Mt 13:1-11 Mt 13:11 Lc 8:4-10 Lc 8:10 In 12:40 1Co 2:10 1Co 5:12

12 ca privind să privească şi să nu vadă, şi auzind să audă şi să nu înţeleagă, ca nu cumva să-şi revină şi să li se ierte“ d.
Is 6:9-10 Ir 5:21 Mt 13:14 Mc 8:18 Lc 8:10 Lc 19:42 In 12:40 FA 28:26-27 Rm 11:8

13 Şi le-a zis: „Nu pricepeţi parabola aceasta? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele?
Mt 13:18-23 Lc 8:11-15

14 Semănătorul seamănă cuvântul.
Mt 13:18-23 Lc 8:11-15

15 Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul; şi numa' ce-l aud, că vine de'ndată Satana şi ia cuvântul semănat în ei.
Mt 13:18-23 Lc 8:11-15

16 Tot aşa, cele semănate pe loc pietros sunt aceia care aud cuvântul şi-l primesc de'ndată cu bucurie,
Iz 33:31 Mt 13:18-23 Lc 8:11-15

17 dar nu au rădăcină întru ei şi durează doar pân'la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană din pricina cuvântului, îndată se poticnesc.
Iz 33:31 Mt 13:18-23 Mt 26:31 Mc 14:27 Lc 8:11-15

18 Şi cele semănate între spini sunt cei care ascultă cuvântul,
Mt 13:18-23 Lc 8:11-15

19 dar pătrunzând în ei grijile veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte, acestea înăbuşă cuvântul şi-l fac neroditor.
Mt 13:18-23 Mt 19:23-24 Mc 10:23-24 Lc 8:11-15 Lc 12:16-21 Lc 18:24-25 1Tim 6:9 1Tim 6:17

20 Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei care aud cuvântul şi-l primesc şi aduc roade: unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută“.
Sol 8:18 Mt 13:18-23 Lc 8:11-15

21 Şi le zicea: „Se aduce oare făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeşnic?
Mt 5:15 Lc 8:16-18 Lc 11:33

22 Că nu este ceva ascuns care să nu fie dat pe faţă; nici nu a fost ceva tăinuit decât ca să vină la lumina zilei.
Mt 10:26 Lc 8:16-18 Lc 12:2

23 Cel ce are urechi de auzit, să audă!“
Mt 11:15 Mt 13:9 Mt 13:43 Mc 4:9 Lc 8:8 Lc 8:16-18 Lc 14:35 Ap 2:7 Ap 2:11 Ap 2:17 Ap 2:29 Ap 3:6 Ap 3:13 Ap 3:22 Ap 13:9 :

luni, 21 august 2023

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Episodul III În anul electoral 2014, compania Trencadis, deținută de Radu Negulescu, a avut o cifră de afaceri de 750 de mii de euro. În 2015, s-a dublat, sărind la 1,5 milioane de euro, iar în 2016 s-a triplat în raport de 2015, ajungând la: 4,5 milioane de euro. În 2019, cifra asta năzdrăvană de afaceri ajunsese deja la 24 de milioane de euro.

Episodul III

În anul electoral 2014, compania Trencadis, deținută de Radu Negulescu, a avut o cifră de afaceri de 750 de mii de euro. În 2015, s-a dublat, sărind la 1,5 milioane de euro, iar în 2016 s-a triplat în raport de 2015, ajungând la: 4,5 milioane de euro. În 2019, cifra asta năzdrăvană de afaceri ajunsese deja la 24 de milioane de euro.
Potrivit securiștilor de la G4media (articolul din 20 septembrie 2020 este semnat de Alex Costache, mare iubitor de DNA), firma Trencadis a câștigat mai multe contracte bănoase în 2020. De exemplu, e unul de 4,9 milioane de euro cu Consiliul Concurenței, și unul de 9 milioane de euro Cu Parchetul de pe lângă Curtea de Casație (PICCJ). Tot G4media evocă și alte contracte, în valoare de cca 13 milioane de euro, tot în 2020, cu STS, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Culturii.
De altfel, potrivit SEAP, în perioada septembrie 2018 – septembrie 2022, Trencadis figurează cu 35 de contracte IT de peste 75 de milioane de euro cu STS, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii, CSM, ANCPI, ANRE, Agenția Națională de Integritate, Registrul Comerțului sau Ministerul Fondurilor Europene.
Numai de la Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate, CNAS, Trencadis a luat 80 de milioane de lei, pentru a pune la punct un sistem integrat de management.
Este vorba de aceeași CNAS care a dat degeaba alte câteva sute de milioane de lei companiilor lui Ghiță pentru a pune la punct un sistem de carduri de sănătate total nefuncțional, chiar și în ziua de azi. Aceeași CNAS a gestionat atât de bine banii publici din sănătate, încât zeci de spitale stau aproape neutilizate, dar sunt plătite, din banii noștri, ca și când ar funcționa la 100% din capacitate.
Contractul cu PICCJ are o denumirea rizibilă - „întărirea capacității Ministerului Public de punere în aplicare a noilor prevederi ale codurilor penale în domeniul audierilor”. Dar nu ne mai luăm noi de la astea acum …
Toate acestea în condițiile în care Trencadis primise în acționariat două persoane fizice cu delicate probleme penale, inclusiv cu ramificații internaționale: Frank Timiș și Burci.
Toate aceste contracte mirobolante sunt afaceri cu statul. Mai precis, cu statul profund.
Ironic, un general SRI (pe numele său, Rog) se lăuda acum câteva săptămâni că oamenii săi sunt atât de capabili încât pot face inginerie socială, adică pot determina schimbări profunde de comportament la „achiziții” ideologice ori religioase sau, după caz, abandonul unor idei, opinii ori credințe care „nu țin cu România” (a.k.a., nu țin cu finalitățile statului pro-fund). Dacă și SRI funcționează cu soft & tehnologie de la astfel de companii, mi-e clar cine sunt acești oameni ai lui Rog. Mă rog …
Într-un articol din 19 octombrie 2022, site-ul infofinanciar publică o informație esențială, definitorie pentru sistemul securist – mafiotic în care se integrează perfect acest gen de „afacere” de partid și de stat.
În primăvara lui 2022, Negulescu se retrage strategic de la conducerea companiei, rămânând acționar.
CEO este numit Marian Murguleț, un ex-secretar de stat însărcinat, în cadrul Guvernului, cu administrarea digitalizării instituțiilor publice. Din această postură a promovat un proiect de 40 de milioane de euro al Ministerului Educației, intitulat „Biblioteca Virtuală” (site-ul edupedu consemnează o valoare de 47 de milioane de euro a acestui proiect). Evident, tot el a stabilit detaliile tehnice, pe baza cărora s-a stabilit „caietul de sarcini”. Contractul a fost atribuit consorțiului care corespundea cel mai bine acestui „caiet”: asocierea dintre Trencadis și compania S&T România, o altă abonată la contracte hiper-bănoase cu statul.
Evident, „detaliul” că, după ce s-a atribuit contractul, CEO-ul uneia dintre companiile câștigătoare a devenit „înaltul” demnitar care a robotit pentru proiect a fost considerat un simplu fapt divers. O coincidență. Omul a fost numit CEO pe bază de competență, iar nu pe baza de revolving door (iar eu, desigur, sunt Octavianus Augustus …).
De altfel, cariera tehnocratului devenit CEO este impresionantă: consul în Suedia, apoi angajat al unei companii de ecologizare a pământului după operațiuni cu produse petroliere, apoi angajat într-o firmă gigant de IT implicată într-un imens scandal de evaziune fiscală, apoi înapoi în aceeași companie de ecologizare, apoi la S&T România (colega de consorțiu a Trencadis), la Guvern și … la Trencadis.
Bonus: Cezar Hâj, soțul ministrului Educației, Ligia Deca, a lucrat și el la Trencadis, în 2021-2022.

Analizați “iterativ”

Radu Negulescu = directorul de campanie electorală digitală a lui Iohannis;
Ligia Deca = fostă consilieră a lui Iohannis, impusă de Iohannis ca ministru al educației în guvernul Ciucă și în guvernul Ciolacu;
Cezar Hâj = contract cu Trencadis în plină derulare a licitației pentru Bibliotecă.
Așadar: ce este cu aceste fulimante afaceri din domeniul IT?
Ce este cu Negulescu, ce a fost cu Ghiță?
Ce este cu companiile „profesionale” de lichidare care colectează cele mai mari și mai bănoase dosare de faliment (inclusiv, dar mai ales, societăți de asigurări)?
Este relativ simplu, dar este și o insultă la adresa inteligenței noastre și un atentat contra ideii de concurență, inovație și merit care stă la baza capitalismului decent, rațional și aducător de avuției națională:
Acești unicorni nu sunt decât dispeceri temporari de bani publici pentru rețelele de tip mafiot care îi expun vederii, viitorii țapi ispășitori perfecți.
Ați putut remarca ceea ce i s-a întâmplat lui Ghiță, Burci, Frank Timiș etc. Vedeți deja că Negulescu începe să dea semne de insolvență și este cam împins afară din biznis, ca să facă loc cadrelor de nădejde.
Dar poate că e vremea ispășirii. Așa cum zisei: venim după voi, țapilor.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Episodul II Declarație Radu Negulescu, Ziarul financiar, 20 din martie 2020:

 

Episodul II

Declarație Radu Negulescu, Ziarul financiar, 20 din martie 2020:
„În Etapa de Şoc (perioada menţinerii stării de urgenţă), vom opera după cum urmează:
a. […] într-o secvenţiere iterativă (??!), vom pune pe standby toate proiectele comerciale care nu sunt de importanţă critică pentru funcţionarea statului român în perioada de criză.
b. Tot personalul tehnic productiv va fi redirecţionat înspre a asigura tot sprijinul necesar, cu titlu gratuit, a (al, n.n., Gh.P.) continuităţii operaţionale a sistemelor critice de pe teritoriul României. Prin intermediul unui vehicul de tip ONG, ne vom pune în mod organizat în slujba statului şi nu numai. Nu vom factura astfel de servicii pentru activitatea din această perioadă.
c. Pe perioada menţinerii stării de urgenţă, conceptul de profit va dispărea din filozofia de afaceri.
[…] vom fonda un grup de lucru non-profit cu personalitate juridică, sub umbrela căruia vom acumula expertiză şi competenţe din interiorul companiei, dar şi de la parteneri, cu scopul de a oferi asistenţă proactivă şi integrată în principal statului român, dar şi altor sisteme naţionale de importanţă critică.
[…] pentru o informare mai eficientă a populaţiei, vom dezvolta un depozitar central de informaţii publice pe care îl vom pune la dispoziţia autorităţilor şi pe care îi vom asista în a-l opera.
[…] nimeni (de la individ, la sisteme) nu va mai avea acelaşi comportament economic şi social. Niciodată. Ceea ce am proiectat până ieri ca scenarii de dezvoltare trebuie rearticulat şi reaşezat în acord cu noul context”.
Așadar, Iohannis a preluat conceptul de „nouă-normalitate” de la cel care i-a fost lider de campanie digitală în 2014.
Așadar, de la această declarație a început religia știrilor oficiale și vânătoarea de știri false, de negaționiști și conspiraționiști. Nu uitați, la Sibiu s-a constituit primul task force al așa-numiților verificatori ai faptelor (factchekers), iar acest Negulescu este din Sibiu, așa cum este, de asemenea, din Sibiu, și președintele Iohannis.
Așadar, de aici a pornit moda culpabilizării prin asociere și a de-responsabilizării, prin trecerea vinovăției individuale pe grup.
Banalizarea răului, în sensul pe care i l-a dat Hannah Arendt, indică uluitorul mecanism psiho-social al diluării în mulțime: când toată lumea este vinovată, nimeni nu mai este vinovat și niciun individ concret nu mai este responsabil de crimele sale. Așa că lumea o poate lua cu totul de la capăt, cu noi și noi tipuri de totalitarism și tiranie.
(urmăriți și episodul III, e f f interesant)