Sfântul Cuvios Mucenic Vadim arhimandritul din Persia şi cei 7 ucenici ai săi, care s-au săvârşit prin sabie (376)

 

Sfîntul Mucenic Vadim din Persia

(9 aprilie)

În timpul împărăţiei persanului împărat Sapor, Vadim era stareţul unei anumite mînăstiri, fiind vestit şi pentru marea lui milostenie. La porunca lui Sapor acesta a fost aruncat într-o închisoare împreună cu şapte dintre ucenicii săi. De asemenea închis în acea în închisoare se afla şi un prinţ pe nume Nirsan, şi el creştin. Ei zilnic erau scoşi afară şi bătuţi cumplit. Prinţul Nirsan mai cu seamă era la capătul puterilor; el se gîndea să se lepede de credinţă şi să se închine soarelui, aşa cum voiau persanii. Lucrul a fost cum nu se poate mai pe placul lui Sapor, care îi promitea printre altele lui Nirsan şi împroprietărirea cu toate domeniile şi cu toată zestrea mănăstirii stăreţite de Vadim, dacă însuşi Nirsan cu mîna lui îi va tăia capul stareţului. Nirsan a făcut aceasta. El s-a aplecat ca un laş asupra capului lui Vadim, lovindu-1 de mai multe ori pînă cînd a reuşit să-l ucidă; dar imediat după aceea, cuprins de disperare, s-a sinucis cu aceeaşi sabie. Aşa şi-a aplicat nenorocitul trădător cu mîna lui pedeapsa pentru omorîrea celui drept. Sfântul Vadim a luat mucenicia la anul 376.

***

În vremea uciderii sfinţilor patruzeci de mucenici din Persia, a fost prins şi Sfîntul Vadim arhimandritul, împreună cu şapte ucenici ai săi, şi din porunca împăratului Savorie au fost închişi în temniţă. Acest sfînt era din cetatea Vitlaplata, de neam foarte bogat şi, cînd a voit să se facă monah, toată bogăţia sa a împărţit-o săracilor. Apoi, zidindu-şi o mănăstire afară din cetate, vieţuia într-însa, cu fapte bune, sîrguindu-se în toate a plăcea lui Dumnezeu şi a împlini voia cea sfîntă a Lui; pentru că era bărbat plin de dar şi de adevăr, vas ales al lui Dumnezeu.

Acest cuvios părinte, purtîndu-se cu înţelepciune dumnezeiască şi fiind desăvîrşit, s-a suit la muntele Domnului, a locuit în locul cel sfînt al Lui, a luat binecuvîntare de la Dumnezeu, Mîntuitorul său, şi a văzut faţa Dumnezeului lui Iacov. Acesta era în acele vremuri în Persia, ca nişte aluat la frămîntat, fiind din aluatul cel desăvîrşit mucenicesc, al mărturisirii lui Hristos, prin care cei neputincioşi s-au întărit în credinţă. Acesta era cu adevărat piatră credincioasă tăiată din munţii aceia, care de la început au fost credincioşi, preot ales al lui Dumnezeu, povăţuind pe mulţi la calea mîntuirii, care îşi pusese viteazul şi neschimbatul său scop către mucenicia cea către Hristos, arătînd mare rîvnă pentru Dumnezeul său. Şi atît de curat s-a arătat, încît nici un lucru rău nu avea loc într-însul; lăcomia era departe de el, iar poftirile fiind stinse într-însul, nu puteau să-l vatăme, încît chiar Mamona, cunoscînd bunătatea lui, s-a minunat. Aurul nici nu îndrăznea să vină înaintea feţei lui, pentru că bogăţiile erau dispreţuite de dînsul, mîndria s-a smerit înaintea lui, mintea cea înaltă ca praful s-a călcat de dînsul, iar sărăcia şi blîndeţile l-au cuprins, dreptatea a privit spre dînsul şi adevărul a răsărit în el, dragostea a cuprins grumajii lui, pacea l-a sărutat şi de dînsul s-a bucurat, o întocmire şi o minte s-a sădit în el şi de toate rodurile cele drepte era plin acest bărbat, că multe bunătăţi erau într-însul; iar din roadele lui duhovniceşti toţi s-au săturat cu dulceaţă.

Acesta a petrecut patru luni în temniţă, legat împreună cu ucenicii lui, bătut aspru în toate zilele, răbdînd toate cu bărbăţie, pentru nădejdea şi adevărata credinţă, care o avea către Dumnezeu. În acea vreme era un oarecare bărbat cu numele Nirsan, boier mare al cetăţii, care se numea Aria, fiind în hotarele ce se numeau Vidghern. Acest Nirsan era creştin şi fiind silit de împăratul să se închine soarelui, după ce n-a voit să se lepede de sfînta credinţă în Hristos Domnul, l-a încuiat în temniţă. După aceea, slăbind prin împuţinarea sufletului şi înfricoşîndu-se cu inima de muncile cele ce era să pătimească, n-a stat pînă la sfîrşit, precum începuse, în mărturisirea lui Hristos. Căci, iubind viaţa aceasta de puţină vreme şi aşteptînd deşarta cinste, de la împăratul cel muritor, s-a lipsit de viaţa cea dumnezeiască şi de cinstea cea veşnică. Însă n-a putut a se îndulci de desfătările lumii acesteia, precum mai pe urmă va arăta cuvîntul, ci fugind de mucenicie, a căzut în munci; căutînd slava cea pămîntească, a cîştigat necinstea, de vreme ce pe împăratul cel de puţină vreme l-a cinstit mai mult decît pe Cel veşnic şi ceresc. Şi a dat ştire despre sine, că toate cele ce împăratul Savorie le va porunci, este gata a face.

Împăratul auzind, s-a bucurat foarte şi aducîndu-şi aminte de Sfîntul Vadim, i-a poruncit să-l elibereze din legături şi să-l ducă din temniţă la palatul său. Şi a zis către boierii care stăteau înaintea lui: "Dacă Nirsan va ucide cu mîna sa pe Vadim, apoi să se dezlege din legături şi să ia el toate averile lui Vadim". Şi i-a spus îndată lui Nirsan acele cuvinte împărăteşti, iar el a făgăduit, ca în toate să facă voia împăratului. Deci, a adus pe Sfîntul Vadim la Nirsan şi l-a pus în mijloc, iar ticălosul Nirsan luînd sabia, s-a apropiat ca să ucidă pe mucenicul lui Hristos, dar, fiind cuprins de un cutremur, cînd a voit să lovească pe mucenic, s-a făcut ca o piatră nemişcată.

Iar robul lui Dumnezeu căutînd spre el, a zis: "Pînă într-atît a crescut răutatea ta, o, Nirsane, încît, nu numai că te-ai lepădat de Dumnezeu, ci şi pe robul Lui voieşti a-l ucide? Vai ţie, tică-losule, ce vei face în ziua aceea, cînd vei sta înaintea înfricoşatei judecăţi, ca să dai un răspuns Dumnezeului Celui veşnic? Eu, o, ticălosule, mă săvîrşesc în chinuri pentru Hristosul meu, însă n-aş fi voit ca din mîinile tale să fiu ucis, ci de la altul oarecare aş fi dorit, ca să sufăr moartea aceasta". Iar Nirsan, ruşinîndu-se de cuvintele acelea şi neputînd să facă porunca aceea, stătea tremurînd. După aceea, făcîndu-şi faţa ca piatra şi inima întărindu-şi ca fierul, a lovit cu sabia în grumaji pe mucenic. Dar de vreme ce mîinile ucigaşului tremurau, era nevoie ca nu cu o lovire, ci cu mai multe să taie pe sfîntul. Deci, lovindu-l de multe ori cu sabia în grumaji, abia a putut săvîrşi tăierea. Iar Cuviosul Vadim, într-o chinuire ca aceea, şi-a dat sfîntul lui suflet în mîinile lui Dumnezeu. Şi toţi necredincioşii care erau acolo, s-au mirat de răbdarea mucenicului, de vreme ce era nemişcat ca un stîlp, primind lovirile de sabie de mai multe ori. Iar pe ucigaşul acela îl batjocoreau ca pe un fricos şi ocărîndu-l, se depărtau de el. Apoi, nu după multă vreme, ucigaşul acela şi-a luat plata cea vrednică după faptele sale, căci cu multe feluri de răutăţi fiind prins, a pierit de sabie, singur el fiindu-şi ucigaş în a sa deznădejde.

Sfîntul Vadim s-a sfîrşit prin mucenicie, în 8 Aprilie, întru Domnul nostru Iisus Hristos. Iar trupul sfîntului mucenic, fiind aruncat afară din cetate, oamenii cei cucernici luîndu-l în taină, l-au îngropat cu cinste. Iar cei şapte ucenici ai lui, care rămăseseră în temniţă, au petrecut patru ani acolo, pînă la moartea împăratului Savorie. Iar după sfîrşitul aceluia s-au liberat cu pace şi li s-a poruncit să petreacă în a lor credinţă, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, a Cărui slavă este în veci. Amin.

Viețile Sfinților Aprilie

Sfântul Mucenic Eupsihie cel din Cezareea, care s-a săvârşit prin sabie (362)

 

Pătimirea Sfîntului Mucenic Evpsihie

(9 aprilie)

Sfîntul Mucenic Evpsihie a fost născut şi crescut în Cezareea Capadochiei, din părinţi de bun neam şi cu dregătorie de patrician; şi a petrecut fără prihană anii tinereţilor lui, în întreaga înţelepciune cea creştinească. El a dus o viaţă fără prihană şi s-a însoţit cu femeie după legea nunţii, pe vremea împărăţiei potrivnicului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul. Încă pînă a nu se sfîrşi ospăţul nunţii, a arătat pentru Dumnezeu, Hristosul său, mare rîvnă şi dragoste. Şi era în cetatea aceea o capişte a unui idol necurat, care se numea "Tihis", adică noroc. Capiştea aceea era vestită, pentru că împăratul Iulian în toate zilele îşi aducea necuratele sale jertfe, cînd mergea în Cezareea.

Iar cînd se săvîrşea nunta lui Evpsihie, s-a întîmplat atunci de era şi praznicul necuratului idol. Şi văzînd Sfîntul Evpsihie pe elini, care atunci erau mulţi în Cezareea, că mergeau să aducă jertfe în capiştea lor, s-a aprins cu rîvna pentru Domnul. Luînd cu sine mulţime de creştini, s-au dus şi au sfărîmat idolii şi capiştea idolească au dărîmat-o pînă în temelie. Şi îndată elinii aceia au înştiinţat pe împăratul Iulian. Iar Sfîntul Evpsihie, ştiind pătimirile cele ce erau să-i vină lui pentru aceea, a împărţit săracilor averea în vremea aceea şi, mai înainte, se pregătea spre muceniceasca nevoinţă, petrecînd în post şi în rugăciuni.

Iar împăratul Iulian, cînd a auzit de dărîmarea capiştei zeilor săi care se făcuse în Cezareea Capadochiei, s-a umplut de mare supărare, mîniindu-se nu numai asupra lui Evpsihie, ci şi asupra întregii cetăţi. Apoi îndată a poruncit ca pe toţi cetăţenii cei cinstiţi să-i prindă, şi pe unii cu moarte să-i pedepsească, iar pe alţii în surghiun să-i trimită şi averile lor să le jefuiască; ba încă şi de la toate bisericile Cezareei să se ia averile, iar pe clerici a poruncit să-i oblige la serviciul militar şi să-i ducă cu sila în cete. Apoi a luat cinstitul nume al cetăţii Cezareea, cu care se cinstise pe vremea împărăţiei lui Claudiu cetatea aceea şi a poruncit să i se dea numele cel mai dinainte, adică Maza, căci aşa se numea mai înainte. Şi a numărat-o pe aceea printre sate, ştergînd-o din numărul cetăţilor celor cinstite, şi a pus dajdie mare asupra credincioşilor creştini, a locuitorilor de acolo; iar capiştea cea dărîmată, cu multă grabă a poruncit creştinilor să o zidească iarăşi. Pentru că se făgăduia cu jurămînt, că nu va înceta de a face rău cetăţii, nici va lăsa pe Galileeni - că aşa numea el pe creştini - fără să poarte pe grumajii şi pe capetele lor bucăţi din capişte, pînă ce se va ridica iarăşi capiştea cea risipită a zeilor elineşti. Şi ei s-ar fi încercat să săvîrşească acel lucru, dacă nu ar fi ajuns grabnica pieire pe împăratul cel urît de Dumnezeu. Iar pe Sfîntul Evpsihie, a poruncit să-l muncească şi să-l silească spre jertfa idolească ca pe cel dintîi pricinuitor al risipirii aceleia.

Deci sfîntul fiind ţinut în legături, îl scoteau adesea la întrebare şi îl munceau, apoi îl sileau la slujirea idolească; pentru că i-ar fi iertat îndrăzneala, că risipise capiştea, numai dacă s-ar fi închinat idolilor. Însă ostaşul lui Hristos nu s-a supus nicidecum, ci stătea cu bărbăţie în mărturisirea numelui lui Hristos. Atunci l-au spînzurat pe un lemn de muncire şi l-au strujit cu piepteni de fier, pînă la cele dinăuntru, însă se întărea de îngerul ce i se arătase în munci. Apoi, după multe şi grele munci, i-au tăiat capul cu sabia şi s-a văzut o minune, că în loc de sînge a curs din răni lapte şi apă, şi, luînd credincioşii sfîntul lui trup, l-au îngropat cu cinste.

Iar cetatea se chinuia de mînia tiranului, mai ales cînd a trecut prin ţara Capadochiei asupra perşilor şi se apropia de Cezareea; apoi se lăuda că va risipi cetatea pînă în sfîrşit. Şi a ieşit în întîmpinarea lui Sfîntul Vasile cel Mare, dîndu-i cinste ca unui împărat şi aducîndu-i spre binecuvîntare trei pîini de orz, cu care se hrănea singur. Dar împăratul a poruncit ostaşilor săi, să ia acele pîini, iar Sfîntului Vasile să-i dea o sarcină de fîn, zicîndu-i în batjocură: "Tu ne-ai dat orz, hrană dobitocească, iar tu primeşti de la noi fîn". Sfîntul Vasile a răspuns: "Noi, o, împărate, ţi-am adus de acelea cu care ne hrănim, iar tu ne-ai dat hrană dobitocească. Cu adevărat ne batjocoreşti, deoarece cu puterea ta nu poţi să prefaci acel fîn în pîine şi în hrana firii omeneşti".

Atunci, mîniindu-se Iulian, a zis către sfîntul: "Să ştii cu adevărat, cu acel fîn te voi hrăni, cînd mă voi întoarce din Persia pe aici, pentru că voi răsturna şi voi risipi această cetate pînă la temelie; cu plugul voi ara locul acesta, ca mai bine grîu să rodească decît oameni. Pentru că poporul ascultînd de sfatul tău, a îndrăznit a strica chipul şi capiştea Fortunii, adică a Norocului".

Împăratul zicînd aceasta cu mînie, s-a dus în calea sa. Dar a pierit acolo degrabă, fiind ucis de Marele Sfînt Mucenic Mercurie, precum se scrie de aceasta în viaţa Sfîntului Vasile cel Mare. Apoi, după uciderea lui Iulian, poporul din Cezareea a zidit o biserică foarte frumoasă deasupra mormîntului Sfîntului Mucenic Evpsihie şi au izvorît izvoare de tămăduiri din sfintele lui moaşte, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh slăvit în veci. Amin.

Viețile Sfinților Aprilie

LECȚIA DE ISTORIE - 7 aprilie: Scufundarea celebrului cuirasat japonez Yamato

 

LECȚIA DE ISTORIE - 7 aprilie: Scufundarea celebrului cuirasat japonez Yamato.

În cel de-al Doilea Război Mondial, la 7 aprilie 1945, cuirasatul japonez Yamato, aflată într-o misiune în Okinawa este scufundat de avioanele și submarinele americane. Din punct de vedere tactic, misiunea cuirasatului japonez era una suicidală, deoarece nu beneficia de nici un sprijin aerian, având doar o escortă formată din opt distrugătoare şi un crucişător uşor. Era prevăzut ca Yamato să navigheze spre est şi să atace flota americană din Okinawa, iar apoi să acosteze pe insulă şi să joace rolul unei masive baterii de artilerie care să lovească navele americane din zonă.

Cuirasatul Yamato a fost una din cele mai mari nave de luptă construite vreodată, având un deplasament de 72.800 de tone, o lungime de 263 metri, fiind înzestrat cu 9 tunuri de 460 mm (cele mai mari tunuri navale montate vreodată pe un cuirasat) dispuse pe 3 turele, principale, proiectilele trase de unul dintre cele nouă tunuri, având o greutate 1,5 tone, ce ajungeau până la 44 de km distanță. Armamentul secundar era compus din 6 tunuri de 155 mm, care ulterior vor fi înlăturate pentru a face loc mai multor tunuri antiaeriene. La momentul lansării la apă în august 1940, cuirasatul Yamato nu era echipat cu radar, dar ulterior a fost dotat cu un astfel de dispozitiv, nava de război japoneză putând transporta 6 hidroavioane, având de asemenea instalate și trei catapulte de lansare a avioanelor de pe bordul navei.

Pe 7 aprilie 1945, submarinele americane au localizat poziţia cuirasatului și au transmis datele aviației americane, care a lansat un masiv un atac aerian asupra navei japoneze. Avioanele americane au atacat în trei valuri, puntea cuirasatului, cu bombe şi rachete, în timp ce submarinele și torpiloarele americane de atac au atacat babordul navei cu torpile. Se estimează că nava japoneză a fost lovită de cel puţin 11 torpile şi 6 şase bombe, iar în timp ce Yamato a început să se răstoarne, compartimentul de muniţie de la pupa a luat foc, provocând o imensă explozie. În acel moment pe cuirasat se găseau peste 2700 de membri ai echipajului, dintre care doar 280 au mai fost salvaţi.

Lecția de Istorie

Sfinții Apostoli din cei 70: Irodion, episcopul Neopatarelor, care s-a săvârşit fiind înjunghiat, Agav, care s-a săvârşit prin sabie, Ruf, episcopul Tebei din Grecia, Flegon, episcop de Maraton, Asincrit, episcopul Ieracliei şi Ermis, episcopul Dalmaţiei (Secolul I)

Pomenirea Sfinţilor Apostoli Irodion, Agav, Ruf, Asincrit, Falegont şi Ermie, din numărul celor şaptezeci
(8 aprilie)

Sfîntul Apostol Irodion era de neam din Tarsul Ciliciei, ruda Sfîntului Apostol Pavel şi slujitor al Sfinţilor Apostoli în toate. El a fost pus episcop de dînşii al Neopatarelor şi pe mulţi din elini i-a întors prin sfînta lui învăţătură la Hristos. Pentru acest lucru pizmuindu-l evreii, au năvălit asupra lui împreună cu slujitorii de idoli şi l-au muncit tare, căci unii îl băteau pe Sfîntul Irodion, unii cu pietre îi sfărîmau gura, iar alţii cu lemne îl loveau peste cap. După aceea cu un cuţit a fost lovit, fiind ca şi mort scăldat în sînge. Socotind că a murit, l-au lăsat şi s-au dus, dar Sfîntul Apostol, cu darul lui Dumnezeu rămînînd viu, a propovăduit după aceea Cuvîntul Domnului în Roma, împreună cu Sfîntul Apostol Petru.

Sfîntul Apostol Pavel, scriind de la Corint Epistola către romani, a pomenit despre Sfîntul Irodion, care era pe atunci în Roma lîngă Sfîntul Petru, zicînd: Închinaţi-vă lui Irodion, ruda mea. Cînd Sfîntul Petru a fost răstignit, atunci Sfîntul Irodion, după mărturia lui Metafrast, a fost tăiat împreună cu Sfîntul Olimp şi cu mulţime de credincioşi.

Sfîntul Apostol Agav, a fost plin de proorocescul dar. Despre el vorbesc Faptele Apostolilor astfel: S-au pogorît din Ierusalim prooroci în Antiohia şi, sculîndu-se unul dintre dînşii cu numele Agav, arăta cu duhul, că avea să fie foamete mare în toată lumea, care a şi fost pe vremea lui Claudie Cezarul. Şi iarăşi în Cezareea Sfîntul Agav a spus mai dinainte Sfîntului Apostol Pavel, pătimirile cele ce avea să le aibă în Ierusalim. Luînd brîul lui Pavel şi legîndu-şi mîinile şi picioarele sale, a zis: Aşa grăieşte Duhul Sfînt: pe bărbatul al căruia este brîul acesta, aşa îl vor lega în Ierusalim iudeii şi-l vor da în mîinile neamurilor. Sfîntul Agav a propovăduit pe Hristos în părţile ce i se orînduiseră lui şi pe mulţi a întors la Hristos Dumnezeu.

Sfîntul Apostol Ruf, despre care grăieşte Sfîntul Pavel, în Epistola către Romani, zicînd: Închinaţi-vă lui Ruf celui ales întru Domnul, a fost episcop în Teba din Elada.

Sfîntul Apostol Asincrit se pomeneşte în aceeaşi Epistolă a lui Pavel către Romani, că a fost episcop în Iraclea, în părţile Asiei.

Despre Sfîntul Apostol Falegont se pomeneşte în aceeaşi epistolă că a fost episcop în Maratoni, cetatea Frachiei.

Despre Sfîntul Apostol Ermie se pomeneşte în aceiaşi epistolă, că a fost episcop în Dalmaţia.

Toţi aceşti apostoli din numărul celor 70 au propovăduit în lume bunavestire a lui Hristos, aducînd pe cei necredincioşi la adevărata credinţă şi munciţi fiind în multe feluri de către iudei şi de elini, s-au sfîrşit.

Viețile Sfinților Aprilie

Morala: În viață ce dai aia primeşti!

 

,, Un fiu,după moartea tatălui,a dus-o pe mama sa într-un azil de bătrâni şi îi face vizită din când în când.Într-o zi primeşte un telefon de la asistența azilului şi este rugat să se prezinte acolo deoarece mama lui e foarte bolnavă .

Fiul ajunge acolo şi o întreabă pe mama sa.

Ce vrei să fac pentru tine?

Seamănă iubire,pune ventilatoare în azil pentru că nu sunt şi căldura e insuportabilă.Cumpără și frigidere deoarece nu sunt şi mâncarea se strica,au fost nopți în care mă culcam flămânda.

Fiul şocat:

-De ce îmi ceri asta acum,de ce nu mi-ai spus mai devreme asta?

-Eu sunt obişnuită cu căldura şi cu foamea dragul mamei,mi-e frică pentru tine, pentru că tu nu vei putea suporta asta când la bătrânețe copii tăi te vor trimite aici."

Morala: În viață ce dai aia primeşti!

Mitropolitul Neofit din Morphou (Cipru): "Atât ochii, cât și gura își doresc o faţă care să Îl vadă pe Dumnezeu! Fără mască!

❗❗Mitropolitul Neofit din Morphou (Cipru): "Atât ochii, cât și gura își doresc o faţă care să Îl vadă pe Dumnezeu! Fără mască!

Dacă ai noștri copii cresc, de-acum încolo, obișnuindu-se cu măști, în douăzeci de ani vom avea o societate de demoni(zați)! Ați auzit? Nu de oameni! De demoni! Părerea mea este aceasta: găsiți o cale pentru ca fiii dumneavoastră să nu poarte NICIODATĂ mască! Și vă vorbesc cu responsabilitate!

Este mai bine să rămână, câteva luni sau câțiva ani, fără așa-numita educație a Europei. Și ce educație! Ce glumă! Ar trebui să faceți școală acasă. Ați auzit? Școală acasă! Faceți biserici acasă! Faceți farmacii acasă! Veți vedea că, în curând, vă vor spune că nu mai au medicamente.

Ei vor să împingă societatea în haos, în teroare! Vor ca noi să fim speriați, să fim într-o stare de haos, încât vom ajunge să le zicem: "Vaccinul! Vă rugăm să ne oferiți un vaccin!". Deci, ei caută să ne supună voinţa, caută să ne ia libertatea! Pe scurt: ei vor sufletul nostru! Nu este vorba doar de "drepturile" europene pe care vor să ni le fure. Să nu ne amăgim! Ei vor sufletul nostru nemuritor!"

Sfântul Ierarh Gheorghe Mărturisitorul, episcopul Mitilenei din insula Lesvos, mărturisitor pentru Sfintele Icoane (+ 816)

 

Cuviosul Gheorghe Mărturisitorul, Mitropolitul Mitiliniei

(7 aprilie)

Acest Cuvios Părinte Gheorghe, iubind pe Hristos din tinereţe, a primit viaţa monahicească, a trecut prin toată fapta bună şi a cîştigat smerită cugetare, ca nimeni altul. Apoi s-a făcut mărturisitor al lui Hristos pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, răbdînd prigonire şi chinuire de la luptătorii de icoane. După aceea s-a ridicat la scaunul arhieriei şi la Mitropolia insulei Lezvia, în cetatea Mitiliniei, pe vremea împărăţiei drept credincioşilor Constantin şi Irina. El era foarte milostiv, săturînd pe cei flămînzi prin îndestulată dare. Iar pentru multa înfrînare s-a făcut părtaş cu îngerii şi s-a arătat făcător de minuni, tămăduind bolile cele nevindecate şi izgonind duhurile cele necurate.

Ajungînd împărăţia lui Leon Armeanul, cel care a înnoit lupta împotriva sfintelor icoane, a suferit iarăşi prigonire pentru sfintele icoane, fiind la adînci bătrîneţi. Iar mai înainte de împărăţia acelui Leon Armeanul, de înnoirea luptei împotriva icoanelor şi de izgonirea Sfîntului Gheorghe, s-au făcut oarecare semne în cetatea aceea, care arătau mai înainte primejdia şi tulburarea Bisericii lui Hristos era să fie. Căci odată în sfînta biserică a Marei Muceniţe Teodora ce este aproape de liman, în vremea cîntării Vecerniei, poporul cîntînd "Doamne miluieşte", sfînta cruce, care sta pe sfînta masă, deodată s-a ridicat cu o nevăzută putere de la locul său, cu mare zgomot, şi s-a înălţat la boltă. Apoi, plecîndu-şi vîrful în jos, a căzut la pămînt. Poporul văzînd aceasta, s-a cuprins de mare frică şi spaimă şi ridicîndu-şi ochii şi mîinile în sus, a strigat cu mare glas multă vreme "Doamne miluieşte" şi nu voia să iasă din biserică, pentru că aştepta să năvălească asupra acelei insule a Lezviei o pierzare grabnică. În vremea aceea era acolo Cuviosul Simeon cu fratele său Gheorghe, cel mai tînăr - acest Gheorghe a fost mai pe urmă moştenitor al scaunului acestui Gheorghe mai bătrîn. Deci acel Simeon, fiind mai înainte văzător, a zis cu plîngere către popor: "Nu va fi aşa, fraţilor, precum aşteptaţi, nici nu va pierde Dumnezeu latura aceasta pînă în sfîrşit; ci va veni în zilele acestea un împărat urîtor de Dumnezeu şi potrivnic Lui, care va lua podoaba Bisericii, aruncînd la pămînt cinstitele icoane".

După puţine zile, în aceiaşi biserică, fiind din întîmplare uşile deschise, un porc sălbatic mare şi înfricoşat, avînd urechile şi coada tăiate, a intrat în biserică în Sfîntul Altar şi s-a culcat pe scaunul de sus. Văzînd aceasta slujitorii bisericii, au încercat să-l scoată, dar nu puteau, fiind sălbatic, căci repezindu-se, îi fugărea pe toţi care voiau să-l scoată din Altar. Apoi aducîndu-se drugi mari, l-au bătut multă vreme pînă la sînge şi, obosindu-l cu mare greutate, l-au putut scoate. Despre acest lucru înştiinţîndu-se acest fericit Simeon, a zis: "Să mă credeţi, fiilor, că porcul acela prevesteşte pe cel ce are să fie episcop aici cu voinţa lui Dumnezeu, care va avea obicei şi viaţă porcească".

Şi s-a împlinit aceasta degrabă, pentru că, venind la împărăţie cel mai sus pomenit Leon Armeanul, cînd a ridicat prigonire asupra Bisericii lui Dumnezeu, chemînd la Constantinopol pe mulţi episcopi, voia să-i amăgească la eresul său cel luptător de icoane. Atunci, fiind chemat şi Cuviosul Părintele nostru Gheorghe Mitropolitul Mitiliniei, s-a arătat ostaş viteaz al lui Hristos. Că mulţi învoindu-se la credinţa cea rea a împăratului, el, prin înţelepciunea cea bogată, a ruşinat pe împărat, iar pe mincinosul patriarh Teodot, care se numea "Casiter" şi pe ceilalţi cu dînşii eretici, i-a făcut să-şi cunoască amăgirea lor.

Iar împăratul şi mincinosul patriarh, nesuferind mustrările de la dînsul, l-au izgonit în Herson; iar în locul lui a pus mitropolitul pe un oarecare eretic, care, asemenea porcului care iese din pădure, a muşcat şi a prihănit via lui Hristos, călcînd sfintele icoane şi tulburînd ca o fiară oile cele cuvîntătoare.

Sfîntul Gheorghe, petrecînd în surghiun celelalte zile ale vieţii sale, a făcut multe minuni, cu darul lui Hristos. După aceea, sosind vremea morţii lui, a răsărit pe cer o stea foarte luminoasă, vestind mai înainte sfîrşitul lui cel fericit, care s-a văzut şi în insula Lezviei.

După aceea s-a cunoscut şi în Mitilinia de către oile cele cuvîntătoare, ducerea către Domnul a Sfîntului Gheorghe păstorul lor, pentru că, pe cel ce a fost în viaţă lumină lumii, prin faptele cele bune, pe al acelui fericit sfîrşit l-a preamărit Dumnezeu, prin stea luminoasă şi, după sfîrşit, au izvorît din moaştele lui izvoare de minunate tămăduiri, spre preamărirea plăcutului Său. Amin.

Viețile Sfinților Aprilie