Preotul misionar de caritate , un Simon din Cirene așezat de Dumnezeu în drumul bolnavului !

 

Preotul misionar de caritate , un Simon din Cirene așezat de Dumnezeu în drumul bolnavului !

Ca preot misionar în spital înconjurat zilnic de durere, la căpătâiul celor suferinzi, am realizat că Dumnezeu m-a chemat la această slujire, pentru a deveni „cirineul” trimis în drumul bolnavului, pentru a-i ridica crucea. Și asta am încercat să fac cu toată responsabilitatea.

Văzând cât de multe și grele sunt crucile lor, am realizat cât de ușoară este crucea mea. Aici am înțeles faptul că suferința este un instrument pedagogic pe care Dumnezeu îl folosește întotdeauna pentru binele omului, pentru izbăvirea lui din capcane sau din captivitatea unei existențe autonome, egoiste, suficiente sieși. Am înțeles că Dumnezeu ne șoptește prin intermediul bucuriilor, ne vorbește prin intermediul conștiinței și strigă prin intermediul durerii. Am înțeles că suferința, oricât ar fi de grea și de chinuitoare, este un semn al prezenței și al lucrării lui Dumnezeu, un semn al atenționării și al iubirii concrete a Lui față de om.

Dar acum, în aceste momente de grea încercare pentru noi toți, înțeleg mai bine că durerea este „megafonul prin care Dumnezeu se adresează unei lumi surde”, cum spunea scriitorul C.S. Lewis. Înțeleg că paradigmele sunt inversate și că experiențele proprii pălesc în fața realității. Acum înțeleg mai bine ce putere are suferința. Și cred că acum înțelegem cu toții că „Dumnezeu îți dă ca să te bucuri și îți ia ca să vezi”. Acum văd cum oamenii care suferă împreună capătă legături sufletești între ei mult mai puternice decât oamenii care se bucură împreună. Acum văd o lume care trăiește sub semnul terorii dezlănțuite de un dușman nevăzut, al fricii și al amenințărilor mediatice de tot felul. Într-un creuzet al angoaselor de tot felul, oamenii au început să privească mai mult în sus și mai puțin la lucrurile efemere. Abia acum omul sincer cu el însuși, își vede limitele și simte că este imperios necesar „să se convertească din nou la Hristos, fără de care nu putem face nimic”.

Spitalul a devenit un front de luptă și cei care lucrează aici au o misiune grea și dificilă. Dintotdeauna i-am apreciat pe medici, pe asistenți, pe infirmieri și pe toți aceia care se jertfesc pentru cei aflați pe patul de suferință. Acum, mai mult ca niciodată, acești oameni au nevoie de rugăciunile și de sprijinul nostru. Inimă de la inimă, am văzut zilele acestea, că se pot face multe lucruri frumoase. Am văzut lacrimi sincere de bucurie și de speranță, pentru o rugăciune, pentru un cuvânt de îmbărbătare, pentru o masă caldă, sau pentru echipamentele de protecție (măști, manuși, ochelari, viziere, dezinfectanți, etc.) primite de la oameni cu suflet mare, care au înțeles că iubirea milostivă se vede cel mai bine în fapta concretă și de cele mai multe ori anonimă. Activitatea misionară a preotului în spital este limitată din cauza noilor realități, însă preotul poate deveni „brațele iubirii milostive a lui Dumnezeu” prin opera filantropică îndreptată acum mai mult ca niciodată spre cei bolnavi și spre cei care se află în linia I-a a frontului din acest război.

Biserica - spațiu eclesial, a fost, este și va rămâne până la sfârșitul veacurilor „corabia mântuirii” și „spital duhovnicesc” în care lucrează și vindecă Doctorul Hristos. În această perioadă de restriște, chiar dacă în timpul Sfintei Liturghii, capela spitalului este goală din punct de vedere fizic, ea este mult mai plină în miridele euharistice, acolo unde ne întâlnim cu toții, fie vii sau adormiți, fie clerici sau mireni, fie medici sau bolnavi, fie asistenți, infirmieri sau voluntari în lupta cu acest virus. Cu toții simțim în aceste clipe, mai mult ca niciodată, nevoia de rugăciune, de empatie, de cordialitate euharistică și socială, de comuniune și nu de izolare, de strigăt sincer după ajutor divin. Suntem izolați fizic, dar în rugăciune suntem mai uniți ca niciodată, privind spre același „steag de biruință” - Crucea lui Hristos, la umbra căreia se află și „Bucuria Învierii”, având conștiința că „in hoc signo vinces”!

pr. Nicolae Burăș, preot misionar la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț

FRICA de moarte - opusul nădejdii în Hristos, armă a diavolilor, ușă a secularizării și a apostaziei!…

 

FRICA de moarte - opusul nădejdii în Hristos, armă a diavolilor, ușă a secularizării și a apostaziei!…

Ce nu a reușit comunismul a reușit corporatismul, care este un revers al primului, adică „urăciunea pustiiriiˮ a intrat în „locul cel sfântˮ al Bisericii, cea care este „stâlpul și temelia adevăruluiˮ, învățând-o cum să împărtășească pe membrii ei, cum să stea în fața lui Dumnezeu și cum să se închine la sfinții din icoane. Apropo de miile de sfinți, a văzut cineva pe vreunul în icoane purtând vreo mască, ascunzându-şi chipul cel oglinditor al personalității? Deși și dintre ei, au întâmpinat la vremea lor epidemii și molime sau au legat rănile la mulți ciumaţi! De secole întregi icoanele se ating şi se sărută, chiar şi pe timp de molimă, de milenii Sf. Împărtăşanie se acordă colectiv, cu aceeaşi linguriţă. Sfinţenia este și ea „contaminantă”, dar cu viață veșnică şi impune o neîncetată utilizare. Ceea ce este ȋnsă cu totul nou ȋn această criză este preocuparea igienică şi raţională cu privire la caracterul posibil contaminant (!) al gestului ȋn sine, inducând în mentalul colectiv maxima lui „de-sacralizareˮ. Acum, prin contestare violentă, cu argumente ştiinţifice, sacrul nemafiind sacru, ci o „banală” sursă de contaminare ca oricare alta, frontiera dintre cele două lumi a devenit mobilă, relativă. Nimic nu mai este sacru ȋn sine, totul a devenit inteligibil şi predictibil cu mijloace raţionale. Modernitatea a ȋnvins!…În crize majore de felul celei care o traversăm, Biserica era invocată, adulată, chemată să ajute, „spiritualul” fiind la fel de important ca şi „materialul” aruncat ȋn luptă. Acum, din soluţie, Biserica şi principiile religioase pe care le reprezintă, au devenit una dintre „cauzeleˮ crizei. Biserica trebuie să facă ce ştie ea mai bine, cu mijloacele ce-i stau la dispoziţie de veacuri, doar că omul modern nu le mai ȋnţelege, nu mai poate accepta ideea că şi sacrul şi simbolurile sale pot contribui la rezolvarea crizei, fie şi prin reconfortul spiritual pe care-l oferă unei părţi dintre semenii noştri. Mai mult, astfel de gesturi se ȋntorc ca un bumerang asupra Bisericii, pentru că ele sunt interpretate diferit de contestatari, ca radical antimoderne, complet defazate, învechite!…

Nu poți să fii un lider de opinie, mai ales unul al lui Dumnezeu, și să te lași dez-„informatˮ de un cezar hoț și mincinos, când de fapt, masca te apără de „carcalaciˮ precum gardul te apără de polen! Aceasta arată o închinare grabnică, fără argumente solide, în fața idolului știință (degenerat în pseudo-știință) și dezertare din armata lui Hristos, ale cărui arme sunt infinit mai tari decât moartea. Iar dacă unii vor spune că „peștele de la cap se împuteˮ, să ia seama că proverbul spune mai departe: „dar de la coadă se curăţăˮ!…Iar pe de altă parte, un alt proverb spune și el: „capul ce se pleacă sabia nu-l taie, dar cu umilinţă lanţu-l încovoaie”. Cei mai mulți și-au plecat capul de frica morții sau pentru interese vremelnice, și-au lăsat chipul feţei îmbotniţat dar nu văd încă cum lanțul obedienței îi încovoaie, îi apleacă până ajung să mănânce iarbă! Biserica nu este numai cler, ci și popor drept-credincios, adunați toți la un loc în același duh și Adevăr. Clerul nu este o entitate deasupra poporului, ci toate „mădulareleˮ Bisericii sunt egale în fața lui Dumnezeu, diferența fiind doar de slujire, după cum spune Scriptura: „şi toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh, împărţind fiecăruia deosebi, după cum voieşteˮ. Deci, dacă unii sunt capul peștelui, restul, până în vârful cozii suntem noi toți cei botezați, iar proverbul spune: „peștele de la cap se împute, dar de la coadă se curăţăˮ! Transferul responsabilităţilor şi, deci, a eventualelor vinovăţii, exclusiv asupra celor care conduc precum şi elogiul adus supravieţuirii prin laşitate, poate fi uşor detectată în afirmaţii de genul „poporul e minunat, dar conducătorii îi sunt mizerabili”. De parcă acei conducători (bisericești sau lumești) ar fi fost teleportaţi aici dintr-o lume celestă şi n-ar proveni din rândurile poporului, care se mișcă într-o lume tot mai murdară, incompetentă şi coruptă, dar vicleană până-n prăsele. Asistăm astăzi, la cea mai evidentă şi directă confruntare din istorie dintre adepţii raţionalităţii ştiinţifice şi susţinătorii religiei. Modernitatea este un proces de răspândire treptată a raţiunii ştiinţifice şi tehnice, care ȋn cele din urmă decredibilizează şi aruncă ȋn derizoriu orice formă de acţiune, de gândire şi acţiune justificată religios. Care este soluția? Este aceeași dintotdeauna: „curățareaˮ peștelui dinspre coadă, adică tot poporul, începând de jos, să se curețe de păcate și atunci vom avea și conducători vii și lucizi!

Creștinii din primele veacuri au înfruntat epidemiile stând alături, îngrijindu-se unii pe alții, nu abandonând pe cei bolnavi. Însă este important de știut ce-i mâna, ce-i anima să se comporte astfel. Ce face ca un credincios să se deosebească atât de radical față de un păgân, atunci când înfruntă moartea? Un răspuns îl găsim în scrierile Sf. Ciprian al Cartaginei. Dar pentru cei din epoca lui impactul era cu totul diferit. Aceasta deoarece credința era trăită altfel. Amenințarea și amintirea vie a prigoanelor, iminența morții prin mucenicie era o realitate cotidiană. Dar, bineînțeles, viața în Hristos era o prezență mult mai vie, Duhul lui Dumnezeu însuflețea mult mai de aproape comunitatea Bisericii. Cei care cârteau și slăbeau cu duhul în fața bolii și suferinței erau în minoritate și aveau exemple puternice lângă ei, acuma este invers! Trebuiau doar întăriți și însuflețiți. Sf. Ciprian a fost un părinte providențial, care a apărat Biserica de mai multe deviații, erezii și greșeli, așa cum și astăzi ar trebui să fie păstorii Bisericii. Printre altele, se număra și atitudinea în fața amenințării ciumei. Cu totul altfel stau lucrurile în zilele noastre. Acum predomină grija exagerată de trup, de sănătate, de lumea aceasta, nu de suflet și de judecata lui. Realitatea care ne izbește este cea prezentată la televizor, adică panica în fața virusului, nu frica și înfruntarea morții veșnice, nu grija pentru răspunsul în fața lui Dumnezeu-Judecătorul. Deși cunoaștem ca și creștini că ne așteaptă viața veșnică, presiunea lumii ne pervertește pentru că nu avem ancoră tare în Hristos. Poate că provocările „pandemiei de coronavirusˮ sunt mai degrabă legate de manipulări și distorsionări ale realității, de inducere a unei gândiri sociale și sanitare dominante, dar baza de la care trebuie să plecăm în înfruntarea oricărei boli, oricât de infecțioasă sau puțin periculoasă ar fi, este curajul în fața morții, căutarea vieții adevărate, de dincolo. Sfânta Scriptură ne îndeamnă și ea să fim foarte prudenţi, căci spune: „Acolo s-au temut de frică, unde nu era frică, că Dumnezeu este cu neamul drepţilorˮ (Psalmul 13, 5). Iar Apocalipsa, ne avertizează: „Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel - nici fierbinte, nici rece - am să te vărs din gura Meaˮ (Apocalipsa 13, 15-16)…

Pictorul Vasile Neguş

PRIN CEI CARE AU TRĂDAT ORTODOXIA NU POATE FI ÎNVIERE! DOAR ÎNTRU HRISTOS...!!!

 

PRIN CEI CARE AU TRĂDAT ORTODOXIA NU POATE FI ÎNVIERE! DOAR ÎNTRU HRISTOS...!!!

,,Cine nu înțelege că balaurul a reuşit să încolăcească întreaga lume cu vicleniile lui pentru că nu am ales a rămâne întru Hristos, ascultând cuvântul Lui, trăind viața Lui? Cine nu înțelege că Dumnezeu - Tatăl într-o clipită în Trupul lui Hristos - Biserica poate transforma pământul în Rai şi în inimile noastre putem trăi împărăția cerurilor? Dar vrem noi aceasta? Vrem noi să lăsăm vicleşugurile ca să fim vii? De ne-am învinui pe noi înşine fiecare, întru Credința Ortodoxă, de ne-am pocăi (schimba mintea) cu adevărat, zidul vicleniei, îndreptățirii în rău, Dumnezeu ne poate ajuta.

Iată acum multe le aranjează diavolul, cum vrea, prin robii lui. Prin ei aduce hausul şi vai de cei care se amăgesc că prin cei din afara Bisericii şi prin cei care au trădat Ortodoxia poate veni ceva bun. Ei au planul duhurilor din ei de a ne goli de Hristos. De a ne aduce în starea de a protesta noi în iubire de sine ca să îndreptățască măsurile lor, să ne omoare, să murim fără a ne putea mântui. Iată, de toate s-a îngrijit diavolul prin slugile lui ca să ne îndreptățim a ne lupta unii împotriva altora şi să ne pierdem sufleteşte şi trupeşte. Ce folos să fie bisericile deschise de Învierea Domnului şi în ele trădători ai Ortodoxiei Bisericii care nu mai pot învia? Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de toată înşelarea şi dezbinarea şi să ne mântuiască cu mila Sa pe noi, pe toţi!".

Monahul Iachint

Sfinții Mucenici și fraţi buni: Amfian şi Edesie din Cezareea (+306)

 Pătimirea Sfîntului Mucenic Amfian şi a fratelui său Edesie

(2 aprilie)

Sfinţii mucenici Amfian şi Edesie au fost fraţi după trup, născuţi dintr-un tată în păgînătatea elinească, iar patria lor a fost cetatea Patara din ţara Lichiei. De acolo au fost trimişi de părinţii lor la Virit (Beirut), pentru învăţătura înţelepciunii celei din afară, unde, cu cinste, cu blîndeţe şi cu toată înţelepciunea petrecînd zilele lor din tinereţe, erau în mirarea tuturor, pentru viaţa lor cea fără de prihană. Căci, lepădînd năravurile cele obişnuite ale tinerilor, se asemănau bătrînilor celor cinstiţi, avînd drept cărunteţe, înţelepciunea - după Scriptură - şi în loc de vîrsta bătrîneţilor, viaţa cea curată.

Pentru aceasta nu s-au lipsit de darul lui Dumnezeu, pentru că a răsărit în inimile lor lumina cunoştinţei adevărului şi au început a vedea rătăcirea închinătorilor de idoli şi a cunoaşte calea cea dreaptă a bunei credinţe celei creştineşti. Apoi, doreau ca mai desăvîrşit să ştie cele despre Domnul nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi să se facă robi ai Aceluia. Întorcîndu-se de la Virit acasă, au găsit pe tatăl lor avînd boierie în Patara, dar păgînătatea elinească nu o lăsase; asemenea şi pe toate rudeniile, care nu voiau să se deştepte din întunericul închinării idoleşti. Deci, nesuferind să se împărtăşească cu păgînii şi să petreacă în loca-şurile păcătoşilor, au plecat în taină de la ai lor, lăsîndu-şi părinţii, casa, averile şi desfătarea vieţii pentru Hristos.

Purtîndu-se cu duhul lui Dumnezeu, au mers în Cezareea, cetatea Palestinei, unde au aflat pe plăcutul lui Dumnezeu, Sfîntul Pamfil, prezbiterul creştinesc, care după aceea s-a făcut mucenic al lui Hristos şi s-au încredinţat lui spre învăţătura duhovniceştii înţelepciuni. De la el învăţînd sfînta credinţă şi deprinzînd toate creştineştile taine, s-au luminat cu Sfîntul Botez şi vieţuiau împreună cu dascălul lor Pamfil, spre lauda lui Dumnezeu. Apoi se îndeletniceau cu citirea cărţilor şi în legea Domnului învăţau ziua şi noaptea.

Într-acea vreme, Maximian, al doilea împărat cu acelaşi nume, a luat partea Răsăritului de la Maximian Galeriu, unchiul său, fiind foarte cumplit asupra creştinilor. Pentru că, arătîndu-şi păgînătatea după neamul său şi ură împotriva adevăratului Dumnezeu, prigonea Biserica lui Hristos mai amar decît împăraţii care au fost înaintea lui. Şi a fost tulburare mare în toate părţile Răsăritului, pretutindeni fiind ucişi robii lui Hristos. Mulţi, sîrguindu-se să scape de primejdiile ce veneau asupra lor, îşi lăsau casele şi cetăţile şi fugeau, ascunzîndu-se de frica muncitorilor; iar mulţi se dădeau în mîinile păgînilor şi în nevoinţa pătimirii intrau, pentru dragostea lui Hristos.

Unul ca acesta a fost Sfîntul Amfian, viteazul tînăr cu vîrsta trupească abia fiind de douăzeci de ani, iar de o sută de ani cu înţelegerea şi cu mărirea de suflet. Cînd în toată Cezareea, precum şi prin celelalte cetăţi şi ţări, propovăduitorii chemau pe nume pe fiecare dintre cetăţeni la diavoleştile locaşuri, prin porunca boierilor, şi toţi creştinii erau în mare primejdie, atunci viteazul Amfian, urmărind scopul său, a ieşit din acel loc în care se ascundeau creştinii, tăinuit de toţi, şi s-a dus la necurata capişte idolească, în care Urban ighemonul în acel ceas aducea idolilor jertfă. Fără frică apropiindu-se de el, a apucat de dreapta lui cea cu jertfă şi cu îndrăzneală, cu mare glas, printr-o dumnezeiască stăpînire îl sfătuia ca să înceteze de la o rătăcire ca aceea, iar pe diavolii şi idolii cei făcuţi de mîini omeneşti să nu-i socotească zei, defăimînd pe Unul adevăratul Dumnezeu.

Acea îndrăzneală a lui pe mulţi creştini i-a întărit în credinţă, iar pe necredincioşi şi mai ales pe însăşi ighemonul, l-a pornit spre mînie şi urgie. Şi îndată ostaşii care erau cu ighemonul s-au năpustit ca lupii asupra oilor, i-au dat lovituri peste gură, peste faţă şi peste tot trupul, apoi, tăvălindu-l pe pămînt şi călcîndu-l cu picioarele, l-au aruncat în temniţă şi l-au înfăşurat în legături.

Iar a doua zi l-au scos la judecată şi l-a silit ighemonul la jertfă idolilor, dar s-a arătat nesupus şi nebiruit ostaşul lui Hristos. Fiind spînzurat şi cu unelte ascuţite de fier strunjit peste tot trupul, pînă la oase, bătut cu vergi de plumb peste faţă, peste grumaji şi peste coaste, nu i se vedea faţa de răni, încît nici de cei cunoscuţi nu se cunoştea, iar coastele lui erau sfărîmate şi zdrobite. Dar el n-a încetat a mărturisi în munci numele lui Iisus Hristos, pătimind ca într-un trup străin. După aceea l-au înmuiat în untdelemn, învăluindu-l şi legîndu-i picioarele, l-au aprins cu foc şi, arzînd pătimitorul, se topea ca ceara. Însă nici cu această muncă nu l-au putut birui, ci, mai ales umplîndu-se de o mai mare îndrăzneală, striga cu mare glas, preamărind pe Hristos, iar nedumnezeirea elinească vădind-o şi ocărînd-o. Apoi, l-au aruncat în temniţă, iar în a treia zi, fiind abia viu, iarăşi muncitorii îl întrebau cu munci şi în aceeaşi mărturisire petrecînd neschimbat, ighemonul a poruncit să-l arunce în adîncul mării.

Ducînd pe mucenicul în mijlocul noianului şi legîndu-i o piatră de dînsul l-au aruncat în mare. Şi îndată, în acel ceas, s-a umflat marea cu valurile, s-a cutremurat pămîntul, cetatea s-a clătinat şi toţi erau cuprinşi de frică mare. Valurile mării, înălţîndu-se, au scos trupul mucenicului afară pe pămînt, înaintea porţilor cetăţii. Astfel a fost pătimirea şi sfîrşitul Sfîntului Mucenic Amfian, în a doua zi a lunii Aprilie, joi. După aceasta, au fost prinşi şi ceilalţi creştini, precum şi Edesie, fratele lui Amfian. Deci unii îndată au fost munciţi în multe feluri, iar alţii s-au osîndit la tăiere, prin unelte de aramă, în Palestina, unde au şi fost trimişi, printre care şi Edesie.

După cîtăva vreme l-au adus pe Edesie în Alexandria, cetatea Egiptului. Acolo, văzînd pe Ieroclei voievodul şezînd la judecată, mai presus de măsură iuţindu-se asupra creştinilor, iar pe fecioarele cele sfinţite lui Dumnezeu şi pe femeile creştine foarte înţelepte dîndu-le spre batjocură desfrînaţilor celor fără de ruşine, sfîntul s-a umplut de rîvnă pentru Hristos şi înaintea tuturor, repezindu-se asupra acelui boier, l-a lovit peste obraz şi, trîntindu-l la pămînt, îl bătea cu mîna, iar cu cuvîntul îl ocăra pe acel păgîn judecător, pentru judecăţile cele nedrepte.

Atunci, îndată cei ce stăteau împrejur l-au apucat şi l-au muncit asemenea ca pe Sfîntul Amfian, fratele său, şi astfel şi-a cîştigat sfîrşitul. Pentru că după cumplitele munci l-au înecat în mare, luînd Sfîntul Edesie cununa biruinţei împreună cu Sfîntul Amfian, de la Hristos, Mîntuitorul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, în veci. Amin.

Pomenirea Cuviosului Tit, făcătorul de minuni
(2 aprilie)

Fericitul şi Sfîntul Părintele nostru Tit a iubit din tinereţe pe Hristos şi, plecînd din lume, s-a dus într-o viaţă de obşte. Luîndu-şi asupra sa îngerescul chip, mergea pe calea cea strîmtă şi anevoioasă a vieţii monahiceşti, cu multă răbdare pentru Dumnezeu. Şi avea atîta smerenie şi ascultare, încît nu numai pe fraţi, ci şi pe toţi oamenii i-a covîrşit cu acele fapte bune.

După aceasta a fost pus păstor al oilor cele cuvîntătoare ale lui Hristos. Şi avea atîta blîndeţe, dragoste şi milă către toţi, încît într-acea vreme nu se afla între acei bărbaţi altcineva de acest fel. Păzindu-se curat cu trupul şi cu sufletul din tînără vîrstă, era ca un înger al Domnului. Drept aceea a fost şi făcător de minuni, stîlp însufleţit şi nemişcat s-a arătat Sfintei Biserici, care era tulburată de eresul luptării de icoane. Şi lăsînd ucenicilor săi exemplu de viaţă pustnicească, s-a dus către Domnul.

Viețile Sfinților Aprilie 

 

 

LECȚIA DE ISTORIE – 30 martie – Cumpărarea regiunii Alaska de către Statele Unite.

 

LECȚIA DE ISTORIE – 30 martie – Cumpărarea regiunii Alaska de către Statele Unite

La data de 30 martie 1867 Statele Unite au cumpărat Alaska și insulele Aleutine de la Rusia cu suma de 7,2 mil. de dolari, o sumă considerată foarte mică in comparație cu teritoriul achiziționat. Dar pentru a înțelege ce a determinat Rusia țaristă să vândă acest teritoriu pe o sumă atât de mică , trebuie să amintim ca la jumătatea secolului al XIX-lea Rusia trecea prin serioase dificultăți financiare şi era în pericol de a pierde Alaska, fără vreo compensație, în favoarea Regatul Unit al Marii Britanii, principalul său inamic în Războiul Crimeei dintre anii 1853–1856). În aceste condiții, țarul Alexandru al II-lea a hotărât să vândă Alaska , iar în anul 1859 vine prima ofertă pentru acest teritoriu, de la americani.

Numai că în scurt timp a urmat Războiul Civil din SUA, război ce a dus la suspendarea negocierilor privind Alaska și abia în anul 1866, după încheierea ostilităților, țarul l-a instruit pe ambasadorul său în SUA, Eduard de Stoeckl, să reia negocierile cu Statele Unite. Negocierile au durat însă mai mult timp , până la data de la 30 martie 1867, când după o ședință nocturnă, la ora 4:00 dimineața, a fost semnat contractul ce privea vânzarea regiunii Alaska , la un preț de achiziție de 7.200.000 de dolari pentru o suprafață de 1,7 milioane de kilometri pătrați. Astfel achiziția s-a dovedit extrem de inspirată deoarece la doar câțiva ani după cumpărare această regiune își va dezvălui importantele bogății naturale, în special zăcămintele de aur.

Soarta Alaskăi s-a schimbat și mai mult odată cu descoperirea unor importante zăcăminte de petrol in anul 1968, ceea ce a determinat o explozie a industriei extractive si construirea unei mai conducte de petrol numită conductei Tans-Alaska, terminata in anul 1977. Astăzi, teritoriul cumpărat de la ruși in 1867 este un important stat american, având un Legislativ propriu format dintr-o Camera a Reprezentanților cu 40 membri si un Senat cu 20 membri, asta la o populație de peste 750.000 de locuitori.

Lecția de Istorie

Din nou se inventează, se vântură, teza marxistă a ”extremiștilor”, ”xenofobilor”, ”fascistilor”, ”teroriștilor”, pentru a se arunca în ”colțul negru” protestele legitime împotriva dictaturii de esență comunistă

 

Din nou se inventează, se vântură, teza marxistă a ”extremiștilor”, ”xenofobilor”, ”fascistilor”, ”teroriștilor”, pentru a se arunca în ”colțul negru” protestele legitime împotriva dictaturii de esență comunistă

S-au speriat de valul imens al oamenilor, în marea lor majoritate tineri, care a cuprins întreaga țară, de la Tecuci, Focșani sau Onești, pâna în marile orașe, în București ieșind pe străzi zeci de mii de oameni, care au mărșăluit zeci de kilometri în fiecare zi, de trei zile încoace. Nu s-au mai văzut nicăieri în lume, astfel de proteste, o astfel de determinare.

Puterea nu este în stare să răspundă la întrebările poporului, să răspundă de ce economia se duce de râpă, de ce am rămas tot pe ultimul loc în Europa, de ce afacerile mici si mijlocii ale românilor sunt puse la pământ de stat, de ce se ucide cultura și educația, de ce sefii de instituții sunt atât de aroganți, de ce Arafat conduce România si când au avut loc alegeri pentru acest lucru, de ce Bisericile au fost închise, de ce dreptul de a merge la biserică de Sfintele Sărbători ale Paștelui ne este prezentat ca o ”favoare”, concesie, de se moare cu zile în spitale, de ce se pot construi altele noi doar din carton, de ce un om e pus la pământ de 7 jandarmi pentru ca nu poartă mască, de ce e arestat la domiciliu, de ce în general un întreg popor se vrea a fi arestat la domiciliu si pus la pământ de miliția neomarxistă și dacă tot veni vorba de pământ, de ce pământul țării se vrea a fi dat ”la liber” la vânzare către străini? De ce petrolul si aurul nostru nu ne mai aparțin? De ce pădurile noastre sunt bușteni pe trenurile ce nu le poți cuprinde cu privirea și iau drumul negru al străinătății?

Iar pentru că la toate aceste întrebări, Puterea trebuia să dea un răspuns, ea, atât de mica putere, a răspuns așa cum știe: pentru că xenofobi, extremiști, fasciști, teroriști.

Răspundem cu o altă întrebare: de ce ne mințiți?

Mai avem una, dar pentru noi înșine: până când?

Mihail S. Târnăveanul

Avocat Gheorghe Piperea - Omisiune a publicării hotărârilor CNSU

 

În poză este o adresă oficială a Monitorului Oficial către o persoană fizică, în care se confirmă că, în perioada pandemiei, o singură hotărâre a CNSU a fost publicată în M.Of., mai pecis, cea din 14 mai 2020, care și-a încetat efectele în 18 mai 2020, adică, după doar patru zile. Nicio altă hotărâre a CNSU, nici măcar cele cu efecte directe, nu au fost publicată în M.Of., pentru simplul motiv că nu au fost trimise la publicare. Așa au considerat Orban, Cîțu și Arafat că e bine.

Culmea ironiei negre birocratice este că trei hotărâri ale CNSU cu efecte directe în societate, cele cu nr. 12-14 din 2021, nu sunt publicate nicăieri. Publicul nu știe nici măcar ce conțin aceste hotărâri. Cu toate acestea, sunt luate măsuri în baza lor, inclusiv amenzi sau închideri de afaceri pe motiv că nu respectă dispozițiile acestor „hotărâri”.

Repet cea am spus aseară - un act normativ care nu este publicat în M. Of. nu există.

PS Un cititor al acestei pagini îmi atrage atenție că niciuna dintre aceste hotărâri ale CNSU si, culmea, nici HG - urile pandemice, nici măcar cele privitoare la prelungirea la nesfârșit a stării de alertă, nu sunt supuse avizului prealabil al Comitetului Economic și Social, ceea ce este obligatoriu conform legii. Reamintesc că CCR a declarat neconstituționale în întregime legi sau ordonanțe de urgență care nu aveau acest aviz prealabil al CES, inclusiv legi de protecșie a consumatorilor contra abuzurilor băncilor.

PPS Și cică să ne încredem numai în știri și informații oficiale. Care știri oficiale, băh, alea care nu respectă arhitectura instituțională a Statului român?

Avocat Gheorghe Piperea