Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Botezul Domnului ( 6 ianuarie ) ( Despre Botezul creştin )

 

Predică la Botezul Domnului
( 6 ianuarie )
( Despre Botezul creştin )

În Iordan, botezîndu-Te Tu, Doamne închinarea Treimii S-a arătat... (Troparul Botezului Domnului)

Iubiţi credincioşi,

Cu mila şi cu îndurarea lui Dumnezeu, iată am ajuns şi în anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfînt şi mare praznic împărătesc se mai numeşte şi "Arătarea Domnului" sau "Epifania".

Dar pentru care pricină nu se zice Naşterii Domnului, Arătarea Lui, ci Botezului Domnului?

Acest lucru îl arată, desluşit şi luminat, dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur, zicînd că Hristos n-a ajuns cunoscut tuturor cînd S-a născut, ci cînd S-a botezat. Iar cum că mulţi nu-L cunoşteau şi nu ştiau cine era, să ascultăm pe Botezătorul Ioan care spune: Se află în mijlocul vostru Acela pe Care nu-L ştiţi (Ioan 1, 26). Dar pentru ce să ne mirăm că ceilalţi nu-L cunoşteau, cînd însuşi Botezătorul nu-L cunoştea pînă în ziua aceea? Căci zice: Şi eu nu-L ştiam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborîndu-Se şi rămînînd peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfînt (Ioan 1, 33).

Pentru că am arătat că Botezul Domnului se mai numeşte şi Arătarea Domnului, este bine să ştim că două sînt arătările Domnului. Iată ce spune Sfîntul Ioan Gură de Aur în această privinţă: "Este necesar să arătăm dragostei voastre că nu este o singură Arătare a Domnului, ci sînt două arătări. Una este aceasta de acum care s-a împlinit la Botez, iar a doua este aceea care va să vină şi care se va face cu slavă mare la sfîrşitul lumii". Astăzi am auzit pe marele Apostol Pavel vorbind despre amîndouă arătările Domnului, în Epistola către Tit.

Despre arătarea cea de acum, spune: Harul cel mîntuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor, învăţîndu-ne pe noi să lepădăm fărădelegea şi poftele lumeşti şi, în veacul de acum, să trăim cu înţelepciune, cu dreptate şi cu cucernicie (Tit 2, 11-12). Iar despre cea viitoare, spune: Aşteptînd fericita nădejde şi arătarea slavei marelui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos (Tit 2, 13). Despre aceasta şi proorocul Ioil spune că soarele se va preface în întuneric şi luna în sînge, mai înainte de a veni ziua Domnului cea mare şi înfricoşată (Ioil 3, 4).

Astăzi, cînd prăznuim Botezul Domnului, se cuvine să arătăm cîte sînt botezurile care au închipuit Botezul creştin de la începutul lumii şi care vor mai fi. După mărturia Sfîntului Ioan Damaschin, opt sînt botezurile. Primul botez a fost potopul, pentru curmarea păcatului (Facere 7, 17-24). Al doilea botez a fost trecerea evreilor prin mare şi prin nor, căci norul este simbolul duhului, iar marea al apei (Ieşire 13, 22; I Corinteni 10, 2). Al treilea botez a fost botezul Legii Vechi, numit "tăierea împrejur". (Facere 17, 10-14).

Al patrulea este botezul lui Ioan, numit botezul pocăinţei (Matei 3, 1-11). Acest botez a fost introductiv şi conducea pe cei botezaţi la pocăinţă şi la credinţă în Hristos. Iată ce spune Sfîntul Ioan Botezătorul: Eu vă botez pe voi cu apă, dar Cel ce vine după mine vă va boteza cu Duh Sfînt şi cu foc (Matei 3, 11; Luca 3, 16). Aşadar, Ioan pregătea şi curăţa mai dinainte cu apă, în vederea venirii Duhului Sfînt. Cu acest botez Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos S-a botezat de către Ioan (Matei 3, 13-17; Marcu 1, 9-11). Hristos S-a botezat în Iordan nu că avea nevoie de curăţire, ci pentru că Şi-a luat asupra Sa curăţirea mea şi ca să zdrobească capetele balaurilor din apă, cum spune psalmistul (Psalm 73, 14). Apoi, ca să se înece păcatul, ca să înmormînteze pe Adam cel vechi în apă şi să-l sfinţească pe botezător. Ca să împlinească Legea, ca să descopere taina Treimii şi ca să ne dea nouă pildă şi exemplu cum să ne botezăm.

Al cincilea botez este botezul creştin prin apă şi prin Duhul Sfînt, instituit de Domnul nostru Iisus Hristos, prin cuvintele adresate ucenicilor Săi: Mergînd, învăţaţi toate neamurile, botezîndu-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh (Matei 28, 19). Acesta este cel mai mare botez din cele amintite pînă acum. El se face prin afundare în apă în numele Preasfintei Treimi şi este mîntuitor pentru că iartă toate păcatele şi aduce în inimile noastre harul Sfîntului Duh. Noi toţi ne botezăm cu acest botez desăvîrşit prin apă şi prin Duh, fără de care nimeni nu se poate mîntui. Se zice că Hristos botează "cu foc", pentru că a revărsat Duhul Sfînt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc (Fapte 2, 1-4), după cum spune Însuşi Domnul: Ioan a botezat cu apă, dar voi veţi fi botezaţi cu Duhul Sfînt, nu mult după aceste zile (Fapte 1, 5).

Al şaselea botez, care este de o măsură cu Botezul creştin, prin apă şi prin Duh, este botezul prin pocăinţă şi prin lacrimi, adică Sfînta Spovedanie, prin care ni se dezleagă toate păcatele. Al şaptelea şi cel mai desăvîrşit este botezul prin sînge şi mucenicie pentru dreapta credinţă, cu care Însuşi Hristos S-a botezat pe Cruce în locul nostru. El este foarte cinstit şi fericit, pentru că nu se mai pîngăreşte a doua oară cu întinăciunea păcatului şi singur le poate înlocui pe toate celelalte.

Al optulea şi ultimul botez este focul cel veşnic de după judecata obştească. Acest botez nu este mîntuitor, ci pe de o parte distruge răutatea şi păcatul, iar pe de altă parte pedepseşte necontenit (Dogmatica, cap.IV, p.247-252).

Iubiţi credincioşi,

După ce am arătat cele opt feluri de botezuri, este bine să vorbim mai pe larg despre importanţa botezului creştin ortodox.

Cel mai desăvîrşit botez care curăţă păcatele noastre, este Botezul creştin, adică botezul prin apă şi Duh, pe care îl primim îndată după naştere. După învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, cine nu are acest botez nu poate să intre în Împărăţia cerurilor (Ioan 3, 5). Să dăm cîteva explicaţii despre Taina Sfîntului Botez pe înţelesul tuturor.

Cine poate boteza? Dreptul de a boteza îl au numai episcopii şi preoţii (Canonul 46-50 Apostolic). La mare nevoie, ca pruncul să nu moară nebotezat, poate boteza şi un diacon, un călugăr simplu, un mirean - bărbat sau femeie - şi chiar părinţii copilului. Cum se săvîrşeşte botezul de către mireni cînd copilul este în primejdie de moarte? Afundînd pruncul de trei ori în apă curată şi rostind formula sfîntă a Botezului: "Se botează robul (roaba) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin; şi al Fiului, Amin; şi al Sfîntului Duh, Amin. (Canonul 44-45 al Sfîntului Nichifor). Dacă cel botezat rămîne în viaţă, preotul va completa slujba Botezului după rînduiala obişnuită, dar numai de la cufundare înainte; adică îl unge cu Sfîntul Mir, citind rînduiala pînă la capăt (Liturgica, Bucureşti, 1877, p.183).

Botezul se săvîrşeşte în pridvorul sau în pronaosul bisericii. Canoanele opresc săvîrşirea Botezului atît în case, cît şi în paraclisele din casele particulare (Can. 31 şi 59 Sinod.VI ec.). Numai în cazuri foarte rare şi de mare nevoie, cum ar fi frig puternic, boală, pericol de moarte pentru prunc etc. se îngăduie săvîrşirea Botezului în case. Cît despre timpul cînd se săvîrşeşte Botezul, pentru prunci nu există zile sau ceasuri hotărîte ca nu cumva să moară nebotezaţi. Dacă pruncul moare nebotezat, părinţii lui sau preotul, din cauza căruia a murit neunit cu Hristos, săvîrşeşte un păcat de moarte. Pentru cei morţi nebotezaţi, Biserica nu mai poate face nimic, rămînînd toate la mila lui Dumnezeu. Dacă pruncul este firav şi există temerea că nu va trăi, el poate fi botezat îndată după naştere. Dacă pruncul este sănătos, Botezul se face de obicei la opt zile de la naştere, în orice zi de sărbătoare, după săvîrşirea Sfintei Liturghii.

Cei ce vin sau sînt aduşi la botez trebuie să aibă naşi. Nimeni nu poate fi botezat cu sila, dacă este matur, şi este dator să aibă naşi ortodocşi. Naşii sînt persoanele în vîrstă care însoţesc pe prunc la botez, răspunzînd şi făcînd cuvenita mărturisire de credinţă în locul şi în numele pruncului ce se botează. Ei sînt părinţii sufleteşti ai pruncului, care îl nasc duhovniceşte pentru o viaţă nouă în Duhul Sfînt, aşa cum părinţii l-au născut pentru o viaţă trupească. Naşii sînt totodată garanţi în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru finul ce se botează, că va fi crescut în credinţa creştină şi va fi un bun credincios. Naşul trebuie să fie creştin ortodox, să fie evlavios, iubitor de biserică, bun cunoscător al credinţei, în vîrstă şi de acelaşi sex cu pruncul ce se botează. Nu pot fi naşi părinţii copilului. Este bine ca pentru fiecare nou botezat să fie numai un naş. Naşul este dator să se îngrijească de viaţa religioasă şi morală a finului şi la vremea cuvenită să-l înveţe rugăciuni, Crezul şi principalele învăţături de credinţă creştină ortodoxă. Să fie îndrumător în cele sufleteşti şi un exemplu viu, sîrguindu-se să facă din el un vrednic mădular al Bisericii în care a intrat prin Botez. La rîndul său, finul este dator să asculte pe naş şi să-l respecte la fel ca pe părinţii săi după trup.

Cei care iau parte cu atenţie la săvîrşirea Botezului, trebuie să ştie că înainte de Botez se împlineşte rînduiala facerii catehumenului, adică se face pregătirea celui ce are să fie botezat. Această rînduială se face în pridvor, în faţa uşilor bisericii, deoarece cel nebotezat, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc, nu este mădular al Bisericii şi nici cetăţean al cerului, ale cărui uşi ni le deschide numai Taina Botezului. De aceea Botezul se numeşte uşa Tainelor. Slujba catehumenului are trei părţi: exorcismele, lepădările şi unirea cu Hristos.

Exorcismele sînt trei rugăciuni prin care preotul roagă pe Dumnezeu să izgonească de la catehumen toată puterea cea rea a diavolului. Lepădările şi unirea cu Hristos sînt formate din întreita lepădare a catehumenului sau a naşului - în numele catehumenului - "de satana şi de toate lucrurile lui", urmată de întreita lui asigurare că s-a unit cu Hristos. În timpul lepădărilor, catehumenul stă întors cu faţa spre apus, suflînd şi scuipînd într-acolo de trei ori, deoarece apusul închipuieşte locul de unde vine întunericul şi locul celui rău, a Satanei, care este numit şi "stăpînitorul întunericului" (Efeseni 6, 12), urmînd astfel cuvintele Sfîntului Apostol Pavel, care ne îndeamnă să lepădăm lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armele luminii (Romani 13, 12). Catehumenul scuipă pe diavolul în semn că s-a lepădat cu totul de el şi de toate lucrurile lui, adică de păcat. Iar cînd catehumenul împreună cu naşul mărturiseşte unirea sa cu Hristos, o face cu faţa spre răsărit, căci într-acolo era sădit raiul (Facere 2, 8), din care au fost izgoniţi primii oameni în urma păcatului. Unirea cu Hristos se face prin credinţă. Iar dovada este mărturisirea credinţei creştine prin rostirea de trei ori a Crezului de către catehumen, dacă este mare, sau de naş, în numele pruncului, şi nu de altcineva.

Prin exorcismele şi lepădările ce se fac la Botez, nu înseamnă că Biserica socoteşte pe cel venit să se boteze ca stăpînit cu adevărat de diavol, cum sînt cei îndrăciţi sau cei munciţi de duhuri rele. Ele vor să spună numai că cel ce nu are încă pe Hristos, se află în robia păcatului şi deci în puterea diavolului care stăpîneşte pe cei robiţi de păcat sau pe cei din afara harului (Efeseni 2, 1-3). Din această robie îl eliberează Biserica pe catehumen prin exorcisme şi lepădări, trecîndu-l sub puterea lui Hristos, Stăpînul nostru cel adevărat şi bun.

Iată şi părţile cele mai de seamă ale Botezului. Prima parte este sfinţirea apei pentru botez. A doua parte este ungerea cu untdelemnul bucuriei (Psalm 44, 9), pe frunte, pe piept, pe spate, la urechi, la mîini şi la picioare. Acest untdelemn este binecuvîntat înainte de preot prin rugăciuni deosebite şi din el se pune şi în cristelniţă, de trei ori, cruciş. Ungerea aceasta însemnează mai multe lucruri în sens duhovnicesc. Astfel, untdelemnul fiind rodul măslinului, ungerea cu el este semn al milei şi al bunătăţilor dumnezeieşti, prin care catehumenul a fost izbăvit de noianul păcatelor. Acest untdelemn sfinţit ne aduce aminte de ungerea cu care erau unşi în Legea Veche arhiereii, împăraţii şi proorocii şi cu care a fost uns Însuşi Mîntuitorul numit "Unsul Domnului" (I Regi 10, 1-6); Isaia 61, 1; Luca 4, 18). La această ungere ne-a făcut şi pe noi părtaşi, căci însuşi numele de creştin vine de la cuvîntul grecesc "Hristos", care înseamnă "Uns". Ungerea de la Botez mai închipuieşte şi aromatele cu care a fost uns trupul Domnului înainte de îngropare, deoarece catehumenul va închipui, prin afundarea în apă, îngroparea împreună cu Hristos şi învierea împreună cu El.

A treia parte a Botezului este însăşi săvîrşirea Tainei, adică întreita afundare a pruncului în apă sfinţită, în numele Preasfintei Treimi. Acum preotul ia pruncul în mîini şi, ţinîndu-l drept, caută spre răsărit şi îl afundă de trei ori, zicînd la prima afundare: "Botează-se robul lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui, Amin"; la a doua afundare: "şi al Fiului, Amin", iar la a treia afundare: "şi al Sfîntului Duh, Amin".

Această întreită afundare arată, pe de o parte, că temeiul credinţei noastre este Sfînta Treime, iar pe de altă parte, închipuieşte cele trei zile petrecute de Domnul în mormînt (Matei 12, 40). Prin afundarea în apă se închipuieşte totodată moartea noastră pentru viaţa în păcate de pînă aici şi îngroparea noastră cu Hristos. Iar ieşirea din apă închipuieşte învierea noastră împreună cu Hristos, pentru viaţa cea nouă întru El.

Prin Botez, spălîndu-ne păcatele, ne facem astfel părtaşi morţii şi învierii lui Hristos, devenim membrii ai Bisericii şi intrăm într-o viaţă nouă. Îndată după Botez cel botezat mai primeşte încă două Sfinte Taine. Adică ungerea cu Sfîntul Mir, prin care pruncul se miruieşte pe toate părţile trupului, cînd preotul rosteşte cuvintele: "Pecetea harului Duhului Sfînt", şi apoi Sfînta Împărtăşanie. Prin ungere noul botezat primeşte pecetea şi darul Duhului Sfînt, devenind membru al Bisericii, iar prin Sfînta Împărtăşanie se uneşte cu Trupul şi Sîngele lui Hristos.

Astfel, sîntem morţi pentru păcat şi viem pentru Dumnezeu (Romani 6, 3-11). Cristelniţa şi apa botezului sînt pentru noi mormînt şi maică duhovnicească, născîndu-ne pentru Hristos şi ţinînd astfel locul pîntecelui preacurat al Fecioarei, din care S-a născut Domnul (Sf. Simion Tesalonicul, Despre Sfintele Taine, cap. 62,63,64, pp. 77-80; şi Învăţătura de Credinţă Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 326-331).

Iubiţi credincioşi,

Am vorbit cîteva cuvinte despre Botezul lui Hristos şi despre Taina Sfîntului Botez, prin care devenim fii ai Bisericii şi fii ai lui Dumnezeu după har.

Cu adevărat, mare este sărbătoarea de astăzi. Căci astăzi pentru prima dată ni se arată la Iordan cele trei persoane ale Preasfintei Treimi. Astfel, Fiul, smerindu-se, se botează în Iordan de la Ioan; Tatăl grăieşte din ceruri, zicînd: Acesta este Fiul meu cel iubit întru Care am binevoit, iar Duhul Sfînt se pogoară ca un porumbel peste Iisus Hristos (Matei 3, 16-17). Deci, astăzi ni s-a descoperit mai luminat taina Preasfintei Treimi. Astăzi cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu S-a odihnit la Iordan peste Fiul. Astăzi Stăpînul Se smereşte şi cere să fie botezat de slugă. Astăzi Cel fără de păcat primeşte botezul pocăinţei de la Ioan, ca să ne înveţe pe noi taina pocăinţei, a mărturisirii şi a spălării păcatelor prin căinţă şi lacrimi.

Astăzi se sfinţeşte apa Iordanului şi toate apele şi izvoarele pămîntului. Astăzi se sfinţeşte aghiasma mare prin semnul Crucii şi prin pogorîrea darului Sfîntului Duh. Deci să mulţumim lui Dumnezeu că am ajuns cu bucurie la praznicul acesta mare al Bobotezei şi să ducem cu evlavie sfînta aghiasmă în casele noastre. Prin ea ne sfinţim cu toţii, se sfinţesc casele şi fîntînile noastre şi se izgonesc duhurile rele cu puterea Duhului Sfînt.

Astăzi Hristos, Mîntuitorul nostru iese în public la vîrsta de 30 de ani. Se arată lumii, se pregăteşte să vestească pe pămînt Evanghelia mîntuirii şi vine să caute şi să mîntuiască sufletele noastre. Să coborîm şi noi astăzi la Iordan, adică să venim la biserică. Biserica este casa lui Dumnezeu. Aici este Iordanul şi apa cea vie care spală, adapă, dă viaţă şi înnoieşte lumea. Aici este Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfînt împreună cu toţi sfinţii.

Să ieşim întru întîmpinarea lui Hristos. Dar pentru aceasta se cere să ne căim de păcatele făcute, să ne spălăm în apele Iordanului, adică să spălăm păcatele prin spovedanie şi lacrimi de pocăinţă. Apoi să ne împăcăm unii cu alţii, că dragostea acoperă mulţime de păcate. Să ascultăm glasul Tatălui, Care ne grăieşte din cer; să ne înfricoşăm de smerenia Fiului, Care Se botează de către Ioan în Iordan şi să odihnim în inimile şi casele noastre porumbelul Duhului Sfînt.

Deci, închinîndu-ne cu credinţă şi evlavie Preasfintei Treimi, să cîntăm împreună cu Biserica această sfîntă cîntare: În Iordan botezîndu-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii S-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te. Şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvîntului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, mărire Ţie! Amin.

Arhimandrit Ilie Cleopa

Soborul Sfinţilor şaptezeci de Apostoli (4 ianuarie)

 

sfinteleicoane.ro

Troparul Sfinților Apostoli, glasul al 3-lea

Sfinţilor Apostoli, rugaţi pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condacul Sfinților Apostoli, glasul al 2-lea

Să lăudăm astăzi Dumnezeieşte şi să prăznuim, credincioşilor, ceata celor şaptezeci de ucenici ai lui Hristos, că printr-înşii toţi ne-am învăţat a cinsti Sfânta TreimeCea Nedespărţită; că ei sunt luminători ai Dumnezeieştii credinţe.

Soborul Sfinţilor şaptezeci de Apostoli

(4 ianuarie)

După alegerea celor doisprezece apostoli, Domnul nostru Iisus Hristos a luat încă şaptezeci de apostoli mai mici, ca să-i trimită la propovăduire. Despre acest lucru scrie Sfîntul Evanghelist Luca astfel: După aceştia a arătat Domnul şi alţi şaptezeci (şi doi), şi i-a trimis cîte doi înaintea feţei Sale; pentru că pe cei doisprezece îi avea lîngă Dînsul, ca pe nişte martori ai vieţii Sale, iar pe cei şaptezeci îi trimitea.

Dar care erau numele celor şaptezeci nu este adeverit, de vreme ce, precum scrie Sfîntul Evanghelist Ioan: Mulţi din ucenicii Lui s-au dus şi după aceea nu mai umblau cu Dînsul. Şi a zis Iisus celor doisprezece: Oare şi voi voiţi să vă duceţi? Şi a fost aşa, căci aproape de patima cea de bunăvoie a Domnului, se împuţinaseră foarte mult ucenicii lui şi abia cîţiva din cei şaptezeci rămăseseră lîngă El, dar şi din cei doisprezece a căzut unul. Iar după Înviere, ceata sfinţilor doisprezece apostoli s-a împlinit cu Matia; iar ceata celor şaptezeci nu îndată, ci încet s-a împlinit cu cei nou încredinţaţi prin buna vestire a celor care erau în ceata celor doisprezece şi prin propovăduirea Sfîntului Pavel, cel chemat de sus, fiind în aceeaşi ceată cu Sfîntul Petru. Deci se află despre cei şaptezeci de apostoli o istorie, sub numele Sfîntului sfinţit Dorotei, episcopul Tirului, scrisă şi la începutul cărţii faptele apostolilor, care şi în Prolog este pomenită.

Dar acolo sînt scrişi unii care numai la început au fost apostoli, iar după aceea au căzut din credinţă şi din apostolie, precum Nicolae, nemernicul antiohian, fiind din cei şapte diaconi, care cu Simon vrăjitorul s-a abătut de la credinţă; la fel Figel, Hermogen şi Dimas, despre care scrie Sfîntul Apostol Pavel către Timotei: "Ştii că s-au întors de la mine toţi cei din Asia, dintre care este Figel şi Hermogen" (II, 1, 15). Şi iarăşi: "Dimas m-a lăsat, iubind veacul de acum, pentru că s-a făcut mai pe urmă jertfitor idolesc în Tesalonic" (II, 4, 10). Pentru aceasta scrie şi Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu în epistola sa cea sobornicească dintîi: "De la noi a ieşit , dar n-a fost de la noi. De ar fi fost de la noi, ar fi fost cu adevărat cu noi" (I, 2, 19). Şi nu se cuvine pe unii ca aceia să-i cinstim în numărul sfinţilor celor şaptezeci ai soborului, ce acum se prăznuieşte. Căci ce împărtăşire este luminii cu întunericul? Însă mulţi sînt în acea istorie trecuţi sub tăcere, pe care Sfînta Biserică în sinaxarul lunilor îi numeşte sfinţi, din cei şaptezeci de apostoli, cum sînt Timotei, Tit, Epafras, Arhip, Ahila, Olimp, Codrat, Ahaic. Sînt încă şi altele multe cu îndoire, în acea istorie sub numele Sfîntului Dorotei, scrise de cineva. Deci s-a adunat acestea aici cu multă cercetare, din dumnezeiasca Scriptură, din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi de la vechi istorici şi povestitori bisericeşti vrednici de crezare, făcînd o enumerare ca aceasta, după numele şi rînduiala sfinţilor apostoli şaptezeci, care în această zi se prăznuiesc.

Cel dintîi din cei şaptezeci de apostoli era Sfîntul Iacob, fratele Domnului, pe care Sfîntul Apostol Pavel, în epistola sa către Galateni, îl pomeneşte, zicînd: M-am suit în Ierusalim ca să văd pe Petru, iar pe altul din apostoli n-am văzut, decît numai pe Iacob, fratele Domnului (I, 18-19). Acesta a fost întîiul episcop al Ierusalimului, pus de însuşi Domnul, pe care propovăduindu-L, evreii l-au dat jos de pe aripa bisericii şi cu pietre l-au rănit; apoi lovindu-l cu un lemn în cap, s-a sfîrşit.

Sfîntul Marcu Evanghelistul, care a scris Sfînta Evanghelie, îndemnîndu-l Sfîntul Apostol Petru, care pomeneşte în cea dintîi sobornicească epistolă, zicînd: Închină-se vouă Biserica cea adunată în Babilon şi Marcu, fiul meu (I, 5, 13). Acesta a fost aşezat episcop în Alexandria de acelaşi Sfînt Petru, unde închinătorii de idoli l-au legat cu o funie, apoi, tîrîndu-l şi bătîndu-l cu pietre, Domnul i S-a arătat şi, chemîndu-l la slava cea cerească, şi-a dat duhul său.

Sfîntul Luca Evanghelistul, care a scris Sfînta Evanghelie, povestind faptele Sfîntului Apostol Pavel, care îl şi pomeneşte în epistola către Coloseni, zicînd: Închină-se vouă Luca, doctorul cel iubit (IV, 14). Acelaşi a scris şi Faptele Apostolilor; după multe osteneli, şi-a sfîrşit apostolia sa muceniceşte, în Teba Beoţiei.

Sfîntul Cleopa, fratele mai mic al Sfîntului Iosif logodnicul Fecioarei, care, călătorind în Emaus cu Sfîntul Luca (care pomeneşte de el în Evanghelia sa, iar al său nume îl trece sub tăcere), a văzut pe Domnul după Înviere; şi după o vreme, evreii l-au ucis în aceeaşi casă, unde a cunoscut pe Hristos înviat, prin frîngerea pîinii.

Sfîntul Simeon, rudenia Domnului, după Iacob, a fost al doilea episcop în Ierusalim şi a fost şi el răstignit pentru Hristos.

Sfîntul Barnaba, cel numit astfel de apostoli, iar mai înainte se numea Iosie, care se pomeneşte în Faptele Apostolilor, de către Sfîntul Pavel, în epistola către Galateni, zicînd: M-am suit în Ierusalim cu Barnaba (II, 1). Acesta cu Sfîntul Pavel a slujit Cuvîntului şi mai întîi a propovăduit pe Hristos în Roma; apoi a fost episcop în Mediolan, cum şi în patria sa, insula Ciprului; şi a fost ucis de evrei şi de elini cu pietre, apoi l-au îngropat cu Evanghelia Sfîntului Matei, cea scrisă de dînsul.

Sfîntul Iosie sau Iosif, numit Varsava şi Iust, cel numărat împreună cu Matia, după Iuda cel căzut, care se pomeneşte în Faptele Apostolilor (I, 23); iar de Sfîntul Pavel în epistola sa către Coloseni se numeşte şi Isus, care se mai zice Iust; şi se povesteşte de către dascăli că acest Iosie este fiul lui Iosif logodnicul, ca şi Iacob, Simeon şi Iuda (nu Iscarioteanul); a fost episcop în Eleuteropolis, unde s-a sfîrşit muceniceşte.

Sfîntul Tadeu, care a fost mai înainte ucenic al Sfîntului Ioan Botezătorul, apoi al lui Hristos, altul decît Sfîntul Apostol Iuda Tadeul, care se numeşte şi Levi, unul din cei doisprezece, care a botezat pe Avgar, împăratul Edesei, şi l-a curăţat de lepră; care după multe osteneli întru bunăvestirea lui Hristos, a adormit întru Domnul, în Berit, cetatea Feniciei.

Sfîntul Anania, care a botezat pe Pavel apostolul, a fost episcop în Damasc; iar în Eleuteropolis şi-a sfîrşit alergarea şi fiind ucis cu pietre, s-a dus către Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care L-a văzut stînd în cerurile cele deschise.

Sfîntul Filip, unul din cei şapte diaconi, care a botezat pe Simon vrăjitorul în Samaria şi pe famenul Candachiei; el a fost episcop în Tralia Asiei, şi luminînd pe mulţi în credinţă, a trecut în adînci bătrîneţi la viaţa cea neîmbătrînită.

Sfîntul Prohor, unul din cei şapte diaconi, împreună călător cu Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu şi părtaşul ostenelilor sale. Întîi a fost episcop în Nicomidia, cetatea Bitiniei; apoi, propovăduind pe Hristos în Antiohia, muceniceşte s-a săvîrşit.

Sfîntul Nicanor, unul din cei şapte diaconi, în aceeaşi zi în care a fost ucis întîiul Mucenic Ştefan, după cum se scrie în Faptele Apostolilor - fiind prigoană mare asupra Ierusalimului - a fost ucis împreună cu două mii, din cei ce credeau în Hristos.

Sfîntul Timon, unul din cei şapte diaconi, a fost episcop în cetatea Bostrica din Arabia şi, propovăduind numele lui Hristos, a pătimit multe de la iudei şi de la elini. Fiind aruncat într-un cuptor aprins, a ieşit viu, nevătămat; apoi s-a dus către Domnul.

Sfîntul Parmena, unul din cei şapte diaconi, săvîrşind slujba cea încredinţată lui de apostoli, întru propovăduirea cea plină de credinţă, şi-a dat sfîrşitul muceniceşte, înaintea feţei apostolilor.

Sfîntul Timotei, ostenindu-se întru buna vestire cu Sfîntul Pavel, care i-a trimis două epistole, a fost episcop în Efes, iar la praznicul elinesc, ce se numea Katagoghion, s-a sfîrşit muceniceşte.

Sfîntul Tit, asemenea s-a ostenit în buna vestire cu Sfîntul Pavel, care i-a scris o epistolă; el a fost episcop al Gortinei, în Creta.

Sfîntul Filimon, către care Sfîntul Pavel s-a ostenit a-i trimite scrisoare, a fost episcop de Gaza.

Sfîntul Onisim, despre care Sfîntul Pavel scrie către Filimon, chinuindu-se de către Tertul, eparhul Romei, s-a sfîrşit în Puteoli.

Sfîntul Epafras, pe care Sfîntul Pavel îl pomeneşte în Epistola trimisă către Filimon, zicînd: Se închină ţie Epafras, cel robit împreună cu mine, pentru Iisus Hristos (I, 23). A fost episcop în Colose, în Biserica Laodiceii şi în Ierapole; apoi cu Sfîntul Pavel au fost la Roma în legături, de unde Pavel, scriind către Coloseni, zice:

Închină-se vouă Epafras, cel de la voi, robul lui Iisus Hristos, care totdeauna se nevoieşte în rugăciuni, ca să fiţi desăvîrşiţi întru toată voia lui Dumnezeu. Că mărturisesc pentru dînsul că are multă rîvnă şi durere pentru voi şi pentru cei ce sînt în Laodiceea şi în Ierapole (IV, 12-13).

Sfîntul Arhip, cel pomenit în aceeaşi Epistolă către Filimon, a fost, după Sfîntul Eprafas (cel ţinut la Roma în legături), episcop în Colose, către care scrie Sfîntul Pavel, zicînd: Să spuneţi lui Arhip: Păzeşte-ţi slujba pe care ai luat-o de la Dumnezeu ca s-o săvîrşeşti (IV, 17).

Sfîntul Sila, care cu Sfîntul Apostol Pavel a propovăduit cuvîntul lui Dumnezeu şi împreună cu dînsul a suferit multe chinuri, bătăi şi temniţe, despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Iar Pavel alegînd pe Sila, a întărit Bisericile. A fost episcop în Corint, ostenindu-se foarte mult în propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu; şi făcînd semne şi minuni, s-a dus către Domnul.

Sfîntul Silvan, pe care Sfîntul Petru, în scrisoarea sa cea sobornicească, îl pomeneşte astfel: Prin Silvan, credinciosul frate, precum mi se pare, puţin am scris vouă (I, 5, 12). Asemenea şi Sfîntul Pavel, în a doua Epistolă către Corinteni, zice: Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Care la voi prin noi S-a propovăduit de mine şi de Silvan. Acesta cu Sfîntul Pavel a propovăduit cuvîntul lui Dumnezeu şi a fost episcop în Tesalonic; apoi multe primejdii suferind pentru nevoinţa credinţei, s-a suit la încununătorul de nevoinţă, Hristos.

Sfîntul Crescent, pe care-l pomeneşte Sfîntul Pavel în a doua epistolă a sa, către Timotei, zicînd: Crescent în Galatia, s-a trimis de mine la propovăduire (II, 4, 10). Acesta a fost episcop în Galatia, apoi a propovăduit în Galia pe Hristos, iar în Viena, cetatea Galiei, a numit episcop pe ucenicul său Zaharia; apoi iarăşi s-a întors în Galatia, unde a murit muceniceşte, în timpul împăratului Traian (98-117).

Sfîntul Crisp, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc astfel: Iar Crisp, începătorul soborului, a crezut în Domnul cu toată casa sa. Despre care şi Sfîntul Pavel în Epistola către Corinteni, zice că "pe Crisp l-a botezat" (I, 1, 14). Şi a fost episcop în insula Eghina, care se află lîngă Pelopones, între Marea Egeei şi a Ioniei.

Sfîntul Epenet, pe care Sfîntul Pavel în Epistola sa către Romani îl pomeneşte, zicînd: Închinaţi-vă iubitului meu Epenet, care este începătorul Asiei, întru Hristos (16, 15). A fost episcop în Cartagina.

Sfîntul Andronic, pe care în aceeaşi epistolă Sfîntul Apostol Pavel îl pomeneşte, zicînd: Închinaţi-vă lui Andronic (16, 7). Apoi, numindu-l rudenie, împreună cu dînsul robit şi vestit între apostolii cei mai înainte de el care au crezut în Hristos. A fost episcop în Panonia.

Sfîntul Stahie, pe care Sfîntul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte: Închinaţi-vă, zice, şi iubitului meu Stahie (16, 9). El a fost pus episcop de către Sfîntul Apostol Andrei, cel întîi chemat, în Arghiropolis, din Bizanţ.

Sfîntul Amplie, pe care Sfîntul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte, zicînd: Închinaţi-vă lui Amplie, iubitul meu în Dumnezeu (16, 8). A fost episcop, propovăduind pe Hristos în Diospol şi în cetatea Odessos şi acolo, fiind ucis de elini, s-a sfîrşit.

Sfîntul Urban, pe care în aceeaşi epistolă Sfîntul Pavel îl pomeneşte, zicînd: Închinaţi-vă lui Urban, iubitorul nostru în Hristos (16, 9). A fost episcop în Macedonia şi s-a sfîrşit muceniceşte.

Sfîntul Narcis, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfîntul Pavel, zicînd: Închinaţi-vă celor ce sînt din casa lui Narcis în Domnul (16, 11). A fost episcop în Atena.

Sfîntul Apelie, pe care în aceeaşi epistolă îl pomeneşte Sfîntul Pavel, zicînd: Închinaţi-vă lui Apelie, cel încercat în Hristos (16, 10). A fost episcop în Heracleea.

Sfîntul Aristobul, pe care Sfîntul Pavel în aceeaşi epistolă îl pomeneşte, zicînd: Închinaţi-vă celor ce sînt de la Aristobul (16, 10). A fost episcop în Bretania şi acolo, după multe osteneli şi pătimiri, s-a sfîrşit.

Sfîntul Irodion, pe care în aceeaşi epistolă Sfîntul Pavel îl pomeneşte, zicînd: Închinaţi-vă lui Irodion, rudeniei mele (16, 11). A fost episcop în Patras.

Sfîntul Agab a luat darul proorociei. Pe sfîntul acesta îl pomenesc Faptele Apostolilor, zicînd că într-o vreme s-a pogorît un prooroc din Iudeea, anume Agab, care, luînd brîul lui Pavel şi legîndu-şi mîinile sale şi picioarele, a zis: Aşa grăieşte Duhul Sfînt: pe bărbatul care are brîul acesta, aşa îl vor lega iudeii în Ierusalim şi-l vor da în mîinile limbilor.

Sfîntul Ruf, pe care în Epistola către Romani îl pomeneşte Sfîntul Pavel, zicînd: Închinaţi-vă lui Ruf, cel ales în Domnul (16, 13). A fost episcop în Teba din Elada.

Sfîntul Asincrit, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Ircania, din Asia.

Sfîntul Flegon, cel pomenit în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Maraton, în cetatea Traciei.

Sfîntul Hermes, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Filipopoli.

Sfîntul Patrova, cel pomenit în aceeaşi epistolă (16, 14), a fost episcop în Neapole şi în Puteoli (Italia).

Sfîntul Hermas, care în aceeaşi epistolă se pomeneşte (16, 14), a fost episcop în Dalmaţia. Pentru aceşti cinci sfinţi, care s-au pomenit aici mai sus, scrie Sfîntul Pavel, zicînd: Închinaţi-vă lui Asincrit, Flegon, Hermes, Patrova şi Hermas (16, 14).

Sfîntul Linos, pe care îl pomeneşte Sfîntul Pavel în Epistola a doua către Timotei (II, 4, 21), a fost episcop în Roma.

Sfîntul Gaius, pe care, în Epistola către Romani (16, 23), îl pomeneşte Sfîntul Pavel, zicînd: Se închină vouă Gaius, ospătătorul meu şi a toată Biserica. A fost episcop în Efes, după Sfîntul Timotei.

Sfîntul Filolog, pe care îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 15) Sfîntul Pavel, zicînd: Închinaţi-vă lui Filolog. A fost pus de Sfîntul Apostol Andrei, episcop în Sinope.

Sfîntul Lucius, pe care Sfîntul Pavel în aceeaşi epistolă (16, 21) îl pomeneşte, a fost episcop în Laodiceea Siriei.

Sfîntul Iason, care se pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 21), a fost episcop în Tars.

Sfîntul Sosipatru, cel pomenit în aceeaşi epistolă, a fost episcop în Iconiu. Despre aceşti trei sfinţi aici pomeniţi, scrie Sfîntul Pavel, după ce spune despre Sfîntul Timotei, zicînd: Se închină vouă Lucius, Iason şi Sosipatru, rudeniile mele (16, 21).

Sfîntul Olimpan, pe care Sfîntul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 15), urmînd Sfîntului Apostol Petru, pînă la pătimirea lui de moarte, a fost tăiat în Roma, împreună cu Sfîntul Apostol Irodion, de către Nero (54-68); precum scrie Metafrast la ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.

Sfîntul Tertius, care a scris către Romani epistola spusă de Sfîntul Pavel, în care singur pe sine se pomeneşte aşa: Mă închin vouă şi eu Tertius, cel ce am scris epistola aceasta, întru Domnul. A fost episcop în Iconiu, al doilea după Sfîntul Sosipatru, unde a cîştigat şi muceniceasca cunună.

Sfîntul Erast, pe care Sfîntul Pavel îl pomeneşte în aceeaşi epistolă (16, 23), a fost iconom al Bisericii Ierusalimului, iar după aceea episcop al Paneadei.

Sfîntul Cvartus, care în aceeaşi epistolă (16, 23) se pomeneşte, a fost episcop în Beirut. Despre aceşti doi sfinţi, Sfîntul Pavel scrie: Se închină vouă Erast, dregătorul cetăţii, şi Cvartus, fratele (16, 23).

Sfîntul Evod a fost episcop în Antiohia, după un alt sfînt apostol; pe el îl pomeneşte Sfîntul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, în epistola sa către Antiohieni, zicînd: "Aduceţi-vă aminte de fericitul Evod, părintele nostru, care întîi a fost păstor pus vouă de sfinţii apostoli". El s-a sfîrşit muceniceşte.

Sfîntul Onisifor, pe care îl pomeneşte Sfîntul Pavel în Epistola a doua către Timotei (I, 16), zicînd: Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat. A fost episcop în Colofon şi în Cirene.

Sfîntul Clement, pe care îl pomeneşte Sfîntul Pavel în Epistola către Filipeni (4, 3), zicînd: S-a nevoit cu mine şi Clement. El a fost episcop în Roma, după episcopii Lin şi Clit; apoi surghiunit fiind în Chersones, s-a sfîrşit muceniceşte, prin înecare în adîncul mării.

Sfîntul Sostene, care după Sfîntul Crisp a fost începător soborului iudaicesc, întorcîndu-se la credinţă de către Sfîntul Pavel, şi despre care se scrie în Faptele Apostolilor: Şi prinzînd toţi elinii pe Sostene, începătorul soborului, îl băteau înaintea divanului. Despre el pomeneşte Sfîntul Pavel în Epistola I către Corinteni, începută aşa: Pavel, chematul apostol al lui Iisus Hristos, cu voia lui Dumnezeu, şi Sostene fratele (I, 1, 1). El a fost episcop în Colofon.

Sfîntul Apolo, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, astfel: Iar un iudeu anume Apolo, de neam din Alexandria, bărbat cuvîntător, a venit în Efes, fiind puternic în Scripturi. Acesta era învăţat în calea Domnului şi, arzînd cu Duhul, învăţa cu dinadinsul despre Domnul. Îl pomeneşte Sfîntul Pavel în epistola I către Corinteni (I, 3, 6): Eu am sădit, Apolo a udat, iar Dumnezeu a crescut. El a fost episcop în Smirna, mai înainte de Sfîntul Policarp.

Sfîntul Tihic, cel pomenit în Faptele Apostolilor şi în epistolele Sfîntului Pavel către Efeseni (6, 21) şi Coloseni (4, 7), zicînd: Iar cele pentru mine, pe care le lucrez, toate le va spune vouă Tihic, iubitul meu frate, şi credinciosul slujitor în Domnul, pe care l-am trimis la voi ca să ştiţi cele pentru noi şi ca să se mîngîie inimile voastre. În Epistola a doua către Timotei (4, 12) zice: Iar pe Tihic l-am trimis în Efes. El a fost episcop în Colofon, după Sfîntul Sostene.

Sfîntul Epafrodit, pe care-l pomeneşte Sfîntul Pavel în Epistola către Filipeni (2, 25; 4, 18), zicînd: Iar mai de folos am socotit ca pe Epafrodit, fratele, ajutătorul şi împreună ostaşul meu, iar al vostru apostol şi slujitor trebuinţei mele, a-l trimite la voi. A fost episcop în Adriania.

Sfîntul Carp, despre care Sfîntul Pavel în a doua Epistolă către Timotei (4, 13), după Sfîntul Tihic, pomeneşte zicînd: Felonul pe care l-am lăsat în Troada, la Carp, venind aici, să-l aduci, precum şi cărţile. El a fost episcop în Veria Traciei.

Sfîntul Codrat a fost episcop în Atena şi în Magnesia unde, cuvîntul Domnului propovăduind, şi-a luat sfîrşitul prin mucenicie de la atenieni, în vremea împăratului Adrian (117-138).

Sfîntul Marcu, care se numeşte şi Ioan, pe care Faptele Apostolilor îl pomenesc de multe ori, că a fost călător împreună cu Pavel şi cu Barnaba, zicînd: Iar Barnaba şi Saul s-au întors din Ierusalim la Antiohia, împlinindu-şi slujba şi a luat cu sine pe Ioan, care se chema Marcu. El a fost episcop în Biblos, din Fenicia, şi umbra lui gonea bolile.

Sfîntul Zina, care se zice legiuitor, adică învăţătorul legii lui Moise, despre care Sfîntul Pavel, în Epistola sa către Tit (III, 13), zice: Pe Zina, legiuitorul, degrabă să-l trimiţi la mine. El a fost episcop în Diospoli.

Sfîntul Aristarh, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, precum şi Epistola Sfîntului Apostol Pavel către Coloseni şi către Filimon. El a fost episcop în Apameia Siriei.

Sfîntul Pudenţiu, despre care pomeneşte Sfîntul Pavel în Epistola a doua către Timotei (4, 21), zicînd: Se închină ţie şi Pudenţiu. El a fost la romani bărbat drept-credincios, primind în casa sa pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel şi adunarea celorlalţi credincioşi, a cărui casă s-a schimbat după aceea în biserică, ce se numea păstorească şi în care se zice că Sfîntul Petru slujea Liturghia.

Sfîntul Trofim, despre care Faptele Apostolilor pomenesc, ca şi Sfîntul Pavel în Epistola a doua către Timotei (4, 20), zicînd: Iată pe Trofim l-am lăsat bolnav în Milet. El cu Pudenţiu şi cu Aristarh au urmat în toate călătoriile pe Sfîntul Pavel şi la sfîrşit, în vremea tăierii lui în Roma de către Nero, toţi aceşti trei au fost tăiaţi.

Sfîntul Marcu, nepotul lui Barnaba, a fost episcop în Apolonia, despre care pomeneşte Sfîntul Pavel în Epistola sa către Coloseni (4, 10), împreună cu Sfîntul Aristarh, zicînd: Închină-se vouă Aristarh, cel robit cu mine, şi Marcu, nepotul lui Barnaba.

Sfîntul Artemas, despre care pomeneşte Sfîntul Pavel, scriind către Tit (3, 12), zicînd: Cînd voi trimite pe Artemas la tine. El a fost episcop în Listra.

Sfîntul Acvila, despre care pomenesc Faptele Apostolilor şi epistolele lui Pavel, a fost episcop în Heraclea, iar în Asia şi în Ahaia a propovăduit cuvîntul lui Dumnezeu şi a fost ucis de necredincioşi.

Sfîntul Fortunat, despre care Sfîntul Pavel pomeneşte în Epistola I către Corinteni (16, 17), a cîştigat sfîrşit fericit în propo-văduirea cuvîntului lui Dumnezeu.

Sfîntul Ahaic, pe care îl pomeneşte Sfîntul Pavel împreună cu Fortunat, în aceeaşi Epistolă către Corinteni (16, 17): M-am bucurat de venirea lui Fortunat şi a lui Ahaic, căci lipsirea voastră au împlinit-o aceştia şi au odihnit duhul meu şi al vostru.

Pînă aici se împlineşte desăvîrşit ceata sfinţilor 70 de apostoli, la care, după alt izvor al Evangheliei, se adaugă încă şi aceşti doi:

Sfîntul Dionisie Areopagitul, despre care pomenesc Faptele Apostolilor, a fost întîi episcop în Atena, apoi în Galia a propovăduit pe Hristos şi acolo i s-a tăiat capul. Iar faptul că şi acesta a fost din aceeaşi ceată apostolească, îl mărturiseşte Eusebiu, zicînd astfel despre aceşti apostoli: Au adăugat la aceştia pe Areopagitul acela, anume Dionisie, care s-a întors la credinţă în Atena, prin propovăduirea lui Pavel, cum scrie Luca în Faptele Apostolilor.

Sfîntul Simeon, care s-a numit Niger, despre care Sfîntul Luca, în Faptele Apostolilor (13, 1), pomeneşte, zicînd: Erau unii în Biserica din Antiohia, prooroci şi dascăli, Barnaba şi Simeon, care se numea Niger. Iar cum că şi acesta este din aceeaşi ceată apostolească, mărturiseşte Sfîntul Epifanie, punîndu-l pe dînsul între apostoli, pentru că le pomeneşte numele acelora astfel: Marcu, Luca, Iust, Barnaba, Apelie, Ruf, Niger (adică Simeon Niger), şi pe ceilalţi şaptezeci şi doi. Astfel scriind Sfîntul Epifanie pentru aceşti doi, ne încredinţează că ceata acestor sfinţi apostoli cuprinde şaptezeci şi două de feţe şi că Sfîntul Simeon Niger este unul din acelaşi număr apostolesc. Cu ale tuturor acestora mult ajutătoare sfinte rugăciuni, să ne învrednicim şi noi cu adunarea cea sfîntă ca să ne facem părtaşi chemării cereşti şi să cunoaştem pe Cel Preaînalt Apostol şi Arhiereu al mîntuirii noastre, Iisus Hristos, lăudîndu-L pe El, ca şi pe Dumnezeu Tatăl şi pe Sfîntul Duh, în vecii vecilor. Amin.

Însemnare

În ştiinţă să fie că după aceştia toţi care s-au scris aici, pot încă şi mai mulţi să se afle într-aceeaşi vreme, împreună cu sfinţii apostoli; fiindcă mărturiseşte despre aceasta Eusebiu, episcopul Cezareei Palestinei, care în cartea sa cea dintîi, în cap. al 12-lea, scrie astfel: "Numele fiecăruia din cei doisprezece apostoli ai lui Hristos din destul se încredinţează, din mărturiile Evangheliei, iar pentru cei şaptezeci de apostoli nici un catalog sigur nu se află undeva".

De vei voi ca să cercetezi cu înlesnire, vei afla mai mult de şaptezeci, din mărturiile Sfîntului Pavel, care în cea dintîi Epistolă către Corinteni zice: Hristos S-a arătat după Învierea Sa lui Chifa, apoi celor unsprezece; iar după aceea S-a arătat la mai mult decît cinci sute de fraţi deodată, dintre care cei mai mulţi trăiesc pînă acum, iar unii au şi adormit. Deci, mulţi ostenindu-se în buna vestire a lui Hristos în aceeaşi vreme în Biserica cea dintîi şi, luminînd multe ţări cu credinţa, asemenea cu apostolii sînt vrednici de numele apostolesc, iar unii aici îndeosebi trebuie să se pomenească. Adică:

Sfîntul Lazăr, fiind mort patru zile şi de Domnul înviindu-se, împreună cu sfinţii apostoli a primit Duhul Sfînt, Care în limbi de foc S-a coborît. Fiind mare prigoană asupra Bisericii Ierusalimului, după uciderea lui Ştefan, a fost izgonit din hotarele Iudeii şi slobozit pe mare într-o luntre fără vîsle, împreună cu Sfîntul Maximin ucenicul Domnului şi cu Sfîntul Chelidonie, care din naştere a fost orb şi de Domnul s-a luminat; însă plutind după dumnezeiasca ocîrmuire în Marsilia, acolo Sfîntul Lazăr a propovăduit apostoleşte pe Hristos. Apoi, fiind episcop în cetatea Kitiei din insula Ciprului, a murit. Şi sfîntul lui trup, după mulţi ani, s-a descoperit într-o raclă de marmură cu aceste cuvinte scrise deasupra: "Lazăr cel mort de patru zile, prietenul lui Hristos".

Sfîntul Maximin din Livia, cetate care se numea astfel în Galia, a fost întîi episcop şi împlinitor de propovăduiri apostoleşti. Acolo a petrecut şi Sfîntul Chelidonie, ajutătorul episcopiei la propovăduirea apostolească, cu Sfîntul Maximin, unde cu pace s-a odihnit; iar de unii istorici se numără în ceata sfinţilor şaptezeci de apostoli, ca unul dintr-înşii.

Sfîntul Iosif, cel din Arimateea, care a fost învăţat de Iisus şi a cerut preacinstitul Lui trup de la Pilat; la fel, izgonindu-se de zavistnicii evrei din hotarele lor, a propovăduit pe Hristos în Anglia, unde a şi murit; ca un apostol se cinsteşte de locuitorii acelei ţări.

Sfîntul Nicodim, care a venit noaptea la învăţătura lui Hristos şi a dat sfat bun pentru neosîndirea Domnului, iar mai pe urmă împreună cu Iosif a îngropat cu cinste trupul lui Iisus şi l-a uns cu aromate; el la fel a pătimit prigonire apostolească de la evrei, pentru credinţa şi propovăduirea lui Hristos.

Sfîntul Gamaliel, care a fost învăţător Sfîntului Apostol Pavel şi a dat evreilor sfat bun despre propovăduirea sfinţilor apostoli, zicînd: Dacă este de la Dumnezeu învăţătura aceasta, nu veţi putea s-o nimiciţi. După ce a arătat aceasta, a propovăduit apostoleşte pe Hristos, în Care a crezut, şi, pe cel izgonit pentru propovăduire, adică pe Sfîntul Nicodim, îl ţinea la sine, pe care pînă la sfîrşitul vieţii hrănindu-l, după moarte l-a îngropat aproape de Sfîntul Ştefan, întîiul mucenic.

Sfîntul famen al împărătesei Candachiei, cel botezat în cale de Sfîntul Filip, pe împărăteasa aceea a adus-o la Hristos; a fost întîi propovăduitor al lui Hristos în Etiopia, apostol al Etiopiei numindu-se, s-a sfîrşit muceniceşte.

Sfîntul Zaheu, cel ce a primit în casa sa pe Domnul, bucurîndu-se, iar de la Dînsul a auzit acestea: Astăzi mîntuire casei acesteia s-a făcut. După Înălţarea Domnului a urmat pe Sfîntul Petru, de care punîndu-se episcop în Cezareea Palestinei, a propovăduit pe Hristos.

Sfîntul Cornelie Sutaşul, cel botezat de Sfîntul Petru şi de acelaşi pus episcop în Cezareea, după Sfîntul Zaheu, şi casa lui a făcut-o biserică.

Sfîntul Longhin Sutaşul, care a crezut în vremea răstignirii Domnului şi cu adevărat a mărturisit că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, apoi şi Învierea Lui a mărturisit-o; după aceasta, fiind propovăduitor şi apostol al lui Hristos în Capadochia, a pătimit muceniceşte.

Sfîntul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, pe care Domnul, cînd era prunc, l-a luat în mîinile Sale. El a fost episcop în Antiohia, propovăduind pe Hristos, pentru Care a şi pătimit în Roma, dîndu-se spre mîncare leilor.

Sfîntul Policarp, episcopul Smirnei, pe care fericitul Simeon Metafrast, în viaţa Sfîntului Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, îl numeşte apostol dumnezeiesc, scriind aşa: "A sosit în Smirna şi, acolo, Sfîntul Ignatie a sărutat pe Sfîntul Policarp, dumnezeiescul apostol, episcopul Smirnei, şi, împreună cu sine, ucenicul".

Sfîntul Aristion, episcop al Bisericii Smirnei, ucenicul Domnului, din aceia care erau după cei doisprezece apostoli, pomenit în cărţile Sfîntului Papia, episcopul Ierapolei, cel ce a vieţuit îndată după apostoli, despre care scriu istoricii bisericeşti: Nichifor în cartea a III-a, cap. 20, şi Eusebiu în cartea a III-a, cap. 33.

Sfîntul Ierotei, cel ce a învăţat credinţa de la Sfîntul Apostol Pavel şi a fost pus episcop în Atena, care la Adormirea Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, s-a adus în ceata Sfinţilor Apostoli prin văzduh.

Sfîntul Antipa, episcopul Pergamului, a pătimit mărturisind apostoleasca propovăduire în Hristos; despre care Însuşi Domnul Hristos a arătat în descoperirea Sfîntului Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu, zicînd: Antipa, martorul Meu cel credincios, este ucis.

Sfîntul Dimitrie, despre care a scris Sfîntul Ioan Cuvîntătorul de Dumnezeu în Epistola a treia (1, 12), zicînd: Lui Dimitrie i s-a mărturisit de la toţi şi de la însuşi adevărul. Şi noi mărturisim şi ştii că mărturia noastră este adevărată. El a fost episcop în Filadelfia, în Asia.

Încă se mai pomeneşte în Faptele Apostolilor Mnason din Cipru, vechi ucenic al Domnului, despre care scrie Sfîntul Luca aşa: Au venit cu noi şi nişte ucenici din Cezareea, aducînd cu ei pe un vechi ucenic din Cipru, Mnason, la care găzduim noi. Poate va socoti cineva că acest vechi ucenic al Domnului, Mnason, este acelaşi cu Iason. Deci aceştia şi mai mulţi, afară din soborul celor şaptezeci de apostoli, au fost vechi ucenici ai Domnului, în aceeaşi vreme cu apostolii propovăduitori ai Lui, afară de mai mult de cinci sute de fraţi, care, deşi n-au fost pomeniţi, au văzut pe Domnul înviat; numele lor sînt scrise aici, pe pămînt, în cărţi, dar în ceruri sînt scrise cu adevărat, precum scrie Sfîntul Pavel către Filipeni, în cap. 4: Care întru buna vestire s-au nevoit cu mine, şi cu ceilalţi ajutători ai mei, ale căror nume sînt în cărţile vieţii. Iar în povestirea scrisă sub numele Sfîntului Dorotei, pentru cei şaptezeci de apostoli, aceleaşi nume se repetă.

Încă, se mai ştie că în povestirea aceea scrisă sub numele lui Dorotei, multe, precum am scris, fiind nesigure, patru nume din cei şaptezeci de apostoli în zadar se pomenesc, anume Irodion, spunîndu-l a doua oară, ca şi cum ar fi acelaşi cu Sfîntul Pavel Rodion, pe care Pavel nu l-a pomenit nicăieri, fără numai pe Irodion. Şi iarăşi pe Apolo, Tihic şi Aristarh, pe care singuri aceiaşi, iar nu îndoiţi îi pomeneşte Sfîntul Pavel.

La aceeaşi povestire numele a patru se află de cîte două ori, al lui Cleopa cu Simeon şi Crisp cu Crescent; căci se scrie ca şi cum acelaşi Cleopa ar fi şi Simeon; şi cei vrednici de credinţă, vechi istorici bisericeşti, Eusebiu, cel numit Pamfil, şi Nichifor al lui Calist Xantopol şi cel adus de dînşii ca mărturie mai veche, adică Hegesip, iar după dînşii şi Gheorghe Kedrin, scriu asemenea, cum că Cleopa era frate mai mic al Sfîntului Iosif Logodnicul, iar Simeon era ruda Domnului; deşi se pomeneşte în Prolog că Simeon acesta era acelaşi, adică fiul lui Iosif, ca şi Iacob, Iosie şi Iuda; însă cei mai vrednici de credinţă istorici bisericeşti grăiesc că Simeon acesta (rudenia Domnului, episcopul Ierusalimului, al doilea după Iacob), era fiul unic al lui Cleopa, fratele lui Iosif şi văr, iar nu frate bun lui Iacob, fiul lui Iosif; iar acel Simeon, fiul lui Iosif şi frate bun lui Iacob, era altul (nepomenit între apostoli), de care socotesc că n-a luat slujba apostoliei, precum Iacob şi Iosif, fraţii lui, între cei şaptezeci, iar Iuda (care se zice şi Tadeu), era între cei doisprezece.

Dar poate că mai înainte de a se împărţi apostolii în lume, s-au dus din viaţa aceasta, precum şi alţi ucenici ai Domnului, despre care Sfîntul Pavel zice: Cei mai mulţi sînt pînă acum, iar unii au şi adormit; lucru care rămîne la bisericeasca socoteală şi este dovedit, că altul era Cleopa şi altul Simeon. Iar ceea ce se scrie despre Crisp, pe care Sfîntul Pavel îl pomeneşte în Epistola a doua către Timotei, că a fost episcop în Galileia, - apoi în epistola aceea se pomeneşte Crisp sau Crescent, episcopul Galatiei şi al Galileei; iar deosebit alt Crisp, mai mare al soborului, se pomeneşte în Faptele Apostolilor şi în epistola întîia către Corinteni a lui Pavel.

În aceeaşi povestire se scrie că Chifa, pe care Sfîntul Pavel l-a mustrat în Antiohia, a fost episcop în Ivonia. Dar Sfîntul Pavel în Antiohia, precum scrie către Galateni, nu altcuiva sau lui Chifa, cel din şaptezeci de apostoli, ci însuşi lui Petru, apostolul cel sfînt, i-a stat împotrivă pe faţă, căci sminteală era să vieţuiască ca neamurile.

În aceeaşi povestire se mai scrie că unul din cei şaptezeci ar fi fost un apostol Cezar; dar Sfîntul Pavel, scriind din Roma către Filipeni (4, 22), pomeneşte de casa cezarului Nero, care atunci împărăţea în Roma (54-68), iar nu de vreun ucenic al Domnului anume Cezar, precum despre aceasta scriu sfinţii învăţători, Sfîntul Ioan Gură de Aur şi Sfîntul Teodoret. Cel dintîi zice: "I-am îndemnat şi i-am întărit, arătîndu-le că propovăduirea s-a atins şi de casa împărătească; pentru că dacă cei ce erau în casele împărăteşti toate le-au defăimat pentru Împăratul ceresc, mult mai ales li se cădea lor, Filipenilor, s-o facă". Celălalt, Sfîntul Teodoret, zicea: "Prea multă mîngîiere le-a adus, cînd le-a spus că şi în palatele împărăteşti stăpîneşte dumnezeiasca Evanghelie şi pe casnicii necuratului împărat îi aduce la viaţă". Aşa tîlcuiesc aceşti sfinţi învăţători cuvintele apostolului, care pomenesc de Cezar în Epistola către Filipeni, la sfîrşitul acestora, zicînd: Închină-se vouă toţi sfinţii şi mai ales cei din casa Cezarului. Darul Domnului nostru Iisus Hristos cu voi toţi. Amin (4, 22-23).

Vietile Sfintilor - Ianuarie

Nanobotii - robotii inteligenti, mai mici decat grosimea unui fir de par

 

Unii oameni se trateaza deja cu ajutorul nanobotilor. Aceste masinarii minuscule intra in organism si vindeca tesuturile.

Imagineaza-ti un robot minuscul, de mii de ori mai subtir decat grosimea unui fir de par, care vindeca imediat cancerul fara a da efecte secundare, curata arterele sau reconstruieste un tesut bolnav. Aceste nanoparticule pot fi solutia multor boli. Nanobotii intra in organism, iar dupa ce vindeca si regenereaza tesuturile, ei se autodistrug. In ciuda faptului ca sunt asa mici, nanorobotii sunt capabili sa fie monitorizati si sa trimita informatii catre un centru de comanda.

Ideea de a construi nanoboti dateaza inca din 1959, cand marele fizician Richard Feynman o propune intr-un discurs. Termenul de nanotechnologie apare in 1974, multumita lui Norio Taniguchi, profesor la Universitatea din Tokyo. Domeniul a prins curaj, insa, abia in anii 1980, iar in prezent se afla in plina ascensiune.

Din ce e format un nanobot

Cercetatorii de la Universitatea din Cornell au construit un motor biomolecular, folosind o proteina luata de la bacteria Escherichia coli. Nanorobotii, mai mici de 5 ori decat o globula rosie, vor fi introdusi in organism, vindecand bolile inca din fazele incipiente.

Carbonul ar putea fi elementul principal din care se vor construi nanorobotii, iar pentru diversele componente se vor folosi hidrogenul, oxigenul, azotul si siliciul. In interiorul lui, nanorobotul va avea un mini-computer care va putea realiza peste 1000 de operatii matematice pe secunda. Comunicarea cu acesti roboti minusculi din interior spre exterior si invers se face cu ajutorul semnalelor acustice.

Nanotehnologia se poate aplica in mai multe domenii, cum ar fi:

• Farmacologia - in care nanobotul are rolul de a transporta substantele medicamentoase in diferite zone ale corpului.
• Stomatologia - nanorobotii prezenti in cavitatea bucala distrug bacteriile si tartrul.
• Dermatologia - indeparteaza celulele moarte, reface tesutul cutanat si curata pielea. Imunologie, nanorobotii identifica si distruc virusii si bacteriile.
• Oncologia - nanorobotii ofera date exacte despre tumora si o distrug inca din faze incipiente.

Doctorul Michael Argenziano, de la Columbia University Medical Center din New York, a participat in urma cu 10 ani la primele experimente si operatii in care au fost folositi, ca instrument, robotii. Acum, dupa un deceniu de cercetare, este de parere ca aceasta tehnnologie nu mai este neobisnuita.

Alte echipe de cercetatori de la Institutul de Tehnologie din California au folosit nanotehnologia pentru a construi o serie de roboti microscopici polimerici acoperiti cu o proteina. In plus, lipidele folosite la transportul altor substante medicale ajung la celulele canceroase si distrug tumoarea.

Cum functioneaza nanotehnologia?

Oamenii de stiinta din Institutul de Tehnologie din California, au observat ca dupa ce nanoparticulele antitumorale identifica celulele canceroase, patrund in interiorul acestora. Apoi se dezintegreaza si elibereaza cantitati de ARN.

In prima faza a studiului din cadrul Institutului de Tehnologie din California, doctorii si cercetatorii au administrat pacientilor cu diverse tipuri de tumori, cantitati mici de nanoparticule antitumorale. Pacientii au urmat tratamentul de 4 ori pe zi prin cale intravenoasa, timp de 21 de zile. O sedinta de administrare a nanoparticolelor dureaza 30 de minute.

Dupa un timp de la tratament, doctorii au observat ca mostrele prelevate de la pacienti au un rezultat incurajator. Nanoparticulele au reusit sa identifice tumorile canceroase si au reusit cu succes sa se infiltreze in ele. Cercetatorii lucreaza momentan la urmatoarea faza a proiectului, mai precis la cea care presupune vindecarea totala a pacientului.

Ce ne rezerva viitorul in domeniul nanotehnologiei si ce vor mai putea face robotii microscopici

Cativa oameni au decis sa gandeasca liber. Acestia au in minte un nanocomputer plasat in creier care sa ajute la imbogatirea capacitatilor mentale ale oamenilor. Acest sistem ar putea fi comparat cu un mijloc de stocare foarte mare sau ca o modalitate de a accesa stiinta. Ei ne promit ca in cateva decenii am putea avea asa ceva.

De asemenea, e posibil ca, in viitor, sa vedem sectii noi in cadrul facultatilor de medicina, a spitalelor si a clinicilor: „Biotronica”, „Nanorobotica”, „Neurocibernetica”. Toate aceste domenii vor revolutiona medicina si vor duce la eradicarea multora dintre bolile acestui secol.

Vrei sa afli care sunt cele mai noi inventii din tehnologie, cele mai cool domenii ale viitorului si ideile cu care star-uri din stiinta te inspira sa schimbi lumea de maine? Sursa:  www.techschool.ro ilike-it.ro/techschool