Deplângem pierderea azimutului și a valorilor. Măcar unii dintre noi…
În Tratatul Uniunii Europene, familia, credința, independența națiunilor și libertatea sunt valori fundamentale europene. A te baza pe ele înseamnă a fi pro-european.
A le promova practic, a le face vizibile în actul de cultură (de exemplu, într-un film cu șanse la Palme d’Or, la Cannes) a devenit, într-un mod cu totul contorsionist, anti-european, anti-progresist, ca și când progresul presupune abandonarea ideii de familie, credință și libertate.
Până mai ieri, gândirea critică era nu numai condiția progresului științific, ci și una dintre caracteristicile fundamentale ale stilului de viață european, vestic.
Nu mai este.
Cumva, în educație și știință (de exemplu, la o conferință pe teme juridice europene), gândirea critică a devenit anti-europeană.
A critica un executiv și niște birocrați obtuzi și abuzivi înseamnă “a-ți face țara de râs”.
Pe sute de milioane de euro pe an, complexul industrial al cenzurii a vândut acest narativ: că familia, credința, libertatea și gândirea critică sunt anti-europene. Sunt tare ale unei pături sociale numită cu înțelepciune “pleava societății”. O minoritate marginală, dar vocală, a reușit să se convingă singură de “adevărul” narativului, pe care acum îl impune birocratic și judiciar peste tot. Omul normal a ajuns să fie intimidat sau îngrozit de acești copii râzgâiați care țipă în numele acestui narativ, și a băgat capul la cutie. Aș zice că e ca în comunism (eu am trăit și atunci și mi-amintesc…), dar mă tem că e mai rău. E ca în Împăratul muștelor - niște impuberi au pus mâna pe putere și sunt deciși să îi extermine pe toți cei care nu sunt de acord cu ei. E ca în dictonul leninist: cine nu e cu noi, e contra noastră și, deci, va fi anihilat.
Principalele cauze: adevărul dintr-o singură sursă, “de încredere”, gândirea critică, anihilată, în numele “științei stabilite”, cordonul sanitar, supușenia voluntară, în spatele scutului “democratic” european.
Am putea spune că, dacă muzica va continua să cânte, noi vom continua să dansăm - nu în hora celorlalți, dar vom fi pe-acolo… Poate nu a venit timpul ultimului bal… Nu încă…
Am putea spune, dar nu o mai facem.
