Strategia pașilor maximali
În momente de criză reală sau construită ca urgență, instituțiile politice, în special birocrația supranațională, nu mai avansează treptat cu „pași mici”, incrementali, așa cum e normal în politică, ci împing societatea și populația dominate birocratic cât mai departe posibil, prin mișcări radicale, pe multiple planuri, imposibil de urmărit sau digerat, menite a genera supunere.
Este excepționalismul politic, tradus în excepționalism legal și judiciar prin mutări și lovituri șocante, imposibil de parat: reforme radicale, transferuri masive de suveranitate, reglementări cuprinzătoare și crearea de precedente ireversibile.
Dacă poporul nu protestează la timp (și nu o face, dovadă fiind rezultatele politice la nivel de UE din ultimii 7 ani), birocrația supranațională se simte încurajată să continue cu aceeași pași maximali și șocanți.
Ideea centrală a strategiei, pe care au utilizat-o cândva și Hitler, Stalin sau Mao poate fi rezumată astfel: criza oferă o „fereastră de oportunitate” în care rezistența publică și națională este minimă (din cauza fricii, unității forțate sau lipsei de timp pentru dezbatere), deci se ia decizia maximală.
Cam asta face Bolojan de vreo 9 luni: reglementările cele mai severe și aberante, unele de-a dreptul naziste, trec de parlament fără dezbatere, iar scula judiciară închide cercul decizional și orice voce critică este redusă la tăcere. CCR dă undă verde oricărei nenorociri legislative, în timp ce instanțele de judecată se spală pe mâini, chit că judecătorii și procurorii sunt umiliți și obidiți ei înșiși de politica pașilor maximali.
Este pumnul de fier în mănușa de catifea.
Niciun compromis rezonabil nu este admis, dar meniul este servit în ambalaj elitist.
Ulterior, aberația legislativă și nenorocirea judiciară se normalizează și se folosește ca bază pentru următorul pas, care este și mai grav, și mai sever, și mai mono-sprâncenat. Iar populația, care nu a protestat la timp, nu va mai avea minimalul gest de auto-apărare și se va supune tuturor aberațiilor excepționaliste ale „salvatorului”.
Strategia pașilor maximali mizează pe șoc, viteză, ambiguitate legislativă și precedent judiciar care girează totul, sub motivația crizei și a luptei contra dușmanului, real sau inventat.
Conceptul descrie perfect pattern-ul observat de criticii eurosceptici, liberali clasici sau analiști realiști ai UE: „never let a good crisis go to waste” aplicat sistematic la nivel supranațional.
Pentru a fi mai ușor de parcurs, acest text va fi partajat.
Prima parte, în cele ce urmează.
(I)
Exemple din practica birocratică și legislativă a UE
1. Pandemia COVID-19 (2020-2022)
Criza sanitară a fost folosită pentru cel mai mare pas spre uniune fiscală și digitală de până atunci.
- NextGenerationEU, în valoare de 750-800 mld. €, a însemnat împrumuturi comune și prima datorie mutualizată reală a UE: programul a fost vândut ca „recuperare post-pandemie”, dar 40% din bani erau obligatoriu alocați tranziției verzi și 20% celei digitale; acest program a creat precedentul ca Bruxelles-ul să emită obligațiuni în numele tuturor și să condiționeze banii de reforme structurale (stat de drept, Green Deal etc.). Cel mai șocant eveniment din pandemie, condamnat (inutil) chiar și de CJUE, a fost „negocierea” de către Ursula von der Leyen cu CEO - ul Pfizer, Albert Bourla, a unui contract de achiziție centralizată de vaccinuri, de 35 de miliarde de euro, pe sms; am formulat moțiune de cenzură cpntra Comisiei Europene pe acest motiv. Moțiunea nu numai că a fost respinsă de majoritatea parlamentară europeană, dar a și fost utilizată contra mea și a acelor care am votat-o pentru a fi marginalizați, ostracizați și ștampilați drept „prieteni ai Moscovei”. Am dat Comisia Europeană în judecată la CJUE, pentru calomnie, dar șansele de a câștiga o asemenea luptă judiciară cu satrapii UE tind asimptotic către zero.
- Certificatul Digital COVID UE (Green Pass) – introdus ca măsură „temporară” de sănătate, a creat infrastructura tehnică pentru un sistem de ID digital centralizat (ulterior extins spre eIDAS 2.0 și wallet digital).
Pașii maximali: UE nu s-a limitat la achiziții comune de vaccinuri, ci a legat totul de agendele preexistente (clima, digitalizarea, supraveghere), obligând în comun pe toată lumea să suporte și costurile, și consecințele nesupunerii.
