Cum să eviți să devii păpușă emoțională
(II)
Propagandiștii folosesc conceptul de "canalizare a voinței", din teoria economiei comportamentale, pentru a manipula subtil oamenii să-și direcționeze eforturile și deciziile spre obiective care servesc interesele lor, făcându-i să creadă că alegerea e voluntară și benefică. Asta se face prin tehnici precum "nudge-uri" (împingeri ușoare, ghionturi) și "dispozitive de angajament" (commitment devices), care exploatează limitările voinței umane ca resursă epuizabilă.
Voința umană este considerată a fi o resursă limitată, ca o baterie (willpower) care se descarcă ușor. Se presupune că oamenii ar putea folosi strategii inteligente pentru a o direcționa sau focaliza eficient spre obiective pe termen lung, în loc să o risipească pe tentații imediate.
De regulă, însă, această focalizare este generată de subconștient, care face ca omul să funcționeze pe pilot automat, mai ales când este epuizat sau supus bombardamentului informational și emotional.
Factorul declanșator, butonul de comandă, poate fi și exterior – propagandiștii și profesioniștii persuasiunii fiind cei care controlează deseori modul în care omul simplu reacționează.
Pe scurt: în loc să forțeze direct oamenii pentru a se conforma (ca în dictaturi), propagandiștii creează medii sau mesaje care ghidează voința – de exemplu, campanii care încurajează promisiuni publice (cum ar fi jurăminte de loialitate sau share-uri pe rețele sociale), ceea ce blochează opțiunile alternative și canalizează efortul spre susținerea exclusivistă, unilaterală, a unei cauze. De asemenea, se folosesc nudge-uri emoționale în media pentru a face opțiunile "corecte" să pară naturale, evitând rezistența conștientă.
Rezultatul? Oamenii se angajează în comportamente manipulate, crezând că e din proprie inițiativă, similar modului în care propaganda modernă înșală despre realizarea scopurilor personale.
Economiști cu mare priză la guverne aparent democratice, cum ar fi Richard Thaler (co-autor cu Cass Sunstein al cărții Nudge, Ghiontul), consideră că, desi oamenii știu adesea ce e bine pentru ei (de exemplu, să economisească bani, să mănânce sănătos, să nu polueze, să nu voteze cu exponenți ai dictaturii și totalitarismului, să nu fie habotnici în credință și să nu înghită pe nemestecate religii de substituție), le lipsește totuși voința să reziste impulsurilor de moment. Thaler a sugerat, iar guvernul Thacher a preluat ideea că se pot utiliza "dispozitive de angajament" (commitment devices) pentru a canaliza voința. De exemplu, să blochezi accesul la contul bancar pentru cheltuieli inutile sau să pariezi cu un prieten că vei merge la sală – așa încât decizia e luată în avans, iar voința e "canalizată" automat spre rezultat pozitiv, fără efort zilnic constant. E ca și cum ai construi un canal care ghidează apa (voința) exact unde trebuie, în loc să o lași să se piardă.
Canalizarea voinței ne deformează comportamentul economic, ideologic, religios, social. O facem cu conștiința (falsificată) că deciziile teleghidate pe care le luăm sunt rezultatul voinței noastre libere.
Iar acest lucru este de speriat, pentru că omul simplu poate fi transformat în păpușă emoțională.
Y. N. Harari spunea, în mod șocant, că inima ni se comportă uneori ca un agent străin, secret, care ne determină să luăm decizii pe care nu le-am lua în condiții naturale, dar pe care le credem logice, raționale, libere.
Pe mâna unor guverne autocrate sau a unor supra-state de tendință totalitară, acest tip de ghiont poate duce către anihilarea voinței libere și rationale. Iar când adevărul este obligatoriu cel oficial afișat, în timp ce dizidența și opinia diferită, eventual critică față de adevărul oficial sau minciuna nobilă, sunt transformate în delict (criminalizate) și pedepsite penal sau prin aruncarea peste zidurile cetății (extra muros) a dizidenților și a criticilor, calea către dictatură este bătătorită. Seamănă cu cărarea făcută cu cărămizi galben care duce direct către Castelul Vrăjitorului din Oz.
Cei care se înghesuie la proteste, fără să știe exact pentru ce anume protestează, sunt munchkinii care merg în pas de dans să îl întâlnească pe vrăjitor, pentru a consuma fericiți marile sale iluzii.
