Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Economia de piață înseamnă o democrație a consumului, iar moralizarea întreprinderilor înseamnă reziliența și eficiența modelului economiei de piață.

Economia de piață înseamnă o democrație a consumului, iar moralizarea întreprinderilor înseamnă reziliența și eficiența modelului economiei de piață. 

Veniturile consumatorilor sunt limitate și sunt obținute greu, în special prin eforturi proprii, prin muncă, iar nu din speculații, rente sau monopoluri. De aceea, bunurile și serviciile achiziționate de comercianți trebuie să aducă beneficii maximale consumatorilor, iar competiția între comercianți trebuie subordonată bunăstării consumatorilor.  

Încă de pe vremea lui Kennedy, dreptul la calitate și dreptul la un preț corect (dreptul de a alege ce să consumi), dreptul la informație, inclusiv dreptul de a nu fi înșelat sau dezinformat, dreptul la siguranță și dreptul de a fi ascultat sunt pilonii legislației protecției consumatorilor.

Uniunea Europeană are un obiectiv preponderent economic, scopul său originar și esențial fiind acela de a realiza o piață unică europeană. Fiind interesată de obținerea puterii economice unificate la nivel continental, UE nu poate fi un promotor independent al protecției consumatorilor. Este un subtil dar vizibil conflict de finalițăți și un adevărat prosbul (derogare de la Shmita, regula veterotestamentară a iertării de datorii o dată la 7 ani) pe care îl practică UE. 

Exemplul băncilor, care au fost salvate de la faliment cu prețul sărăcirii/falimentării contribuabililor și al consumatorilor (împrumutați sau deponenți, deopotrivă), și exemplul marilor întreprinderi farmaceutice, alimentare sau chimice, care au fost mereu favorizate în dauna sănătății și a intereselor economice ale consumatorilor, sunt edificatoare în acest sens. Așa au fost cazul Monsanto - Bayer (a se vedea #monsantoleaks, precum și scandalul erbicidului cancerigen Round Up), cazul Pfizer, Moderna și Astra Zeneca (negocierile ultra-secrete ale contractelor de 80 de miliarde de euro privitoare la achiziția de seruri „imunizatoare” experimentale în pandemia din 2020-2023), precum și cazul dieselgate. De asemenea, multiplele cazuri de green washing. În plus, PNRR este un program de resetare a societății în vederea concentrării puterii economice în mâinile unor mari întreprinderi care vor beneficia de efectul TINA – there is no alternative. 

Preocuparea principală a birocrației europene, presată de obiectivul economic originar al UE și de marile întreprinderi*, este de a proteja (macro)economia, iar nu consumatorul. Concentrarea economică și salvarea de la faliment a marilor corporații „sistemice” sunt prioritare față de protecția reală a intereselor consumatorilor, care devin piese în angrenajul intereselor concentrative ale economiei, cifre statistice ale volumelor de vânzări și ținte ale controlului socio-psihologic al nevoilor și dorințelor. Or, privatizarea tot mai acută a profiturilor și socializarea tot mai largă a pierderilor deturnează economia de piață de la scopul său originar, care înseamnă bunăstarea consumatorului. 

Ironic, realizarea pieței interne și construcția „campionilor comerciali și industriali” sunt de neconceput în absența consumatorilor – prin prețul plătit pe achizițiile comerciale, prin încrederea în comerț, în genere, și în anumiți comercianți, și prin alegerile pe care le fac, consumatorii sunt cei care creează piața și societatea de consum și, astfel, alimentează puterea economică a „campionilor”. Dacă nu ar mai achiziționa, chiar și în proporțiile reduse ale abstinenței cauzate de crizele economice, sociale sau politico-militare, consumatorii ar determina destrămarea întregii economii de piață, cu consecința totalei disfuncționalități a mecanismelor fiscal – bugetare ale statelor membre, care se bazează în proporții ridicate pe taxele și impozitele pe consum. Fără încrederea consumatorilor nu există comerț și, deci, nu există economiei de piață.  

Planul Draghi din septembrie 2024 se concentrează pe „competitivitate” și crearea unor campioni comerciali europeni care au capital și utilizează resurse din toată Uniunea, ceea ce are un mare potențial de a afecta concurența loială între IMM-uri și, la final, bunăstării consumatorilor. Bine, cel puțin, că planul este plin de iluzii și de gânduri afectate de dorința și speranța de a se împlini (wishful thinking), cele mai multe convergând către „tranziția verde” și „digitalizare”, vechi obsesii ale birocrației UE, care deja au dus către faliment economii întregi și state membre ale UE.  

De vreme ce protecția consumatorilor este un domeniu al competențelor partajate între UE și statele membre, în mod normal, principiul subsidiarității ar trebui să corecteze, măcar în parte, neajunsurile cauzate de conflictul de finalități ale UE (care este o construcție politico-birocratică menită a asigura unificarea puterii economice la nivel continental, dar are ca obiectiv și protecția consumatorilor). Statele membre ar putea să contra-balanseze excesul de putere economică și birocratică în favoarea consumatorilor prin reglementări interne care să depășească bariera protecției de minimis a consumatorilor. Numai că acest potențial corectiv al conflictului de finalități ale UE este neutralizat de obiectivul prioritar și originar (reînnoit de planul Draghi) al creșterii puterii economice a întreprinderilor europene. Se pare că statele membre ale UE trebuie să își subordoneze politicile naționale în domeniul protecției consumatorilor acestui scop, punând în umbră necesitatea protecției consumatorilor.

Dezideratul protecției consumatorilor prin norme interne mai favorabile este blocat de tendința de concentrare a puterii politice și a birocrației UE. 

Statele membre ale UE au cedat oricum o parte consistentă din suveranitatea lor națională în favoarea birocrației și a supra-structurii politico-ideologice a UE încă de la momentul aderării la UE. 

În urmarea crizelor care s-au succedat la nivel global începând cu falimentul Lehman Brothers din anul 2008, UE și-a arogat pas cu pas tot mai multe competențe reglementare și de intervenție, cu încălcarea principiului subsidiarității, în defavoarea statelor membre și, deci, a consumatorilor. De exemplu, în domeniul sanitar și alimentar, UE și-a arogat (cutumiar sau prin acte normative adoptate sub impactul excepționalismului juridic, fără dezbatere și fără opoziție) din ce în ce mai multe atribuții pe care, la nivelul anului 2007, când România a aderat la UE, nu le avea. Recent, UE și-a asumat și un neașteptat rol militar și diplomatic, gestionând greșit și contrar intereselor populare în statele membre ale UE, finanțarea unui război care nu este al europenilor, ci al super-puterilor economice și militare – SUA, China și Rusia. 

Cu toate acestea, TFUE stabilește protecția consumatorilor ca obiectiv și ca principiu de reglementare – ceea ce poate „calma” juridic un fenomen economic greșit gestionat și nociv alimentat politic și ideologic.     

Reglementarea puterii economice ca a patra putere în stat, care trebuie separată de celelalte și controlată, pentru a nu putea abuza de putere și pentru a fi moralizată și socializată, este un deziderat actual al lumii noastre. Este bine că, din perspectiva riscului de abuz contra drepturilor omului, Directiva 2024/1760 privind diligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor, pune corporațiile pe aceeași treaptă cu statele potențial tiranice, este rău că, dată fiind exagerarea părții birocratice a sustenabilității și durabilității, astfel de reglementări au reușit să ostilizeze opinia publică și să determine politicienii să ceară limitarea sau chiar neutralizarea efectelor lor.  

*Așa-numiții „campioni comerciali și industriali” dețin controlul instituțiilor europene, atât direct (prin lobby și revolvind door), cât și indirect, prin ONG – urile „progresiste”

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Anul 2024, care încă nu s-a terminat, este crucial pentru democrație și pentru ființa noastră ca națiune independentă și suverană. Sunt alegeri în noiembrie și decembrie care pot opri trecerea României, treptată (pas cu pas ...) și aparent de neoprit la statutul de colonie. Nu de stat - membru al unei federații, nu de gubernie a Uniunii Sovietice Europene - de colonie.

 

Anul 2024, care încă nu s-a terminat, este crucial pentru democrație și pentru ființa noastră ca națiune independentă și suverană. Sunt alegeri în noiembrie și decembrie care pot opri trecerea României, treptată (pas cu pas ...) și aparent de neoprit la statutul de colonie. Nu de stat - membru al unei federații, nu de gubernie a Uniunii Sovietice Europene - de colonie.

Cei pe care îi detestați de 34 de ani pot rămâne la cârma coloniei viitoare, ca vătafi și cumpărători ai privilegiilor puterii delegate de metropola corporatistă (li se spune compradores în țările semi-colonie din America de Sud).

Acești detestabili au șansa de a rămâne la puterea lor de vătafi și vasali neo-feudali zeci de ani de acum încolo, dacă îi votați în noiembrie - decembrie.

Știți de ce?

Pentru că îi votați din obișnuință.

Comisia Europeană a publicat recent un „survey” al alegerilor din 9 iunie și a rezultat că 38% dintre românii cu drept de vot au votat cu establishmentul securist - sinecurist din obișnuință (ceva de genul „merg pe mâna dracului pe care îl știu”).

Ciucă, Ciolacu, Werner & compania lor de clone ale lui Iliescu vor putea rămâne la putere pentru că au știut să vă cultive teama de „extremiști” (=toți cei ce se opun sistemului sau care vă prezintă o alternativă la sistem) și de „conspiraționiști” (=toți cei care nu înghit ca curcanii știrile oficiale și diktatele „științei stabilite”).

Din acel survey al Comisiei Europene rezultă că 25% dintre români au votat cu Rareș Bogdan, cu Mihai Tudose, cu Vlad Voiculescu sau Dan Barna, din ... teama de extremiști ... Cică politicienii de teapa lor sunt niște lumini de rațiune, de aceea “merită” votul înfricoșaților de extremiști/conspiraționiști. Totuși, un anume Dan Barna propunea închiderea noastră în case, cu lacătul pe ușă, iar un altul, Vlăduț Voiculescu pe numele lui, transforma un spital de oase în spital de infecțioase, pentru a-l dedica măreței lupte cu plandemia și a-l ține gol de pacienți câteva luni. Timp în care, sper că vă reamintiți, ardeau oameni de vii la ATI, iar Klaus Iohannis zicea că România e un stat eșuat (adică, numa' bun de transformat în colonie...).

Teama de „extremiști” și de „conspiraționiști” este, de fapt, teama de schimbare și de responsabilitate.

Achizițiile ideologice făcute din teamă și din ură viscerală sunt iraționale și nu duc la nimic bun. Doar la perpetuarea și banalizarea răului.

Pe de altă parte, în colonie o duc bine doar vătafii & vasalii supuși suzeranilor corporatiști & compradores, iar nu și oamenii de rând, care vor fi și mai săraci, și mai flămânzi.

Cu excepția noastră, a “conspiraționiștilor”, nu vă spune nimeni că 20% dintre români sunt săraci lipiți și flămânzi, ei și copii și nepoții lor, și nici că alți 13% dintre români sunt în pragul sărăciei și al foametei. Sunt 30% dintre români care lucrează zi - lumină, dar care nu se mai ajung de la lună la lună cu salariile. În aceste condiții, costurile cu educația copiilor sunt pe plan secund, mai importante fiind facturile la utilități, pâinea zilnică, apa și ... ratele hiper-umflate la bănci sau IFN - uri.

În colonie, chiar și cei care azi viețuiesc decent urmează a pica sub pragul sărăciei.

Cu toate acestea, iată, o treime dintre români votează, din obișnuință sau teamă, cu cei care i-au adus în sărăcie și care vin cu „șansa” unei sărăciri a clasei de mijloc și a falimentării unor sectoare economice vitale, cum sunt agricultura și IMM - urile...

 Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - “Program prezidențial în căutare de candidat”

Acum o săptămână am participat, la Bruxelles, la Parlamentul European, la o conferință cu tema coordonării cu Dreptul Uniunii Europene cu Constituția României.

Azi, în schimb, am avut luat cuvântul la dezbatarea organizată de cotidianul.ro, intitulată sugestiv .

Schematic, aveți mai jos cele ce le-am spus cu cele două ocazii.

1. Peste tot aud, în ultima vreme, alaturi de „occidentul colectiv”, sloganul „Democrație liberală bazată pe reguli”.

Occidentul a pus mereu accentul pe drepturile și libertățile individuale. E ciudat că acum pune drepturile colective deasupra celor individuale, ca în vremurile „bune” ale Uniunii Sovietice.

Conceptul de „democrație liberală” este un pleonasm. Democrația este libertate, egalitate de destin și șanse, consimtământ informat, raționalitate și încredere în semeni.

Pe de altă parte, conceptul de „reguli” desemnează legi legitime, emise de cetățeni (democrație directă/participativă) sau de un parlament compus din aleși ai poporului (democrație reprezentativă), legi guvernate de principiul libertății și demnității umane, precum și pe supremația Constituției.

Regulile pe care se bazează democrația nu pot însemna legi injuste, absurde, făcute pentru interese și privilegii, cu dublu standard etc. și, mai ales, nu pot însemna deciziile autoritare ale unei birocrații nealese de nimeni, după „principiul” magister dixit, cutume și fără-de-legi sau fărădelege. Meta-adevărul unui grup, credințele comandanților sau bănuielile birocraților nu înseamnă lege, ci opinia transformată în necesitate - opinio juris sive necestitatis.

2. Domnia legii nu se confundă cu domnia prin lege.

Dacă legea este dreaptă și legitimă, adică (i) rezultă din mecanisme democratice, directe sau reprezentatitive, (ii) este înțeleasă și acceptată de popor, (iii) nu conține privilegii și discriminări, (iv) nu e opera unei elite auto-mandatat, imposibil de tras la răspundere si (v) nu tinde la deformarea comportamentului natural și normal al omului, atunci este just și rațional să fie respectată de toți, fără privilegii. Domnia acestei legi este internalizată de omul normal ca fiind legea sa, sub oblăduirea căreia este liber, egal cu ceilalți în șanse și în destin, respectat și în siguranță.

Domnia prin lege, în schimb, înseamna tirania celui care utilizează puterea pentru a genera reguli și sancțiuni aplicabile vulgului, dar nu și elitelor privilegiate. O lege nelegitimă, irațională, menită a supune și a pedepsi, este un instrument al totalitarismului. Legea ilegitimă și irațională devine bici, iar contractul care se întemeiază pe o astfel de lege devine ciomag. O astfel de lege dă spoială de legitimitate unui regim autoritar sau tiranic, care este un tip de domnie violentă, cu biciul legii și ciomagul contractului, care generează violență. Esența domniei prin lege este supunerea, iar nu libertatea și raționalitatea. Domnia prin lege este o domnie feudală, de ev mediu timpuriu. Într-o domnie prin lege, egalitatea este pentru supuși, pe care îi împiedică să iasă din rândurile turmei, rațiunea este înlocuită de emoții gregare (frică), iar libertatea este amăgire, înlocuită fiind cu „siguranța” care, la rândul său, este o himeră.

3. În ultimii 19 ani, președinții României au „reușit” să ștampileze această țară ca „stat mafiot”, „stat eșuat” sau stat corupt, cu consecința că străinătatea și institutele de „măsurare” de democrației, a gradului de corupție și a riscului (ratingului) de țară ne-au transformat pe toți în suspecți – este o realitatea normativă, care transpare chiar din legi interne, cum ar fi legea pentru combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Dar cel mai grav este că românii nu mai au nicio încredere în procesul electoral, în sistemul politic actual și nici în democrație reprezentativă.

Românii au căpătat o oarecare idiosincrazie față de democrație.

Atunci când alungi posibilitatea ca reprezentanții poporului să fie aleși de popor, lăsând această treabă pe seama institutelor de sondare a opiniei publice, a serviciilor secrete și a birocraților, este evident că torpilezi democrația, care devine ne-reprezentativă și, deci, indezirabilă.

Mai mult chiar, când permiți puterii economice să controleze toate celelalte puteri în stat, precum și birocrația, pervertești democrația într-un neo-feudalism destructiv, care nu poate să se termine decât în anarhie. Iar cei care suferă în perioade anarhice sunt oamenii obișnuiți, familiile nevinovate.

4. Constituția nu se află în raport de subordonare, ci de coordonare cu Dreptul Uniunii Europene. Elementele comune ale celor două tipuri de reglementare sunt drepturile și libertățile individuale ale omului – ele sunt prioritare atât în dreptul intern, cât și în cel european, întrucât sunt valori perene ale umanității.

Numai legile interne, iar nu și Constituția, sunt înlăturate de la aplicare de normele contrare din Dreptul Uniunii Europene.

Tratatele UE sunt guvernate de principiul subsidiarității – competențele exclusive ale UE și cele partajate cu statele membre sunt limitativ prevăzute, competențele exclusive ale statelor membre fiind generic stabilite. Numai acele situații și probleme care nu pot fi tratate mulțumitor la nivel de stat membru, întrucât privesc întreaga Uniune, sunt date în competențele exclusive ale Uniunii. De exemplu, concurența, taxele vamale, dreptul persoanelor și capitalurilor străine de circulație în cadrul Uniunii. La fel stau lucrurile și cu competențele partajate. De exemplu, în domeniul protecției consumatorilor, atât UE, cât și statele membre au competențe legislative, administrative sau judiciare. În schimb, chestiuni ce țin exclusiv de statele membre, cum ar fi sănătatea, educația, apărarea etc. nu pot fi date în competența UE.

Din păcate, începând cu 2008 (criza declanșată de falimentul Lehman Brothers), Comisia Europeană și-a arogat din ce în ce mai multe competențe exclusive ale statelor membre, sub impactul crizelor (artificial create) care s-au succedat de atunci – în domeniul bancar, al datoriilor suverane, al imigranților, al „pandemiei”, al geo-strategiei, al climatului etc. Cu fiecare criză care s-a suprapus pe precedenta, Comisia Europeană și-a mai arogat niște competențe. Se numește “excepționalism juridic și economic” ceea ce practică acest conclav de birocrați nealeși și ne-responsabili. Iar acest drift s-a produs nu prin regulamente/directive, ci prin acte administrative, circulare, recomandări (cum a fost, de exemplu, MCV), încruntări din sprânceană, opinii, cutume și șabloane de comportament deformat în timp, sub impactul propagandei ONG-urilor globaliste.

Esențial de reținut este că, treptat, Comisia Europeană și-a arogat toate cele trei puteri în (supra)statul european – legislativ, jurisdicțional și executiv – pe care le-a mandatat birocrației de la Bruxelles, birocrație care, la rândul său, le-a sub-mandatat ONG-urilor globaliste, vectorii vizibili sau insidioși ai adevăratei puteri în stat, puterea economică.

5. Așa – zisa a patra putere în stat, presa, a fost capturată de puterea economică, o putere a banului, care a devenit putere globală, cu propriile legi a-naționale nesupuse vreunei constituții, vreunei convenții internaționale sau vreunui tratat de funcționare a vreunui organism supra-statal, o putere care face să i se subordoneze orice altă putere în stat.

Presa, „câinele de paza a democrației”, este azi în stare de dependență economică atroce, în special față de marile platforme online sau de rețelele de socializare. Fără acces acolo, nu mai există venituri pentru o sustenabilitate decentă a muncii jurnaliștilor. Dar accesul este condiționat de supunerea față de „standardele comunității”, care nu au nimic în comun cu drepturile și libertășile omului. De asemenea, presa trebuie să fie politically correct, să își semnalizeze permanent virtutea și să dea crezare numai informațiilor oficiale. De aici incapacitatea intelectuală sau volitivă a presei de a concentra atenția opiniei publice pe ceea ce este cu adevărat important, pe ceea ce ne afectează viața de zi cu zi, pe existența pe termen mediu și lung, pe valorile și pe pilonii pe care ne construim viața.

Printr-o distopică întoarcere în timp, suntem obligați acum să respectăm același tip de reguli totalitare pe care le stabileau comuniștii.

6. Un președinte rațional trebuie să (re)alimenteze permanent încrederea poporului în democrație. Opusul democrației este totalitarismul, iar nu ordinea și siguranța pătratului de confort cu care omul obișnuit este momit pentru a se supune regulilor totalitare.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Despre (lipsa de) încredere în viitor și în democrație

 Despre (lipsa de) încredere în viitor și în democrație

1. Leitmotivul campaniei electorale a „democraților” americani în alegerile de azi este că, dacă republicanii câștigă, democrația va fi ucisă și, oricum, va fi pentru că alegerile vor fi fost falsificate. Foarte interesantă această înțelegere a democrației de către democrații americani. E ceva de genul: dacă nu sunteți cu noi, sunteți contra democrației și falsificați. Dacă nu vă supuneți, dacă vă încredeți exclusiv în ce spunem noi, vă excomunicăm și vă aruncâm extra muros.

2. De câțiva ani sunt raportor pentru România în cadrul unui studiu anual efectuat de World Justice Project (WJP). Rapoartele parvenite din 153 de țări ale lumii măsoară indicele de domnie a legii (rule of law) și prezintă tendițele globale sau regionale în acest domeniu. Oricine poate consulta acest 👉WJP Rule of Law Index 2021👈, pe pagina de internet a organizației.

În anul 2021, România a înregistrat un regres democratic, la nivel european fiind pe locul 25 din 27 (în urma noastră sunt Ungaria și Bulgaria). La nivel global încă ocupăm un loc decent (41 din 153, față de 37 din 153 în 2020). Nu e de mirare ce s-a întâmplat: sub domnia comandantului acțiunii și a suporterilor săi de la președinție, din guvern, din corpul medical și din lumea academică, România a fost o țară a fărădelegii (reamintesc că starea de alertă a fost menținută doi ani în baza unui număr de 23 de hotărâri de guvern anulate în justiție) și a batjocoririi drepturilor omului și a libertăților sale fundamentale. Practic, în România nu a fost vorba de domnia legii (rule of law), ci de domnia prin lege (rule by law), care este atributul unei autocrații, suținută cu biciul legii și ciomagul sancțiunii.

De-a dreptul șocantă, însă, este constatarea din WJP Rule of Law Index 2021, din care rezultă că domnia legii a intrat în declin, în ultimii 5 ani, în 61% dintre țările analizate. De asemenea, 4,4 miliarde de oameni trăiesc în țări unde domnia legii a slăbit în ultimul an. În acest categorii intră țări care, cândva, erau modele de democrație și domnie a legii: Australia, Noua Zeelandă, Canada, Franța, Germani, Italia și, desigur, SUA.

Iată, deci, efectul principal la plandemiei, tigrul din sufragerie pe care lumea „civilizată” refuză să îl observe.

Automat veți întreba unde se situează Rusia și China în acest clasament. Inutil, pentru că aceste țări dețin, camd dintotdeauna, lanterna roție în clasament. Aceste țări sunt the devils you know, deci nu aveau cum să producă surpriza. Dar în aceeași situație, de laternă roșie, se află și Ucraina.

3. Un barometru de opinie privind securitatea națională a fost publicat zilele astea.

Încrederea românilor în țările democratice a scăzut în mod abrupt.

Mai puțin de 44% dintre români mai au încredere în SUA, față de 70% în 2021, 42% în marea Britanie, față de 62% în 2021 și 39,5% în Germani, față de 69,5% în 2021. Sunt procente surprinzător de mari, având în vedere bufoneria, tendințele totalitare și eșecurile pe linie din ultimii ani ale acestor state care reprezentau, până acum 2 ani, repere ale democrației, sobiretății, respectului față de lege, drepturi, libertăți și democrație. Mă și mir că românii încă mai pot fi atât de ușor de indus în eroare cu miturile comerciale (Black Friday, de exemplu) și cu sărbătorile morbide și lipsite de sens ale americanilor (Halloween).

Românii își mențin o încredere ridicată în Europa, dar nu și în birocrația europeană, considerată ineficientă, iresponsabilă, bizară și auto-destructivă.

Mai mult de 70% dintre români vor soluționarea pașnică a războiului din Ucraina (link). La război ar merge cu siguranță doar 36% dintre români, aproape o treime fiind pregătiți să plece din țară în caz de război.

Desigur, românii au o încredere marginală făță de Rusia și China, cu mult mai redusă decât anul trecut, dar aceasta nu este o surpriză, căci românii n-au prea avut niciodată încredere în aceste state. Doar unii politicieni, avocați sau consultanți au făcut afaceri bănoase cu oligarhii ruși (și cu cei ucraineni, care sunt de aceeași factură și plămadă) și doar niște birocrați nepricepuți și anacronici s-au încrezut ca puii de curcă în propaganda chineză.

De exemplu, la începutul plandemiei, lumea "civilizată" și "educată" i-a crezut orbește pe comuniștii chinezi, ca niște hipnotizați.

Așa cum rezultă din al doilea link din comentarii, „specialiștii” noștri s-au bazat, la debutul plandemiei (ți multe luni după aceea) pe “informațiile” venite din China… Alea cu chinezi care cădeau secerați, în fața dronelor, ca să dea bine la cadru. Alea care suțineau că virusul a apărut natural, mai întâi de la pagolin, apoi de la lilieci, apoi de la tanti Chen sau de la moș Li (ca, ulterior, occidentalii să realizeze că, de fapt, proveniența virusului e artificială – laboratorul din Wuhan finanțat de Fauci).

La nivel global, politica totalitară a Chinei, care impune informarea exclusiv din surse oficiale, unice, s-a extins ca o pecingine și s-a păstrat chiar și după plandemie, fiind forțată de instrumentele totalitare ale statului globalist-progresist, recte, gugăl, feisbuc, tuiter, CNN, WP, NYT, netflix, disney etc.

Notă de final: nu există colivie prea mare și suficient de sigură pentru toți supușii. La un moment dat, unii vor evada. Totul ține de încredere. Când vor realiza că au fost mințiți, perușii din colivie vor re-învăța să zboare. Viitorul începe azi.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea