Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta bLegea contra cămătăriei. Lauda (II). Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bLegea contra cămătăriei. Lauda (II). Afișați toate postările

marți, 13 august 2024

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Legea contra cămătăriei. Lauda (II)

 

Legea contra cămătăriei. Lauda

(II)

Legea plafonării dobânzilor la credite are multe avantaje pentru consumatori și conține premiere juridice de-a dreptul revoluționare.

În primul rând, ideea în sine de plafonare a costurilor creditării este o soluție de prevenție și de tratament ale supra-îndatorării. Ideea era de neconceput în urmă cu 8 ani, pe vremea când EU mă luptam cu morile de vânt pentru legea dării în plată. Conceptul a fost exportat în UE care, încă de anul trecut, din octombrie 2023, a lansat în circulație proiectul directivei creditelor care evocă ideea plafonarii dobânzilor.

În al doilea rând, s-au reglementat atât conceptul de dobândă cămătărească/ excesivă, cât și conceptul de revizuire a contractului, revizuire menită a reduce povara datoriei. Tot ce depășește plafoanele legale este considerat camătă și declanșează atât procedura convențională (amiabilă) sau judiciară de revizuire, cât și posibilitatea sancționării contravenționale severe a creditorului financiar, pentru clauze abuzive sau practici comerciale incorecte. Revizuirea contractului poate să însemne atât ștergeri parțiale de datorii și costuri, cât și re-eșelonări sau dări în plată, adică un întreg set de metode de ușurare a poverii datoriilor consumatorilor.

În al treilea rând, dacă vreo clauză sau întreg contractul ar fi nule pentru camătă practicată de creditorul financiar, dispozițiile din dreptul comun s-ar putea aplica doar dacă ar fi favorabile consumatorilor. Nulitatea ar putea determina doar restituirea capitalului (adică, a sumei efectiv împrumutate, indiferent de inflație), iar nu și a dobânzilor, comisioanelor și a altor costuri ale creditului. 

În al patrulea rând, dacă creditele sunt sub 25 de mii lei, costul lor total nu va putea niciodată să depășească suma împrumutată. De exemplu, un împrumut de 24 de mii de lei nu va putea niciodată să producă dobânzi și penalități care să fie mai mari de 24 de mii de lei.

În al cincilea rând, legea are dispoziții foarte dure și foarte ferme relative la colectorii de creanțe. Când banca sau IFN – ul intenționează vânzarea creanței contra unui debitor, trebuie să îl notifice în scris pe debitor și să îi atragă atenția asupra cuantumului, prezentându-i și dovezile scrise. Colectorul de creanțe nu va putea pretinde de la debitor decât suma nominală a creanței cumpărate de la bancă sau IFN. În acest fel se va putea pune capăt eternei executări silite prin poprire și neîntreruptei hărțuieli la adresa debitorului pentru a-l forța să achite sume care depășesc cu mult valoarea nominală a creanței.

Cel mai mare câștig al acestei legi este că se aplică și creditelor aflate în derulare. Pentru că este vorba de a echilibra contractul în derulare, această soluție nu are caracter de lege retroactivă. Deci, această lege ne privește și ne protejează pe toți, iar nu numai pe „norocoșii” care s-ar împrumuta după intrarea sa în vigoare. 

Din acest punct de vedere chiar se poate spune Hai Liberare!

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea