Ieri am avut ultimul curs de drept comercial pe anul acesta universitar.
Unul dintre studenții prezenți m-a întrebat: dacă ar fi să fiu obligat să rămân în viață cu o singură carte, pe care mi-ați recomanda să o aleg?
Cu riscul de a fi din nou etichetat în fel și chip, o să vă spun ce i-am răspuns:
Iar din Biblie, să citească mereu din Psalmi, Daniel, Ezechiel și Ecleziastul. Despre Fiul Omului. Despre Împărăția lui Dumnezeu pe Pământ.
Am fost întrebat și ce sfaturi le dau pentru viața lor de juriști.
Le-am spus să își poarte sărăcia și lipsa de mijloace ca o virtute, să nu uite niciodată ce-au visat și iubit în copilărie și adolescență, să nu caute doar trăirea clipei, care e trecătoare. Să își folosească stresul bun ca un instrument al muncii și un mijloc de a îngheța în timp, tineri, în putere.
Dacă aș mai fi avut timp, le-aș mai fi zis și să nu se facă datori nimănui, mai ales să nu stea datori băncilor, mai ales să nu rămână datori pentru promisiuni neîndeplinite. Iar, dacă timpul le va fi permis, să citească din când în când cărțile - avertisment despre totalitarism și război, cum ar fi 1984, Minunata lume nouă, Farenheit 451, Împăratul muștelor, Jocurile foamei, Niciodată.
Ei, dar cine sunt eu pentru a da sfaturi?
Hai Liberare…