Liberty Steel Galați este o societate în stare de dificultate tehnică și financiară. Pe de o parte, de luni de zile, mai mult stă decât merge. Pe de altă parte, sunt zeci de dosare pe rolul Tribunalului Galați în care se cere deschiderea procedurii de insolvență. A scris despre asta Financial Times (culmea), dar nu și presa din România. Iar lucrurile care se întâmplă acolo sunt foarte, foarte interesante.
Faptul unu: deși recent, în septembrie, s-a schimbat Consiliul de Administrație și managementul societății, la finalul lunii octombrie s-a operat o nouă schimbare. Actualmente, în poziția de CEO este un avocat, iar Consiliul de Administrație nu mai este același - sunt mai mulți români decât expați membri în acest consiliu. Bravo pentru curaj, dar...
Faptul doi: pentru data de 19 decembrie a.c. este convocată o adunare generală a acționarilor care are pe ordinea de zi, la pct.1, aprobarea (țineți-vă bine) contractării prin Eximbank, „în numele și în contul statului”, a unui credit cu dobândă subvenționată în scopul realizării de investiții și/sau capital de lucru, în termenii și condițiile prevăzute în schema de ajutor de stat conform Normei SN3.15 Garanții Eximbank în cadrul schemei de ajutor de stat UcrainaZ (NI-GAR-15l/0), în valoare de 150 de milioane de euro.
Ăăăă, ce mă, cum?
Un credit de 150 de milioane de euro?
În numele și în contul statului?
Cu dobândă subvenționată?
Cu garanție Eximbank?
Din schema de ajutor de Stat UcrainaZ?
Despre ce ajutor de stat e vorba?
Ajutăm Ucraina sau economia românească?
De unde sunt acești bani?
Din bugetul nostru „găurit”, adică acela care nu poate achita pensii, compensații pentru energie, salarii ale profesorilor, achiziții publice efectuate și neplătite încă, tva de rambursat agenților economici?
Sau de la UE? Dacă banii sunt de la UE, pe ce canal vin, prin PNRR (ăla care pune un miliard de condiții neo-feudale, de înlănțuire a României pe 300 de ani de acum încolo), prin fondurile de adeziune (alea care nu au putut fi accesate decât în proporție de 0,7% din 31 de miliarde de euro disponibile), din programele operaționale de investiții mari (ceea ce ar înseamna că cei 150 de milioane de euro nu ar putea fi utilizați drept capital de lucru)?
Și, oricum, cum să expui statul român cu 150 de milioane de euro pe o întreprindere care este în pragul falimentului și care mai face parte și dintr-un grup de companii aflate cam peste tot în Europa în faliment, grup aflat în proprietatea unui „capitalist” britanic-indian urmărit penal de Serious Fraud Office din Marea Britanie (echivalentul DNA - ului român)?
