Despre prezumția de vinovăție: a fi cetățean român înseamnă a fi suspect
Legea nr.129/2019 privind prevenția și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului conține discriminări și duble standarde inadmisibile din perspectiva domniei legii și a principiului legalității incriminării. Din păcate, Legea nr.265/2022 privind registrul comerțului a agravat aceste discriminări și duble standarde, adăugând portițe prin care adevărații vinovați pot să scape de rigorile legii.
1. Din art. 17 alin. 2-3 din Legea nr.129/2029 rezultă că tranzacţiile complexe, cele cu valori neobişnuit de mari, cele care nu se încadrează în tiparul obişnuit și cele care nu au un scop economic, comercial sau legal evident, sunt considerate suspecte și, de aceea, entităţile raportoare (bănci, societăți de asigurare, notari, avocați etc.) au obligaţia să crească gradul şi natura monitorizării relaţiei de afaceri în scopul de a stabili dacă respectivele tranzacţii sau activităţi sunt suspecte. Potrivit art. 17 alin.14, sunt situaţii cu risc potenţial mărit afacerea efectuată în circumstanțe neobișnuite, clienții din țări cu risc, societățile cu acționari aparenți (nominee shareholders) sau care dețin acțiuni la purtător, activitățile care rulează mult numerar, structura neobișnuit de complexă a acționariatului și produsele sau tranzacțiile care favorizează anonimatul. Produsele și tehnologiile noi, inclusiv cryptomonedele și non-fungible tokens (NFT) sunt, de asemenea, suspecte, având un risc ridicat. Se observă că reglementarea are idiosincrazie la plățile în numerar și dezavuează anonimatul. Digitalizarea este bună doar dacă asigură un spionaj total și eficient - altfel, este dezavuată. Suntem permanent monitorizați sau spionați și trebuie să ne identificăm. Protecția vieții private nu mai are nicio relevanță. Suntem toți suspecți și avem toți obligația de a-l turna pe partenerul de afaceri.
2. Cu toate aceste abdicări de la drepturile și libertățile individuale, ținta dispozițiilor legale nu numai că nu este doborâtă, ci crește mereu în intensitate. Adevărații suspecți de spălare de bani (proveniți din corupție, evaziune fiscală, trafic de droguri și carne vie, trafic de armament) sau de finanțare a terorismului sunt omiși de la verificări. Pentru acest standard diferit, care privilegiază marile companii globale, există motivații economice, geopolitice și sociale: aceste companii sunt prea mari pentru a fi lăsate să falimenteze și, mai ales, sunt prea importante geopolitic pentru ca managerii și acționarii lor majoritari să fie trimiși la închisoare.
Rar și nesemnificativ, ferite cu grijă de lumina reflectorului, corporațiile multinaționale sunt subiecte ale unor acuzații penale sau ale unor înțelegeri cu procurorii de tip american, pecuniarist, pentru recunoașterea vinovăției și pentru plata unor amenzi penale. În luna octombrie 2022, compania helveto-franceză Lafarge Holcim a semnat cu reprezentanții justiției americane o înțelegere de recunoaștere a vinovăției și de plată benevolă a unei amenzi penale de 790 de milioane de dolari pentru afaceri cu regimul dictatorial sirian, derulate în jurul anului 2014, afaceri pentru care compania plătise „taxe de protecție” liderilor ISIS, deci finanțase (mituise) teroriști*. Niciun manager al acestei companii nu a fost trimis la închisoare. Mai grav chiar, compania continuă să existe, să facă din nou afaceri controversate și să împrăștie aceste amenzi, în doze infinitezimale, în costurile afișate drept cheltuieli deductibile fiscal, costuri pe care le achităm toți, la final, în calitate de consumatori captivi ai produselor și serviciilor unor astfel de companii.
3. Discriminarea și dublul standard în acest domeniu au și „naționalitate”.
Dacă persoana – țintă a unei verificări sau monitorizări este rezidentă a unei ţări care, „conform unor surse credibile”, are un nivel ridicat al corupţiei sau al altor activităţi infracţionale, este automat suspectă și, deci, intră sub reflectorul unei supravegheri cu grad de intensitate mai ridicat decât cel obișnuit. Se va întâmpla la fel și dacă persoana – țintă a spionajului menit a preveni spălarea banilor și finanțarea terorismului ar proveni din țări supuse embargoului sau declarate teroriste. Suspect este și cel care face afaceri sau alte operațiuni juridice cu astfel de suspecți.
România este, alături de alte 139 de state ale lumii, subiect al unui studiu anual efectuat de World Justice Project (WJP) referitor la domnia legii pe mapamond. Rapoartele parvenite din cele 139 de țări ale lumii măsoară indicele de domnie a legii (rule of law index) și prezintă tendințele globale sau regionale în acest domeniu.
În anul 2021, România a înregistrat un regres al domniei legii și un declin democratic. La nivel european, România a ajuns pe locul 25 din 27 (în urma noastră sunt Ungaria și Bulgaria). La nivel global încă ocupăm un loc decent (41 din 139, față de 37 din 139 în 2020, dar cu mult înaintea Turciei și a Ucrainei). Practic, în România, în cei doi ani de pandemie (2020-2021), nu a fost vorba de domnia legii (rule of law), ci de domnia prin lege (rule by law), care este atributul unei autocrații, susținută cu biciul legii și ciomagul sancțiunii.
Dar România nu este singurul elev mediocru din acest top al (ne)domniei legii. Din WJP Rule of Law Index 2021 rezultă că domnia legii a intrat în declin, în ultimii 5 ani, în 61% dintre țările analizate. Mai mult de 80 de țări au coborât standardele democratice. Mai mult de 4,4 miliarde de oameni trăiesc în țări unde domnia legii a slăbit în ultimul an. În aceste categorii cu index scăzut intră acum țări care, cândva, erau modele de democrație și de domnie a legii: Australia, Noua Zeelandă și Canada. Este evident că Rusia și China dețin, ca dintotdeauna, „lanterna roșie” în clasament. Dar în aceeași situație, de lanternă roșie, se află și Ucraina. Iar SUA devin pe zi ce trece un antimodel de democrație.
Ce înseamnă, de fapt, “surse credibile”, mai ales în condițiile unei lipse totale de încredere în informațiile (ne)oficiale, pe motiv de „luptă” cu așa-numitele „știri false”?
Din perspectiva calității și predictibilității normei legale, aceste reglementări care evocă „surse credibile” încalcă în mod evident Constituția, mai ales în lumina deciziilor CCR referitoare la predictibilitatea și claritatea legii.
Din perspectiva principiului legalității incriminării, asemenea norme sunt evident în afara celor două principii arhi-cunoscute ale dreptului penal: nullum crimen sine lege și nulla poena sine lege.
4. Cu toate acestea, sancțiunile care se aplică pentru suspiciune de spălare de bani sau de finanțare a terorismului direct de către „raportor”, fără intervenția instanței, sunt de o extremă gravitate. De exemplu, dacă raportorul este o bancă, toate conturile bancare ale suspectului se închid, după care se impune un adevărat cazier bancar, care se extinde în tot sistemul financiar și care se „ridică” la mari distanțe în timp și cu proceduri judiciare extrem de cronofage și costisitoare. Rezultatele acestui spionaj permanent tind asimptotic către zero, întrucât ratează adevăratele ținte. Cei care se ocupă cu spălarea de bani și finanțarea terorismului practică în continuare această activitate criminală, ba chiar o fac mai abitir, dat fiind că autoritățile în domeniu și-au deviat și dispersat atenția către oamenii obișnuiți și către IMM-uri, făcându-ne pe toți suspecți, în totală contradicție cu principiul constituțional și convențional al prezumției de nevinovăție și de dobândire licită a averilor. În altă ordine de idei, în dreptul penal vinovăția este individuală și circumstanțiată, dar în acest domeniu, al „luptei” contra spălării banilor și finanțării terorismului, culpa este colectivă, iradiind de la persoana celui care, motivat sau nu, este suspectat de spălare de bani și de finanțarea terorismului, la toate persoanele cu care se află în relații de rudenie sau juridice. În dreptul penal, vinovatul poate fi reabilitat, iertat, i se poate înlătura răspunderea prin prescripție sau renunțarea la urmărirea penală, dar nu și în acest domeniu. Este un mare scandal moral și, în plan sociologic, o sursă de anomie și de sciziune socială prin aneantizarea încrederii – fără încredere, nu pot exista nici economie, nici societate.