Jawboning
În slangul juridic american „jawboning” înseamnă presiunea pe care o autoritate sau un bătăuș din fundul curții școlii o exercită asupra victimei, pentru a obținere supunere necondiționată.
În Dilema prizonierului, polițistul îl presează pe fiecare dintre suspecții încarcerați și supuși interogatoriilor interminabile să recunoască fapta, pentru a obține o reducere a pedepsei. Dacă ar fi liber, individul în cauză nu ar recunoaște. Mai mult chiar, dacă ar putea comunica eficient cu celălalt prizonier, și-ar coordona versiunea proprie cu versiunea celuilalt, pentru a ieși din încolțire. Dar nu poate adopta nicuna dintre aceste variante, pentru că e încarcerat separat și, în plus, versiune polițistului e mai la îndemână.
O bancă, pusă în fața riscului de pierdere sau de faliment, va promova agresiv credite verzi, chiar dacă știe că sunt inutile și că pot determina falimentul clienților corporatiști deciși să salveze planeta de bășinile vacilor și de sobele de teracotă ale țăranilor „medievali”, care se hrănesc cu porci și varză, de regulă sub formă de sarmale.
O societate din domeniul tehnologiei „înalte”, pusă în fața riscului de a pierde contracte de zeci de miliarde cu statul, cu armata ori cu șefii de campanii electorale, sau în fața riscului de închidere pe motiv de promovare a spălării banilor murdari, a finanțării terorismului, a știrilor neconforme cu ideologia oficială și a deviaționist/conspiraționist/negaționiștilor, va ticlui „valori” și standarde ale comunității, va tocmi anonimi verificatori ai faptelor, va investi zeci de miliarde (are balta pește) în algoritmi, inteligențe artificiale și aplicații care să depisteze orice intrus, și îl va pune la coada listei de noutăți, îl va eticheta (în ciuda discursului „progresist”, care interzice etichetările, căci sunt discriminatorii și ofensatoare și selective, adică ne-inclusive) și îl va suspenda din rețea/de pe platormă/din streaming ori, pur și simplu, îl va arunca peste zidurile cetății digitale (extra muros, gen), adică în lumea reală, naturală, unde nu mai e nevoie să mănânce greieri, lăcuste sau larve de gândaci de bălegar, pentru a-și semnaliza virtutea de supus al temniței digitale.
Din exces de zel, vor merge chiar și dincolo de ceea ce ar putea visa autoritățile – îți vor spune ce e adevărat și ce e fals, ce e bun de promovat și ce nu, ca să nu mai faci tu efortul de a gândi. Iarba, tentațiile soft-pedofile, sinuciderea asistată, fabricile de copii, hibridizarea om – animal sunt bune de promovat, suveranismul, viața, libertatea individual, tradiția națională, moștenirea culturală – nț, interzise-s … Dacă vezi un măr, iar autoritatea îți impune să crezi că e banană, ei îți vor da o sumedenie de soiuri de banane cu care să identifici mărul. Ei ar putea să creeze chiar și banana – cerb sau banana-înger, asexuată, ca să fii mai convins de „adevăr”. Ce e imposibil în metavers? Nimic … Dacă ai căzut cumva dintr-o încercare de bungee jumping și ai reușit ca prin minune să supraviețuiești, ei îți vor spune că, pentru a-ți invinge fricile, trebuie să mai încerci o dată. Dacă o mierlești, asta e, doar nu e cazul să se abandoneze un experiment care a dat rezultate bunicele pentru 20% dintre cei care au purces la zisul experiment. Cel puțin a fost fun, nu?
A trecut prin așa ceva tuiter, la jawboning mă refer, care recent a început să recunoască „greșelile” comise (mă rog, eu le-aș califica crime de genocide), dar numai după ce a fost cumpărat de Musk. Liberarea deținutului nu înseamnă, totuși, și complete amnistie a faptelor. Acum vine la rând feisbuc, care a trecut, deasemenea, prin jawboning (dar se pare că a ajuns să îii placă și, deci, mai vrea), iar datele despre faptele „victimei” ni se oferă cu pipeta și țârâita tot de tuiter – pesemne că ăștia vor să facă niște bani – grămadă din serialul dezvăluirilor sau, după caz, vor să nu înspăimânte lumea dintr-o dată și total, ca să nu se piardă total încrederea oamenilor în rețelele de socializare.
Ca un intermezzo, zic că între presa lui Stalin sau ce a lui Ceaușescu și presa mainstream actuală, y compris rețelele de socializare, nu există decât două diferențe :
(i) cele de acum sunt extinse global;
(ii) cele de acum au construit convingerea oamenior că ceea ce li se livrează în bula lor de internet ca informație (ecco chamber, grota lui Platon) este chiar adevărul și este chiar voința lor intrinsecă.
Pe vremea lui Hitler, Stalin sau Ceaușescu supunerea se impunea din afară, de către o autoritate care exercita puterea în mod efectiv, palpabil.
Pe vrema ăstora s-a creat efectul de panopticum – lumea digitalizată nu mai are voie să dețină secrete și intimități, este ca o clădire în care oriunde te-ai așaza, ești văzut/vizibil. Nu te poți ascunde, ești expus total. Ochiul atoatevăzător nu mai ratează nimic – de aceea este nevoie de identitate digitală, de rating de cetățean/credit social. Omul digitalizat știe că este permanent și de peste tot urmărit și, în consecință, se supune de bună voie, pentru a nu risca sancțiuni aplicate cu biciul legii, cu ciomagul contractului sau cu nucleara bannării de pe feisbuc. De aceea, puterea de azi este leneșă, căci nu mai are nevoie să fie exercitată efectiv, iar omul supus de azi este colectivizat, transformat în cifră a turmei – el nu mai are intenții eroice, nu se mai revoltă, tace și se hrănește cu plastic și scroll – uri pe zmartfon.
Distincția dintre bine și rău, dintre adevăr și fals nu știința a stabilit-o. Știința, în adevăratul său sens, de dubiu, curiozitate, critică, experimentare, nu a avut niciun cuvânt de spus. Dimpotrivă, a fost bannată, la fel ca orice „conspiraționist”.
Birocrații statali au decis ce e adevărat sau fals ori manipulatoriu, iar nu “știința”. Casa albă, atât în vremea lui Trump, cât și în vremea lui Biden, s-au șters la fund, pardon de expresie, și cu ideea filosofică de știință, și cu primul amendament la constituția americană, adică, libertatea de expresie și de informare.
Dacă așa au făcut în pandemie, ce încredere mai putem avea în toate celelalte informații oficiale și politici publice dictate de Casa albă și aplicate religios în întreg “Vestul colectiv”?
Cu ce mai diferă democratura americană de autoritarismul rusesc și de totalitarismul chinezesc?
Cu ce drept cenzurează feisbuc în continuare informația, pe motiv de “deviaționism”, ca și când am fi în URSS, pe vremea lui Stalin?
Ce legitimitate are activitatea unor ong-uri, plătite din bani publici, să culeagă și să raporteze, ca NKVD-ul sovietic, “știri false”, “opinii manipulatoare” sau “mal-informații”, pe motiv că deviază de la linia oficială sau că neagă adevărul oficial? Oare nu se poate imagina o acțiune în nulitatea acestor ONG - uri pe motiv de ilegalitate a obiectului de activitate? În devinitiv, ceea ce fac aceste ONG - uri (funky citizens, declic, activewatch) este să submineze permanent Constituția, torpilându-i unul dintre pilonii principali pe care se sprijină, libertatea de expresie, credință și informare.
Pentru mai multe și mai directe informații, puteți citi articolul din primul comentariu. Să sperăm că feisbuc nu cenzurează și această postare. Dar nu m-ar mira. Oricum, ar fi încă un cui la valiza în care va fi închis și uitat curând, inclusiv prin reglementări contra totalitarismului digital.
PS Veți găsi acest text și în presă, precum și pe mewe, în caz că îl șterge feisbuc.
