Pe 3 martie 1904, la București, se năștea un geniu al culturii româneşti, una din cele mai strălucite inteligenţe ale generaţiei interbelice, economist, sociolog, filozof, scriitor, publicist, teolog și profesor de etică, victimă a represiunii comuniste din România. Întreaga sa viață este o pildă tare de credință și demnitate.

Pe 3 martie 1904, la București, se năștea un geniu al culturii româneşti, una din cele mai strălucite inteligenţe ale generaţiei interbelice, economist, sociolog, filozof, scriitor, publicist, teolog și profesor de etică, victimă a represiunii comuniste din România.

Întreaga sa viață este o pildă tare de credință și demnitate.

A plecat la Domnul, direct din închisoarea de la Aiud, pe 28 octombrie 1952.

Mircea Eliade, despre Mircea Vulcănescu: „Când au venit incercarile, Mircea Vulcănescu le-a primit senin şi încrezator; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieţii lui religioase. În câteva zile, a pierdut tot: avere, glorie, situaţie socială şi academică, familie, libertate. Dar a ramas acelaşi. Nu s-a îndoit şi nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturiseasca cu aceeaşi senină fermitate credinţa şi încrederea lui de totdeauna. Alţii, care i-au fost mai aproape, vor povesti în de-amanuntul, aici sau altădată, viaţa pe care a trait-o Mircea Vulcănescu în temniţă. Ce ştim cu toţii, ne e de-ajuns ca să înţelegem cât de totala i-a fost victoria. Victorie impotriva calailor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morţii. Pentru că ştim cum a murit! lar ultimul lui mesaj în temniţă, adresat fiecaruia din noi, a fost acesta: «Să nu ne răzbunaţi!»…”

(Chicago, nov. 1961)

Emil Cioran, despre Mircea Vulcănescu: „Cu cât ma găndesc mai mult la tatăl dumneavoastră, cu atât mai mult mi se pare că era, el însuşi, o excepţie uluitoare, care trebuie că evitase de asemenea printr-un miracol blestemul nostru comun. Poate părea fără sens să afirmi, cu privire la un spirit cu adevărat universal, că nu gustase din fructul blestemat. Acesta trebuie să fi fost totuşi adevărul, întrucât cunoaşterea sa prodigioasă era dublată de o asemenea puritate cum n-am mai întâlnit niciodată. Păcatul originar, atât de evident în noi toţi, nu era deloc vizibil în el, în el care era destul de împlinit şi în care, minunat paradox, se adăpostea evadatul dintr-o icoană. Fie că vorbea despre Finanţe sau Teologie, din el emanau o putere şi o lumină ale căror definire nu-mi aparţine. Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era oarecum astfel.”

(Fragment din "Scrisoare către Viorica Maria Elena Vulcănescu", Paris, 20 Ianuarie 1966)

Nichifor Crainic, despre Mircea Vulcanescu:

„În general, oamenii de nivelul meu nu spun la adresa altor valori decât atât cât cred că îi obligă realitatea și o anumită minimă decență, dar despre Vulcănescu eu cred că este nu doar cel mai reușit exemplar pe care l-a dat neamul românesc între cele două războaie, ci acela care având talie europeană, după ce va descoperi în sine nevoia de a spune ce are de spus, va acoperi cu umbra lui tot ce a strălucit până acum în istoria culturii românești (a erudiției românești, de la Cantemir la Iorga). Peste capul întregii sale generații de luceferi, el va fi ca un soare”.

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea - Acolo unde economia merge cu două viteze: încet și foarte încet. Sau cu trei viteze, ca la Oradia, orașul Crișului Repede: încet, foarte încet și stând pe loc (I)

Acolo unde economia merge cu două viteze: încet și foarte încet. Sau cu trei viteze, ca la Oradia, orașul Crișului Repede: încet, foarte încet și stând pe loc

(I)

Capitala țării, București, nu este un simplu oraș mare, este un oraș – națiune. Aici locuiesc, permanent sau cu statut de flotant, între 2 și 4 milioane de oameni care provin din toată țara. Deasemenea, aici sunt foarte mulți „expați”, studenții străini și emigranți veniți la muncă, pe o piață unde nu numai că nu există șomaj, dar chiar suferă de penurie de forță de muncă.

București este nu numai capitala culturală și politică a țării, dar și principalul creator al PIB -ului și cel mai mare contributor la buget*.

Consumul, deasemenea, este cel mai voluminos, deci încasările de tva sunt cele mai mari.

Fără aportul bucureștenilor, practic nu ar exista turism românesc și nici dezvoltare rurală (atâta cât mai este).

Foarte interesant este că, în timp ce toate celelalte orașe, municipii și județe se finanțează în principal din impozitul pe venit, pe care statul îl virează lunar, în proporție de 100% la bugetele locale, pe principiul impozitării plusvalorii acolo unde se produce, capitala nu beneficiază de aceeași mărinimie din partea statului. Impozitul pe venit generat de bucureșteni nu se virează decât în proporție de 71,5% la bugetele locale ale sectoarelor și ale primăriei generale. Restul de 28,5% este utilizat de stat cu tot felul de destinații, inclusiv aceea de a „echilibra” bugetele altor primării sau consilii județene. Mai mult chiar, din aceste bugete locale se creează rezerve care, la nevoie, se utilizează pentru ajutorarea altor primării din țară și, culmea, chiar a unor comunități locale de peste graniță.

Presupunând că există un milion de plătitori de impozit pe venit care realizează lunar venituri de 5000 de lei brut și trebuie să suporte un impozit de 10%, adică de 500 de lei, înseamnă că numai acest impozit este de 500 de milioane de lei lunar și, deci, de 6 miliarde de lei anual. Din aceste 6 miliarde, doar cca 2,5 miliarde se întorc la bugetul primăriei generale și doar 1,2 miliarde se întorc la bugetele primăriilor de sector. Restul de cca 2,3 miliarde de lei este utilizat de stat cum crede de cuviință.

În privința tva-ului, care ar trebui să contribuie cel puțin în parte la finanțarea UAT – urilor, trebuie spus că acesta este consumat integral de stat. Vorbim de un nimim de 50 de miliarde de lei anual**. Dacă s-ar fi permis dezvoltarea Bucureștilor, mai ales pe orizontală, pe partea imobiliară și pe partea de tehnologie, precum și în zona de cercetare aplicată și de produse și servicii cu plusvaloare ridicată, aceste cifre ar fi putut fi triple. Dar orașul – națiune București este un vehicul care merge cu frâna pusă, în stilul actualului primar „dă driapta” și progresist.

Cele două viteze ale Bucureștilor, încet și foarte încet, fac o adevărată politică națională. Mai mult chiar, se cultivă impresia sau „știința” elitistă din care ar rezulta că aici, în București, totul merge prost, e urât și e corupt, iar în marile orașe, mai ales cele din vest, e progresul și e modernitatea întruchipată. Chit că, dacă a existat dezvoltare în acele insule de bogăție plasate într-un ocean de sărăcie***, aceasta se datorează măcar un piculuț și faptului că a existat contribuție din partea Bucureștilor și pentru că deseori s-au făcut și se fac cadouri politico-economice pentru marile orașe din „provincie”.

*mai mult de 25% din cifra de afaceri la nivel național se realizează aici; foarte probabil, bugetul național se alimentează majoritar din București, căci marea majoritate a companiilor mari au sediul central aici și sedii secundare în țară

**la o cifră de afaceri estimativă la nivel național de 2 mii de miliarde de lei, în București se produc cca 500 de miliarde; considerând că tva-ul generat este, în medie, de cca 100 de miliarde de lei, iar rata de recuperare a tva – ului este de 50%, ne rezultă cifra estimativă de 50 de miliarde de lei anual din tva de București care alimentează bugetul

***cu o treime din populație aflată în sărăcie sau în pragul sărăciei, România este pe ultimul loc la indicele de dezvoltare umană și pe primul loc la gradul de pauperizare a populației

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea