Pentru Ministerul Public
Am constatat intensificarea numărului cauzelor penale pe care le cercetați în ultima perioadă care vizează fapte care privesc exprimările din mediul public ale cetățenilor, ceea ce mi-a creat impresia că resursele Ministerului Public sunt canalizate pentru cercetarea faptelor pentru care există suspiciunea că ar reprezenta infracțiuni de:
- Incitare la violență, ură sau discriminare (art 369 Cod penal);
- infracțiuni prevăzute de OUG nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război
- infracțiuni prevăzute de Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.
În opinia mea, această canalizare a resurselor Ministerului Public pentru cercetarea unor astfel de pretinse fapte reprezintă o irosire a resurselor publice care nu va ca efect o atingere a scopurilor și obiectivelor de reglementare a legilor enumerate mai sus.
Din contră, această modalitate de abordare a Ministerului Public va determina creșterea revoltei populației față de modul în care Ministerul Public își îndeplinește rolul constituțional și întărirea convingerii că statul român s-a transformat într-un stat securist și dictatorial în care libertatea de exprimare este anihilată.
Modalitatea de exprimare în mediul public a cetățenilor, chiar dacă pare acidă și prin reinterpretări încercați să o prezentați drept faptă penală nu este rezultatul unei dorințe de a săvârși infracțiunile menționate mai sus și a încălca scopul și obiectivele legilor penale enumerate mai sus, ci este rezultatul neputinței și ineficienței pârghiilor legale (ignorate de majoritatea autorităților și instituțiilor publice) cu care se confruntă cetățenii în fața abuzurilor și/sau încălcării de către reprezentanții autorităților publice a legii, Constituției și competențelor pe care le au, în ultimii 6 ani și jumătate.
Din păcate, nici Ministerul Public nu și-a îndeplinit obligațiile legale și constituționale în acești 6 ani și jumătate și a devenit orb și surd la indiciile de săvârșire a faptelor penale de către reprezentanții puterii executive, unele dintre ele părând a fi mai mult decât simple indicii (nelegalitatea lor fiind deja constată de către instanțele de judecată și/sau de autoritățile competente să verifice legalitatea propunerilor legislative).
Drept urmare, strategia pe care a înțeles să o adopte Ministerul Public: de a avea comportamentul unui organ de represiune dur împotriva cetățenilor ale căror drepturi și libertăți au fost afectate în mod nelegal și neconstituțional, nu avea avea niciun impact pozitiv, ci va determina numai creșterea nemulțumirii cetățenilor cu privire la activitatea Ministerului Public și a procurorilor și, totodată, la intensificarea unui limbaj agresiv în mediul public (ca dezaprobare a comportamentului dur abordat de organele statului și nu cu intenția de a săvârși infracțiuni).
Așa că dacă vreți ca exprimarea și limbajul din mediul public să se schimbe, consider c-ar fi necesar :
1. să vă canalizați resursele spre cercetarea faptelor pentru care există indicii că ar fi infracțiuni, prezintă un pericol social grav și afectează o mare parte a cetățenilor, săvârșite de reprezentanții puterii executive și a concluziona dacă ele sunt sau nu infracțiuni.
Cetățenii s-au cam săturat să atragă atenția în mediul public cu privire la suspiciunile de săvârșire a diverse infracțiuni, dar Ministerul Public să fie surd și orb și să nu se sesizeze din oficiu pe nimic, dar în schimb să se sesizeze pe tot felul de modalități de exprimare ale cetățenilor;
2. să faceți o campanie publică cu privire la libertatea de exprimare și conținutul constitutiv al infracțiunilor exprimate mai sus și să explicați că:
- nu libertatea de exprimare este vizată, ci modalitatea de exprimare, din care se înțelege altceva;
- că nu dezaprobarea sau criticile publice ale unor acte și fapte sunt cele care pot constitui infracțiuni, ci modalitatea de exprimare, extrapolarea și generalizarea condamnării faptei imorale sau nelegale ale unei persoane individuale la o întreagă categorie de persoane;
- să dați exemple, ce exprimare poate fi considerată faptă penală, pe când pentru aceeași situație poți să îți exprimi public nemulțumirea sau dezacordul într-o altă modalitate de exprimare care nu are nicio legătură cu săvârșirea vreunei infracțiuni;
- să educați juridic cetățenii ca să înțeleagă de unde poate apărea problema, ce înseamnă aia infracțiune, pentru că exprimarea publică a majorității covârșitoare a acestora nu are nicio treabă cu intenția de a săvârși vreo infracțiune, ci habar nu au că exprimarea pe care o folosesc vă fac pe voi să îi chemați după aceea și să îi întrebați de sănătate.
Nu mai folosiți resursele statului aiurea, ca să pierdeți timpul cu citări, interceptări, audieri, percheziții etc ale unor persoane care habar nu aveau că se poate susține că ar fi săvârșit o infracțiune, pentru simplu fapt că și-au exprimat public revolta, dezacordul sau nemulțumirea cu privire la stadiul economic, financiar și social în care a ajuns țara, scăderea nivelului de trai, creșterea impozitelor și taxelor, creșterea datoriei publice, legi aberante adoptate, drepturi și libertăți fundamentale restrânse pe zi ce trece.
Altfel, nu faceți decât să vă comportați ca niște organe de represiune care urmăresc, sancționează și bagă spaima în cetățeni ca să tacă în fața abuzurilor și declinului țării și deveniți la fel ca securitatea și procuratura din timpul regimurilor dictatoriale, totalitariste din cauza cărora, în mod teoretic, au fost adoptate legile enumerate mai sus (ca să nu mai ajungem să se instaureze din nou un asemenea regim în România).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu