Dacă privim România după 1990, observăm că am avut multe strategii sectoriale, dar foarte puține proiecte de țară urmărite consecvent timp de decenii.
Ce strategii majore a avut România după 1990?
1. Integrarea euro-atlantică (1990–2007) – probabil cea mai reușită strategie națională, aderarea la NATO în 2004, aderarea la Uniunea Europeană în 2007, reforme instituționale, economice și juridice.
2. Economia de piață și privatizarea, trecerea de la economia centralizată la economia de piață, rezultate mixte: apariția sectorului privat, dar și pierderea unor capacități industriale importante.
3. Dezvoltarea infrastructurii, autostrăzi, căi ferate, energie, digitalizare, implementare lentă și discontinuă.
4. Absorbția fondurilor europene, după 2007 a devenit principalul motor investițional public.
Problema este că majoritatea strategiilor au avut orizonturi de 4–7 ani, adică durata unui ciclu politic, nu 20–50 de ani. Care este cea mai importantă investiție pe termen lung? Istoria arată că răspunsul este aproape întotdeauna același:
1. Educația și cercetarea. Niciun stat nu a devenit bogat și puternic pe termen lung fără: școli performante; universități competitive; cercetare și inovare. Un kilometru de autostradă se degradează. O generație de cercetători și ingineri produce valoare timp de decenii.
2. Capacitatea tehnologică proprie. Țările care controlează tehnologia: produc bunuri cu valoare adăugată mare; exportă know-how; au salarii ridicate; sunt mai puțin dependente de alții.
3. Infrastructura strategică în transporturi, energie, comunicații, apă și irigații.
Ce țări reușesc să-și construiască un viitor sigur? Există un model comun, iată, ca exemplu:
■Coreea de Sud este un lider mondial în tehnologie. În anii 1960 era mai săracă decât multe state europene dar a investit masiv în educație; inginerie; industrie; cercetare.
■Finlanda a transformat educația într-o prioritate națională.
■Israel investește printre cele mai mari procente din PIB în cercetare și dezvoltare.
■China a urmărit planuri industriale și tehnologice pe 20–30 de ani: universități; cercetare; energie; industrie avansată; inteligență artificială.
Ce au toate aceste țări în comun?
1. O direcție strategică clară.
2. Continuitate timp de decenii.
3. Investiții masive în educație și cercetare.
4. Dezvoltarea unor tehnologii proprii.
5. Instituții capabile să execute proiecte mari.
Dacă ar fi să identific o singură investiție care decide viitorul unei țări pe următorii 30–50 de ani, aceea este crearea unei mase critice de oameni foarte bine pregătiți în știință, inginerie, medicină și tehnologie, susținuți de un sistem puternic de cercetare și inovare. Toate celelalte investiții — autostrăzi, clădiri, fabrici, energie — devin mult mai valoroase atunci când există această resursă umană capabilă să le creeze, să le opereze și să le îmbunătățească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu