Eu citesc Știință&Tehnică de când mă știu. Pentru că am învățat să citesc prin 1988-1989 cu un Abecedar și cu Almanahul Știință&Tehnică din 1986, care a devenit rapid cea mai frunzărită carte din bibliotecă. Nu înțelegeam eu prea multe din almanah pe vremea aia, dar îmi plăceau pozele, după care am început să înțeleg titlurile și am început să înțeleg că există nave spațiale, planete, chestii din astea.
La mijlocul anilor '90, poștașul mă știa ca fiind "ăla care are abonament la Știință&Tehnică din oraș", pentru că înainte de internet, era cam singura sursă de știri care mă interesau pe atunci (alături de niște numere din Science et Vie, pe care le primeam cu 6 luni întârziere, dar la jumătate de preț, am prins la un moment dat ceva ofertă de felul ăsta, le mai am și acum). Îmi aduc aminte și astăzi de unele coperți ale S&T din anii '90, arătau extraordinar și miroseau a cerneală proaspătă.
În 2011, la câteva luni după ce revista a renăscut, am trimis un material pe adresa (electronică a) redacției și de atunci fac asta în fiecare lună, pentru fiecare număr, neîntrerupt (deși revista și-a redus aparițiile în ultima perioadă, o dată la două luni). Mă simțeam onorat să-mi văd numele în paginile revistei, de fiecare dată, chiar și după 14 ani. Și simțeam că am făcut și eu ceva util în societate, am dat ceva înapoi din ceea ce am primit în anii 80-90.
De ce vă spun acum toate astea? Pentru că numărul 139 al revistei, ediția decembrie 2025 - ianuarie 2026 este ultimul număr tipărit al Știință&Tehnică. Este remarcabil că ediția tipărită a reușit să supraviețuiască până în 2025, numai redacția știe ce eforturi au făcut în ultima perioadă pentru ca această revistă să existe la tarabe.
În ianuarie 2013 scriam pentru S&T un articol cu titlul "Nevoia de Știință și Tehnică" în care încercam să argumentez nevoia de pagini tipărită, de revistă în forma ei fizică, palpabilă, care să miroase a cerneală proaspătă, care să aibă pagini care să fie răsfoite în tihnă. Toate țările civilizate au reviste de știință tipărite, colorate, pe care le poți ține în mână, pe care le poți citi fără să ai un ecran în fața ochilor, în care textele sunt mai lungi decât o postare, reviste pe care oamenii să le citească, nu să se deruleze plictisiți în căutarea următorului clip haios.
Sunt convins că într-un viitor nu foarte îndepărtat, Știință&Tehnică va renaște într-o nouă formă tipărită, pentru că mereu va fi nevoie de Știință&Tehnică, mereu vor fi copii și tineri și adulți care vor avea nevoie să mai și citească. Pagini. Texte. Despre găuri negre, despre Lună și Marte, despre bosoni și leptoni, chestii din astea.
Până atunci, dați o fugă până la cel mai apropiat punct de difuzare a presei și cumpărați ultimul număr tipărit din Știință&Tehnică, în actuala ei formă. Pentru că o revistă nu poate exista decât dacă are cititori.
Mulțumesc, Știință&Tehnică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu