
În strategia sa de decarbornizare a sistemelor energetice, UE a introdus și Directiva nr. 2024/1788 privind normele comune pentru piețele interne în sectorul gazelor din surse regenerabile, al gazelor naturale și al hidrogenului.
Printre altele, Directiva vorbește despre pregătirea populației și a economiei ca, în următorii 5 ani, să se reducă emisiile de carbon cu 55%, iar până în 2050 să se atingă neutralitatea climatică. Una dintre metode este amestecul gazului natural cu hidrogenul.
Aceasta înseamnă că fie se înlocuiesc total sistemele de transport și distribuție a gazelor naturale, fie că se construiesc altele, adaptate hidrogenului (un gaz de peste 200 de ori mai puțin dens decât gazul metan).
Directiva trebuie implementată până la data de 5 august 2026. Printr-un răspuns oficial la o întrebare pe care am pus-o ca euro-parlamentar, ANRE mi-a precizat că NU are norme tehnice pentru trecerea atât de aventuroasă la asemenea sistem distopic de producție și distribuție a energiei termice pentru populație.
Până una-alta, tre’ să stăm la mila Domnului, care să ne ferească de doreii din domeniul gazelor și al lacurilor de acumulare.
Nu mai am alte comentarii.
Comentați voi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu