Sfânta Biserica Ortodoxă

miercuri, 13 august 2025

Av.Prof.Univ.Dr.Gheorghe Piperea – Două fațete ale Shadenfreude (bucuria de a vedea răul altuia): Săracofobia și Flămândofobia

 Două cazuri concrete, care mi s-au adus la cunoștință azi și care probează lipsa de omenie a unor birocrați:

(i) toți bolnavii de cancer sunt scutiți de CASS, indiferent de vârstă și de statutul social; birocrații cu exces de zel în sfântul demers al aplicării austerității bolojaniene (=“să luăm de la săraci ca să dăm bogaților”) consideră că pensionarii bolnavi de cancer NU mai beneficiază de scutire de CASS după 1 august;
(ii) toate persoanele cu dizabilități, indiferent de gradul de handicap, sunt scutite de CASS; aceiași birocrați obtuzi și negri în cerul gurii consideră că scutirea mai există, după 1 august, doar în cazul celor cu handicap grav.
Dacă acești oameni nu au bani de CASS, a-i pune să plătească singuri medicamente, proceduri medicale și spitalizare e condamnare la moarte. Nu e pe față, e indirect/implicit: e nazism.
Poate află și presa cele de mai sus. Nu de alta, dar dacă noi nu îi susținem moral pe acești oameni, nimeni nu îi va susține.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu