Sfânta Biserica Ortodoxă

miercuri, 1 noiembrie 2023

Lecționar - Săptămâna XXIV după Rusalii: Duminică:la Utrenie – Mt 16, 1-8, iar la Liturghie – Ef 2, 14-22; Lc 8, 41-56.


Lecționar - Săptămâna XXIV după Rusalii: Duminică:la UtrenieMt 16, 1-8.

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 16 Semnul lui Iona. Aluatul fariseilor. Mărturisirea lui Petru. Cea dintâi vestire a Patimilor. Urmarea lui Hristos.

1 Şi apropiindu-se fariseii şi saducheii şi, ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer.

Mt 12:38 Mt 19:3 Mc 8:11 Lc 11:16 In 2:18 In 4:48 In 6:30 1Co 1:22

2 Iar El, răspunzând, le-a zis: „Când se face seară, voi ziceţi: Va fi timp frumos, că e cerul roşu.

Lc 12:54-56 In 4:48

3 Iar dimineaţa ziceţi: Cerul e roşu-posomorât, aşa că azi va fi furtună. Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi s'o tălmăciţi, dar semnele vremilor a nu puteţi.

Ir 8:7 Lc 12:54-56 In 4:48

4 Neam viclean şi desfrânat cere semn, şi semn nu i se va da, fără numai semnul lui Iona“. Şi, lăsându-i, a plecat.

Iona 1:3 Iona 2:1 Mt 12:39 Mc 8:12-13 Lc 11:29 In 4:48

5 Şi mergând ucenicii pe celălalt ţărm, uitaseră să ia pâine.

Mc 8:13-21

6 Iar Iisus le-a zis: „Luaţi aminte şi feriţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor“.

Mc 8:13-21 Lc 12:1

7 Iar ei cugetau în sinea lor, zicând: „N'am luat pâine!...“.

Mc 8:13-21

8 Dar Iisus, cunoscându-le gândul, le-a zis: „Ce cugetaţi în voi înşivă, puţin-credincioşilor, că n'aţi luat pâine?

Mc 2:8 Mc 8:13-21 Lc 5:22

Lecționar - Săptămâna XXIV după Rusalii: Duminică:la LiturghieEf 2, 14-22;

Noul Testament

Epistola către Efeseni

Cap. 2 De la moarte la viaţă. Una întru Hristos.

14 Căci El este pacea noastră, El, Care'n trupul Său a făcut din cele două [lumi] g una, adică a surpat peretele cel din mijloc al despărţirii – ura –,

Ps 71:3 Is 9:5 Mi 5:4 Za 6:13 In 16:33 1Co 12:13 Ga 3:28 Col 1:22 Col 2:14

15 desfiinţând legea poruncilor în opreliştile h ei, pentru ca să-i clădească'ntru Sine pe cei doi într'un singur om nou, făcând pace,

Za 6:13 2Co 5:17 Col 2:14

16 şi prin cruce, omorând în ea ura, să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într'un singur trup.

Rm 5:1 2Co 5:18 Ef 4:4 Col 1:20 Col 1:22 Col 2:14 Rm 11:17

17 Şi, venind, a binevestit pace vouă celor de departe şi pace celor de aproape;

Is 57:19 Za 9:10 Lc 2:14 FA 10:36 Rm 11:17

18 că prin El şi unii şi alţii într'un singur Duh avem calea deschisă spre Tatăl i.

In 14:6 Rm 5:2 Rm 11:17 Ef 3:6 Ef 3:12 Ef 4:4 1Ptr 3:18

19 Prin urmare, voi nu mai sunteţi străini, şi nici venetici, ci sunteţi concetăţeni ai sfinţilor şi casnici ai lui Dumnezeu,

Is 56:3 Ef 3:6 Flp 3:20 Evr 12:22-23 Rm 11:17 1Tim 3:15

20 zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos,

Is 28:16 Za 9:16 Mt 16:18 1Co 3:9 Col 2:7 1Ptr 2:4 1Ptr 2:6 1Tim 3:15 Ap 21:14

21 întru Care toată zidirea, bine'ncheiată laolaltă, creşte spre a fi locaş sfânt întru Domnul;

1Co 3:16 2Co 6:16 Ef 4:15-16 Col 2:19 1Ptr 2:5 1Tim 3:15

22 întru El sunteţi şi voi zidiţi împreună, spre a fi locaş al lui Dumnezeu întru Duhul.

2Co 6:16 Col 2:7 1Ptr 2:5 1Tim 3:15

Lecționar - Săptămâna XXIV după Rusalii: Duminică: la LiturghieLc 8, 41-56.

Noul Testament

Evanghelia după Luca

Cap. 8 Femei slujitoare ale lui Iisus. Parabola semănătorului. Făclia'n sfeşnic. Mama şi fraţii lui Iisus. Potolirea furtunii. Vindecarea demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. Vindecarea femeii cu scurgere de sânge; învierea fiicei lui Iair.

41 Şi iată că a venit un bărbat, al cărui nume era Iair; şi acesta era mai-marele sinagogii. Şi căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să vină e în casa lui.
Mt 9:18-22 Mc 5:21-43

42 Că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi aceea era pe moarte. Şi pe când Se ducea El, mulţimile Îl îmbulzeau.
Mt 9:18-22 Mc 5:21-43 Lc 7:12

43 Şi o femeie, care de doisprezece ani avea scurgere de sânge şi-şi cheltuise toată averea cu doctorii şi de nici unul nu putuse să fie vindecată,
Mt 9:18-22 Mc 5:21-43

44 s'a apropiat de El prin spate, s'a atins de poala hainei Lui şi îndată i s'a oprit scurgerea sângelui.
Mt 9:18-22 Mt 14:36 Mc 5:21-43 Mc 6:56

45 Şi a zis Iisus: „Cine este cel ce s'a atins de Mine?“ Dar cum toţi tăgăduiau, Petru şi ceilalţi care erau cu El au zis: „Învăţătorule, mulţimile Te îmbulzesc şi Te strâmtorează şi Tu zici: Cine s'a atins de Mine?...“.
Mt 9:18-22 Mc 5:21-43 Lc 6:19

46 Iar Iisus a zis: „S'a atins de Mine cineva. Căci Eu am simţit puterea care a ieşit din Mine“.
Mt 9:18-22 Mc 5:21-43 Lc 6:19

47 Atunci femeia, văzând că n'a rămas tăinuită, a venit tremurând şi, căzând înaintea Lui, a spus în faţa întregului popor din ce pricină s'a atins de El şi cum de'ndată s'a tămăduit.
Mt 9:18-22 Mc 5:21-43

48 Iar El i-a zis: „Îndrăzneşte, fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!“
Mt 9:18-22 Mc 5:21-43 Mc 10:52 Lc 7:50 Lc 17:19 Lc 18:42

49 Şi pe când El încă vorbea, a venit cineva de la mai-marele sinagogii, zicând: „Fiica ta a murit; nu-L mai supăra pe Învăţător“.
Mc 5:21-43

50 Iar Iisus, auzind, i-a răspuns: „Nu te teme; tu crede numai, şi ea se va mântui“.
Mc 5:21-43

51 Şi venind în casă, n'a lăsat pe nimeni să intre cu El, decât numai pe Petru şi pe Ioan şi pe Iacob şi pe tatăl copilei şi pe mamă.
Mt 9:23-25 Mt 26:37 Mc 5:21-43 Mc 9:2 Mc 10:35 Mc 14:33

52 Şi toţi plângeau şi se tânguiau din pricina ei. Iar El a zis: „Nu plângeţi; n'a murit, ci doarme“.
Mt 9:23-25 Mc 5:21-43 Lc 7:13 In 11:11

53 Şi ei Îl luau în râs, ştiind că ea a murit.
Mt 9:23-25 Mc 5:21-43

54 Iar El, apucând-o de mână, a strigat, zicând: „Copilă, scoală-te!“
Mt 9:23-25 Mc 1:31 Mc 5:21-43 Mc 9:27 Lc 7:14 In 5:25 In 11:43

55 Şi s'a întors duhul ei, şi ea în chiar clipa aceea a înviat; şi El a poruncit să i se dea să mănânce.
Mc 5:21-43

56 Şi părinţii ei au rămas încremeniţi. Iar El le-a poruncit să nu spună nimănui ceea ce s'a petrecut.
Mt 8:4 Mc 5:21-43 Mc 7:36 Lc 5:14

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu