După suspendarea aplicată fără temei și fără drept de apel de feisbuc contra mea, mi-este clar că în decursul următoarelor luni voi părăsi definitiv această rețea de așa-zisă socializare (în fapt, un instrument totalitar de cenzură, reeducare în stil bolșevic și de spălare a creierelor).
Nu o fac imediat pentru că am speranța - oarecum naivă, recunosc - că o parte dintre cei 158 de mii de „urmăritori” ai acestei pagini vor migra către ceilalți suporți informatici sau de social media unde o să continui să mă exprim, până la anihilarea mea digitală. Mă refer la twitter, la me we și la blogul meu personal (pe care îl puteți găsi accesând 👉piperea.ro👈). Este foarte probabil că voi realiza și un pod cast, găzduit pe o platformă liberă de cenzură și de propagandă totalitară.
Este evident că ultimii ani au fost elucubranți din perspectiva raționalității omului normal și a libertății de opinie și de conștiință. Din instrument al cunoașterii, internetul a fost transformat într-o armă de nimicire în masă a libertății, a gândirii critice și independente - nu mai e voie să ne îndoim și să avem dubii relative la „știința” oficială și nici să negăm informația oficială, unidirecțională, cu toate absurditățile și infracțiunile comise în numele acestui nou canonicat totalitar. Rețelele de socializare s-au transformat în instrumente de segregare cruntă între indivizi, grupuri și pături sociale și de distrugere a încrederii între oamenii. De altfel, rețelele de socializare sunt principalele vinovate pentru neîncrederea cvasi-totală în democrație și pentru disprețul față de drepturile individuale normale (unit cu o idolatrizare a „drepturilor” marginale, de psihiatrie). Așa-zisele standarde ale comunității, vagi, misterioase și aflate la îndemâna unor inițiați, ca pe vremurile Oracolului din Delphi, au pus în umbră și au neutralizat valorile perene, fundamentale ale umanității, începând cu familia, neamul, cultura, memoria afectivă și terminând cu libertatea, raționalitatea și proprietatea individuală.
Fiți siguri că, din cei 158 de mii de (teoretici) urmăritori ai acestei pagini, mai puțin de 3% vor accesa acest mesaj și chiar și mai puțini vor migra către alte rețele de socializare.
Motivația este dublă:
(i) omului normal nu îi plac schimbările, o rutină înlocuind deseori logica;
(ii) feisbuc a redus, încă din anul 2017, vizibilitatea și răspândirea naturală a unor postări sau pagini, mai întâi pe motiv că titularul a refuzat să achite „sponsorizarea”, adică să plătească pentru răspândirea mesajului (ceea ce contrazice promisiunea inițială a feisbuc că e gratuit ...), iar apoi prin shadowbanning, adică, prin punerea la coada cozilor listei de „noutăți” a postărilor/paginilor care sunt ștampilate ca negaționiste, conspiraționiste, anti-științifice, tradițional-religioase, insuficient de pro propaganda și pro ideologia stăpânilor zilei și, respectiv, prin spotlighting, aidcă prin evidențierea postărilor corecte politic, prin punerea în fruntea listei și prin bombardarea cu notificări a postărilor corespunzătoare (chiar dacă sunt violente, sunt pro-război, pro-moarte, pro-anihilare a dizidenților).
Adevărul este că această rețea de socializare nu mai este de multă vreme despre informare, socializare și opinie, ci despre ideologie, politică și propagandă totalitară. Tot ceea ce pormovează această rețea de socializare este menit a remodela omul normal, pentru a-l transforma într-un om de tinichea, fără inimă, într-un om de plastilină, fără coloană vertebrală și oase care să-l țină drept, în picioare, sau într-o păpușă emoțională, simplu de sforărit și ghidonat prin intermediul unor frici, angoase, stări de ură violentă și irațională sau de prostrație în fața magicienilor și fuhrerilor zilei.
Cu toate acestea, voi mai sta pe aici cât să îmi construiesc convingerea că voi lua cu mine 2-300 de persoane, pe alte rețele sau în alte medii informatice. Poate că, în acest fel, vom contribui împreună la înfrângerea și falimentarea acestui odios instrument totalitar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu