Acum 82 de ani. Drama României. Rapt şi umilinţă!
28 iunie - 2 iulie 1940. Retragere umilitoare!
• Generalul Florea Ţenescu: ,,Această rușine nu trebuie să se mai repete nicicând în armata română”.
🔸Modul în care s-a retras armata română din Basarabia şi nordul Bucovinei în 1940 a ridicat şi ridică multe semne de întrebare şi domenii/direcţii de analiză (dacă se vrea).
🔸Cu toate că nu a desfăşurat vreo luptă importantă, armata a înregistrat numeroase pierderi umane, materiale şi morale.
🔸Conform unei Note, întocmită de Secția 1 a Marelui Stat Major, pierderile umane s-au ridicat la 62 547 de militari (304 de ofițeri, 266 de subofițeri și 61 977 trupă), dintre care 9 morți, 5 răniți și 62 533 dispăruți.
• Chiar dacă după alte situații statistice, pierderile au fost ceva mai mici, situaţia rămâne la fel de gravă, majoritatea celor daţi dispăruţi fiind reprezentată de soldații basarabeni (mulţi minoritari) care au părăsit unitățile de bunăvoie, îndemnați sau obligaţi de trupele sovietice, cu toate că se aflau sub drapel şi jurământ.
• Numai Armata 3 a pierdut 22 818 militari (49 de ofițeri, 40 de subofițeri și 22 729 trupă), cele mai multe pierderi aparținând diviziilor 14 infanterie (5 045), 7 infanterie (3 589), 8 infanterie (2 804), 34 infanterie (3 773), 2 cavalerie (3 498), 26 infanterie (3 251), ceea ce corespundea unei stări veritabile de război.
🔸Cu același prilej, au fost pierdute și însemnate cantități de armamenent: 67 079 arme, 277 mitraliere, 1 080 puști-mitralieră, 6 134 revolvere/pistoale, 43 aruncătoare, 147 tunuri, mari cantități de muniție și alte materiale. Enorm!
• Conform unei situații întocmită de Secția 4 a Marelui Stat Major din 19 august 1940, valoarea materialelor pierdute s-a ridicat la 2 750 900 803 lei, repartizată pe categorii, astfel: armament și muniții de infanterie – 672 609 994 lei, armament și muniții de artilerie – 726 961 400 lei, materiale de recunoaștere și observare – 29 832 834 lei, harnașament – 306 625 889 lei, materiale geniu – 69 173 936 lei, materiale transmisiuni – 39 7885 473 lei, vehicule auto – 25 000 000 lei, echipament – 741 9116 370 lei, subzistențe – 116 094 705 lei, materiale sanitare și veterinare – 42 900 705 lei.
🔸În ceea ce privește cadrele militare capturate și reținute de sovietici, Comisia condusă de generalul Mihail Lascăr a identificat 118 ofițeri activi și 386 de rezervă. Dintre aceștia s-au înapoiat sau au fost repatriați, până la 18 februarie 1941, 103 ofițeri activi și 108 de rezervă.
🔸Referindu-se la cauzele care au determinat această situaţie, generalul Florea Țenescu releva că în numeroase locuri s-a constatat ,,lipsa de legătură sufletească între ofițeri și trupă”, și chiar ,,între ofițeri”, fapt care a făcut ca unii soldați să asiste, fără a reacționa, la degradarea și batjocorirea ofițerilor, iar unii ofițeri să nu reacționeze la umilirea camarazilor și chiar a comandanților.
• Considerând că ,,această rușine nu trebuie să se mai repete nicicând în armata română”, șeful Marelui Stat Major, cerea, la 25 iulie, să fie luate toate măsurile pentru ,,a se realiza legătura sufletească între toți ostașii, iar acolo unde ea există să fie neâncetat întărită”.
• În acest scop, ordona:
,,a) Să nu se uite nici o clipă și să se spună tuturor că scopul unic al existenței armatei, și care trebuie să ne lege pe toți, era apărarea țării…;
b) Să se silească fiecare a se face iubit și respectat, atât de egali, cât și de subalterni prin exemplul personal de viață sobră, corectitudine, conștiință și pricepere în îndeplinirea datoriei; sfaturi înțelepte pe care viața militară le reclamă la tot pasul și pe care ofițerii care au o experiență mai mare a vieții, au foarte des ocazia să le dea ostașilor; grija părintească de masa, odihna, îmbrăcămintea și starea sufletească a subalternilor…;
c) Ofițerii să stea neîncetat în mijlocul trupei, dar nu numai de formă, ci totdeauna gata a da sfaturi și îndemnuri bune și străduindu-se să se apropie cât mai mult de sufletul soldaților. Să se renunțe la comoditatea și bunul trai cu care fiecare este obișnuit din perioada de pace și care nu sunt deloc potrivite cu situația actuală. Să se reducă activitatea așa-zis administrativă, care reține pe ofițeri în timpul programului la magazie sau în cantonament, lăsând pe sergenți să facă instrucția oamenilor. Să nu mai fie chemați ofițerii la comandamente în timpul programului pentru toate nimicurile, iar trupa să rămână în voia soartei. Să ducă toți o viață cât mai apropiată de a soldatului, pentru că numai astfel vom putea realiza adevărata legătură sufletească, datorită căreia soldații se vor simți îndemnați să-și sacrifice, la nevoie, chiar și viața pentru comandanții lor”.
• Referindu-se la ,,lipsa spiritului militar”, șeful Marelui Stat Major continua: ,,Unii ofiţeri s-au lăsat insultaţi, dezarmaţi şi chiar degradaţi de bande civile, fără să schiţeze măcar un gest de reacţiune. S-au lăsat batjocoriţi în chipul cel mai josnic, fără să găsească mijloacele de a-şi apăra onoarea de ofiţeri români”.
• În aprecierea șefului Marelui Stat Major, scuzele că această atitudine a fost determinată de dorinţa de ,,a nu provoca incidente cu trupele sovietice” nu trebuiau luate în consideraţie, deoarece ,,nimeni nu putea da un ordin ca onoarea să nu fie apărată”.
• ,,Un ofiţer – mai atrăgea el atenţia – nu trebuie să se lase jignit nici măcar cu privirea. Reacţiunea trebuie să fie mai puternică cu cât ofensa se materializează prin vorbe sau lovire. Armata română nu se poate lăsa pângărită şi batjocorită de minoritari”.
• Cauzele acestei atitudini constau şi în faptul că ,,unii din noi am încurajat umilinţa şi am reprimat personalitatea şi spiritul de demnitate, mergând până la terorizare”.
• Considerând că ,,prestigiul armatei române trebuie refăcut neîntârziat şi reînălţat la treapta ce i se cuvine”, ordona ca cei ce s-au lăsat ,,grav ofensaţi, fără a reacţiona în vreun fel, să fie sancţionaţi cu toată severitatea ca nedemni de a purta haina ostăşească”.
🔸La rându-i, generalul Nicolae Ciupercă constata și el, prin Ordinul circular nr. 11 326 din 6 iulie, că retragerea trupelor din Basarabia și nordul Bucovinei a scos la iveală ,,lipsuri în pregătire și slăbiciuni morale pe care, dacă nu le îndreptăm, vom pierde totul”.
• Între ,,cauzele esențiale ale acestei prăbușiri, comandantul Armatei 4 menționa: ,,Lipsa ofițerilor din mijlocul trupei; deci s-a uitat că tăria unei trupe stă mai ales în tăria de caracter a șefului; lipsa de spirit militar a ofițerilor, care pentru a-și salva viața au preferat umilința și batjocura; lipsa de inițiativă și energie a ofițerilor, care nu au știut ce măsuri să ia, fiindcă în temele studiate nu au fost asemenea cazuri; ori măsurile luate au fost molâi și fără vlagă; lipsă de legătură sufletească între ofițeri și trupă, fiindcă disciplina slabă și încrederea slabă, nu au putut să depășească îndemnurile răuvoitoare de a lăsa armele și a pleca”.
• Adresându-se comandanților care au rămas în mijlocul trupei, comandantul Armatei 4 le mulțumea pentru ,,atitudinea lor, care a impus chiar comandanților sovietici”, precizând că în ei își punea nădejdea de a forma ,,piedestalul pe care se va putea rezema refacerea morală a celorlalți”. Celorlalți le cerea ,,să-și scruteze conștiința, să-și cântărească posibilitățile morale și intelectuale și să înțeleagă că acei care vor fi, ca până acuma, propagatori de panică nu au ce căuta în linie. Datoria lor este să predea comenzile; gestul lor, astfel, este cavaleresc și patriotic și va fi apreciat ca un act de înaltă virtute ostășească”.
• Precizând că ,,în lupta aprigă ce ne așteaptă este mai bine să avem puțini dar hotărâți, decât o gloată de învinși”, distinsul general cerea ofițerilor: ,,Să lase viața molâie și confortabilă și să treacă la viața aspră de soldat, fără cantonamente comode, mese copioase și mașini sau trăsură pe timpul marșurilor; să iasă din birouri și dosare și să treacă la acțiune; să nu mai aștepte mijloace multe și ordine la tot pasul și să înfăptuiască cu ce au și după situație, știind să-și asume răspunderea celor întâmplate; singura grijă, singura pasiune să le fie conducerea unității și împlinirea datoriei; fiecare să se călească la gândul că va trebui să moară cel dintâi, fiindcă viața în dezonoare este moartea cea mai aspră”.
🔸Categoric este faptul că nu peste tot s-au întâmplat asemenea situaţii, că au existat și situaţii în care comandanţii şi trupele au manifestat fermitate şi demnitate ostăşească, inclusiv intervenţii în forţă, pentru a asigura retragerea trupelor şi restabilirea ordinii.
🔸Tot la fel de categoric este şi faptul că şi cele relatate de generalii Florea Ţenescu şi Nicoale Ciupercă au avut la bază cazuri/întâmplări reale, care au făcut ca retragerea să fie umilitoare.
P.S. Postarea se referă numai la contextul epocii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu