Sfânta Biserica Ortodoxă

miercuri, 27 martie 2019

Generalul american Ben Hodges, despre o nouă „cortină de fier”: Țări ca R.Moldova, Georgia, Ucraina consideră că Rusia își poate permite ceea ce nu-și permite în raport cu statele NATO


Generalul american Ben Hodges, despre o nouă „cortină de fier”: Țări ca R.Moldova, Georgia, Ucraina consideră că Rusia își poate permite ceea ce nu-și permite în raport cu statele NATO


Generalul american Ben Hodges, despre o nouă „cortină de fier”: Țări ca R.Moldova, Georgia, Ucraina consideră că Rusia își poate permite ceea ce nu-și permite în raport cu statele NATO
'Pentru ca NATO şi ţările noastre partenere, cum ar fi Ucraina şi Georgia, să poată contracara ceea ce face Rusia este necesar să înfiinţăm propria noastră A2/AD (Anti Access/Area Denial) - 'sferă de protecţie'- folosind sisteme maritime şi terestre care vor ajuta în primul rând la protejarea României şi să nu permită marinei ruse să blocheze, de exemplu, Odesa. Şi aceasta, în opinia mea, se poate întâmpla', a spus Hodges într-un interviu acordat marţi agenţiei lituaniene de presă Delfi.
Spre deosebire de situaţia din Marea Baltică, a spus el, acţiunile membrilor NATO în regiunea Mării Negre sunt limitate prin Convenţia de la Montreux din 1936. Potrivit acestei convenţii, numai statele riverane Mării Negre - Rusia, România, Bulgaria, Georgia, Turcia şi Ucraina - au posibilitatea de a desfăşura nave de război în orice moment. Statele din afara Mării Negre - SUA, Marea Britanie, Germania, Italia şi Franţa - au drepturi limitate în acest sens: numai nave de o anumită clasă şi tonaj ale lor pot staţiona aici şi doar 21 de zile, a amintit generalul american în rezervă.
'Cred că în regiunea Mării Negre a apărut o nouă 'cortină de fier'. Astfel, ţări ca Ucraina, Georgia, Republica Moldova - tocmai pentru că nu sunt în NATO - consideră că autorităţile de la Kremlin îşi pot permite ceea ce nu îşi permit în raport cu statele membre ale Alianţei Nord-Atlantice: România, Bulgaria, ţările baltice', a afirmat el.
În Occident, se vorbeşte frecvent în aceste zile despre aşa-numita 'doctrină Gherasimov', după numele şefului Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, dar în opinia generalului în rezervă american este greşit ca ea să fie numită aşa. 'În realitate, aceasta este o combinaţie foarte inteligentă de informaţii, de dezinformare, influenţă economică şi diplomatică, ameninţări militare, de la cele cu arme nucleare până la cele cu arme convenţionale şi multe alte lucruri cu un singur scop - de a obţine o situaţie strategică favorabilă', explică el.
Ben Hodges mai spune de ce crede că este greşit să fie numită aşa: 'Cred că aceasta este vechea modalitate rusească de a purta un război'. 'De la Petru cel Mare până în prezent, războiul a fost dus de Rusia foarte abil, folosind toate posibilităţile statului, în funcţie de obiective. Iar Alianţa are o idee vagă despre cum poate răspunde la aceasta', consideră el.
În opinia sa, Rusia consideră Marea Neagră o rampă de lansare pentru tot ceea ce face în Siria, în alte ţări din Orientul Mijlociu, în estul Mediteranei. Flota rusă din Marea Neagră, cu baza la Sevastopol (Crimeea), se poate deplasa, prin Bosfor şi Dardanele, în Marea Mediterană şi mai departe, spre Atlantic. Prin urmare, protejarea regiunii Mării Negre este un obiectiv strategic pentru Rusia, a declarat generalul Hodges. 'Cred că de aceea a şi dorit să anexeze Crimeea', consideră el.
Întrebat dacă astăzi există o ameninţare militară directă pentru Lituania, Letonia şi Estonia, la doi ani de la desfăşurarea a trei batalioane combinate NATO în ţările baltice, el a răspuns: 'Desigur. Uitaţi-vă ce face Rusia în Marea Neagră, cum se foloseşte ea de forţă atacând direct nave ucrainene. 24 marinari militari ucraineni sunt încă în închisoare la Moscova. Luptele continuă în Donbas. Toate acestea se întâmplă, putem spune, în corelaţie. Ceea ce afectează Ucraina afectează, de asemenea, Polonia, Lituania, Belarus', a afirmat generalul Hodges, adăugând că Moscova nu le tratează pe fiecare separat, 'totul este interconectat aici'.
Cu toate acestea, la ora actuală, potrivit fostului comandant USAREUR, cea mai mare provocare pentru Rusia nu o reprezintă NATO, ci China şi extremismul islamic.
'Rusia are o frontieră uriaşă, totuşi ea şi-a concentrat principalele forţe militare pe sectorul cel mai sigur al graniţei sale, cel vestic. Este lipsit de sens! Sunt sigur că, mai devreme sau mai târziu, se va produce o nouă confruntare militară cu China', a afirmat Ben Hodges, adăugând că, în prezent, Moscova nu are aliaţi, 'cel puţin, nu nişte aliaţi adevăraţi'.
Kremlinul constată fragmentarea Occidentului şi simte că pentru Rusia este o şansă de a-şi atinge obiectivele strategice şi de a tatona cât de mult poate forţa situaţia, a avertizat generalul american în interviul pentru Delfi

Rusia simulează bombardarea scutului antirachetă de la Deveselu


Rusia simulează bombardarea scutului antirachetă de la Deveselu


Surse militare au declarat pentru „Adevărul” că aviaţia militară rusă a trecut la antrenamente dedicate pentru a avea un succes cât mai mare într-o eventuală misiune de atac asupra scutului antirachetă de la Deveselu. Concret, „cazarma care găzduieşte această unitate americană a fost reprodusă la scară 1/1 din materiale uşoare, iar piloţii se pot perfecţiona în condiţii cât mai apropiate de cele reale”, au explicat sursele citate.
Nu o dată responsabilii militari ruşi au arătat cu degetul spre Deveselu susţinând că scutul are potenţial ofensiv, lucru negat de mai multe ori de omologii români şi americani.
„Rusia pune în practică în zona Mării Negre chiar şi exerciţii militare nenotificate alianţei NATO. Responsabilii militari ruşi se reîntorc la doctrina din timpul Razboiului Rece şi fac stocuri imense de tancuri, blindate, sisteme de rachete antinavă sau antiaeriene. Crimeea este un uriaş depozit de armament aşa cum în timpul Războiului Rece acest rol a fost rezervat Transnistriei. Moscova are scopul declarat de a ajunge cea mai mare armată din lume, ambiţie care, din cauza cheltuielilor mari, ar putea aduce o situaţie asemănătoare cu cea din 1991, când s-a produs colapsul URSS”, a subliniat generalul Alexandru Grumaz.
La rândul său, generalul Constantin Degeratu susţine că Rusia are pentru această zonă un plan bine pus la punct.
„Au început să-l pună în practică în anul 2014 şi sunt foarte riguroşi. Foarte grav este că şi-au dezvoltat puternic flota Mării Negre. Şi nu vorbim numai de numărul de nave, ci şi de categoriile de arme care au intrat în dotarea acestora. Mai mult, a fost dezvoltată şi o putenică latură de desant naval. Cu toate astea resposabilii de la Bucureşti nu văd pericolul care vine dinspre Rusia”, a precizat generalul Constantin Degeratu.
„Din păcate această atitudine agresivă a ruşilor a intrat în cotidian încât putem spune că nimic nu mai este nou pe frontul de Est. Prin aceste manevre, Moscova îşi atinge două scopuri. În primul rând îşi antrenează militarii, dar, mai important, induc sentimentul de teamă în zonă Mării Negre şi nu numai. Este o tactică tipic sovietică pe care Putin a învăţat-o foarte bine”, este de părere fostul director al SRI, Costin Georgescu.
„Ar fi obligatoriu să avem şi noi cu ce să ne apărăm, dar din păcate ritmul de înzestrare al Armatei este unul deficitar. Nu suntem în stare să cheltuim cei doi la sută din PIB aşa cum ne-am angajat. Şi mai avem o problemă. Din respectivul procent pentru Apărare, MApN foloseşte de fapt mult mai puţin pentru că din cei 2 la sută sunt achitate şi pensiile militare. Deci nu toţi banii alocaţi pentru Armată, pentru pregătire, întreţinere şi înzestrare, cum se dă de înţeles. Oricum, cei care sunt responsabili acum fac un joc periculos pentru că, prin deciziile lor, pun în pericol chiar şi siguranţa României”, precizează Costin Georgescu.