Lecționar - Apostolul și Evanghelia în săptămâna V - a Sfântului și marelui Post - Duminică:la Utrenie: Evanghelia Învierii, In, XII 1-18;
Noul Testament
Evanghelia după Ioan
Cap. 12 Ungerea din Betania. Sfat împotriva lui Lazăr. Intrarea triumfală în Ierusalim. Fiul Omului trebuie să Se înalţe. Necredinţa Iudeilor.
1 Deci cu şase zile înainte de Paşti a, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, cel pe care-l înviase din morţi.
Mt 26:6-12 Mc 14:3-8 In 11:1 In 11:43-44
2 Şi I-au făcut acolo cină; şi Marta slujea. Şi Lazăr era unul dintre cei ce şedeau la masă cu El.
Mt 26:6-12 Mc 14:3-8 Lc 10:30-40
3 Atunci Maria, luând o litră b cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei; iar casa s'a umplut de mireasma mirului.
Mt 26:6-12 Mc 14:3-8 Lc 7:37-38 Lc 10:30-40 In 11:2 In 13:5
4 Dar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Săi – cel care avea să-L vândă –, a zis:
Mt 10:4 Mt 26:6-12 Mt 26:14 Mc 14:3-8 Lc 10:30-40 In 6:71
5 „De ce nu s'a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari c şi să-i fi dat săracilor?“
Mt 19:21 Mt 26:6-12 Mc 10:21 Mc 14:3-8 Lc 18:22
6 Iar el a zis aceasta nu pentru că îi era lui grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga d, vămuia ce se punea într'însa.
Mt 26:6-12 Mc 14:3-8 In 13:29
7 A zis deci Iisus: „Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat;
Mt 26:6-12 Mc 14:3-8 In 19:40
8 că pe săraci îi aveţi pururea cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea“.
Dt 15:11 Mt 26:6-12 Mc 14:3-8 In 13:33 In 14:19
9 Atunci mulţime mare de Iudei a aflat că El este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să-l vadă şi pe Lazăr pe care El îl înviase din morţi.
In 11:43-44
10 Iar arhiereii au pus la cale ca şi pe Lazăr să-l omoare,
11 căci din pricina lui mulţi dintre Iudei mergeau şi credeau în Iisus.
In 7:31 In 8:30 In 10:42 In 11:45 In 12:42
12 A doua zi, marea mulţime care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim,
13 au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: „Osana!, binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!“ şi: „Împăratul lui Israel!“
Ps 117:26 Mt 21:8-9 Mt 23:39 Mt 27:42 Mc 11:8-9 Mc 15:32 Lc 13:35 Lc 19:38 In 1:49
14 Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris:
Mt 21:7 Mc 11:7 Lc 19:35
15 Nu te teme, fiica Sionului! Iată, Împăratul tău vine şezând pe mânzul asinei.
Is 63:11 Za 9:9 Mt 21:5
16 Pe acestea ucenicii Săi nu le-au înţeles de la'nceput; dar când S'a preamărit Iisus, atunci şi-au adus ei aminte că acestea pentru El erau scrise şi că pe acestea le-au făcut ei pentru El e.
Ps 72:22 Mc 9:32 Lc 9:45 Lc 18:34 Lc 24:26 In 2:22 In 10:6 In 14:26
17 Drept aceea, mulţimea care era cu El când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi dădea mărturie;
In 11:43-44
18 de aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut această minune.
Lecționar - Apostolul și Evanghelia în săptămâna V a Sfântului și marelui Post - Duminică:la Liturghie Apostolul zilei – Evr 9, 11-14;Noul Testament
Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
Cap. 9 Altarul pământesc şi altarul ceresc. Superioritatea jertfei lui Hristos faţă de acelea ale Vechiului Testament.
11 Dar Hristos, Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit – nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta –,
2Co 5:1 Evr 3:1 Evr 4:14 Evr 6:20 Evr 7:26 Evr 8:1 Evr 10:1
12 a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta-sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, aflându-ne nouă răscumpărare veşnică.
Evr 10:10 1Ptr 1:19
13 Fiindcă dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de junincă, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte prin curăţirea trupului,
Lv 16:3 Lv 16:14-15 Nm 19:4 Nm 19:9 Nm 19:17-19 Evr 10:4
14 atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veşnic Duh I s'a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăţi conştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului-Celui-Viu!
Ps 50:2 Tit 2:14 Evr 6:1 1Ptr 1:18-19 1In 1:7 1In 3:5 Ap 1:5 Ap 7:14
Lecționar - Apostolul și Evanghelia în săptămâna V a Sfântului și marelui Post - Duminică:la Liturghie Apostolul zilei – Ga 3, 23 – 29;Noul Testament
Epistola către Galateni
Cap. 3 Lege sau credinţă? Legea şi făgăduinţa. Robi şi fii.
23 Înainte însă de venirea credinţei noi eram păziţi sub lege, închişi fiind în vederea credinţei care avea să se descopere;
Ga 4:3
24 aşa că legea ne-a fost dată călăuză e spre Hristos, pentru ca noi să ne îndreptăţim prin credinţă;
Rm 3:31 Rm 10:4
25 iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză.
26 Fiindcă toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu prin credinţa în Hristos Iisus.
In 1:12
27 Căci câţi în Hristos v'aţi botezat, în Hristos v'aţi îmbrăcat.
Rm 6:3 Rm 13:14
28 Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască; pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus.
Ies 12:49 Iz 47:22 In 17:11 In 17:21 Rm 3:22 Rm 10:12 1Co 12:13 Ef 2:14 Col 3:11
29 Iar dacă voi sunteţi ai lui Hristos, atunci sunteţi odrasla f lui Avraam, moştenitori după făgăduinţă.
Rm 4:13 Ga 4:7 Ga 28:31 Ef 3:6