Sfânta Biserica Ortodoxă

luni, 18 octombrie 2021

Sfântul Prooroc Ioil, care era din seminția lui Ruben (800 î.H.)

Pomenirea Sfîntului Prooroc Ioil

(19 octombrie)

Sfîntul Prooroc Ioil a fost din seminţia lui Ruvin, din satul Metomor. El a proorocit despre pustiirea Ierusalimului şi a dat sfaturi pentru post, ca fiind cel mai bun mijloc prin care se face milostiv Dumnezeu. A mai proorocit şi pentru venirea Sfîntului Duh peste tot trupul, precum şi pentru înfricoşata Judecată de apoi. Apoi s-a sfîrşit cu pace şi a fost îngropat în pămîntul său. El a vieţuit mai înainte de naşterea Domnului nostru Iisus Hristos cu 800 de ani, iar numele lui înseamnă dragostea lui Dumnezeu, ori pîrgă, sau începătură a lui Dumnezeu.

Viețile Sfinților Octombrie

Parinte cu 2 copii mici nu este primit la consult fara TEST pcr-negativ

 

Parinte cu 2 copii mici nu este primit la consult fara TEST pcr-negativ

Am fost la medicul de familie cu fetițele pentru un consult ....medicul nu a vrut sa le consulte fără rezultatul testului pcr negativ...Mia spus sa merg la spitalul județean sa le testeze și apoi sa ma reîntorc la consult .Testul de la farmacie nu este valabil...precizez ca este vorba de o fetita de 2 ani ai 10 luni și o fetita de 5 ani...este normal ceea ce mia cerut sa fac ?și m-a scos afara atât pe mine cât și pe o alta mămică care era cu un bebeluș tot pt control...IN CE LUME TRAIM????????nu mai avem acces la medici nici pentru copiii noștri....cum se poate cere asa ceva unui copil de nici 3 ani?????????????S-A MAI CONFRUNTAT CINEVA CU ASA CEVA?????sau doar în BRAILA se cere asa ceva chiar și la bebeluși....- BRAILA -

PS-Se rezolvă simplu. Mergeți la cabinet, după ce vă refuză consultul, sunați la 112. Spuneți-le că vă refuză consultul și solicitați un echipaj de poliție care să constate infracțiunea. Medicul de familie este asimilat funcționarului public și sunt aplicabile dispozițiile codului penal referitoare la infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciu. Succes JURIST

duminică, 17 octombrie 2021

PFIZER: scurt istoric al FRAUDELOR

 

PFIZER: scurt istoric al FRAUDELOR

Pt. consimțământul nostru informat
*Mai multe detalii despre fiecare caz în parte (traduse in română), le las in primul comment.

💰1️⃣Pfizer are, în 2018, CEL MAI SCĂZUT scor al ÎNCREDERII, dintre companiile farmaceutice, potrivit unui sondaj realizat de Reputational Institute. (În punctele care urmează, o să vă dați repede seama de ce).businessinsider.com

💰2️⃣Pfizer A MITUIT oficiali ai guvernelor din 8 state (din Europa și Asia), angajați in publicitate și angajați ai sistemului medical, a făcut CONTRACTE FALSE, a căutat să influențeze necorespunzător DECIZIILE GUVERNAMENTALE din aceste țări cu privire la aprobarea și înregistrarea produselor Pfizer și nivelul vânzărilor Pfizer.www.justice.gov

💰3️⃣ A FALSIFICAT STUDII ȘTIINTIFICE, și a ascuns STUDII REALE (pt Neurotină, in 2008) fdanews.com

💰4️⃣ A fost implicată in CEA MAI MARE FRAUDĂ din istoria sistemului de sănătate american, FALSIFICÂND date despre medicamente și MITUIND medici pt a le prescrie (Pfizer a avut de achitat 2,3 miliarde de dolari)justice.gov

💰5️⃣ A făcut testări clinice pe copii, FĂRĂ CONSIMȚĂMÂNTUL INFORMAT al părinților, soldate cu DECESE.thelancet.com

💰6️⃣ In 2012 a ASCUNS RISCURILE unui medicament pe bază de hormoni, medicamentul cauzând CANCER de sân la cel puțin 10.000 de femei, costând compania despăgubiri in valoare de 1,2 miliarde de dolari. aboutlawsuits.com

💰7️⃣ In 1986, compania a fost nevoită să retragă de pe piață o valvă artificială pt inimă, după ce folosirea acesteia a dus la decesul a peste 300 de persoane. nytimes.com

💰8️⃣ Compania acuzată in 2013 că a EXCLUS IN FAZA DE TESTARE CLINICĂ a unui medicament pt fumat (Chantix) în mod necorespunzător, pacienții cu antecedente de depresie sau alte tulburări psihice. fiercepharma.com

💰9️⃣ Peste 25.000 de procese intentate mai multor companii farmaceutice printre care și Pfizer, cu privire la niște medicamente pe bază de hormoni (testosteron) care au provocat reacții ADVERSE GRAVE precum: infarcturi, AVC-uri și cheaguri de sânge. drugwatch.com
Concluzia?
“Trust the 💰cience !”

Raed Arafat nu a vrut să vorbească cu o invitată de-ale lui Mihai Gâdea

 


I-am adresat aseară în emisiunea "Sinteza Zilei" două întrebări extrem de actuale și pertinente domnului Raed Arafat, Secretar de Stat în cadrul MAI și șeful DSU, la care dumnealui nu a știut să răspundă, motiv pentru care a reacționat foarte agresiv.🚨

Domnul Arafat a spus că ne separă "cunoștințele medicale".
Nu, domnule Arafat, ne separă bunul-simț, responsabilitatea față de români, educația și respectul!

Eu sunt Senator, adică am fost aleasă și sunt plătită de popor pentru a fi vocea lui! Dumneavoastră, sunteți numit, fără concurs, în posturi cheie și primiți bani din sudoarea celor plătiți cu 1360 pentru a le fi de folos, nu pentru a fi arogant sau pentru a impune dictatura medicală în România!

Din aceste motive și nu numai, vă cer demisia pentru modul haotic și deliberat anti-românesc prin care ați impus și impuneți românilor restricții inumane și ilegale!

Cândva, am ieșit în stradă pentru a vă apăra! Ați trădat așteptările, de aceea vă cer să părăsiți funcțiile pe care nu le meritați!

UN POPOR CARE APOSTAZIAZĂ DE LA DUMNEZEU DEVINE MORT

 

UN POPOR CARE APOSTAZIAZĂ DE LA DUMNEZEU DEVINE MORT

,,Atunci când un popor apostaziază de la Dumnezeu, Cel Unul și Viu, el devine în fapt mort. Și însăși ființa lui se clatină în această lume ca o umbră, ca un stejar care a fost ferăstruit, dar nu încă doborât. Nu trebuie decât să vină un cutremur, sau o inundație, sau molimă, sau război ca să destrame umbra, ca să doboare copacul ferăstruit, ca să îngroape morții: fiindcă a apostazia de la Dumnezeu, Cel Unul și Viu, înseamnă a porni război împotriva lui Dumnezeu și a călca toată legea Lui. Cum poate iarba să se războiască împotriva cosașului? Cum pot oalele să lupte cu olarul? Au mări-se-va securea asupra celui ce taie cu ea? (Is. 10, 15)".
Sfântul Nicolae Velimirovici
Arhiepiscopul Ohridei și Jicei

Episcopul Giurgiului, PS Ambrozie, despre Klaus Iohannis și alți „conducători de nimic”

 

Episcopul Giurgiului, PS Ambrozie, despre Klaus Iohannis și alți „conducători de nimic”:

"Batâ-i Dumnezeu să-i bată, au sărăcit țara și să nu zicem nimic?
Singurul proiect de țară din ultimii 30 de ani a fost Catedrala Mântuirii Neamului. Președintele țării, care nu face nimic pentru țară și care o dezbină, a venit la Comana, s-a plimbat cu bicicleta dar n-a intrat la Mănăstire, unde e înmormântat voievodul Vlad Țepeș. Nu-i interesează biserica. Sfidare peste sfidare, oameni corupți, pe care i-a desemnat miniștri și prim-miniștri, n-au făcut nimic pentru țară.
În alte țări din vecinătatea noastră, cum sunt polonezii sau ungurii, au avut grijă ca să aibă anumite strategii în a proteja categoriile vulnerabile, precum bătrânii, copiii, persoanele singure de prețurile celor care furnizează căldură, energie, etc. Să nu ai o strategie ca să-ți protejezi țară, dar să aibă țară că nu vor ieftini combustibilii…Uitați-vă cum se duce țara la vale, cum se scumpesc toate. De la pâinică la untdelemn, pentru că cei care conduc țara astăzi sunt oameni de nimic. N-au credință.
Singura care mai face ceva pentru oameni și pentru copii, este Biserica. Patriarhul nostru, când era Mitropolitul Moldovei, făcea spitalul Providența, făcea centre culturale, cumpăra salvări din străinătate. O activitate pe care o continuă de la București.
Cine-i plătește pe acești epigoni să-i înregistreze pe preoți și să-și bată joc de Biserică. Până când o să-și bată joc de credința noastră? Pentru că la baza piramidei stă poporul și la vârf stau ăștia care ne conduc. Dar să vedeți când s-o mișca poporul, să vedeți cum o sa cadă să-și rupă gâtul toți!
Când și-o lua Dumnezeu mâna de pe ei, de pe ăștia care chinuie țara…toți vor sfârși. O să se găsească un procuror să vadă ce-au făcut pentru străini, pentru corporații, că pentru popor n-au făcut nimic. Numai minciuni. Poporul trăiește în frig și-n foame, mai rău ca-n perioada comunistă.
Au sărăcit țara și noi trebuie să tăcem să nu zicem nimic?
Dumnezeu nu se lasă batjocorit, așa cum a zis Patriarhul anul trecut. Și pentru toate rugăciunile celor care vin la biserică și la mănăstiri, nu se poate să nu-i dea jos pe nemernicii ăștia care ne conduc, care nu sunt vrednici de încrederea noastră.
Credința i-a ținut pe părinții noștri și îi salva și pe copiii voștri de toate ideologiile străine.
Dvs sunteți tineri și o să vedeți cum vor sfârși cei care-și bat joc de români. E o chestiune de timp. Nu vă smintiți de ceea ce vedeți la TV, nu vă speriați nici de c..., nu vă grăbiți să vă vaccinați, lăsați-i pe ei, parlamentarii, să se vaccineze mai întâi. Toți senatorii și deputații. Și apoi. Și de-o mai rămâne un vaccin din astea 120 milioane cumpărate de Cîțu, abia atunci să vă vaccinați, că sunt… expirate… Își bat joc de români, bată-i Dumnezeu să-i bată, de dușmani…!
Atât de mult și-au bătut joc de țară, că ard spitalele cu oameni cu branulă în mână. Cum se poate așa ceva în secolul XXI? Vor să promoveze spitalele private, dar cum se poate duce un om cu o pensie mică într-un spital privat?

sâmbătă, 16 octombrie 2021

Avocat Elena Radu - PORTOFELUL DIGITAL = IDENTITATE DIGITALA

PORTOFELUL DIGITAL = IDENTITATE DIGITALA

Stiti ca va vorbeam de identitatea digitala?
Ca și la Certificatul verde, întâi se creaza infrastructura și hopa și Legea europeana după aia (la nivel transfrontalier, normal, ca asa ne-au prostit și cu certificatul verde).
Bateți-va pe certificat. Țineți cu dinții de el. Bucurați-vă de el și fiți fericiți ca aveți "facilitati".
Mai e asa puțin și dispare orice "facilitate", indiferent de statusul vacc.
"Comisia a adoptat astăzi o propunere de modificare a Regulamentului e-IDAS (3). Prin aceasta se propune un cadru european al identității digitale care să le ofere utilizatorilor portofele digitale personale confidențiale, care să permită un acces securizat și ușor la diverse servicii, atât publice, cât și private, în condiții de control deplin din partea utilizatorilor. În plus, propunerea creează un nou serviciu de încredere calificat pentru atestarea atributelor referitoare la informații legate de identitate, cum ar fi adresele, vârsta, genul, starea civilă, componența familiei, cetățenia, calificările și titlurile educaționale și profesionale, licențele, alte permise și date privind plățile, atribute care pot fi oferite, partajate și schimbate la nivel transfrontalier, în deplină securitate, cu asigurarea protecției datelor și cu efecte juridice la nivel transfrontalier."
"
(1) Se recomandă ca statele membre să depună eforturi în vederea elaborării unui set de instrumente care să sprijine punerea în aplicare a cadrului european al identității digitale, în strânsă coordonare cu Comisia și, după caz, cu alte părți interesate din sectorul public și privat. În particular, se recomandă statelor membre să colaboreze îndeaproape pe baza unei propuneri a Comisiei pentru a identifica următoarele elemente care să facă parte din setul de instrumente:
(a)o arhitectură tehnică și un cadru de referință care să definească funcționarea cadrului european al identității digitale în conformitate cu Regulamentul e-IDAS, ținând seama de propunerea Comisiei privind un cadru european al identității digitale;
(b) standarde și specificații tehnice comune, în conformitate cu punctul 3 alineatul (2);
(c) orientări comune și bune practici în domeniile în care alinierea practicilor ar sprijini buna funcționare a cadrului european al identității digitale, în conformitate cu punctul 3 alineatul (3) din prezenta recomandare."
" S-a prevăzut următorul calendar pentru punerea în aplicare a prezentei recomandări:
(a) până în septembrie 2021: ajungerea la un acord privind procesul și procedurile de lucru, lansarea unui exercițiu de colectare a datelor de la statele membre și discutarea configurației arhitecturii tehnice;
(b)până în decembrie 2021: ajungerea la un acord privind configurația arhitecturii tehnice;
(c)până în iunie 2022, identificarea arhitecturii tehnice, a standardelor și a referințelor, a orientărilor și a bunelor practici specifice pentru:
1. Furnizarea și schimbul de atribute de identitate;
2. funcționalitatea și securitatea portofelelor europene pentru identitatea digitală;
3. recurgerea la portofelele europene pentru identitatea digitală, inclusiv în ceea ce privește corelarea identităților;
4. guvernanță;
(d) până la 30 septembrie 2022: ajungerea la un acord între statele membre, în strânsă cooperare cu Comisia, cu privire la setul de instrumente pentru punerea în aplicare a cadrului european al identității digitale, inclusiv în ceea ce privește o arhitectură tehnică și un cadru de referință cuprinzătoare, standarde și referințe tehnice comune, precum și orientări și bune practici;
(e)până la 30 octombrie 2022: publicarea setului de instrumente de către Comisie."
PS: Alo! Parlamentarii?
Aia de va dati de ceasul morții ca moare lumea și hârtia digitala rezolva problema, fara sa înțelegeți ca nu cu moartea fizica are legatura și nici cu virusul.
Aștept cu nerăbdare anul 2022 sa va vad cu portofelul digital și sa va vad fetele când veți vedea ca vi se aplica și vouă și ati contribuit la crearea lui: cu adoptare lege certificat verde, cybersecurity, fake news si altele.
Ca voi votați ca oile, fara sa gândiți și va credeți deștepți.