Sfânta Biserica Ortodoxă
marți, 5 mai 2020
Sfântul și Dreptul Iov, mult pătimitorul din Idumeea în Arabia, care se trăgea din neamul lui Isav (pe la 2000-1500 î. Hr.)
Viaţa Sfîntului şi Dreptului Iov, mult pătimitorul
luni, 4 mai 2020
Presbiter Ioviţa Vasile - Alegerea unui episcop: ,,Mă oblig să contribui la destabilizarea Bisericii Ortodoxe’’
Alegerea unui episcop
,,Mă oblig să contribui la destabilizarea Bisericii Ortodoxe’’
Adrian Hriţcu, viitor episcop, a cochetat o vreme cu legionarii. Asta avea să-l coste foarte scump. Când au venit comuniştii la putere, omul a nimerit în mâinile nemiloase ale securităţii, din care puţini ieşeau teferi, alţii ieşeau în sicrie. Securitatea s-a gândit că poate să-l folosească spre atingerea nobilelor idealuri ale socialismului biruitor, şi nu s-a înşelat. Şi unde era locul potrivit spre a fi infiltrat? În Biserică, fireşte. Aşa a ajuns la Mihail Sadoveanu, cel care a atins rangul 33 în masonerie. Cuvintele de mai jos au fost rostite de scriitor în prezenţa mitropolitului Moldovei, Irineu Mihălcescu şi a lui Adrian Hriţcu:
,,Vlădică dragă, acesta este băiatul pentru care v-am chemat. Am discutat cu părintele stareţ şi cu părintele exarh şi diseară va fi călugărit, iar eu v-am chemat pentru a vă ruga să-l hirotoniţi mâine diacon. E student în Bucureşti şi ar fi bine să meargă luni la cursuri. Or, ştiţi cum e… Călugăr student… să fie şi el măcar diacon, ca să aibă un statut! Altfel îi va fi viaţa ca şi cleric, decât ca simplu monah, mă gândesc…’’
Şi vlădica s-a conformat întocmai şi la timp. Astfel începe ascensiunea lui Adrian Hriţcu pe scara ierarhică, după coordonatele stabilite de Sadoveanu. Ce a urmat se ştie. Wilkipedia:
Adrian Hrițcu (n. 22 februarie 1926, Știubieni, județul Botoșani – d. 23 februarie 2013) a fost un cleric ortodox român, care a îndeplinit înalte demnități bisericești în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, printre care și pe cea de arhiepiscop al Arhiepiscopiei misionare Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris (1982-1992).
A absolvit școala de cântăreți bisericești de la mănăstirea Neamț și a continuat pregătirea la seminarul de pe lângă aceeași mănăstire. Tot acolo este hirotonit diacon și preot. Iustin Moisescu, pe atunci mitropolit al Moldovei îl numește exarh al mănăstirilor din arhiepiscopia Iașilor.
La 17 decembrie 1973 a fost ales în funcția de episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor cu titlul „Botoșăneanul”, fiind hirotonit în treapta de arhiereu la 27 ianuarie 1974. Mai târziu, la 16 iulie 1980, a fost ales ca episcop-vicar, cu același titlu, al Arhiepiscopiei misionare Ortodoxe Române pentru Europa Centrală și Occidentală, cu sediul la Paris, devenind la 16 noiembrie 1982 arhiepiscop al aceleiași eparhii. S-a retras din scaun în anul 1992.
Avantaje pentru candidaţii la scaunele episcopale erau înclinaţiile homosexuale, apartenenţa la organizaţiile oculte, slujirea cu devotament a securităţii, practicile satanice, necredinţa şi dorinţa de a pune umărul la distrugerea Bisericii. A mărturisit-o fără echivoc Adrian Hriţcu, când a descris întrevederea cu doi ofiţeri de securitate. Unul din ei i-a aruncat (!) o hârtie, spunându-i: ,,Scrieţi aşa: Subsemnatul… cum vă numiţi, numele complet… declar pe proprie răspundere că voi colabora pe tot parcursul activităţii mele de episcop cu Securitatea Republicii şi cu Partidul Comunist. Mă oblig prin această declaraţie să contribui la destabilizarea Bisericii Ortodoxe… care, prin predici şi slujbe, contribuie la îndobitocirea poporului şi îl revoltă împotriva sistemului comunist. Puneţi data şi semnaţi, vă rog. Mă bucur, tovarăşe episcop, că ne-am putut înţelege cu dumneavoastră şi avem speranţa că vom stabili o colaborare cât mai eficientă, mai ales că sunteţi membru al Masoneriei, societate care a născut sistemul comunist, precum şi alte sisteme politice şi ideologii’’ (Pr. Ciprian Meda, Pântecul desfrânatei, pag 130-131).
Ne bucurăm, tovarăşi episcopi, că v-aţi putut înţelege cu actualul sistem antihristic şi avem speranţa că… Dumnezeu va face dreptate.
Presbiter Ioviţa Vasile 4 mai 2020
Pătimirea Sfintei Mare Muceniţe Irina (5 mai)
Pătimirea Sfintei Mare Muceniţe Irina
(5 mai)
În vremile acelea, cînd poporul trăia în întuneric şi în umbra morţii, prin închinarea la idoli păgîneşti, a început a străluci lumina sfintei credinţe prin propovăduirea apostolilor. Atunci era un împărat cu numele Liciniu, care vieţuia în cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea împărăteasă de un nume cu sine, pe Licinia, care a născut o fiică şi a numit-o Penelopi. După ce a început a veni în vîrstă, ca de şase ani, s-a arătat foarte frumoasă la faţă, încît pe multe fecioare le întrecea cu frumuseţea ei. Deci, tatăl ei a zidit pentru ea un stîlp, afară din cetate, departe, într-un loc frumos şi deosebit, care avea diferite camere, toate împodobite cu toată bunăcuviinţa şi îndestulate cu multă bogăţie, în care erau: scaune, mese, sfeşnice, paturi şi toate vasele ferecate cu aur.
Pe acel stîlp a aşezat pe fiica sa, Penelopi, împreună cu treisprezece fecioare frumoase şi a adus acolo pe zeii săi de aur, ca să păzească pe fiica lui. După ce a închis-o acolo, pînă la vîrsta cea desăvîrşită, cuviincioasă nunţii, a pus lîngă ea o cinstită bătrînă, cu numele Caria, ca să-i fie învăţătoare, care şedea şi mînca împreună cu ea, fiind mai mare peste celelalte fecioare. A mai pus încă şi pe un bătrîn, bărbat cinstit şi înţelept, cu numele Apelian, ca s-o înveţe carte în toate zilele. Acolo a petrecut astfel fecioara şase ani şi trei luni şi după al doisprezecelea an al vîrstei ei, tatăl ei gîndea s-o însoţească cu vreunul din cei mai luminaţi fii împărăteşti.
În acea vreme, fecioara, şezînd pe stîlpul cel înalt în camera sa, un porumbel a zburat prin fereastra de la răsărit, avînd în cioc o ramură de măslin, pe care lăsînd-o pe masă, a zburat afară. După un ceas a intrat înăuntru un vultur, aducînd o cunună făcută din diferite flori, pe care lăsînd-o pe masă, a zburat şi el afară. Pe altă fereastră a intrat un corb, aducînd în cioc un şarpe mic, pe care l-a lăsat pe masă şi a zburat afară. Fecioara căuta spre acelea împreună cu învăţătoarea ei şi se minunau amîndouă, nepricepînd ce să fie aceste semne.
După ce Apelian, învăţătorul s-a suit la dînsele, la vremea sa, i-au spus lui cele ce văzuseră. Apelian, fiind creştin în ascuns şi mai înaintevăzător, a socotit în minte şi a zis către fecioară: "Ascultă, Penelopi, fiica împăratului, să ştii că porumbelul înseamnă obiceiul tău cel bun, adică blîndeţea, alinarea şi întreaga înţelepciune feciorească; iar ramura de măslin înseamnă darul lui Dumnezeu, care, prin Botez, se va da ţie. Vulturul cel înalt înseamnă împărat biruitor, adică vei împărăţi peste patimi şi te vei înălţa prin gîndirea ta la Dumnezeu şi vei birui pe vrăjmaşii nevăzuţi ca pe nişte păsări proaste. Iar cununa cea de flori este semn al răsplătirii, pe care, pentru nevoinţele tale, o vei lua de la împăratul Hristos în cereasca Lui împărăţie, unde ţi se găteşte cununa nestricăcioasă a slavei celei veşnice. Iar corbul cu şarpele înseamnă vrăjmaşul diavol, care vrea să aducă asupra ta scîrbă, mîhnire şi izgonire, ca un balaur cumplit. Deci, să ştii, o, fecioară, că Împăratul cel mare, Care stăpîneşte cerul şi pămîntul, vrea să te logodească, spre a-i fi mireasă Lui, şi ai să suferi pentru Dînsul multe ispite".
Auzind fecioara o tîlcuire ca aceasta, a pus la inimă cuvintele lui Apelian şi a început cu dorinţă dumnezeiască a se bucura în inima ei. A doua zi s-a suit la dînsa pe stîlp tatăl ei, împăratul Liciniu, cu împărăteasa şi cu boierii, vrînd s-o vadă şi s-o sfătuiască pentru nuntă. Văzînd faţa ei strălucind ca raza luminii soarelui, s-a bucurat şi a zis către dînsa: "Iată, iubita mea fiică, ai ajuns acum la vremea nunţii. Deci, spune-mi, care fiu de împărat îţi este plăcut, ca să te logodesc cu dînsul?" Şi-i spuneau ei despre mulţi fii ai împăraţilor celor dimprejur. Atunci ea a zis către dînsul: "Tată, dă-mi şapte zile să mă gîndesc şi după aceea îţi voi răspunde".
Crezînd tatăl cuvintele ei, s-a dus acasă. Atunci Penelopi, apropiindu-se de idoli, le-a zis: "De sînteţi zei, ascultaţi-mă pe mine. Tatăl meu vrea să mă logodească, iar eu aş fi voit să petrec întru feciorie, pentru că grijile vieţii sînt piedică pentru slava lui Dumnezeu. Deci, spuneţi-mi, oare să merg după bărbat sau nu?"
Idolii cei muţi tăceau, fiind fără de suflet. Deci, scuipîndu-i, fecioara s-a întors spre răsărit şi, căutînd spre cer, a zis: "Dacă Tu eşti Dumnezeul cel adevărat, pe care galileenii te propovăduiesc, mă rog Ţie, arată-mi, este bine să-mi iau bărbat sau să petrec totdeauna în feciorie?"
Fiind seară, a adormit şi a văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu, grăind către dînsa: "Penelopi, de acum nu te vei mai numi aşa, ci Irina, şi vei fi multora scăpare şi paşnică adăpostire; şi prin tine multe suflete omeneşti se vor mîntui, întorcîndu-se la Dumnezeu. Numele tău va fi mare şi minunat în toată lumea, iar ceea ce ţi-a spus bătrînul Apelian de păsările văzute este adevărat, că Duhul lui Dumnezeu a grăit prin gura sa. Iată, va veni la tine în această noapte omul lui Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfîntul Pavel, Apostolul lui Hristos, a luat învăţătură şi preoţie şi poartă scrisorile lui. Acela te va boteza şi te va învăţa ce vei face". Zicînd îngerul acestea, s-a făcut nevăzut.
Venindu-şi fecioara în sine, s-a umplut de bucurie şi aştepta venirea preotului. După puţină vreme a venit la stîlpul acela omul lui Dumnezeu, Timotei, povăţuindu-se de îngeri şi, suindu-se pe acel stîlp, a fost primit cu bucurie de fecioară. Astfel, şezînd el, o învăţa pe ea, pe povăţuitoarea ei şi pe toate slugile ei, care-l ascultau cu plăcere. După ce a învăţat-o din destul despre adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos şi despre sfînta credinţă cea întru Dînsul şi despre tainele creştineşti, a botezat-o în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfîntului Duh şi i-a pus numele Irina, în loc de Penelopi.
Asemenea a botezat pe Caria, învăţătoarea ei, şi pe toate celelalte slugi; iar pe Irina a făcut-o mireasa lui Hristos, ca să-şi păzească fecioria neîntinată pînă la sfîrşitul său. Şi a întărit-o pe ea, să fie vitează întru nevoinţa cea pătimitoare, în care avea să intre pentru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Mirele cel fără de moarte. După ce a învăţat-o din destul, a binecuvîntat-o pe ea şi pe cele ce erau cu dînsa şi, dîndu-le scrisorile apostoleşti şi încredinţîndu-le darului lui Dumnezeu, s-a dus la locul său.
Fericita Irina împreună cu acele fecioare, ziua şi noaptea lăudau şi mulţumeau lui Dumnezeu şi se învăţau neîncetat de dînsa scrisorile apostoleşti. Iar pe zeii părinteşti cei de aur, i-a aruncat pe cîte unul jos, zicînd către dînşii: "De sînteţi zei, mîntuiţi-vă singuri!" Căzînd idolii de la o aşa înălţime pe pămînt, se sfărîmau şi se risipeau ca praful; iar Sfînta batjocorea neputinţa lor şi se bucura întru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.
După ce au trecut cele şapte zile, tatăl şi mama ei împreună cu boierii s-au suit pe stîlp la ea şi i-au zis de nuntă. Iar ea le-a răspuns: "Cu adevărat să ştiţi că eu sînt roaba lui Hristos, în Care am crezut. Pe Acela L-am iubit, pentru că este Împărat ceresc şi veşnic, şi Aceluia m-am făcut mireasă, ca unui Mire curat, nestri-căcios şi fără de moarte; iar alt bărbat nu voiesc să cunosc, nici nu mă voi închina altui dumnezeu, pentru că nu este alt dumnezeu afară de Acela. Nu vedeţi oare pierzania zeilor voştri, care, căzînd la pămînt prin fereastră, nu au putut să-şi ajute lor? Apoi cum vor fi ajutători vouă? Deşartă este nădejdea voastră, pe care o aveţi spre dînşii şi deşartă este osteneala şi cheltuiala voastră la idoli, pentru că aurul şi argintul se cădea a-l împărţi celor ce au trebuinţă săracilor, sărmanilor şi văduvelor. Iar voi, chemînd lucrători, vă făuriţi zei fără de suflet şi aţi lipsit pe săraci de trebuinţele lor şi v-aţi făcut vrăjmaşi Dumnezeului Celui viu şi slugi ai diavolilor.
Pînă cînd vă veţi zbate ca o juncă neînvăţată, înjugată la jug? Cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu şi înţelegeţi pe Cel ce poate a omorî şi a învia. Şi, cînd va străluci lumina lui Dumnezeu în inimile voastre, atunci va fugi de la voi diavolul, care trage pe oameni din lumină la întuneric şi îi scoate din cetatea lui Dumnezeu la pierzare şi îi mută din cei de-a dreapta la cei de-a stînga. Deci, voi mai întîi sîrguiţi-vă să fugiţi de dînsul, că amar este şi cumplit. Acela este satana, cel ce acoperă ochii inimilor voastre, ca să nu cunoaşteţi adevărul. Mai ales către tine, o, părinte, îmi este îndreptat cuvîntul, ca să cunoşti pe Dumnezeu cel ce a alcătuit toate cu cuvîntul. Tu, cînd ai voit să zideşti acest stîlp pentru mine, ai pus la lucru mulţi oameni, căci erau trei mii şi cinci sute de lucrători şi trei sute de conducători, şi abia în nouă luni au putut săvîrşi această zidire. Iar Dumnezeul tuturor veacurilor, cu un cuvînt al Său a făcut cerul, soarele, luna şi stelele, lumina şi întunericul, şi a numit lumina ziuă, iar întunericul l-a numit noapte.
A întemeiat greutatea pămîntului pe nimic, iar apelor le-a poruncit să curgă spre slujba noastră şi multe feluri de copaci au crescut. A aşezat vremile, anii şi lunile şi a făcut fiarele şi dobi-toacele pămîntului, păsările cerului şi peştii în ape, iar la sfîrşit a făcut pe om, cu preacuratele Sale mîini, luînd ţărînă din pămînt şi l-a pus pe el stăpîn a toată lumea, pe toate supunîndu-le sub picioarele lui. Toate acelea în şase zile le-a săvîrşit Dumnezeu, prin Cuvîntul Său, Care este Unul născut, Fiul, Iisus Hristos, Care fără de maică dintr-Însul S-a născut mai înainte de toţi vecii, Cel de o fiinţă şi de un ipostas cu Dînsul, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a întrupat fără de tată şi S-a născut din Curata şi pururea Fecioară, cu lucrarea Sfîntului Duh, şi cu oamenii a petrecut şi minuni fără de număr a făcut. Orbilor le-a dat vedere, pe cei bolnavi i-a curăţit, pe cei slăbănogi i-a ridicat şi pe morţi i-a înviat.
Pe Acesta iudeii L-au răstignit din zavistie, voind astfel singur a pătimi pentru mîntuirea noastră. Dar, după moartea şi după îngroparea Sa, a înviat a treia zi, cu puterea dumnezeirii Sale, şi S-a înălţat la cer şi a şezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, trimiţînd Duhul Sfînt la sfinţii Săi ucenici. Pe aceia i-a trimis în toată lumea, ca să lumineze pe cei întunecaţi, să întoarcă pe cei rătăciţi şi să mîntuiască pe cei pierduţi; pentru că voieşte ca toţi să se mîntuiască şi nu va lipsi mila Lui spre neamul omenesc pînă în veac".
Acestea grăindu-le Sfînta, toţi o ascultau cu dulceaţă; apoi, luînd împăratul şi împărăteasa pe iubita lor fiică, au adus-o în cetate. Aici au ieşit întru întîmpinarea fiicei împăratului toate fetele cetăţii şi, dănţuind, i se închinau ei. Tot poporul, alergînd la locuri înalte, suindu-se pe ziduri şi pe case, îi cînta laude, fericind pe Penelopi fecioara cea frumoasă. Deci, cînd s-a apropiat Sfînta Irina de palatele împărăteşti, a văzut diavolul, care striga către dînsa: "Nimic nu-ţi este de obşte ţie şi mie în cetatea aceasta, fecioară; du-te de la cetatea noastră, căci aici nu vieţuieşte nimeni din creştini". Iar Sfînta i-a zis: "În numele lui Iisus Hristos îţi poruncesc ţie, ca să-mi spui cine eşti tu!" Iar el a zis: "Eu sînt demonul care petrec în idolul Apolon, învăţătorul desfrînării şi al preadesfrînării, ajutătorul vrăjitorilor, povăţuitorul tîlharilor, prieten al desfrînaţilor, făcător de glume al beţivilor, cel ce mă bucur de vărsările de sînge; sînt povăţuitor a toată nedreptatea şi minciuna şi tată a toată răutatea şi îţi zic să pleci din cetatea noastră, ca să nu pornesc asupra ta pe tatăl tău, aprinzîndu-l pe dînsul cu mînie spre a te ucide".
Acel glas al demonului mulţi l-au auzit, iar pe el nu l-au văzut. Deci, fericita fecioară l-a certat pe el, zicîndu-i: "Eu îţi poruncesc ţie: În numele lui Iisus Hristos, să ieşi din cetatea aceasta!" Şi cutremurîndu-se demonul, s-a făcut nevăzut. După aceasta diavolul a răzvrătit inima împăratului şi l-a pornit pe el cu mînie şi cu iuţime asupra fiicei sale şi, chemînd pe împărăteasă, i-a zis: "Ce am făcut, căci fiica noastră este amăgită? O, de n-aş fi zidit turnul acela; căci, vrînd să păzesc pe fiica mea, am pierdut-o şi m-am lipsit de nădejdea mea". Iar împărăteasa a zis către dînsul: "Neînţelepte cuvinte grăieşti tu, căci, cu ce s-a înşelat fiica noastră? Şi ce răutate vezi într-însa? Împăratul a răspuns: "Crede în Hristos şi de zei se leapădă". Zis-a împărăteasa: "Zeii cei ce n-au făcut cerul şi pămîntul, să piară; iar fiica mea s-a învrednicit slavei împăratului Hristos, Cel ce a chemat-o la viaţa veşnică".
Atunci împăratul, mîniindu-se, a poruncit să dea afară din palat pe împărăteasă, iar una din slujnice, alergînd, a spus fecioarei Irina. Ea, sculîndu-se, a mers şi a stat înaintea tatălui său. Deci, dacă a văzut-o pe ea împăratul, s-a plecat în jos, căci îi trecea mînia din inima sa, fiind pornit de diavolul, şi a zis Sfînta Irina către tatăl său: "Pentru ce este întristată faţa ta, o, tată? Împărăţia ta este în pace, război nu ai înaintea ta, eu, fiica ta, am venit la tine. Deci, de unde este asupra ta această mîhnire?" Iar împăratul i-a răspuns: "Mai bine mi-ar fi fost mie, de nu te-aş fi născut, pentru că pentru tine am făcut acel prealuminat stîlp; iar pe zeii mei cei de aur i-am pus ca să te păzească. Asemenea am pus mese, paturi şi scaune împodobite cu aur, iar tu mi-ai răsplătit cu rele în loc de bune".
Iar ea a zis: "Spune-mi, tată, ce rău ţi-am făcut eu?" Şi a zis împăratul: "Oare nu puţin rău este acesta, că numeşti pe Hristos Dumnezeu, iar de zeii mei te lepezi?" Zis-a Sfînta: "Nimic n-am făcut rău, tată, căutînd spre Hristos, adevăratul Dumnezeu şi punîndu-mi nădejdea spre El, iar nu spre idolii tăi". Împăratul cu glas groaznic, a zis: "Penelopi, jertfeşte zeilor!" Răspuns-a Sfînta: "Nu-mi întoarce numele meu, că nu sînt Penelopi, ci mă numesc Irina; căci acest nume mi s-a pus mie de înger în vedenie şi de preot, prin Sfîntul Botez". Iarăşi i-a zis împăratul cu mînie: "Rod străin, iar nu al meu, jertfeşte zeilor!" A răspuns Sfînta Irina: "Nu voi jertfi diavolilor celor ce te pornesc pe tine la mînie şi care sînt pricinuitori focului veşnic, cel pregătit păgînilor".
Iar împăratul s-a tulburat de mînie mare şi a poruncit s-o arunce legată în picioarele unor cai sălbatici, ca s-o calce. Fecioara fiind aruncată, a mers împăratul singur la cai, vrînd să-i vadă moartea ei. Dar iată un cal mai sălbatic decît ceilalţi, dezlegîndu-se din legături, deodată s-a repezit asupra împăratului şi, apucîndu-i cu dinţii mîna cea dreaptă a împăratului, a smuls-o din umăr şi sfîşiindu-l, l-a omorît. Iar după aceea a stat blînd la locul lui; asemenea s-au făcut blînzi ca mieii şi ceilalţi cai, fără a vătăma pe Sfînta Irina.
Calul care omorîse pe împărat, din porunca lui Dumnezeu, luînd glas omenesc, fericea pe Sfînta Muceniţă, astfel: "Fericită eşti tu, porumbiţa lui Hristos, care ai călcat pe vrăjmaşul şarpe. Tu eşti minunată pe pămînt, la ceruri vei fi cinstită cu dragoste; tu te vei număra cu drepţii, unde te aşteaptă lumina cea veşnică şi cămara Mirelui Celui fără de moarte, ca pe o fecioară înţeleaptă şi vitează. Deşi eşti femeie cu trupul, dar cu duhul arăţi lupta cea bună".
Deci, dezlegîndu-l din legături, Sfînta Irina cu rugăciunea a înviat pe tatăl său cel mort şi a tămăduit mîna lui. Atunci împă-ratul, împărăteasa şi toată casa lor şi mult popor, ca la trei mii, au crezut în Hristos. Nu după multă vreme, împăratul, lăsîndu-şi împărăţia ca să poată sluji mai liber lui Hristos, s-a aşezat cu soţia şi cu casnicii săi în acel turn, pe care l-a zidit pentru fiica sa. Iar Sfînta Irina a rămas în cetate, învăţînd poporul şi aducînd pe mulţi la Hristos Dumnezeu, petrecînd în casa celui dintîi învăţător al său, bătrînul Apelian.
După acestea a luat împărăţia cetăţii Macedoniei alt împărat, cu numele Sedechie. Acela, înştiinţîndu-se despre Sfînta Irina, a chemat pe bătrînul Apelian şi l-a întrebat: "La tine este fecioara, fiica împăratului?" Răspuns-a Apelian: "La mine este, împărate". Împăratul a zis: "Nu ştii ce gîndeşte ea?" Răspuns-a bătrînul: "Gîndul ei este ca şi al meu şi al tuturor celor ce ştiu pe Dumnezeu Cel adevărat. În toate zilele posteşte pînă seara, iar seara mănîncă o bucată mică de pîine şi bea un pahar de apă. Altă masă nu ştie. Pat nu are, ci se odihneşte puţin pe pămînt, ziua şi noaptea petrecînd în rugăciuni către Dumnezeu şi îndestulîndu-se cu citirea dumnezeieştilor cărţi".
Auzind împăratul acestea s-a minunat şi, trimiţînd pe eparhul său, a adus-o la sine cu cinste. Venind fecioara la el, i-a zis: "Bucură-te, împărate!" Răspuns-a împăratul: "Bucură-te şi tu, fiică luminată". Zis-a fecioara: "Pentru ce m-ai chemat?" Împăratul a răspuns: "Să şedem şi să vorbim cele de pace şi de dragoste". Fecioara a zis: "Eu citesc în Sfînta Scriptură că: În adunarea deşertăciunilor nu voi şedea şi cu călcătorii de lege nu voi umbla".
A zis împăratul: "Dar oare noi sîntem călcători de lege?" Sfînta a răspuns: "Tot păgînul, care nu ştie pe adevăratul Dumnezeu şi se închină idolilor, este călcător de lege". Zis-a împăratul: "Mă sileşti să te muncesc fără voia mea, necruţîndu-te pe tine, care eşti fiica împăratului". Sfînta Irina a răspuns: "Apoi pentru ce mai zăboveşti, îndeletnicindu-te cu vorba? Ci începe a mă munci, căci sînt gata de toate muncile pentru Dumnezeul meu". Împăratul a zis: "Fecioară, lasă toată bîrfirea şi jertfeşte zeilor". Sfînta a răspuns: "În zadar te mînii, împărate, întărîtat fiind de satana. Să ştii cu adevărat, că nu voi sluji diavolului, nici nu-mi voi cruţa trupul meu pentru Hristos Domnul meu!"
Împăratul, umplîndu-se de mînie, s-a sfătuit cu eparhul cum ar putea s-o omoare. Deci, mai întîi săpînd o groapă adîncă şi umplînd-o de şerpi, de vipere, de vasilişti şi de tot felul de tîrîtoare, a aruncat pe Sfînta fecioară acolo, unde a petrecut zece zile vie şi sănătoasă, pentru că îngerul Domnului s-a pogorît cu ea în groapă şi a păzit-o nevătămată, iar tîrîtoarele toate au murit.
Înştiinţîndu-se împăratul că muceniţa este vie în groapă, s-a minunat şi i se părea căci cu vrăjile a fermecat şi a omorît pe acei şerpi. Deci, poruncind s-o scoată din groapă, a şezut la judecată şi a zis către dînsa: "Jerfeşte zeilor, care te-au cruţat, pentru că au omorît şerpii, iar pe tine te-au păzit vie, ca să cunoşti puterea şi bunătatea lor şi să te închini lor". Sfînta a răspuns: "O, nebunule, şi amăgitule de satana, cel călcat de mine, crezi că zeii cei de lemn sau de piatră pot să omoare şerpii? Ci, tu degrabă vei cădea în groapa cea de dedesubt a iadului, împreună cu zeii tăi, cărora le slujeşti şi te vei afunda în întunericul cel mai dinafară, cel pregătit ţie şi diavolului, unde va fi plînsul şi scrîşnirea dinţilor". Împăratul, suflînd cu mînie, a chemat un lucrător de lemn, şi a poruncit s-o taie cu un fierăstrău de fier.
Deci, după ce a legat-o de un lemn s-o taie, fierăstrăul nu se atingea de trupul ei cel fecioresc, ci se îndoia ca de o piatră, apoi s-a frînt prin mijloc. Şi a adus alt fierăstrău, dar şi acela s-a frînt; iar cei ce tăiau, căzînd singuri pe frînturile fierăstrăului, s-au tăiat şi au murit. După aceea, împăratul a poruncit să aducă al treilea fierăstrău mai ascuţit şi mai tare şi să taie pe fecioară peste coapsele ei. Deci, legînd-o, au pus-o la pămînt pe spate, punîndu-i o piatră mare pe piept, şi au început a-i tăia sfîntul ei trup cu fierăstrăul; iar împăratul a rîs şi a zis către muceniţă: "Unde este Dumnezeul tău? Să vină acum şi să-ţi ajute, dacă este putere într-Însul".
Zicînd împăratul acestea, deodată s-au făcut fulgere şi tunete înfricoşate şi tulburare în văzduh; iar slujitorii care o tăiau cu fierăstrăul au murit. Împăratul de frică a fugit în palat, iar poporul a fugit şi s-a vărsat ploaie mare ca un rîu, cu grindină cumplită, şi mulţi dintre oameni au căzut morţi, fiind ucişi de fulger, de tunet şi de grindină. În acel timp îngerul Domnului, pogorîndu-se, a prăvălit piatra aceea de pe pieptul sfintei, i-a tămăduit rana şi a ridicat-o sănătoasă. Această minune văzînd-o poporul, opt mii de oameni au crezut în Hristos.
După aceea, împăratul, iarăşi fiind pornit de diavolul, a prins pe Sfînta şi s-a sfătuit cu eparhul cum s-o piardă. Deci, au hotărît s-o omoare astfel: au legat-o de roata morii ca, întorcîndu-se roata s-o sfarme; după ce au dat drumul apei sub roată, apa s-a oprit ca împietrită şi n-a curs nici o picătură, rămînînd Sfînta fără de vătămare. Iar împăratul cu boierii lui strigau: "O, cît de mare este puterea acestei fermecătoare! Iată, a prefăcut firea apei într-o altă fire". Poporul, care privea la o minune ca aceea, s-a ridicat împotriva împăratului şi a strigat cu glas mare, ocărîndu-l şi certîndu-l. Şi, luînd pietre, a aruncat asupra lui şi l-a izgonit din cetate. El, ducîndu-se în patria sa, a mai trăit şapte zile şi a murit acolo de necaz, de mînie şi de ruşine.
După moartea lui Sedechie, Savah, fiul lui, vrînd ca să răzbune necinstea adusă tatălui său, a adunat mare putere de oaste, ca la o sută de mii, şi a mers cu război asupra cetăţii Macedoniei. Auzind cetăţenii că se apropie împăratul Savah, s-a temut şi a închis cetatea, şi au zis către Sfînta Irina: "Pentru tine pierim". Iar ea, poruncindu-le să nu se teamă, a ieşit împotriva împăratului celui ce venea, rugîndu-se lui Dumnezeu şi zicînd: "Cel ce ai auzit oarecînd pe robul Tău, Proorocul Elisei, ascultă şi rugăciunea mea, şi loveşte nevăzut oştirea aceasta ce vine să piardă cetatea; orbeşte pe vrăjmaşii tăi, ca să cunoască că tu eşti adevă-ratul Dumnezeu!"
Ascultînd Domnul rugăciunea ei, îndată a lovit cu orbirea pe împărat şi pe toţi ostaşii ce erau cu dînsul. Înţelegînd împăratul, că Irina a adus aceea orbire asupra lui şi a ostaşilor săi, a trimis cu rugăciune la dînsa, zicînd: "Acum cunosc că este nebiruită puterea Dumnezeului tău. Deci, mă rog ţie, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine şi pentru ostaşii mei, ca să ne dea vederea". Plecîndu-se Sfînta spre milă, a făcut rugăciuni către Stăpînul tuturor şi a căpătat vederea împăratul cu toţi cei ce erau cu el. Atunci a făcut pace cu cetăţenii, grăindu-le: "Să mă aveţi pe mine împărat, precum l-aţi avut pe tatăl meu; iar eu voi ierta necinstea ce aţi făcut tatălui meu".
Văzînd cetăţenii puterea cea mare a împăratului, au făcut pace cu dînsul şi, deschizînd cetatea, i s-au închinat lui, primindu-l ca împărat al lor. După ce împăratul Savah a dobîndit împărăţia şi s-a întărit într-însa, s-a pornit cu mînie contra Sfintei Irina, pentru că diavolul îl îndemna la acelea; şi, chemînd pe muceniţă la dînsul, i-a zis: "Iert cetăţii greşeala aceea; iar asupra ta mă mînii, deoarece pentru tine s-a sculat poporul asupra tatălui meu cu ură şi l-a ucis cu pietre; însă de voieşti ca să fii şi tu iertată, fă-mi voia mea, adică, să aduci jertfe zeilor". Iar Sfînta a ocărît pe împărat pentru nebunia lui şi l-a pornit mai mult spre mînie. Deci, a poruncit împăratul ca s-o arunce în temniţă, sfătuindu-se cu boierii cum să o muncească.
Sfînta, şezînd în temniţă şapte zile, i s-a arătat Hristos, zicîndu-i: "Nu te teme, fiică, că Eu, întărindu-te, sînt cu tine". După aceea, împăratul, scoţînd pe muceniţă din temniţă, a poruncit ca să-i bată în tălpi piroane de fier ascuţite şi, punîndu-i un sac plin de nisip în spate, să o izgonească pînă la un anumit loc, care era departe de cetate ca la cinci stadii. Deci, slujitorii punînd frîu în gura sfintei, au dus-o acolo, izgonind-o iute ca pe un dobitoc. Sfînta alerga şi zicea către Dumnezeu: "Cu adevărat sînt ca un dobitoc la Tine, Doamne, şi eu pururea cu Tine; ţinutu-m-ai de mîna dreaptă, cu sfatul m-ai povăţuit şi cu slavă m-ai primit".
Căutînd sfînta de-a dreapta sa, a văzut pe îngerii Domnului călătorind împreună cu dînsa şi s-a bucurat foarte. După ce a ajuns la locul numit şi, cînd se întorcea spre cetate, slujitorii cu batjocură tîrau cu frîul pe muceniţă şi popor mult urmînd, a văzut Sfînta înaintea sa pe un înger bătînd pămîntul cu toiagul şi a zis în sine: "Iată, va să fie pierzarea vrăjmaşilor lui Dumnezeu!"
După ce a ajuns la locul cel bătut de înger, deodată, desfă-cîndu-se pămîntul, a înghiţit pe slujitorii muncitorului, cei ce duceau pe sfînta; iar ea a rămas dezlegată de frîu, sacul i-a căzut din spinare, piroanele i-au ieşit din picioare şi, vindecîndu-se, umbla slăvind pe Dumnezeu. Înştiinţîndu-se împăratul de aceasta, a zis: "Zeii au deschis pămîntul şi au pierdut pe slujitori de la această fermecătoare". Însă unii se împotriveau, zicînd: "Dumnezeu cel viu este cu Sfînta Muceniţă Irina!" Iar alţii batjocoreau pe Sfînta fecioară.
Venind îngerul cel ce deschisese pămîntul, a ucis cu moarte năpraznică pe mulţi necredincioşi, ca la zece mii, iar cei ce rămăseseră, strigau: "Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi, pentru că credem în Tine şi scăpăm la Tine!" Deci, au crezut în acea vreme ca la treizeci de mii de suflete. Împăratul, necrezînd, l-a lovit şi pe el îngerul lui Dumnezeu şi a pierit cu sunet, ticălosul. Sfînta făcea în cetate multe minuni cu puterea lui Hristos, pentru că nu numai pe bolnavi îi tămăduia, curăţa leproşii şi izgonea diavolii din oameni. Ci şi pe un tînăr mort, ai cărui părinţi plîngeau cu amar, l-a înviat cu rugăciunea şi a adus la Hristos cam cincizeci de mii de suflete.
Cu porunca lui Dumnezeu a venit în cetate Sfîntul Timotei preotul, cel care a botezat-o pe Sfînta Irina, pe care văzîndu-l, Sfînta s-a bucurat şi i s-a închinat. Luînd pe acel preot şi pe tot poporul cel ce crezuse în Hristos, s-a dus la turnul unde locuia tatăl şi mama sa, slujind în linişte lui Dumnezeu şi acolo au primit Sfîntul Botez toţi cei ce crezuseră în Hristos.
Sfînta Irina a petrecut în cetatea Macedoniei trei ani, învăţînd şi încredinţînd popoarele. După aceea s-a dus la altă cetate ce se numea Calinic, (sau Calipoli) unde era împărat Numerian, ruda lui Sedechie şi a lui Savah, împăraţii cei dintîi. Cînd Numerian făcea praznicul spurcatei zeiţe Artemida, aducînd jertfe idolului ei, Sfînta Irina, stînd în faţa lui, l-a mustrat pentru păgînătatea lui şi a mărturisit pe Hristos adevăratul Dumnezeu. Atunci împăratul a zis către boierii săi: "Această fecioară este asemenea la faţă şi la stat cu tatăl său, Liciniu, dar fiii cei răi mîhnesc pe părinţi; pentru că după răutăţile acestei fecioare, tatăl ei cel bun s-a lipsit de împărăţie. Aceasta a fost pricinuitoare de moarte a fratelui meu, Sedechie, şi pe Savah, fiul lui, după cum am auzit, l-a omorît cu vrăjile ei. Deci, fecioara aceasta este cu adevărat pierzătoare de împăraţi".
Apoi s-a întors către Sfînta şi a zis: "Ce zici, vrăjitoare, vei jertfi oare zeilor, sau încă vei mai petrece în socoteala ta cea pierzătoare?" Sfînta, însemnîndu-se cu semnul Sfintei Cruci, a răspuns: "Eu voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului Celui de sus, iar diavolilor tăi şi idolilor celor neînsufleţiţi ai tăi, nu voi aduce jertfă. Cele ce le grăieşti pentru împăraţi, să ştii cu adevărat că Dumnezeul meu, Cel ce stăpîneşte viaţa şi moartea, le-a poruncit lor să moară, iar nu mie. Teme-te şi tu de Dumnezeul meu, că puţine sînt zilele tale şi degrabă te va ajunge sfîrşitul tău".
Auzind împăratul acestea, s-a aprins de mînie şi, scrîşnind din dinţi, a răcnit ca un leu şi îndată a poruncit să se ardă trei boi de aramă, zicînd: "Dacă într-un bou va birui puterea focului cu vrăjile, apoi să se arunce în celălalt, iar dacă şi într-acela aceeaşi va face, apoi să se arunce întru al treilea! Şi s-a făcut aşa. După ce au ars acei boi de aramă şi i-a roşit ca pe un cărbune, a aruncat pe Sfînta într-un bou, şi se ruga în dînsul, strigînd: "Dumnezeule, grăbeşte spre ajutorul meu, ceea ce pătimesc pentru numele Tău cel sfînt!""
Şi s-a arătat ei îngerul Domnului, spunîndu-i să nu se teamă şi răcorindu-i acea văpaie. Iar poporul cîrtea contra împăratului, zicînd: "În zadar ai pierdut tinereţile cele frumoase ale fecioarei acesteia". Deci, după ce s-a răcorit arama, s-a aflat Sfînta vie şi sănătoasă, neavînd nici o vătămare de foc. Şi a zis împăratul către cei ce stăteau de faţă: "Au nu v-am zis vouă că este fermecătoare fecioara aceasta! Oare cum a stins focul? Aruncaţi-o pe ea în celălalt bou".
Şi a aruncat pe Sfînta în al doilea bou. Dar şi acela răcorindu-se, a aruncat-o în al treilea şi îndată acel bou, cu porunca Atotputernicului Dumnezeu, s-a pornit din loc, ca fiind viu, şi a umblat un sfert de stadie. Şi iarăşi s-a întors la locul său şi a crăpat; şi dintr-însul a ieşit Sfînta Muceniţă întreagă. Poporul, văzînd o minune ca aceea, cu mare glas strigă: "Mare eşti Dumnezeul Irinei, miluieşte-ne pe noi după mare mila Ta, Tu eşti Dumnezeul nostru Cel tare şi puternic, Care faci minunate şi preaslăvite minuni!"
Şi au crezut în Hristos ca la zece mii de suflete. Deci, împăratul petrecea nu numai întru necredinţă, ci şi pe Dumnezeu Cel Preaînalt hulea şi, fiind lovit de îngerul cel nevăzut a lui Dumnezeu, s-a îmbolnăvit de moarte. Iar mai înainte de a muri, a poruncit eparhului său, Babodon, ca în multe feluri muncind pe Irina, să o ucidă cu cumplită moarte. Şi a pierit acel ticălos împărat, iar Sfînta a petrecut în cetatea aceea cîteva zile, învăţînd poporul credinţa cea întru Hristos, tămăduind toate neputinţele; iar preotul Timotei, mergînd acolo, a botezat pe cei ce credeau.
Eparhul, văzînd cum că tot poporul cetăţii ţine cu Sfînta Irina, s-a temut să o muncească acolo, ca să nu se facă gîlceavă şi tulburare în popor pentru dînsa. Deci, s-a dus într-altă cetate, care se numea a lui Constantin; iar pe muceniţă a poruncit ostaşilor să o prindă şi legată să o ducă după dînsul. El, mergînd în cetatea aceea, a şezut la judecată şi, punînd pe Sfînta în faţa sa, a zis către dînsa: "Oare ştii, că putere îmi este dată mie asupra ta? Deci, apropie-te de zeii noştri şi adu-le jertfe, ca să nu te muncesc cu cumplite munci".
Răspuns-a sfînta: "Ascultă, eparhule! Toate muncile cîte vei putea să le afli, pune-le asupra mea, şi vei vedea puterea Dumnezeului meu!" Atunci eparhul a poruncit ca să aducă un grătar de fier şi, punînd pe muceniţă pe grătar, s-o lege cu lanţuri de fier şi să-i pună împrejur mulţime de lemne şi să le aprindă. După ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca să toarne peste muceniţă unt-delemn, untură şi smoală; şi astfel, arzînd Sfînta mult timp, străluceau legăturile şi lanţurile cele de fier ca un cărbune aprins. Iar Sfînta a rămas nevătămată şi, fiind în rouă răcoroasă, cînta, slăvind pe Dumnezeu.
După aceea s-a dezlegat de înger din fiarele acelea şi a ieşit sănătoasă, lucru care, văzîndu-l eparhul şi cei ce erau cu dînsul, s-au mirat foarte mult. Deci, eparhul, căzînd la picioarele ei, i-a zis: "Roaba Dumnezeului Celui adevărat, mă rog ţie, să nu mă pierzi pe mine, precum ai pierdut pe ceilalţi împăraţi; căci şi eu cred în Fiul lui Dumnezeu şi voiesc să fiu creştin". Astfel, a crezut eparhul Babodon şi împreună cu dînsul popor mult şi a adus acolo îngerul lui Dumnezeu pe Timotei preotul şi s-a botezat de dînsul toţi cei ce au crezut.
Sfînta Irina, petrecînd în cetatea aceea cincizeci de zile, a ieşit de acolo şi a fost prinsă de ostaşii împăratului Savorie, care împărăţea în Mesemvria, cetate a Traciei, şi au dus-o la dînsul, căci acel împărat, auzind de cele făcute de dînsa, căuta să o prindă. El, văzînd pe Sfînta, s-a umplut de mînie şi a ucis-o cu sabia. Şi a fost îngropată afară din cetate. Deci, a zis împăratul: "Lucruri înfricoşate s-a auzit de fermecătoarea aceea; căci pe împăraţi i-a ucis cu farmecele sale, iar acum pentru ce n-a putut să mă ucidă pe mine, ci eu am ucis-o pe ea? Unde este dar Hristos, ajutorul ei? Pentru ce nu a izbăvit-o din mîinile mele?"
Astfel, ocăra necredinciosul împărat puterea lui Hristos şi se lăuda, ca unul ce a biruit. Dar puterea cea mare a lui Dumnezeu, ce lucru nu poate să facă? Deoarece, în vremea morţii Sale celei de voie şi ocărîtă de iudei, multe trupuri ale sfinţilor celor adormiţi le-a înviat şi a intrat în sfînta cetate şi s-a arătat multora. Acela, au nu putea şi pe această Sfîntă s-o învieze din morţi, ca să intre în Mesemvria şi să se arate împăratului? Însă, cu adevărat, puternic este Hristos, Dumnezeul nostru în cer şi pe pămînt şi toate cîte le voieşte le face, fiindcă a trimis pe îngerul Său şi a sculat-o pe ea vie din groapă şi a zis către dînsa îngerul Domnului: "Măcar că ţi-ai sfîrşit nevoinţa pătimirii tale şi ţi se cădea de acum să te odihneşti, pentru că fericită eşti şi desăvîrşită la cer, dar ca să nu se laude păgînătatea şi fărădelegea, ca şi cum ar fi biruit puterea Dumnezeului nostru, să intri în cetate ca să te vadă pe tine vie şi să se ruşineze toţi ocărîtorii cei păgîni şi să cunoască pe Dumnezeul nostru Atotputernic! Şi nu vei mai pătimi de acum înainte nici un rău de la nimeni".
Deci, Sfînta a intrat în cetatea Mesemvria, ţinînd o stîlpare de măslin în mîinile sale. Iar cînd au văzut-o cetăţenii, s-au umplut de negrăită spaimă şi de mirare şi au alergat la dînsa tot poporul, strigînd cu glas mare: "Minunat este Dumnezeul Irinei şi nu este altul afară de Acela!" Şi a spus împăratului că Irina s-a sculat din morţi; iar el s-a temut foarte şi, văzînd-o pe ea, a căzut la picioarele ei, zicînd: "Acum am cunoscut, că mare Dumnezeu ai! Deci, mă rog ţie să petreci în cetatea noastră şi să ne faci pe noi creştini".
Sfînta a petrecut între dînşii şaptezeci de zile, învăţîndu-i sfînta credinţă şi toţi au crezut în Hristos. Deci, venind cu porunca lui Dumnezeu fericitul Timotei preotul, a botezat pe împărat şi pe tot poporul lui. După aceea s-a dus de acolo în patria sa, în cetatea Macedoniei, unde a aflat pe tatăl său adormit întru Domnul; şi a plîns lui Dumnezeu, rugîndu-se pentru dînsul.
Acolo a petrecut vreme puţină cu maica sa şi s-a răpit de un nor, care a dus-o în Efes. Şi, umblînd apostoleşte prin cetate, propovăduia pe Hristos, făcînd minuni prin tămăduirea a diferite neputinţe şi pe mulţi îi întorcea de la idoli către Hristos. După multă vreme a venit acolo la dînsa bătrînul Apelian, fiind trimis de Dumnezeu, cel ce i-a fost ei altădată învăţător şi de care Sfînta s-a bucurat mult. După cîteva zile a zis către popor: "Bucuraţi-vă, fraţii mei, şi pacea lui Iisus Hristos să fie cu voi! Mîngîiaţi-vă, veseliţi-vă întru Domnul nostru şi să fiţi tari în credinţă; iar eu mă voi duce de la voi, mulţumindu-vă că m-aţi primit pe mine cea străină. Dar să ştiţi, că tot cel ce primeşte pe cel străin, prieten se face cerescului Dumnezeu". Şi cetăţenii grăiau între dînşii: "Unde se duce învăţătoarea noastră?" Unii ziceau: "Au doară vrea să se odihnească întru Domnul?" Iar alţii grăiau: "Vrednică este aceasta lui Dumnezeu şi de aceea se va lua de la ochii noştri, deoarece noi sîntem păcătoşi".
A doua zi, Sfînta Irina, luînd pe bătrînul Apelian şi pe şase bărbaţi cucernici, s-a dus cu dînşii după cetate şi, aflînd într-o piatră un mormînt nou deşert în care nimeni n-a fost pus niciodată, a intrat în acel mormînt şi a zis către Apelian şi către ceilalţi bărbaţi: "Acoperiţi-mă bine deasupra cu această piatră, ca nimeni altul să nu mă poată descoperi, pînă a patra zi". Sărutînd, cu cea mai de pe urmă sărutare, pe Apelian şi pe bărbaţii cei ce erau cu dînsul, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi s-a culcat; iar bărbaţii au pus piatra cea mare deasupra mormîntului şi s-au întors în cetate.
A patra zi, mergînd la mormînt Apelian cu aceiaşi bărbaţi, n-au mai găsit trupul Sfintei Irina şi s-au gîndit între dînşii, cum că a mutat-o pe ea Hristos Dumnezeu în Rai. Ducîndu-se în cetate, au spus aceasta poporului. Atunci, au alergat mulţi la mormînt şi, văzîndu-l deşert, s-au minunat şi au slăvit pe Dumnezeu cu spaimă. Astfel a fost viaţa şi pătimirea fecioarei Irina, cea de neam bun; în acest fel au fost nevoinţele miresei lui Hristos.
După cum s-a zis, ea a stat la întrebare mai întîi înaintea tatălui său Lichinie, apoi a lui Sedechie şi a lui Sedah fiul lui; după aceea înaintea lui Numerian şi a eparhului Babodon; iar la sfîrşit, înaintea lui Savorie. Cetăţile în care a pătimit sînt acestea: Macedonia, patria sa, Calinica sau Calipoli a lui Constantin şi Mesemvria cea din Tracia. Şi s-a odihnit întru Domnul în Efes, în cinci zile ale lunii mai şi, stînd înaintea lui Hristos, se roagă pentru toată lumea.
Acestea le-a scris bătrînul Apelian, slăvind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Dumnezeu Unul în Treime, Căruia I se cuvine cinste şi închinăciune de la oameni, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Notă - Este de trebuinţă a se şti şi aceasta, cum că tatăl Sfintei Irina, împăratul Liciniu, nu a fost acel Liciniu, care mai pe urmă a fost părtaş la împărăţie cu marele Constantin, cel ce a avut de soţie pe sora lui Constantin şi a stăpînit toate părţile răsăritului, ci altul cu acelaşi nume, care a fost mai înainte cu mulţi ani, împărat al unei cetăţi ce se numea Maghedoe, care este în hotar cu Macedonia, precum şi Sfînta Scriptură s-a obişnuit a numi împărăţi pe stăpînitorii fiecărei cetăţi. Acest lucru este arătat în cartea Facerii, în capitolul paisprezece. Nişte împăraţi ca aceştia sînt mai ales împărăţei, decît împăraţi, precum a fost şi acest Liciniu, tatăl Irinei, deoarece în prolog, este scris Vasilisc, iar nu Basileus, adică împărăţei iar nu împărat. Deci, cum că acest Liciniu este altul decît Liciniu cel care a împărăţit împreună cu Constantin, este arătat aici. Acela avea de soţie pe sora lui Constantin, cea cu numele Constanţia, iar acesta avea pe cea de un nume cu dînsul, Licinia. Acela petrecea în cetatea Nicomidiei, iar acesta în Maghedon. Acela a pierit întru păgînătate, iar celălalt s-a sfîrşit cu cinste întru creştinătate. Acela a fost după trei sute de ani de la naşterea lui Hristos, iar acesta a petrecut la întîia sută de ani, aproape de zilele apostolilor, pentru că preotul Timotei, cel ce a botezat pe fiica lui, Sfînta Irina, a luat învăţătura şi preoţia de la Sfîntul Apostol Pavel.
duminică, 3 mai 2020
Arhimandrit Ilie Cleopa - Predică la Duminica Mironosiţelor ( Despre rîvna şi bărbăţia de suflet )
( Despre rîvna şi bărbăţia de suflet )
Şi a venit Maria Magdalena, vestind ucenicilor că a văzut pe Domnul
Hristos a înviat !
Iubiţi credincioşi,
Dintre marile virtuţi care au împodobit viaţa sfintelor femei mironosiţe cele mai alese au fost rîvna lor sfîntă pentru Hristos, evlavia şi bărbăţia de suflet. Cîtă pază şi întărire au pus iudeii şi Pilat peste mormîntul lui Hristos Mîntuitorul nostru ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea şi să-L fure. Piatră mare au răsturnat peste Mormîntul Domnului, cu peceţi au sigilat piatra, ostaşi tari şi înarmaţi au pus de strajă. Însă toate acestea nu le-au speriat şi înfricoşat pe sfintele femei mironosiţe. Rîvna lor cea mare, sfînta evlavie şi bărbăţia lor de suflet, au trecut peste toate întăriturile iudeilor, nebăgînd seamă de toată paza Mormîntului. Un cuget şi un gînd stăpînea mintea şi inima lor: să slujească cu toată credinţa şi evlavia la înmormîntarea Preascumpului Mîntuitor.
A zis oarecînd Solomon: Femeie bărbat cine a văzut? Dar iată aici femei mai bărbaţi decît bărbaţii. Bărbaţii, ucenici ai lui Hristos, s-au ascuns de frica iudeilor. Petru cel fierbinte şi tare în credinţă, de trei ori s-a lepădat de Domnul, pentru care mai pe urmă s-a căit şi a plîns cu amar (Luca 22, 62). Iar femeile care din fire sînt fricoase şi neputincioase şi care de multe ori se înfrico-şează, chiar acolo unde nu este frică, aici, în slujba înmormîntării Preasfîntului nostru Mîntuitor se arată mai tari şi mai bărbătoase decît bărbaţii. Nu se tem de groaza iudeilor, de îndrăzneala ostaşilor nu se înfricoşează, nici straja de la Mormîntul Domnului nu le tulbură inima.
Ucenicii, bărbaţi, se tem şi se risipesc în toate părţile, cum le proorocise Mîntuitorul mai înainte. Sfintele femei se adună. Aceia se ascund, ele ies la iveală, merg la prăvălie şi cumpără mir şi aromate, ca să ungă trupul cel de viaţă făcător al lui Hristos. O, fericite femei, cum nu v-aţi temut să umblaţi noaptea singure şi cum aţi îndrăznit să vă apropiaţi de acel loc, pe care îl păzeau ostaşii împărăteşti şi cum nu v-aţi înspăimîntat, ci căutaţi să prăvăliţi pietre, să stricaţi peceţile, să deschideţi mormîntul şi să ungeţi cu arome Trupul Domnului? Aceste isprăvi ale voastre, au pornit din rîvna cea sfîntă, din evlavia şi bărbăţia cea mare a sufletelor voastre.
Femei neputincioase eraţi cu firea, dar nu cu mintea şi inima voastră, căci întru nimic nu s-au arătat la voi cele ale neputinţei femeieşti, ci toate isprăvile voastre mai presus de bărbăţia bărbaţilor s-au suit. Cu adevărat la voi s-a împlinit Scriptura, care zice că: Puterea Mea se desăvîrşeşte în slăbiciune (II Corinteni 12, 9) şi iarăşi Dumnezeu Şi-a ales pe cele slabe ale lumii, ca să le ruşineze pe cele tari (I Corinteni 1, 27; Psalm 8, 2; Matei 21, 16). Cu adevărat în inima voastră erau cuvintele Preasfîntului nostru Mîntuitor care a zis: Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă (Matei 10, 28). Şi iarăşi zice Duhul Sfînt: Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul (Psalm 30, 26). Voi mai înainte de Apostoli, fapta Apostolilor aţi arătat-o. Voi mai înainte de Sfinţii Mucenici, credinţa şi bărbăţia de suflet a lor aţi lucrat-o.
Ilie, marele prooroc, cu rîvnă dumnezeiască pornindu-se, pe Ahab l-a mustrat, iar voi pe cei ce străjuiau Mormîntul Domnului i-aţi ruşinat. Ghedeon, învingînd cu trei sute de ostaşi oarecînd, oastea cea numeroasă a Madianiţilor a sfărîmat-o (Judecători 7, 25). Voi, însă, împreună cu drepţii bărbaţi, Iosif şi Nicodim, mai tari decît toate întăriturile iudeilor şi ale lui Pilat v-aţi arătat şi slujitoare neînfricate pînă la jertfă aţi fost, gata a sluji Celui ce a venit să slujească şi să-Şi dea sufletul Său răscumpărare pentru tot neamul omenesc. Voi, o sfintelor femei, împreună cu Preacurata Fecioara Maria, Maica Veşnicului nostru Mîntuitor, cu mare rîvnă şi bărbăţie de suflet v-aţi îmbrăcat şi cea mai timpurie slujbă către Mîntuitorul aţi arătat. De aceea mai înainte de Apostoli v-aţi învrednicit a propovădui Învierea Domnului.
Iubiţi credincioşi,
Cine sînt acele sfinte femei mironosiţe, adică purtătoare de mir, care au urmat lui Hristos împreună cu Apostolii şi care s-au învrednicit să fie martore ale patimilor Domnului şi să-I ungă sfîntul trup cu miresme, cît a stat în mormînt? Sfînta Evanghelie ne aminteşte pe scurt numele şi faptele lor.
Cea dintîi şi cea mai plină de rîvnă şi bărbăţie duhovnicească este Maria Magdalena, de loc din cetatea Magdala, Galileea.
Alte sfinte mironosiţe sînt: Maria, mama lui Iacob (Marcu 16, 1) şi a lui Iosi (Marcu 15, 47), adică vara Maicii Domnului; Maria lui Cleopa (Ioan 19, 25) şi Salomea, mama fiilor lui Zevedei (Matei 27, 56; 28, 1; Marcu 16, 1; Luca 24, 10). Apoi Ioana, femeia lui Huza, un ispravnic al lui Irod, Suzana şi multe altele care îi slujeau din avutul lor (Luca 8, 3). Printre mironosiţe sînt numărate şi cele două surori ale lui Lazăr din Betania, Marta şi Maria, unde găzduia adeseori Mîntuitorul cu Sfinţii Apostoli, în drum spre Ierusalim sau Galileea.
Care erau virtuţile principale ale acestor femei mironosiţe? Mai întîi credeau cu tărie că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Mesia cel vestit de prooroci, Care a venit pe pămînt să mîntuiască neamul omenesc. Apoi, duceau o viaţă curată, sfîntă, de rugăciune şi post, de înfrînare şi milostenie, trăiau în iubire sfîntă unele cu altele şi cu avutul lor ospătau şi odihneau cu dragoste în casele lor pe Iisus şi pe sfinţii Săi ucenici.
Dar credinţa şi rîvna sfintelor femei mironosiţe nu se oprea numai aici. Ele nu numai că Îl primeau pe Domnul în casele lor unde Îi spălau picioarele, Îi slujeau la masă şi Îl odihneau, ci, mai mult, mergeau cu rîvnă după Hristos, erau martore ale minunilor Lui şi mărturiseau cu îndrăzneală că El este Fiul lui Dumnezeu, Mîntuitorul lumii.
Cea mai mare bărbăţie au dovedit-o însă femeile mironosiţe în vremea patimilor Domnului. După ce ucenicii de frică L-au părăsit şi Petru s-a lepădat de Hristos, singurele care Îl urmau de departe, erau sfintele femei mironosiţe, în frunte cu Maica Domnului, Maria Magdalena, alături de Apostolul dragostei Ioan. Căci dragostea dumnezeiască nu se poate părăsi niciodată.
Curajul şi bărbăţia sufletului s-au văzut la femeile mironosiţe şi pe drumul Crucii spre Golgota. Ele, singure cu Sfîntul Ioan, Îl petreceau pe Domnul la răstignire, fiind martore ale patimilor Lui. Ele singure se rugau pentru El cu lacrimi şi suspine adînci, încît Mîntuitorul, milostivindu-se spre ele, le-a zis: Fiice ale Ierusalimului, nu mă plîngeţi pe Mine, ci plîngeţi-vă pe voi şi pe copiii voştrii... Căci dacă fac acestea cu pomul verde, cu cel uscat ce va fi? (Luca 23, 28; 31).
Pe Golgota sfintele femei mironosiţe, împreună cu apostolul nemuritoarei iubiri, erau, de asemenea, singurii martori ai răstignirii Domnului nostru Iisus Hristos. Ele L-au văzut însîngerat şi căzut sub cruce. Ele L-au văzut dezbrăcat de cămaşă şi întins pe cruce. Ele au văzut loviturile cuielor în mîinile şi picioarele Domnului şi au leşinat de durere sub cruce. Ele au auzit cuvintele de hulă ale iudeilor, mărturisirea de pocăinţă a tîlharilor şi rugăciunea zdrobitoare a Mîntuitorului: Eli, Eli, lama sabahtani? Adică: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? (Matei 27, 46).
Femeile mironosiţe au văzut întunecarea soarelui, întristarea cerului, învierea morţilor din morminte şi au auzit rugăciunea de iertare a Fiului lui Dumnezeu pentru iudeii ucigaşi: Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac! (Luca 23, 34). Tot ele, aceste femei mai bărbătoase decît apostolii, mai pline de rîvnă decît ucenicii, au văzut aruncîndu-se sorţi pentru cămaşa lui Hristos, făcută de mîinile Maicii Domnului, şi au auzit cuvîntul Lui cel mai de pe urmă: Părinte, în mîinile Tale încredinţez Duhul Meu! (Luca 23, 46).
Iată cît de mare era rîvna, tăria credinţei, şi bărbăţia sufletului sfintelor femei mironosiţe! Nu se temeau de ostaşii romani atît de sîngeroşi. Nu se înfricoşau de furia iudeilor de Dumnezeu netemători, nici nu se înspăimîntau cu totul de moartea Domnului pe cruce, ca cei ce nu au nădejde!
Însă bărbăţia sfintelor femei mironosiţe nu s-a terminat pe Golgota. Ele au fost de faţă şi vineri seara, la coborîrea Domnului de pe cruce şi, împreună cu Iosif din Arimateea, au cumpărat giulgiu şi miresme, au uns trupul Lui cu miresme, L-au înfăşurat în giulgiu, L-au pus în mormînt şi au prăvălit o piatră la uşa mormîntului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, adică Maica Domnului, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sîmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, adică sora Maicii Domnului, şi Salomeea au cumpărat miresme ca să vină să-L ungă.
Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămînii - adică Duminica - pe cînd răsărea soarele, au venit la mormînt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormîntului? Dar ridicîndu-şi ochii au văzut că piatra fusese răsturnată, căci era foarte mare. Şi intrînd în mormînt au văzut un tînăr şezînd în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmînt alb, şi s-au spăimîntat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimîntaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-a pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo Îl veţi vedea, după cum v-a spus.
Şi ieşind, au fugit de la mormînt, că erau cuprinse de frică şi de uimire şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau. Şi înviind dimineaţa, în ziua cea dintîi a săptămînii (Duminică), El S-a arătat întîi Mariei Magdalena, din care scosese şapte demoni. Aceea, mergînd, a vestit pe cei ce fuseseră cu El, adică pe Apostoli, care se tînguiau şi plîngeau (Marcu 15, 46-47; 16, 1-10).
Vedeţi rîvna mironosiţelor? Bărbăţia şi tăria credinţei lor în Fiul lui Dumnezeu? Vedeţi bărbăţia acestor sfinte femei? Ucenicii stăteau ascunşi şi încuiaţi într-o încăpere de frica iudeilor, iar ele cumpărau giulgiu şi miresme să ungă trupul lui Iisus. Ucenicii plîngeau şi se tînguiau de moartea Domnului, iar ele alergau în zori de zi pe Golgota să vadă mormîntul. Ei aşteptau cu spaimă veşti de la Golgota, iar ele intrînd în mormînt, au primit vestea, de la arhanghelul Gavriil, că a înviat Domnul, spunîndu-le: Nu mai plîngeţi! Apoi, la porunca lui, s-au întors fugind, şi au spus apostolilor că Hristos a înviat, nu mai este în mormînt!
Iată cîtă bărbăţie şi credinţă, cîtă tărie şi îndrăzneală la aceste femei. Bărbaţii stau ascunşi şi ele aleargă la mormînt, intră înăuntru, aduc miresme, se întăresc una pe alta, vorbesc cu îngerii, privesc cele dintîi mormîntul gol de Viaţă şi văd giulgiurile aşezate alături. Nu se tem de întunericul nopţii, nici de ostaşii care străjuiau mormîntul, nici de moarte, nici de îngeri, de nimic. Dorul lor era unul singur: să-L vadă pe Iisus, să ungă şi să sărute sfîntul Lui trup. Femeile mironosiţe sînt cele dintîi, şi cele mai vrednice martore ale răstignirii, morţii, îngropării şi învierii Domnului. Ele sînt primele care vestesc apostolilor şi lumii întregi că a înviat Hristos, că moartea, diavolul şi iadul au fost biruite şi raiul s-a deschis.
Unde mai sînt acum femei creştine, iubitoare de Hristos, tari în credinţă şi în fapte bune, ca femeile mironosiţe din Sfînta Evanghelie? Şi totuşi numărul sfintelor femei în Biserica creştină s-a înmulţit, întrecînd uneori pe cel al bărbaţilor.
Să ne gîndim la numărul mare al sfintelor muceniţe, precum: Tecla, cea întocmai cu Apostolii, Varvara, care a fost ucisă pentru Hristos de tatăl ei; Ecaterina, Irina, Maria, Sofia cu cele trei fiice ale ei, Fevronia, Tatiana sau Filoteia de la Argeş. Mare este şi numărul cuvioaselor care s-au nevoit prin mănăstiri şi pustietăţi, şi au ajuns vase ale Sfîntului Duh şi făcătoare de minuni. Dintre acestea amintim doar cîteva, precum: Maria Egipteanca, Eufrosina, Xenia, Pelaghia, Melania, ca şi Cuvioasele Parascheva de la Iaşi, Teodora de la Sihla şi multe altele.
Toate aceste cuvioase sînt mirese ale lui Hristos, ucenice ale sfintelor mironosiţe şi rugătoare ale Bisericii pentru noi toţi.
Iubiţi credincioşi,
Astăzi este ziua femeilor creştine. Ele sînt urmaşele femeilor mironosiţe, fiicele Învierii, roabele Domnului, candelele credinţei, sufletul familiei. Femeile creştine, credincioasele Bisericii Ortodoxe, menţin, mai mult decît bărbaţii, flacăra credinţei şi tradiţiile străbune, focul sfînt al rugăciunii şi evlavia în casele noastre. Femeile credincioase sînt şi mame bune, creştine devotate, soţii cinstite şi ostenitoare, model în societate. Femeile credincioase sînt întîi la biserică, întîi la rugăciune, la post, la lucru, la milostenie, la citirea cărţilor bune, la îngrijirea bolnavilor, la toate. Ele menţin căldura duhovnicească a credinţei, a dragostei, a răbdării şi a împăcării, în biserică, în familie, în societate.
De astfel de mame bune au nevoie astăzi familiile noastre. De astfel de fiice evlavioase are nevoie Biserica lui Hristos. De astfel de femei cinstite şi model în toate are atîta nevoie astăzi societatea în care trăim. Sînt destule mame care nu vor să nască copii, nici să le dea o educaţie creştină bună. Sînt atîtea mame care îşi ucid majoritatea copiilor, iar puţinii pe care îi nasc, nu-i cresc în frica lui Dumnezeu sau îi lasă de capul lor şi ajung să fie o povară pentru familie şi o ruşine pentru societate.
Mamelor, sînteţi mironosiţele de azi ale Bisericii lui Hristos. Aduceţi Domnului, nu miresme de mult preţ, ci credinţa voastră curată şi copii buni, bine educaţi şi credincioşi. Vorbiţi-le mai mult de Dumnezeu, de sfinţi, de Biserică şi de înaintaşi. Nu-i smintiţi cu nimic şi daţi-le să citească cărţi bune, cît mai mult. Dumneavoastră puteţi contribui cît mai mult la înnoirea duhovnicească a lumii, a Bisericii, a societăţii. Adăugaţi untdelemn sfînt în sufletele copiilor dumneavoastră. Dintre ei, vor ieşi mîine suflete mari, oameni buni, preoţi credincioşi, dascăli luminaţi, creştini model. Viitorul familiei, al copiilor, al Bisericii depinde cel mai mult de dumneavoastră. Să fiţi la datorie ca şi mamele noastre. Gîndiţi-vă ce mame sfinte am avut!
Tinere fecioare, păstraţi neîntinată pentru Domnul cinstea şi buna voastră credinţă pînă veţi dobîndi şi voi calitatea de mame în societate şi în Biserică. La fel şi dumneavoastră văduvelor şi bătrînelor mame, supravegheaţi pe cele tinere, pe copii, pe cei din jur. Nu tăceţi. Mamele tinere au nevoie de exemplul şi de jertfa voastră, tinerele fecioare au nevoie de sfatul vostru, iar copiii şi nepoţii, de rugăciunile, de lacrimile şi mustrarea voastră.
Începeţi toate cu Dumnezeu, cu rugăciunea, cu spovedania regulată şi cu mai multă smerenie şi răbdare. Mai multe mame bune, mai multe văduve şi fecioare cinstite şi credincioase, înseamnă pentru ziua de mîine, mai mulţi copii în case, mai mulţi credincioşi la biserici, mai multă pace în familie, mai puţine beţii, divorţuri şi avorturi în lume, mai puţine boli şi lacrimi pe pămînt şi mai multe suflete în Rai! Amin.
Hristos a înviat !
vineri, 1 mai 2020
Inginer Biolan Petre - Două plante valoroase care se mai pot recolta doar câteva zile
Două plante valoroase care se mai pot recolta doar câteva zile
TRAISTA CIOBANULUI CAPSELLA BURSA PASTORIS.
SE RECOLTEAZA de la baza dacă este posibil cu frunzele bazale.
Poate ca este cel mai bun medicament natural pentru reglarea menstruatiei. SE mai poate folosi ca utero-tonic ,afecțiuni urinare, pt.reglarea tensiunii ,sangerari nazale.
Infuzie din o lingură la cană se bea una sau două căni pe zi.
In dismenoree și metroralgii se începe cu 8-9 zile înainte de începerea ciclului.
Cel mai bine este sa recoltam împreună frunzele și florile cu o mă ușă groasă, dar cu atentie merge și fără mănușă.
Atenție să le punem rapid la uscat, ca să nu se inegreasca. Umblati zilnic la ele.
SE fac multe medicamente din acest produs deoarece are foarte mulți nutrienti zic doar câțiva: colină, acetilcolina (pt creier).Este util (f.pe scurt)contra tulburarilor cardiace cu substrat nervos, hipertensiune, insomnii cardiacilor, tulburări de menopauza, palpitatii, i inflamatii bucofaringiene (gargara)vazodilatator etc.ATENTIE! o lingură la cană cu apă ATENȚIE! SE bea în cursul zilei ,dar o treime se bea seara la culcare. Atenție! Să nu depășiți doza, luați cu acordul medicului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)