Am insistat să-i văd mâinile.
Ionuț era vizibil rușinat, nu înțelegea de ce.
Încercarea de a căuta un loc de muncă i-a arătat că oamenii sunt total diferiți față de cum și-i imaginase.
„Am fost cioban. Când venea ziua să mă plătească, eram bătut. Trimis în altă parte. Au știut că venisem acolo mai mult pentru mâncare și un acoperiș. Din stradă într-un loc cald, era tot ce îmi doream. Am stat prin ploi, uneori nemâncat, dar nu mă așteptam să primesc bătaie pentru că le-am muncit.”
Dar încrederea nu îl părăsea, așa că primea o nouă lecție de fiecare dată.
Cel mai greu i-a fost când a dormit pe ger, în plină stradă. „Ningea pe mine, iar eu mă rugam să prind a doua zi. Mi-a fost rușine să merg în gară, miroseam de la animale, am preferat să stau sub un copac. Când m-am trezit, aproape înghețasem. Cineva sus a ținut la mine.”
Deși lovit de soartă, a sărit în ajutorul semenilor de fiecare dată, considerând că așa este omenește. Acum, privește cerul și caută un om care să-i înțeleagă durerea.
„Am fost lovit de o mașină. Aveam o pungă cu făină în mână. Șoferul mi-a aruncat 10 lei, “să tac”, apoi a plecat fără să-l intereseze.”
De atunci merge șchiopătând. A crezut că așa a fost să fie, s-a împăcat cu ideea. Dar viața i-a arătat că poate fi mai rău. Soția lui a fost lovită și ea. Aproape două luni a stat în spital.
Apoi a început să plângă.
Printre lacrimi, avea să ne spună că nu o mai recunoaște. Uneori se pierde, alteori delirează.
Și cum săracul e, de multe ori, pe locul secund, au zis că ea este vinovată. „Ne-au zis că va trebui să plătim spitalul. Noi nu ne permitem o pâine pe masă.” Printre lacrimile lui Ionuț nu am regăsit nici măcar o fărâmă de speranță. Privea în gol, temător.
„Ei zic că suntem vinovați, iar ea merge desculță. De când i s-au rupt ghetele, merge în papucii mei. Aici sunt grade cu minus, iar noi nu avem o haină groasă. Astăzi am făcut mâncare din ce am primit de la o vecină. Mi-e rușine de toți.”
În privirea lui Ionuț am găsit multe, dar în niciun caz speranță. Jos, lângă pădure, curge un râu. Puțin mai sus, o casă dă să pice. Vor sta acolo până când casa nu va mai fi în picioare, căci nu le aparține. Probabil se vor întoarce din nou în stradă, deși îl vedem făcând eforturi mari să o repare. Dar totul pare imposibil când nevoile tale se rezumă la o masă pe zi. Atât își permit.
Dacă vrei să fii parte din sprijinul pentru astfel de povești, poți ajuta simplu: trimite SMS la 8845 cu textul POVESTE și donezi 2 euro. Uneori, pentru cineva, 2 euro înseamnă o zi în care pune o pâine pe masă.
