Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta Săptămâna a XXX - a după Rusalii Miercuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Săptămâna a XXX - a după Rusalii Miercuri. Afișați toate postările

marți, 29 noiembrie 2022

Lecționar - Săptămâna a XXX - a după Rusalii Miercuri: Evr 10, 1-18; Mc 8, 30-34


Lecționar - Săptămâna a XXX - a după Rusalii Miercuri: Evr 10, 1-18

Capitolul 10

1. În adevăr, Legea având umbra bunurilor viitoare, iar nu însuşi chipul lucrurilor, nu poate niciodată - cu aceleaşi jertfe, aduse neîncetat în fiecare an - să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.

2. Altfel, n-ar fi încetat oare jertfele aduse, dacă cei ce săvârşesc slujba dumnezeiască, fiind o dată curăţiţi, n-ar mai avea nici o conştiinţă a păcatelor?

3. Ci prin ele, an de an, se face amintirea păcatelor.

4. Pentru că este cu neputinţă ca sângele de tauri şi de ţapi să înlăture păcatele.

5. Drept aceea, intrând în lume, zice: "Jertfă şi prinos n-ai voit, dar mi-ai întocmit trup.

6. Arderi de tot şi jertfe pentru păcat nu ţi-au plăcut;

7. Atunci am zis: Iată vin, în sulul cărţii este scris despre mine, să fac voia Ta, Dumnezeule".

8. Zicând mai sus că: "Jertfă şi prinoase şi arderile de tot şi jertfele pentru păcat n-ai voit, nici nu Ţi-au plăcut", care se aduc după Lege,

9. Atunci a zis: "Iată vin ca să fac voia Ta, Dumnezeule". El desfiinţează deci pe cei dintâi ca să statornicească pe al doilea.

10. Întru această voinţă suntem sfinţiţi, prin jertfa trupului lui Iisus Hristos, o dată pentru totdeauna.

11. Şi orice preot stă şi slujeşte în fiecare zi şi aceleaşi jertfe aduce de multe ori, ca unele care niciodată nu pot să înlăture păcatele.

12. Acesta dimpotrivă, aducând o singură jertfă pentru păcate, a şezut în vecii vecilor, de-a dreapta lui Dumnezeu,

13. Şi aşteaptă până ce vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut picioarelor Lui.

14. Căci printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc;

15. Dar şi Duhul cel Sfânt ne mărturiseşte aceasta, fiindcă după ce a zis:

16. "Acesta este aşezământul pe care îl voi întocmi cu ei, după acele zile - zice Domnul: Da-voi legile Mele în inimile lor şi le voi scrie în cugetele lor".

17. Şi adaugă: "Iar de păcatele lor şi de fărădelegile lor nu-Mi voi mai aduce aminte".

18. Unde este dar iertarea acestora, nu mai este jertfă pentru păcate.

Mc 8, 30-34

Capitolul 8

30. Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.

31. Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.

32. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească.

33. Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi, înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.

34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.

Biblia Ortodoxă