Noul Testament
Epistola către Efeseni
Cap. 6 Copii şi părinţi. Robi şi stăpâni. Lupta împotriva răului. Salutări de încheiere.
18 în toată vremea rugându-vă întru Duhul prin orice rugăciune şi cerere; şi'ntru aceasta privegheaţi cu toată stăruinţa, rugându-vă pentru toţi sfinţii
Lc 18:1 Col 4:2-3 1Tes 5:17
19 şi pentru mine, ca oridecâteori voi deschide gura, să mi se dea cuvânt spre a face cu'ndrăznire cunoscută taina Evangheliei
FA 4:29 Col 4:3 2Tes 3:1
20 – al cărei sol sunt eu în lanţuri –, pentru ca despre ea să vorbesc deschis, aşa cum trebuie să vorbesc.
FA 21:11 2Co 5:20 Col 4:4 Flm 1:9
21 Iar ca să ştiţi şi voi cum mă aflu şi ce fac, pe toate vi le va aduce la cunoştinţă Tihic, fratele iubit şi slujitor credincios întru Domnul.
FA 20:4 Col 4:7-8 2Tim 4:12 Tit 3:12
22 Pentru aceasta l-am trimis la voi, ca să aflaţi cum suntem şi să vă mângâie inimile.
FA 20:4 Col 4:7-8 2Tim 4:12 Tit 3:12
23 Pace fie-le fraţilor, şi iubire cu credinţă, de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Domnul Iisus Hristos.
24 Harul fie cu toţi cei ce'n curăţie Îl iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos!
1Ptr 1:8
Lecționar - Săptămâna XVIII după Rusalii: Vineri:Lc 4, 22-30.
Noul Testament
Evanghelia după Luca
Cap. 4 Postul şi ispitirea lui Iisus. Începutul predicii Sale în Galileea. Alungarea lui Iisus din patria Sa. Iisus începe să predice în Capernaum. Vindecarea unui demonizat. Vindecarea soacrei lui Petru şi a altor bolnavi.
22 Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Nu este acesta oare fiul lui Iosif?...“.
Ps 44:2 Cant 5:16 Mt 13:54-55 Mc 6:2-3 Lc 2:47 Lc 3:23 In 6:42 In 7:27
23 Şi El le-a zis: „Nici o'ndoială că-Mi veţi spune zicala aceasta: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!; pe toate câte-am auzit că s'au făcut în Capernaum, fă-le şi aici, în patria ta?“.
Sir 18:20 Mt 4:13 In 2:12
24 Şi le-a zis: „Adevăr vă spun Eu vouă că nici un profet nu este bineprimit în patria sa.
Mt 13:57 Mc 6:4 In 4:44
25 Şi adevăr vă spun că multe văduve erau în Israel în vremea lui Ilie, când s'a închis cerul trei ani şi şase luni, încât foamete mare a fost în tot pământul,
3Rg 17:1 3Rg 17:7 3Rg 18:1 Iac 5:17
26 şi la nici una din ele n'a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă.
3Rg 17:9
27 Şi mulţi leproşi erau în Israel în vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s'a curăţit, ci numai Neeman Sirianul“.
4Rg 5:1-14
28 Şi auzind acestea, toţi cei din sinagogă s'au umplut de mânie.
29 Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până la sprânceana muntelui pe care le era zidită cetatea, ca să-L arunce jos.
30 Dar El, trecând prin mijlocul lor, S'a dus
In 8:59 In 10:39