Lecționar - Săptămâna IX după Rusalii: Vineri: 1Co 14,26-40;
Noul Testament
Epistola Întâi către Corinteni
Cap. 14 Limbile şi profeţia. Toate, făcute cu rânduială.
26 Aşadar, fraţilor, ce trebuie făcut?: Când vă adunaţi împreună, fiecare din voi are o cântare, are o învăţătură, are o descoperire, are o limbă, are o tălmăcire: toate spre zidire să se facă.
Mc 16:17 1Co 11:18 1Co 12:7 1Co 12:8-10 Ef 4:12
27 Dacă se grăieşte într'o limbă, să fie câte doi sau cel mult trei şi să grăiască pe rând, iar unul să tălmăcească;
Mc 16:17
28 iar dacă nu se află tălmăcitor, atunci să tacă'n Biserică şi să-şi grăiască numai lui şi lui Dumnezeu.
Mc 16:17
29 Profeţii să vorbească doi sau trei, iar ceilalţi să judece l.
Mc 16:17 Fa 17:11 1Tes 5:21
30 Iar dacă altuia care şade i se va descoperi ceva, cel dintâi să tacă.
Mc 16:17
31 Fiindcă toţi puteţi profetiza, unul câte unul, aşa ca toţi să înveţe şi toţi să se mângâie.
Mc 16:17
32 Şi duhurile profeţilor li se supun profeţilor,
Mc 16:17
33 pentru că Dumnezeu nu este al neorânduielii, ci al păcii. Ca în toate Bisericile sfinţilor m,
Mc 16:17 Rm 15:33 1Co 7:15 1Co 14:40 Flp 4:9 1Tes 5:23
34 femeile voastre să tacă'n adunările bisericeşti; fiindcă lor nu le este îngăduit să vorbească, ci să se supună, aşa cum spune şi legea.
Fc 3:16 Mc 16:17 1Co 11:3 Ef 5:22 Col 3:18 1Tim 2:12 Tit 2:5
35 Iar dacă vor să înveţe ceva, să-i întrebe pe bărbaţii lor acasă, căci este ruşinos ca femeile să vorbească'n Biserică.
Mc 16:17
36 Oare de la voi a ieşit cuvântul lui Dumnezeu?, sau numai până la voi a ajuns?
Mc 16:17
37 Dacă i se pare cuiva că este profet sau om duhovnicesc, să recunoască faptul că ceea ce vă scriu eu e o poruncă a Domnului.
Mc 16:17 1In 4:6
38 Dar dacă cineva nu vrea să ştie, să nu ştie!...
Mc 16:17
39 Prin urmare, fraţii mei, râvniţi a profetiza şi nu opriţi să se grăiască'n limbi;
Mc 16:17 1Co 14:1 1Tes 5:20
40 dar toate să se facă'n cuviinţă şi după rânduială.
Mc 16:17 1Co 14:33 Col 2:5
Lecționar - Săptămâna IX după Rusalii: Vineri: Mt 21, 12-14, 17-20.
Noul Testament
Evanghelia după Matei
Cap. 21 Intrarea în Ierusalim. Alungarea vânzătorilor din templu. Smochinul blestemat. Întrebare asupra minunilor lui Iisus. Parabola celor doi fii. Parabola lucrătorilor celor răi.
12 Şi a intrat Iisus în templu şi i-a dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei
Dt 14:25 Za 14:21 Mc 11:15 Lc 19:45 In 2:14
13 şi le-a zis: „Scris este: Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari c“.
Is 56:7 Is 60:7 Ir 7:11 Za 14:21 Mc 11:17 Lc 19:46 In 2:16
14 Şi au venit la El în templu orbi şi şchiopi şi i-a vindecat.
Is 35:5-6
17 Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate, la Betania, şi a rămas acolo peste noapte.
Mc 11:11 Mc 11:19 Mc 11:20 In 11:18
18 Iar dimineaţa, pe când Se întorcea în cetate, a flămânzit;
Mc 11:12-14
19 şi văzând un smochin lângă drum, S'a dus la el, dar în el n'a găsit nimic decât numai frunze, şi i-a zis: „Rod să nu mai porţi în veac!“ Şi îndată smochinul s'a uscat.
Ir 8:13 Mc 11:12-14 Mc 11:29 Mc 13:28 Lc 13:6
20 Şi văzând aceasta, ucenicii s'au minunat, zicând: „Cum de s'a uscat smochinul dintr'o dată?“...
Mc 11:21