Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta Săptămâna IX după Rusalii: Luni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Săptămâna IX după Rusalii: Luni. Afișați toate postările

duminică, 30 iulie 2023

Lecționar - Săptămâna IX după Rusalii: Luni:ICo 11, 31 -34; 12, 1-6; Mt 18, 1-11;


Iconographer Daniel Neculae

Lecționar - Săptămâna IX după Rusalii: Luni:ICo 11, 31 -34; 12, 1-6;

Noul Testament

Epistola Întâi către Corinteni

CAP 11 Ţinuta femeii la slujbele religioase. Necuviinţe ale Corintenilor la Cina Domnului. Întemeierea Cinei Domnului. Împărtăşirea în stare de nevrednicie.

31 Că dacă ne-am judeca noi înşine, nu am mai fi judecaţi;

Ps 31:5

32 dar când ne judecă Domnul, ni se dă o pedeapsă, ca să nu fim osândiţi împreună cu lumea.

Iov 33:28 Sol 11:9-10 Sol 12:22 Evr 12:5-6 Ap 3:19

33 De aceea, fraţii mei, când vă adunaţi ca să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.

34 Iar dacă cuiva îi este foame, să mănânce acasă, ca să nu vă adunaţi spre osândă. Cât despre celelalte, le voi rândui când voi veni.

Noul Testament

Epistola Întâi către Corinteni

Cap. 12 Darurile duhovniceşti. Multe mădulare, un singur trup.

1 Iar în ceea ce priveşte darurile duhovniceşti, nu vreau, fraţilor, ca voi să fiţi în necunoştinţă.

2 Voi ştiţi că la vremea când eraţi păgâni vă duceaţi la idolii cei necuvântători ca şi cum aţi fi fost nişte apucaţi a.

Avc 2:18-19

3 De aceea vă fac cunoscut că nimeni grăind în Duhul lui Dumnezeu nu zice: Anatema fie Iisus!, şi nimeni nu poate să zică: Domn este Iisus!, decât întru Duhul Sfânt.

Mc 9:39 In 13:13 Rm 8:9 Flp 2:11 1In 4:2-3

4 Sunt felurimi de daruri duhovniceşti b, dar e Acelaşi Duh;

Sol 7:27 Rm 12:6 Rm 12:6-8 Ef 4:4 Evr 2:4

5 şi sunt felurimi de slujiri, dar e Acelaşi Domn;

Rm 12:6-8 1Co 8:6 Ef 4:11

6 şi felurimi de lucrări sunt, dar Acelaşi Dumnezeu este Cel care pe toate în toţi le lucrează c.

Rm 12:6-8 1Co 8:6 Ef 4:6 Flp 2:13

Lecționar - Săptămâna IX după Rusalii: Luni: Mt 18, 1-11

Noul Testament

Evanghelia după Matei

Cap. 18 Copilul, chip al desăvârşirii. Parabola oii rătăcite. Tu şi fratele tău. Puterea de a lega şi dezlega păcatele. De câte ori să-l ierţi pe aproapele tău. Parabola celor doi datornici.

1 În ceasul acela s'au apropiat ucenicii de Iisus, zicându-I: „Cine oare este mai mare întru împărăţia cerurilor?“

Mc 9:34 Lc 9:46 Lc 22:24

2 Şi El, chemând la Sine un copil, l-a pus în mijlocul lor

Mt 19:14 Mc 9:36 Mc 10:15 Lc 9:47 Lc 18:16-17

3 şi le-a zis: „Adevăr vă spun: De nu vă veţi reveni şi nu veţi fi precum copiii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor a.

Mt 19:14 Mc 10:15 Lc 18:16-17 1Ptr 2:2

4 Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare întru împărăţia cerurilor.

Mt 20:26-27 Mc 10:43-44 Lc 22:26

5 Şi cel ce va primi un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine Mă primeşte.

Mt 10:40 Mt 25:40 Mc 9:37 Lc 9:48 Lc 10:16 In 13:20

6 Dar celui ce-i va fi piatră de poticnire unuia dintr'aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi să-şi atârne de gât o piatră de moară şi să se înece în adâncul mării.

Mc 9:42 Lc 17:1-2 Rm 14:13

7 Vai lumii, din pricina poticnirilor! Că poticnirile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine poticnirea!

Sol 4:12 Mt 26:24 Lc 7:1-2 Rm 14:13 1Co 11:19

8 Iar dacă mâna ta sau piciorul tău îţi devine piatră de poticnire, taie-l şi aruncă-l de la tine; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă b ciung sau şchiop decât să ai două mâini sau două picioare şi să fii aruncat în focul cel veşnic.

Mt 5:29-30 Mc 9:43-47

9 Şi dacă ochiul tău îţi devine piatră de poticnire, scoate-l şi aruncă-l de la tine; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă cu un singur ochi decât să ai doi ochi şi să fii aruncat în gheena focului c.

Ps 108:37

10 Luaţi seama să nu dispreţuiţi pe vreunul din aceştia mici; că vă spun Eu vouă că îngerii lor din ceruri d pururea văd faţa Tatălui Meu Care este în ceruri;

Iov 1:6 Tob 3:16 FA 12:15 Evr 1:14 Ap 8:2

11 fiindcă Fiul Omului a venit să-l mântuiască pe cel pierdut.

Mc 2:17 Lc 9:55 Lc 19:10 In 3:17 In 12:47 1Tim 1:15

Biblia Ortodoxă