Prin OUG nr. 92/2025, Guvernul intenționează să desființeze o infrastructură publică strategică – rețeaua OSPA (Oficiile de Studii Pedologice și Agrochimice) – care asigura monitorizarea științifică a solurilor României și fundamentarea politicilor agricole și de mediu. Această măsură, aflată în curs de aplicare prin proceduri de reorganizare administrativă, are implicații directe asupra securității alimentare, capacității statului de a gestiona efectele modificărilor severe meteorologice și asupra protejării resurselor naturale strategice ale României.
Astăzi am participat să susțin cercetarea din acest domeniu, la ședința comună a comisiilor de agricultură din Senat și Camera Deputaților, alături de colegii mei din AUR membri ai acestor comisii (Constantinescu Rodica, Spau Dumitru, Ștefănescu Daniela, Matieş Călin-Gheorghe) care au avut luări de pozițiii în acest sens.
👉Ministrul nu a fost prezent.👈
Motivația acestor „reforme” este puerilă și lipsită de studii riguroase. Discuțiile de acolo au confirmat ceea ce specialiștii din teren spun de luni de zile: nu este vorba doar despre OSPA. Sub aceeași umbrelă a „reorganizărilor de austeritate” sunt afectate și alte verigi critice ale cercetării și infrastructurii agricole: domeniul semințelor (producerea și certificarea materialului semincer), stațiunile de cercetare pentru materialul biologic vegetal, structurile de zootehnie (ameliorare, genetică, reproducție) și rețeaua de specialiști care asigură controlul științific al producției agricole.
România nu are o agricultură „generică”. Are soluri diferite, condiții pedoclimatice specifice fiecărei regiuni, un relief variat, regimuri de precipitații tot mai instabile și fenomene meteo extreme din ce în ce mai frecvente. Avem nevoie de semințe adaptate la condițiile locale, de soiuri și hibrizi rezistenți la secetă, arșiță și înghețuri târzii, de tehnologii agricole calibrate pe realitatea din teren. Toate acestea se construiesc prin cercetare națională, nu prin import mecanic de soluții „la pachet”.
În lipsa unei rețele publice proprii de monitorizare a solului și de cercetare aplicată, România își pierde capacitatea de a-și cunoaște și proteja propria avuție: calitatea solului, rezervele de nutrienți, gradul de degradare, vulnerabilitățile la eroziune, secetă sau poluare. Solul nu este doar „teren agricol” – este patrimoniu național, capital natural strategic, baza oricărei producții agricole sănătoase și durabile.
Ceea ce se întâmplă în această perioadă, sub pretextul „eficienței” și al „austerității”, este o lovitură dată tocmai acestei capacități naționale de a ne cunoaște, îngriji și proteja propriul pământ. În loc să investim masiv în laboratoare, în instrumente moderne de caracterizare și monitorizare, în cercetare de profunzime și în oameni, îi pierdem. În loc să construim suveranitate agricolă, o subminăm.
OSPA nu sunt instituții inutile și nici „ineficiente”. Sunt structuri autofinanțate, care funcționează din venituri proprii obținute din studii de specialitate solicitate de fermieri și autorități publice și care aduc venituri la bugetul de stat. Ele reprezintă singura infrastructură publică națională specializată care monitorizează fertilitatea solului, degradarea terenurilor, nivelul de poluare și capacitatea agricolă reală a României. La fel, structurile din domeniul semințelor și zootehniei sunt esențiale pentru calitatea producției agricole, pentru sănătatea materialului biologic și pentru reziliența sistemului agroalimentar.
Această destructurare are efecte directe:
– pierderea controlului statului asupra informațiilor strategice despre sol și resurse biologice;
– vulnerabilizarea fermierilor români, obligați să apeleze la servicii private mai scumpe;
– slăbirea capacității statului de a construi politici agricole coerente, adaptate realităților pedoclimatice naționale;
– riscuri majore pentru securitatea alimentară a României, într-un context de schimbări meteorologice accelerate și instabilitate a lanțurilor de aprovizionare.
Să fie limpede: agricultura nu este doar o ramură economică. Este o chestiune de securitate națională și de protejare a avuției naționale. O țară care își pierde capacitatea de a-și cunoaște, proteja și valorifica propriul sol, propriile semințe și propriul material biologic își pierde autonomia.
Reforma reală înseamnă investiție în cercetare, în oameni și în infrastructură națională. Demolarea acestora nu este reformă.
