Sfânta Biserica Ortodoxă

Se afișează postările cu eticheta Lecționar - Săptămâna a XXXI-a după Rusalii: Luni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lecționar - Săptămâna a XXXI-a după Rusalii: Luni. Afișați toate postările

joi, 30 noiembrie 2023

Lecționar - Săptămâna a XXXI-a după Rusalii: Luni: Evr 11, 17-31; Mc 9, 42-50; 10, 1-2.


Lecționar - Săptămâna a XXXI-a după Rusalii: Luni: Evr 11, 17-31

Noul Testament

Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei

Cap. 11 Credinţa.

17 Prin credinţă l-a adus Avraam pe Isaac spre jertfă atunci când a fost pus la'ncercare; el, cel ce primise făgăduinţele, îl aducea spre jertfă pe singurul său născut,

Fc 22:1-10 Iac 2:21

18 el, cel căruia i se spusese că numai cei din Isaac se vor numi urmaşii tăi!

Fc 21:12 Rm 9:7

19 El a socotit că Dumnezeu putere are chiar să învie pe cineva din morţi; drept aceea, el l-a primit înapoi, dar şi'n prefigurare h.

20 Prin credinţă şi'n vederea celor viitoare i-a binecuvântat Isaac pe Iacob şi pe Esau.

Fc 27:27-29 Fc 39:40

21 Prin credinţă i-a binecuvântat Iacob, când a murit, pe fiecare din fiii lui Iosif, şi s'a închinat rezemându-se pe vârful toiagului său.

Fc 47:31 Fc 48:15-16

22 Prin credinţă Iosif, spre sfârşitul său, a pomenit despre ieşirea i fiilor lui Israel şi a dat porunci cu privire la osemintele sale.

Fc 50:24-25 Ies 13:19

23 Prin credinţă, când s'a născut Moise, a fost el ascuns de părinţii săi timp de trei luni, căci l-au văzut prunc frumos: şi nu s'au temut de porunca regelui.

Ies 1:22 Ies 2:2 FA 7:20

24 Prin credinţă Moise, când a crescut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

Ies 2:10-11

25 alegând ca mai bine să'ndure laolaltă cu poporul lui Dumnezeu decât să aibă desfătarea păcatului cea trecătoare;

Ies 20:5

26 mai mare bogăţie decât comorile Egiptului a socotit el ocara lui Hristos j, fiindcă se uita'nainte, drept la răsplată.

Evr 13:13

27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia regelui; ca şi cum L-ar fi văzut pe Cel-Nevăzut, a rămas neclintit.

Ies 2:15 Ies 12:51

28 Prin credinţă a rânduit el Paştile şi stropirea cu sânge, ca nu cumva Nimicitorul să-i atingă pe cei întâi-născuţi ai lor k.

Ies 12:21-30

29 Prin credinţă au trecut ei l Marea Roşie ca pe uscat, în timp ce Egiptenii, încercându-se şi ei, au fost înghiţiţi.

Ies 14:22-31

30 Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce timp de şapte zile-au fost înconjurate.

Ios 6:12-21

31 Prin credinţă Rahab desfrânata n'a pierit laolaltă cu cei nesupuşi, fiindcă cu pace primise iscoadele.

Ios 2:1 Ios 2:11-12 Ios 6:21-25 Iac 2:25

Lecționar - Săptămâna a XXXI-a după Rusalii: Luni: Mc 9, 42-50; 10, 1-2.

Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 9 Schimbarea la faţă. Vindecarea copilului surdo-mut. A doua vestire a Patimilor. Cine este cel mai mare? Folosirea numelui lui Iisus. Pietre de poticnire.

42 Iar celui ce-i va fi piatră de poticnire c unuia din aceştia mici, care cred în Mine, mai bine i-ar fi dacă şi-ar lega de gât o piatră de moară şi s'ar arunca în mare.
Mt 18:6 Lc 17:1-2

43 Şi dacă mâna ta îţi devine piatră de poticnire, taie-o; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă ciung decât să ai amândouă mâinile şi să te duci în gheenă, în focul cel nestins,
Dt 13:6-10 Mt 5:30 Mt 29:30 Mt 18:8-9

44 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.
Is 34:10 Is 66:24 Sir 7:17 Mt 29:30 Mt 18:8-9

45 Şi dacă piciorul tău îţi devine piatră de poticnire, taie-l; că mai bine-ţi este să intri în Viaţă şchiop decât să ai amândouă picioarele şi să fii azvârlit în gheenă, în focul cel nestins,
Mt 29:30 Mt 18:8-9

46 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.
Mt 29:30 Mt 18:8-9

47 Şi dacă ochiul tău îţi devine piatră de poticnire, scoate-l; că mai bine-ţi este să intri în împărăţia lui Dumnezeu cu un singur ochi decât să ai amândoi ochii şi să fii aruncat în gheena focului,
Mt 5:29 Mt 29:30 Mt 18:8-9

48 unde viermele lor nu moare şi focul nu se stinge.
Is 66:24 Mt 25:41

49 Că fiecare cu foc se va săra, aşa cum orice jertfă se va săra cu sare d.
Lv 2:13 Iz 43:24

50 Bună este sarea; dar dacă sarea îşi pierde gustul, cu ce o veţi drege? Aveţi sare întru voi şi trăiţi în pace unii cu alţii!“
Mt 5:13 Lc 14:34-35 Rm 12:18 2Co 13:11 Col 4:6 1Tes 5:13

Noul Testament

Evanghelia după Marcu

Cap. 10 Despre divorţ. Iisus binecuvintează copiii. Tânărul bogat. A treia vestire a Patimilor. Cererea fiilor lui Zevedeu. Vindecarea lui Bartimeu orbul.

1 Şi sculându-Se de acolo, a venit în hotarele Iudeii, de cealaltă parte a Iordanului; şi mulţimile s'au adunat iarăşi la El şi El iarăşi le învăţa, după cum Îi era obiceiul.
Mt 19:1-9

2 Şi apropiindu-se fariseii, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă unui bărbat îi este îngăduit să-şi lase femeia.
Mt 19:1-9