25 decembrie 1951: S-a stins din viață preotul Gherasim Iscu
Grigore Iscu (21 ianuarie 1912, Poduri, Bacău – 25 decembrie 1951, închisoarea Targu Ocna) a fost un preot ortodox, stareț al Mănăstirilor Arnota și Tismana, unul dintre martirii temnițelor comuniste. Încă de tânăr fiind, a mers la Mănăstirea Bogdana din judetul Bacau, unde a rămas ca frate. A studiat la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț, Liceul „Pricipele Ferdinand” din Bacău și la Seminarul Teologic de la Cernica, apoi a urmat Facultatea de Teologie din București, absolvind însă abia în anul 1942. A fost tuns în monahism, primind numele de Gherasim la Mănăstirea Tismana în 1932, curând, hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah, în aprilie 1937 fiind numit staret la Manastirea Arnota (1937–1939).
Din 1939 a fost bibliotecar și contabil la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, până când bibliotecile mănăstirilor au fost închise pentru că ar conține cărți legionare (1941). În 1942, a fost trimis peste Prut, pentru a întări credința ortodoxă a fraților de acolo. A ridicat și reparat biserici, a slujit ca preot, profesor și învățător. A revenit la Tismana, fiind numit exarh peste toate mănăstirile din Oltenia (1943–1945) și stareț al Mănăstirii Tismana, arhimandrit. În 26 septembrie 1948 a fost arestat, acuzat de „dezordine socială”, condamnat la zece ani de temniță grea. A trecut, fiind prigonit fără milă prin închisorile de la Craiova, Aiud, Poarta Albă (unde a făcut tuberculoză), Târgu Ocna. Unul dintre torționarii săi a fost Vasilescu, un deținut „reeducat”. Se spune că părintele Gherasim și-a cunoscut dinainte ziua morții. În ultimele sale zile, la spitalul închisorii a ajuns și călăul său, Vasilescu, puternic afectat de tuberculoză. Pe 25 decembrie 1951, părintele Gherasim a cerut să fie dus lângă patul lui Vasilescu, l-a făcut să se pocăiasca pentru toate păcatele săvârșite, spovedindu-se și împărtășindu-se. În acea noapte, amandoi au trecut în pace la cele veșnice.