În urma postării despre Brașov 1989 vreu sa fac câteva precizări si adaugari .....pentru ca mulți cititori cu ,, epoleti '' la acea vreme su încercat sa îndeparteze atenția de la subiect .
Concluzie – Brașov, decembrie 1989
Îmi cer scuze că scriu aceste rânduri astăzi, de Crăciun.
Brașovul e liniștit, luminile sunt aprinse, iar lumea vorbește despre pace. Dar este și 25 decembrie, ziua în care, în 1989, soții Ceaușescu au fost împușcați. O execuție grăbită, menită să închidă un capitol, dar mai ales să închidă întrebările. Iar Brașovul știe bine cât de multe întrebări au rămas fără răspuns.
În Brașov s-a tras.
Nu simbolic. Nu „din greșeală”.
S-a tras din clădiri cunoscute, din hoteluri și instituții care și astăzi există, pe străzi pe care mergem zilnic. S-a tras asupra unor oameni care nu mai strigau lozinci, ci se întorceau acasă sau priveau speriați ce se întâmplă.
După 22 decembrie, când Ceaușescu nu mai era la putere, Brașovul n-a cunoscut liniștea, ci haosul. Militari trimiși unii împotriva altora, ordine contradictorii, focuri trase spre umbre, spre ferestre, spre nimic. Psihoza „teroriștilor” a fost mai puternică decât orice comandament real. Și, ca peste tot în țară, cei care aveau arme au tras.
Brașovul nu a avut teroriști dovediți.
A avut însă morți.
Și răniți.
Și tăcere.
Ani la rând ni s-a spus să nu întrebăm. Să acceptăm explicații vagi. Să credem că a fost „necesar”. Dar nimeni nu ne-a explicat de ce cele mai multe victime au fost după ce regimul căzuse. Nimeni nu a răspuns cine a coordonat focul, cine a întreținut panica și cine a profitat de ea.
Astăzi, când trec prin Piața Sfatului, pe Mureșenilor sau pe lângă clădiri care poartă încă urmele gloanțelor, nu văd doar un oraș frumos. Văd un oraș care a fost martor și care a fost învățat să tacă. Un oraș în care victimele au fost comemorate, dar adevărul a fost amânat la nesfârșit.
Poate cel mai dureros lucru este că, la fel ca în restul țării, unii dintre cei care au tras au fost declarați revoluționari, iar cei împușcați – simple nume pe o listă. Din această nedreptate s-a construit o lume strâmbă, în care impostura a fost răsplătită, iar memoria a devenit incomodă.
Scriu aceste rânduri nu ca să acuz Brașovul, ci ca să-l apăr.
Adevărul nu murdărește orașele. Le curăță.
Brașovul nu are nevoie de legende.
Are nevoie de adevăr.
Iar adevărul, chiar spus de Crăciun, rămâne singura formă reală de respect pentru cei care au murit în decembrie 1989.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu