Coloana Infinitului a lui Brâncuși ascunde o inginerie metalurgică de avangardă pentru anii '30. Deși pare o sculptură simplă din fontă, ea nu a ruginit masiv timp de aproape un secol.
Secretul stă într-o tehnologie numită „metalizare”, aplicată la sugestia inginerului Ștefan Georgescu-Gorjan. Coloana a fost pulverizată cu sârmă de alamă topită imediat după sablare, un procedeu extrem de modern la acea vreme, care a creat un scut protector auriu ce a rezistat deceniilor de ploi și vânt.
Colaborarea dintre sculptorul Constantin Brâncuși și inginerul Ștefan Georgescu-Gorjan a fost una providențială. Brâncuși, deși un geniu al formelor, avea nevoie de un partener tehnic capabil să-i transpună viziunea monumentală în realitate, fără a compromite stabilitatea structurii. Gorjan nu doar că a calculat structura de rezistență, bazată pe un stâlp central din oțel, dar a înțeles și provocările chimice pe care le presupunea expunerea unui monument metalic în aer liber.
Materialul ales pentru modulele coloanei, fonta, a fost turnat la Atelierele Centrale din Petroșani în toamna anului 1937. Fonta este un material robust și greu, ideal pentru a da monumentalitate lucrării, însă are un mare inamic natural: oxidarea rapidă. Fără un tratament adecvat, suprafața poroasă a fontei ar fi început să reacționeze cu umiditatea din atmosferă în câteva zile, transformând opera de artă într-o masă roșcată și inestetică de rugină.
Aici a intervenit inovația propusă de inginerul român. În loc să folosească vopsele tradiționale pe bază de ulei, care s-ar fi decojit în timp și ar fi necesitat întreținere constantă, el a optat pentru o soluție industrială de ultimă oră, patentată în Elveția: metalizarea prin pulverizare, cunoscută și sub numele de procedeul Schoop. Aceasta presupunea acoperirea unui metal cu un alt metal, creând o legătură mult mai puternică decât simpla vopsire.
Procesul a început cu o etapă riguroasă de pregătire a suprafeței, numită sablare. Imediat după ce modulele din fontă au fost turnate și răcite, ele au fost curățate sub un jet puternic de nisip. Această operațiune a avut rolul dublu de a elimina orice urmă de impurități din turnătorie și de a crea o rugozitate microscopică pe suprafața fontei, esențială pentru ca stratul protector să adere perfect.
Imediat după sablare, cât timp fonta era perfect curată și "activă" chimic, muncitorii au aplicat stratul de alamă. Tehnica implica utilizarea unui pistol special în care era introdusă sârmă de alamă. Aceasta era topită instantaneu de o flacără oxiacetilenică și pulverizată cu ajutorul aerului comprimat direct pe suprafața modulelor. Particulele fine de alamă topită se loveau de fontă și se solidificau instantaneu, formând o crustă continuă și impermeabilă.
Alegerea alamei nu a fost întâmplătoare, ci a servit dublului scop: protecție și estetică. Din punct de vedere tehnic, alama este mult mai rezistentă la coroziune decât fierul. Din punct de vedere artistic, acest tratament i-a oferit Coloanei o strălucire aurie spectaculoasă la momentul inaugurării. Brâncuși, care își șlefuia manual sculpturile din bronz până la perfecțiune în atelierul său din Paris, și-a dorit ca și monumentul de la Târgu Jiu să capteze lumina soarelui într-un mod similar.
Cantitatea de material folosită a fost impresionantă pentru acele vremuri, dar necesară pentru a garanta durabilitatea. Stratul de alamă depus a avut o grosime considerabilă, asigurând o barieră fizică eficientă între fontă și mediul exterior. Deși în timp, alama s-a oxidat natural, căpătând o patină închisă la culoare, ea a continuat să își îndeplinească rolul de "sacrificiu", protejând integritatea structurală a modulelor de fontă de dedesubt.
Rezistența acestei inginerii a fost testată nu doar de natură, ci și de istorie. În anii '50, regimul comunist a încercat să dărâme coloana, considerând-o o artă "burgheză", trăgând de ea cu lanțuri legate de tractoare. Deși au reușit doar să o încline ușor, structura gândită de Gorjan și protecția aplicată au rezistat. Calitatea metalizării a făcut ca, în ciuda abuzurilor mecanice și a neglijenței de decenii, coloana să nu se dezintegreze.
Astăzi, Coloana Infinitului rămâne nu doar o capodoperă a modernismului, ci și un exemplu strălucit de colaborare interdisciplinară. Faptul că Brâncuși a acceptat și integrat o tehnologie industrială avansată în opera sa demonstrează că marea artă nu se naște doar din inspirație divină, ci și din calcule precise și știința materialelor, asigurându-i astfel nemurirea fizică, nu doar cea simbolică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu