Sfânta Biserica Ortodoxă

duminică, 21 decembrie 2025

Bogdan Vasile - ADEVĂRURI ASCUNSE DESPRE SIONISMUL ANTIROMÂNESC.


ADEVĂRURI ASCUNSE DESPRE SIONISMUL ANTIROMÂNESC.
Vreți să știți de unde a moștenit Silviu Vexler ura sa viscerală pentru eroi români precum Mihai Eminescu?
Cel mai înverşunat şi îndelungat ponegritor în România al lui Mihai Eminescu a fost David Moshé Rozén, cunoscut sub numele de Moses Rosen, rabin şef al României din 1948 până în 1994 şi președinte al Federației Comunităților Evreiești din România (înaintașul lui Silviu Vexler la președinția federației evreiești).

Încă din adolescenţă intră în vizorul Siguranţei ca element suspect, propagandist bolșevic socialist şi subversiv, fiind arestat în 1927 și apoi condamnat în 1928 la o lună de închisoare pentru lezmajestate.

În iunie 1948 a fost ales şi apoi învestit la Templul Coral şef-rabin al cultului mozaic, după ce l-a discreditat ruşinos pe fostul rabin-şef, Dr. Alexandru Şafran, având susţinere totală din partea PMR (PCR), din rândurile căruia făcea parte din februarie 1948. Din 1957 a fost ales mereu deputat în Marea Adunare Naţională, până în 1989.

În 1992, după lovitura de stat sionistă organizată și câștigată de țiganul sionist Ion Ilici Iliescu, Moses Rosen este primit ca MEMBRU DE ONOARE al Academiei Române.

Iată, așadar un sionist antiromân, comunist bolșevic, urcat în ierarhie și instalat șef peste sioniștii ce vor proteja bolșevismul la români.

Mai târziu, când în septembrie 1980 a fost editat volumul al IX-lea al Operelor lui Mihai Eminescu, Moses Rosen s-a adresat extrem de agresiv Academiei Române cerând interzicerea publicării și retragerea imediată din tipografii, pe motiv că Eminescu ar fi fost : „fascist, rasist, antisemit, dement, pornografic, mincinos, huligan şi sifilitic”.

Con­­form unei note-raport a Securităţii din 28 oc­tom­brie ace­­laşi an, ra­bi­­nul pretindea că ar fi primit dis­po­zi­ţie chiar din partea Is­ra­e­lului să ceară gu­ver­nului român retra­ge­rea de pe piaţă a vo­lu­mu­lui al IX-lea al Operelor lui Mihai Eminescu (cel care conținea pro­ză politică) şi să combată în presă „con­ţi­nutul scrierilor lega­te de evrei”.

În căutare de ajutor de la stăpânii săi străini rabinul antiromân Moses Rosen pleacă anul următor, în 1981, în februarie, într-un turneu în S.U.A., Europa Occidentală şi Isra­el, pen­­tru a pârî auto­ri­tă­­ţile române care ar fi permis „re­­­­naş­te­rea anti­­­se­mi­tis­mu­lui“ şi pentru a cere cercurilor evre­­­ieşti internaționale să ac­ţi­o­neze în consecinţă.

Obervați cum dușmanii neamului românesc NICIODATĂ NU FOLOSESC TERMENUL CORECT DE ANTISIONISM ci aruncă acuzații mincinoase asupra românilor pe care-i acuză de ură de rasă, de antisemitism, când în realitate românii nu au fost niciodată antisemiți ci antisioniști adică luptau împotriva unei ideologii politice așa cum explic în toate discursurile mele.

În S.U.A. acesta a luat legă­tu­ra cu li­de­rii B’nai B’rith, ai Congresului Mondial Evre­­­iesc, ai finan­ţelor şi ai Joint Inter­national Commitee (de la care a primit un ajutor de 3,8 mi­li­­oa­ne de dolari). Edgar Bron­­f­­man, preşe­din­tele Congresului, şi Ar­thur Schne­ier, pre­­­şe­­­din­tele secţiei ame­ricane a Congresuluişi rabin-şef al New-York-ului, i-au pro­mis că vor veni la Bu­cu­reşti şi vor dis­cuta cu Cea­u­şes­cu, punând lucrurile la punct.

Cu asta se ocupa șeful sionismului românesc în perioada comunistă.

Cu asta se ocupă și astăzi șeful sionismului românesc în perioada lui Nicușor Dan.

Cu asta se ocupă sioniștii dintotdeauna, cu distrugerea rădăcinilor spirituale ale neamului românesc.

Distribuiți, români, aceste materiale informative pentru că doar așa ne putem apăra înaintașii de gunoiul ideologic sionist care murdărește tot ce este românesc.

BV

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu