Sfânta Biserica Ortodoxă

luni, 17 noiembrie 2025

Senator Costache Chertif 𝐂𝐮𝐦 𝐞 𝐬𝐟𝐢𝐝𝐚𝐭 𝐩𝐨𝐩𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐏𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐦𝐢𝐞𝐫 𝐬̦𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐫𝐢𝐢 𝐬𝐚̆𝐢


𝐂𝐮𝐦 𝐞 𝐬𝐟𝐢𝐝𝐚𝐭 𝐩𝐨𝐩𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐏𝐚𝐫𝐥𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐫𝐞𝐦𝐢𝐞𝐫 𝐬̦𝐢 𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐫𝐢𝐢 𝐬𝐚̆𝐢  

Șeful Guvernului a fost invitat de către Grupurile parlamentare ale  PSD și AUR la ”Ora prim-ministrului” pentru ziua de luni, 3 noiembrie.  Încă nu a ajuns în Parlament, deși temele propuse i-au fost comunicate din timp.

Potrivit reglementărilor, premierul poate fi invitat în Parlament o dată pe lună, de regulă în prima zi de luni a unei luni calendaristice (așa cum a fost și 3 noiembrie), și este obligat să onoreze invitația. 

Bolojan a chiulit de la această oră, invocând o agendă încărcată, dar a promis că se va prezenta altă dată. Apoi s-a lăsat tăcerea și a funcționat zicala ”scârț-scarț, până marți”. A mai spus că va comunica data venirii în săptămâna care tocmai a trecut, în aceeași tăcere a amânării sfidătoare. 

Așa că nu mă mai mir că așa fac și subordonații săi, începând cu miniștrii. Eu am adresat șase întrebări diferite ministrului Sănătății, Alexandru Rogobete, și încă nu mi-a răspuns la niciuna, nici măcar la cele patru, pentru care termenul de răspuns a fost deja depășit. 

Dacă mai pun la socoteală că pachetele de austeritate au fost adoptate prin asumare, avem imaginea unui guvern care se sustrage controlului parlamentar, în deplin dispreț față de lege și democrație. Dar și față de popor, implicit față de cei  aleși democratic să îi reprezinte.  

Voi insista pentru a primi răspunsurile solicitate,  cu respectarea tuturor procedurilor birocratice și consumatoare de timp.

#oraprimministrului #sfidarelegi #sfidareparlament #sfidarepopor #miniștri #AlexandruRogobete

Senator Costache Chertif

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu