Teoria complicității: de ce s-a ajuns ca poporul majoritar să își accepte ori chiar să își iubească supunerea…
Și cum de sloganul “fără penali în funcții publice” s-a putut transforma în “numai penali în funcții publice”…
Sub un regim care s-a dovedit de mult a fi rezultatul unui plan, urmat cu mai mult sau mai puțin succes de prostocrați și de vătafii lor, conspirația nu mai este o teorie, ci un fapt.
La polul opus se situează complicitatea populației cu regimul, fără de care nu ar rezista nicio tiranie de lungă durată.
Teoria complicității nu e doar opusă “teoriei conspirației”, ci exprimă realitatea oricărui regim totalitar.
Complicitatea populară este combustibilul motorului totalitar, iar blamul public și semnalizarea virtuții sunt aditivii care îl fac să funcționeze durabil, sustenabil, care îi asigură viață lungă și protecție contra ruginei.
Există o complicitate implicită a majorității populației, care tace și suportă, fie din comoditate, fie din speranța că toxicitatea sistemului totalitar nu îi va atinge. Există, însă, o complicitate pe față, cea a minorității vocale, țipătoare, privilegiate de regim prin tot felul de cadouri și mite.
Vorbim de complicitatea la crimele, delictele, fraudele și minciunile regimului, comise “pentru siguranța” noastră, totul fiind un rezultat al unor conspirații (uneltiri) ale regimului plutocrat și cleptocrat comise contra poporului.
Alături de complicitate stă frica endemică de pisicile negre arătate permanent (boli, teroriști, conspiraționiști, extremiști, ruși, rusofili, putiniști, sancțiuni, apartheid și șomaj pe motive sanitare).
Într-un regim totalitar, toată lumea este tot timpul în război cu ceva sau cineva. Război sanitar, război economic, război hibrid, război sustenabil, război care este pace. Fiți curioși și urmăriți titlurile conferințelor și programelor politice progresiste, plus titlurile din ziare: toate conțin “how to takle”, cum să pui la pământ, cum să dobori. În război, trebuie să alegi tabăra în care să lupți. Marea majoritate a poporului alege mereu tabăra sistemului, tabăra “salvatorului”. Toți ceilalți sunt, automat, dușmani. Și nu e tot: permanent, cei din tabăra “salvatorului” trebuie să își semnaleze virtutea (de exemplu: și eu mă vaccinez, și eu strig sloganul banderist “slava Ucrainî”, și eu lupt contra schimbării climatice). În plus, trebuie să îi blameze și să îi deteste pe față pe dizidenți. Cei ce nu gândesc ca turma sunt, automat, extremiști, hate-speakeri, pro-dușman.
Uneori, însă, motorul se gripează și ia apă. Iar apa încă nu e în proprietatea sponsorilor economici ai totalitarismului.
Teoreticianul complicității (substantiv) = o persoană care acceptă fără crâcnire narativul politic al zilei, care consumă știrile oficiale livrate pe canalele principale și care se supune religios fricii iraționale, blamând public liber-cugetătorii.
Consimțământul fabricat = voința de achiziție a unui produs, a unei ideologii, a unui scenariu, a unei simulări a realității, implantată artificial în inconștientul individual și chiar în subconștientul colectiv, de profesioniștii manipulării.
Notă – mai nou, fabricarea consimțământului se asigură cu ajutorul algoritmilor care fabrică “produse predictive” din surplusul comportamental rezultat din colectarea permantă a datelor noastre cu caracter personal. Patronii centrelor de baze de date au ajuns nu numai să ne cunoască mai bine decât ne cunoaștem noi înșine, dar și să ne dicteze cum să trăim și să simțim – liberul arbitru fiind în pericol de dispariție.
Când vorbim despre celebrarea unirii, trebuie să avem mereu în minte că, în istorie, cele mai malefice fracturi ale societății au venit din supunere orbească, irațională.
Hai Liberare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu