Apostolul şi Evanghelia de obşte La prooroci: la Utrenie – Mt 23, 29-39.
Noul Testament
Evanghelia după Matei
Cap. 23 Iisus îi mustră pe cărturari şi pe farisei şi deplânge crimele Ierusalimului, prezicându-i dărâmarea.
29 Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici!, că voi clădiţi mormintele profeţilor şi le împodobiţi pe ale drepţilor
Lc 11:47-48
30 şi ziceţi: Dac'am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n'am fi fost părtaşi cu ei la sângele profeţilor!;
Mt 5:12 Lc 6:23 Lc 11:47-48
31 aşa încât voi înşivă mărturisiţi că sunteţi fii ai celor ce i-au ucis pe profeţi.
Ir 2:34 Lc 6:23 FA 7:52
32 Dar voi aţi umplut măsura părinţilor voştri!
Ir 2:34 1Tes 2:16
33 Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?
Mt 3:7 Mt 12:34 Lc 3:7 1Tes 2:16
34 De aceea, iată că Eu trimit la voi profeţi şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni, dintre ei veţi biciui în sinagogile voastre şi-i veţi prigoni din cetate'n cetate;
2Par 24:21-22 2Par 36:15-16 Is 1:21 Is 30:9 Is 41:27 Ir 2:30 Mt 5:12 Mt 10:23 Lc 11:49 FA 7:52 1Tes 2:15 Ap 16:6 :
35 ca să vină asupra voastră tot sângele nevinovat ce s'a vărsat pe pământ, de la sângele dreptului Abel până la sângele lui Zaharia, fiul lui Berechia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.
Fc 4:8 2Par 24:20-21 Is 1:21 Ir 26:15 Za 1:1 Lc 11:51 Evr 11:4 1In 3:12 Ap 18:24
36 Adevăr vă grăiesc, veni-vor acestea toate peste neamul acesta!
37 Ierusalime, Ierusalime, care-i omori pe profeţi şi-i ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine, de câte ori am vrut să-i adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar voi n'aţi vrut.
Dt 32:11 Ps 16:8 Ps 90:4 Is 1:21 Is 28:12 Is 31:5 Mt 5:12 FA 7:59 1Tes 2:15 Lc 13:34-35
38 Iată, vi se lasă casa pustie!
3Rg 9:7-8 Ir 12:7 Ir 22:5 Tob 14:4 Lc 13:34-35
39 Că vă spun Eu vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea până când veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!“
3Rg 9:4 Ps 117:26 Mt 21:9 Mc 11:9 Lc 13:34-35 Lc 13:35 Lc 19:38 In 12:13 Rm 11:26
Apostolul şi Evanghelia de obşte La prooroci:la Liturghie – Iac 5, 10-20;
Noul Testament
Epistola Sobornicească a Sfântului Apostol Iacob
Cap. 5 Mustrări împotriva celor bogaţi. Răbdare şi rugăciune.
5 V'aţi desfătat pe pământ şi v'aţi dezmierdat; îmbuibatu-v'aţi inimile în ziua înjunghierii!
Iov 21:13 Lc 12:19
6 Osânditu-l-aţi pe cel drept şi l-aţi omorât; el nu vă ţine piept.
7 Aşadar, fraţilor, înarmaţi-vă cu răbdare până la venirea Domnului. Iată, plugarul aşteaptă preţioasa roadă a pământului, înarmat cu răbdare până ce primeşte ploaia timpurie şi târzie.
Dt 11:14 Ir 5:24 Ioil 2:23 Mt 24:27 Mt 24:37 Mt 24:39 Mc 4:26-27
8 Fiţi şi voi înarmaţi cu răbdare; întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului s'a apropiat.
Mt 24:27 Mt 24:37 Mt 24:39 Lc 21:19 Rm 13:11-12 Evr 10:25 Evr 10:36 1Ptr 4:7 Flp 4:5
9 Nu gemeţi, fraţilor, unii împotriva altora b, ca să nu fiţi judecaţi; iată, Judecătorul stă'n faţa uşilor!
Mt 24:33 Flp 4:5
10 Luaţi-i, fraţilor, drept pildă de suferinţă şi de îndelungă-răbdare pe profeţii care-au grăit în numele Domnului.
Mt 5:12
Apostolul şi Evanghelia de obşte La prooroci:la Liturghie – 1 Co 14, 20-25;Evr 6, 13-20;
Noul Testament
Epistola Întâi către Corinteni
Cap. 14 Limbile şi profeţia. Toate, făcute cu rânduială.
20 Fraţilor, nu fiţi copii în gândire; în răutate, da, fiţi prunci, dar în gândire fiţi desăvârşiţi.
Mc 16:17 Rm 16:19 Ef 4:14 Flp 3:15
21 În lege este scris: Grăi-voi acestui popor în alte limbi şi prin buzele altora, şi nici aşa nu Mă vor asculta, zice Domnul.
Dt 28:49 Is 28:11-12 Mc 16:17
22 Aşa că limbile sunt semn nu pentru cei credincioşi, ci pentru cei necredincioşi; dar profeţia, nu pentru cei necredincioşi, ci pentru cei credincioşi.
Mc 16:17
23 Deci, dacă Biserica toată s'ar aduna laolaltă şi toţi ar vorbi în limbi şi ar intra neştiutori sau necredincioşi, oare nu vor zice că sunteţi nebuni?
Mc 16:17 Fa 2:13
24 Dar dacă toţi ar profetiza şi ar intra un necredincios sau un neştiutor k, el este dovedit de toţi, judecat de toţi,
Mc 16:17 In 16:8
25 cele ascunse ale inimii lui se dau pe faţă şi astfel, căzând el cu faţa la pământ, I se va închina lui Dumnezeu mărturisind că Dumnezeu este într'adevăr întru voi.
Is 45:14 Dn 2:47 Za 8:23 Mt 4:9 Mc 16:17 In 4:19
Noul Testament
Epistola Sfântului Apostol Pavel către Evrei
Cap. 6 Mustrări şi îndemnuri împotriva apostaziei (continuare). Făgăduinţa cea întru adevăr a lui Dumnezeu.
13 Că atunci când Dumnezeu i-a dat făgăduinţă lui Avraam, deoarece El nu avea pe nimeni mai mare pe care să Se jure, S'a jurat pe Sine Însuşi,
Fc 22:16 Ps 104:8-9 Mi 7:20 Lc 1:73
14 zicând: Cu adevărat pe deplin te voi binecuvânta şi pe deplin te voi înmulţi.
Fc 22:17 Sir 44:21
15 Şi'n felul acesta având el [Avraam] îndelungă-răbdare, a dobândit făgăduinţa.
16 Fiindcă oamenii se jură pe cel mai mare, şi jurământul, ca chezăşie, pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.
Ies 22:11 2Par 6:22
17 În acelaşi fel Dumnezeu, vrând ca mai mult să le arate moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Sale, a pus la mijloc jurământul
Pr 19:21 Pr 32:11 Is 46:10 Mi 7:20
18 pentru ca, prin două lucruri de neschimbat i, în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, noi, cei ce-am căutat scăpare la liman, să avem puternică îmbărbătare de a prinde'n mână j nădejdea ce ne stă înainte,
Nm 23:19 1Rg 15:29 Rm 5:5
19 pe care noi o avem ca pe o ancoră a sufletului sigură şi tare, cea care pătrunde'n adâncul catapetesmei k,
Lv 16:2-3 Lv 16:12 Lv 16:15 Rm 5:5
20 acolo unde Iisus a intrat pentru noi ca înaintemergător, devenit Arhiereu în veac, după rânduiala lui Melchisedec.
Ps 109:4 Evr 3:1 Evr 4:14 Evr 5:6 Evr 7:17 Evr 7:21 Evr 7:26 Evr 8:1 Evr 9:11
Apostolul şi Evanghelia de obşte La prooroci: la Liturghie – Lc 4, 22-30; 11, 47-54; 12, 1.
Noul Testament
Evanghelia după Luca
Cap. 4 Postul şi ispitirea lui Iisus. Începutul predicii Sale în Galileea. Alungarea lui Iisus din patria Sa. Iisus începe să predice în Capernaum. Vindecarea unui demonizat. Vindecarea soacrei lui Petru şi a altor bolnavi.
22 Şi toţi Îl încuviinţau şi se mirau de cuvintele harului ce ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Nu este acesta oare fiul lui Iosif?...“.
Ps 44:2 Cant 5:16 Mt 13:54-55 Mc 6:2-3 Lc 2:47 Lc 3:23 In 6:42 In 7:27
23 Şi El le-a zis: „Nici o'ndoială că-Mi veţi spune zicala aceasta: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!; pe toate câte-am auzit că s'au făcut în Capernaum, fă-le şi aici, în patria ta?“.
Sir 18:20 Mt 4:13 In 2:12
24 Şi le-a zis: „Adevăr vă spun Eu vouă că nici un profet nu este bineprimit în patria sa.
Mt 13:57 Mc 6:4 In 4:44
25 Şi adevăr vă spun că multe văduve erau în Israel în vremea lui Ilie, când s'a închis cerul trei ani şi şase luni, încât foamete mare a fost în tot pământul,
3Rg 17:1 3Rg 17:7 3Rg 18:1 Iac 5:17
26 şi la nici una din ele n'a fost trimis Ilie, ci numai în Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă.
3Rg 17:9
27 Şi mulţi leproşi erau în Israel în vremea profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s'a curăţit, ci numai Neeman Sirianul“.
4Rg 5:1-14
28 Şi auzind acestea, toţi cei din sinagogă s'au umplut de mânie.
29 Şi sculându-se, L-au scos afară din cetate şi L-au dus până la sprânceana muntelui pe care le era zidită cetatea, ca să-L arunce jos.
30 Dar El, trecând prin mijlocul lor, S'a dus
In 8:59 In 10:39
Noul Testament
Evanghelia după Luca
Cap. 11 Rugăciunea Domnească. Lucrarea rugăciunii. Iisus şi Beelzebul. Agresivitatea duhului rău. Semnul lui Iona. Lampa luminândă. Iisus împotriva cărturarilor, fariseilor şi învăţătorilor de Lege.
47 Vai vouă!, că voi clădiţi mormintele profeţilor, dar părinţii voştri i-au ucis.
Mt 23:29-30 Lc 6:23
48 Deci voi sunteţi martori şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri; pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele!...
Mt 23:29-30
49 De aceea şi înţelepciunea lui Dumnezeu a zis: Voi trimite la ei profeţi şi apostoli; şi dintre ei vor ucide şi vor prigoni;
2Par 36:15-16 Ne 9:26 Pr 1:20 Mt 10:16 Mt 23_34:
50 ca să se ceară de la neamul acesta sângele tuturor profeţilor care s'a vărsat de la întemeierea lumii,
51 de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia, cel ce a pierit între altar şi templu. Adevăr vă spun: Se va cere de la neamul acesta!
Fc 4:8 2Par 24:20-21 Mt 23:35
52 Vai vouă, învăţătorilor de lege!, că aţi acaparat cheia cunoaşterii h; voi înşivă n'aţi intrat, iar pe cei ce voiau să intre i-aţi împiedicat“.
Mt 23:13
53 Ieşind El de acolo, cărturarii şi fariseii au început să-L urască cu înverşunare şi să-L facă să vorbească despre mai multe,
54 pândindu-L şi căutând să prindă ceva din gura Lui, ca să-I găsească vină.
Sol 2:12 Lc 20:20
Noul Testament
Evanghelia după Luca
Cap. 12 Mărturisirea deschisă şi fără frică a Evangheliei. Păcatul împotriva Duhului Sfânt. Parabola bogatului nesăbuit. Încrederea în bunătatea lui Dumnezeu. Semnele vremii. Slugile veghetoare. Iisus, pricină de dezbinare.
1 Între timp, adunându-se mulţime de oameni – atât de mare încât se călcau unii pe alţii –, Iisus a început să le vorbească mai întâi ucenicilor Săi: „Feriţi-vă de aluatul fariseilor, care este făţărnicia;
Mt 16:6 Mc 8:15
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu