Lecționar - Săptămâna XXII după Rusalii: Sâmbătă:2Co 5,1-10;
Noul Testament
Epistola A Doua către Corinteni
Cap. 5 A trăi prin credinţă (continuare). Slujirea împăcării.
1 Fiindcă noi ştim că dacă acest cort – locuinţa noastră pământească a – se va desface, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică în ceruri.
Iov 4:19 2Co 4:7 2Ptr 1:14 Evr 9:11
2 Că'ntru aceasta şi suspinăm, întru dorul de a ne îmbrăca pe deasupra cu locuinţa noastră cea din cer,
Rm 8:23
3 astfel încât, după ce vom fi fost îmbrăcaţi cu ea, să nu fim găsiţi goi b.
Is 61:10 Rm 8:23 Ap 16:15
4 Că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim nu să ne scoatem haina, ci pe deasupra să ne îmbrăcăm cu cealaltă, pentru ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă c.
Sol 9:15 Rm 8:23 1Co 15:53-54
5 Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Carele ne-a dat nouă arvuna Duhului.
Rm 8:16 Rm 8:23 2Co 1:22 Ef 1:13-14
6 Aşadar, întotdeauna plini de încredere şi ştiind noi că petrecând în trup suntem departe de Domnul,
Ps 38:13 Evr 11:13-16
7 căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere...,
Ps 38:13 In 20:29 Rm 8:24-25 1Co 13:12 1Ptr 1:8
8 avem încredere, şi mai degrabă vrem să plecăm din trup şi să petrecem lângă Domnul.
Ps 38:13 Flp 1:23
9 De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să-I fim bineplăcuţi Lui.
Col 1:10 1Tes 4:1
10 Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să primească după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.
Iov 34:11 Ecc 12:14 Mt 16:27 FA 17:31 Rm 2:6 Rm 2:16 Rm 14:10 Ef 6:8
Lecționar - Săptămâna XXII după Rusalii: Sâmbătă: Lc 7, 1-10.
Noul Testament
Evanghelia după Luca
Cap. 7 Vindecarea slugii sutaşului. Învierea tânărului din Nain. Trimişii lui Ioan Botezătorul. Mărturia lui Iisus despre Ioan. Ungerea lui Iisus de către o femeie păcătoasă.
1 După ce Şi-a sfârşit toate cuvintele în auzul poporului, a intrat în Capernaum.
Mt 7:28
2 Iar un sutaş avea un serv pe care-l preţuia şi care, bolnav, era pe moarte.
Pr 14:25 Mt 7:28 Mt 8:5-7 Mt 13:53 In 4:46-47 FA 10:1-2
3 Şi auzind despre Iisus, a trimis la El pe nişte bătrâni ai Iudeilor a, rugându-L să vină şi să-i vindece servul.
Mt 7:28 Mt 8:5-7 Mt 13:53 In 4:46-47 FA 10:1-2
4 Iar ei, venind la Iisus, L-au rugat stăruitor, zicându-I: „Vrednic este să faci asta pentru el;
FA 10:22
5 că iubeşte neamul nostru; şi sinagoga, el ne-a zidit-o“.
FA 10:22
6 Iar Iisus mergea cu ei. Şi nu era departe de casă, când sutaşul a trimis la El prieteni, zicându-I: „Doamne, nu Te osteni, că nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu.
Mt 8:8-10
7 De aceea nici pe mine nu m'am socotit vrednic să vin la Tine; ci spune prin cuvânt, şi servul meu se va tămădui.
Ps 40:3 Mt 8:8-10
8 Că şi eu sunt om pus sub stăpânire şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te! Şi se duce; şi altuia: Vino! Şi vine; şi slugii mele: Fă asta! Şi face“.
Mt 8:8-10
9 Iar Iisus, auzind acestea, S'a mirat de el şi, întorcându-Se, a zis către mulţimea care venea după El: „Vă spun Eu vouă că nici în Israel n'am aflat atâta credinţă!“
Mt 8:8-10
10 Şi când cei trimişi s'au întors acasă, l-au găsit pe serv sănătos.
Mt 8:13 In 4:50-51
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu