Săptămâna III după Rusalii: Marți:Rm 7, 14-25;
Noul Testament
Epistola către Romani
Cap. 7 Creştinul e liber de stăpânirea Legii Vechi. Problema păcatului care locuieşte în om.
14 Ştim că legea e duhovnicească; dar eu sunt trupesc, vândut sub păcat.
Ps 50:5 Is 50:1 In 3:6
15 Fiindcă nu'nţeleg ceea ce fac; că nu săvârşesc ceea ce vreau, ci ceea ce urăsc, aceea fac.
Ga 5:17
16 Iar dacă fac ceea ce nu vreau, recunosc că legea este bună.
17 Dar acum nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
18 Fiindcă ştiu că'n mine, adică în trupul meu, nu locuieşte ce e bun. Că a vrea binele se află'n mine, dar pe a face nu-l aflu;
Fc 6:5 Fc 8:21
19 căci nu fac binele pe care-l vreau, ci răul pe care nu-l vreau, pe acela îl săvârşesc h.
20 Iar dacă fac ceea ce nu vreau eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine.
21 Aşadar, în mine, cel ce vreau să fac binele, aflu legea că răul e legat de mine.
22 Că după omul cel lăuntric i mă bucur de legea lui Dumnezeu;
Ps 1:2 Ef 3:16 1Ptr 3:4
23 dar în mădularele mele o altă lege văd că se luptă cu legea minţii mele şi rob mă face legii păcatului, care este în mădularele mele.
Mc 14:38 Ga 5:17 Iac 4:1 1Ptr 2:11
24 Om nenorocit ce sunt! Cine mă va mântui de trupul morţii acesteia?...
25 Mulţumesc lui Dumnezeu prin Iisus Hristos, Domnul nostru! Aşadar, cu mintea eu însumi îi slujesc legii lui Dumnezeu, iar cu trupul, legii păcatului.
1Co 15:57
Săptămâna III după Rusalii: Marți:Mt 10, 9-15.
Noul Testament
Evanghelia după Matei
Cap. 10 Numele celor doisprezece apostoli; trimiterea lor la propovăduire. A-L mărturisi pe Hristos în faţa oamenilor.
9 Să nu aveţi nici aur, nici argint, nici bani în cingătorile voastre;
Mc 6:8 Lc 9:3 Lc 10:4 Lc 10:4-11 Lc 22:35
10 nici traistă pe drum, nici două haine, nici încălţăminte, nici toiag; că vrednic este lucrătorul de hrana sa.
Nm 18:31 Sir 7:31 Mc 6:8 Lc 9:3 Lc 10:4 Lc 10:4-11 Lc 10:7 Lc 22:35 1Co 9:14 2Tes 3:9 1Tim 5:18 :
11 Şi în orice oraş sau sat veţi intra, cercetaţi cine este vrednic în el şi rămâneţi acolo până ce veţi pleca.
Sol 6:16 Mc 6:10 Lc 9:4 Lc 10:4-11
12 Şi intrând în casă, uraţi-i zicând: Pace casei acesteia!
Lc 10:4-11 Lc 10:5-6
13 Şi dacă este casa aceea vrednică, pacea voastră să vină peste ea; dar de nu este vrednică, pacea voastră întoarcă-se la voi.
Lc 10:4-11 Lc 10:5-6
14 Dacă cineva nu vă va primi, nici nu vă va asculta cuvintele, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre.
Mc 6:11 Lc 9:5 Lc 10:4-11 Lc 10:10-12 FA 13:51 FA 18:6
15 Adevăr vă grăiesc, în ziua judecăţii mai uşor îi va fi pământului Sodomei şi Gomorei decât cetăţii aceleia.
Mt 11:24 Mc 6:11 Lc 10:12 Lc 10:10-12 2Ptr 2:6 Iuda 1:7
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu