Troparul Sfintei Cruci, glasul 1
Mântuieste, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău.
Condacul Sfintei Cruci, glasul 1
Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale dăruieşte-i, Hristoase Dumnezeule. Veseleşte cu puterea Ta pe binecredincioşii creştini, dăruindu-le lor biruinţă asupra celui potrivnic, având ajutorul Tău armă de pace, nebiruită biruinţă.
Scoaterea Cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci a Domnului
Prăznuirea scoaterii cinstitei Cruci a Domnului s-a aşezat în această zi, încă de pe vremea dreptcredinciosului împărat grec Manuil şi a marelui domn al Rusiei, Andrei Gheorghievici. Acest praznic s-a aşezat în această zi de Preasfinţitul Luca, patriarhul Constantinopolului, de mitropolitul Constantin al Kievului şi de Nestor, episcopul Rostovului. Deci l-au aşezat pentru o pricină ca aceasta: Împăratul Manuil şi marele domn al Rusiei petrecînd în pace şi iubire de fraţi, s-a întîmplat într-o zi de au ieşit la război, cel din Constantinopol împotriva turcilor, iar cel din Rostov împotriva bulgarilor, că atunci marele domn Andrei petrecea în Rostov. Bulgarii erau un popor necredincios, care se chemau aşa după rîul Volga (volgari), fiindcă petreceau mai jos de acest rîu. Şi le-a dăruit Domnul Dumnezeu la amîndoi biruinţă împotriva potrivnicilor. Împăratul grec a biruit pe turci, iar domnul Rusiei a biruit pe bulgari şi i-a supus lui, făcîndu-i birnici ai stăpînirii sale.
Marele domn Andrei avea obicei, cînd mergea la război împotriva vrăjmaşilor, de lua cu sine în cetele sale, cinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care avea în braţele sale pe Pruncul Cel mai înainte de veci, pe Hristos, Mîntuitorul nostru. El mai lua încă şi cinstita Cruce a Domnului, pe care o purtau doi preoţi îmbrăcaţi în sfintele veşminte. Astfel ieşea la război, cu aducere de multe rugăciuni către Hristos Dumnezeu şi către Preacurata Lui Maică, împărtăşindu-se cu dumnezeieştile Taine ale Domnului. Cu nişte arme ca acestea nebiruite se înarma mai mult decît cu săbiile şi cu suliţele; deci, mai mult nădăjduia spre ajutorul Celui Preaînalt, decît spre vitejia şi puterea oştirii sale, ştiind bine cuvîntul lui David: Nu în puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului nu-I va plăcea. Domnul va binevoi întru cei ce se tem de Dînsul şi întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui. Acest binecredincios domn întărea oastea sa, pe de o parte cu chipul cucerniciei sale prin rugăciuni, iar pe de alta, cu porunca spre rugăciuni. Deci, toţi căzînd înaintea icoanei Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi a cinstitei Cruci, se rugau Domnului cu lacrimi.
Marele domn, privind spre icoană, zicea în rugăciunea sa astfel: "O, Stăpînă, ceea ce ai născut pe Hristos, Mîntuitorul nostru, tot cel ce nădăjduieşte spre tine, nu va pieri; deci, şi eu, robul Tău, te am pe Tine, după Dumnezeu, zid şi acoperămînt, iar Crucea Fiului tău, armă ascuţită împotriva vrăjmaşilor. Roagă pe Mîntuitorul lumii, pe Care îl ţii în braţele tale, ca să fie puterea Crucii ca un foc, arzînd feţele potrivnicilor, care doresc război cu noi; iar folosirea ta cea atotputernică să ne ajute nouă şi să calce pe vrăjmaşii noştri". După această rugăciune, sărutînd ei sfînta icoană şi cinstita Cruce, toţi au pornit cu îndrăzneală împotriva vrăjmaşilor, şi astfel le-a ajutat lor Domnul cu puterea Crucii, iar Preasfînta Născătoare de Dumnezeu le-a ajutat lor cu mijlocirile sale cele către Dumnezeu.
Marele domn, avînd totdeauna un obicei ca acesta, a ieşit cu oastea sa într-o rînduială ca aceea împotriva bulgarilor - precum de demult marele împărat Constantin a purtat semnul Sfintei Cruci înaintea oastei - şi, mergînd la cîmp, s-a luptat cu oştirea bulgărească. Deci, biruindu-i, au venit după dînşii şi au luat şi patru cetăţi ale lor, precum şi a cincea, anume Vrehimul, de la rîul Kamii. Cînd s-a întors de la lupta cu păgînii, în cortul său, a văzut ieşind din icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu o strălucire luminoasă ca focul, care strălucea peste toate cetele. Aceasta a fost în luna august, în ziua întîi. De aceea, marele domn, luînd iarăşi mai mare bărbăţie şi mai multă îndrăzneală, şi-a întors puterea sa împotriva păgînilor şi a ars cetăţile acelea cu foc, încît a lăsat pămîntul acela pustiu; iar asupra celorlalte cetăţi ce rămăseseră a pus dajdie, apoi s-a întors înapoi cu prăznuire.
Asemenea şi Manuil, împăratul grecilor, care ieşise cu oastea sa împotriva turcilor, a văzut tot atunci aceeaşi minune, adică nişte raze de foc ce ieşeau din icoana Preacuratei Fecioare, pe care o avea cu cinstita Cruce în cetele sale. Cu aceasta el a biruit în acea zi puterea turcilor. Deci, ei s-au înştiinţat unul pe altul prin epistolă de biruinţa lor, cu ajutorul lui Dumnezeu, împotriva vrăjmaşilor, şi de strălucirea cea minunată pe care o văzuseră ieşind din chipul Mîntuitorului şi au preamărit pe Dumnezeu. Sfătuindu-se cu arhiereii lor cei mai mari, au aşezat prăznuire în ziua întîi a lui August, dînd mulţumire lui Hristos, Mîntuitorul, şi Preacuratei Lui Maici. Pentru pomenirea puterii Sfintei Cruci, prin care, fiind înarmaţi, au biruit pe vrăjmaşi, ei au poruncit ca să scoată preoţii cu mîinile lor cinstita Cruce din Sfîntul Altar şi să o pună în mijlocul bisericii, să se închine ei toate popoarele creştine şi cu dragoste să o sărute, preamărind pe Hristos Domnul, Care a fost răstignit pe dînsa. Arhiereii au mai poruncit să facă şi sfinţirea apei. Deci, de atunci s-a numit prăznuirea aceasta, "Scoaterea Cinstitei Cruci". Cînd se scoate la pîraie, la fîntîni şi la izvoare Crucea Domnului, trebuie să se scoată împreună şi cu sfintele icoane.
Aşadar, să prăznuim, fraţilor, lăudînd şi mulţumind Preamilostivului Dumnezeu, Mîntuitorului nostru Iisus Hristos şi Maicii Lui celei fără de prihană, Stăpîna noastră cea binecuvîntată Fecioara Maria, şi slăvita Cruce să o cinstim cu dreaptă credinţă. Să prăznuim cu cucernicie şi cu plăcere dumnezeiască, avînd între noi pace şi dragoste, mîngîind cu milostenie pe cei săraci, depărtîndu-ne de toate lucrurile cele rele şi luînd aminte la frica lui Dumnezeu. Astfel, plăcînd Ziditorului şi Stăpînului nostru, să ne învrednicim prăznuirii celei veşnice, împreună cu toţi sfinţii, în ziua aceea, în care se va arăta pe cer semnul Fiul Omului, adică cinstita Lui Cruce, care va merge înaintea Celui ce va să vie cu slavă şi cu putere multă, ca judecător al viilor şi al morţilor.
Acela va străluci pe toţi drepţii cu străluciri luminoase şi dătătoare de bucurie. După săvîrşirea judecăţii, va merge înaintea tuturor cetelor sfinţilor, povăţuindu-i în Împărăţia cerului. Atunci vor prăznui, dănţuind în vecii cei fără de sfîrşit, toţi sfinţii, cu care şi pe noi, păcătoşii, să ne numere, Preamilostivul Hristos Mîntuitorul nostru, cu rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu