Sfinții Părinți de la Sinodulal II-lea Ecumenic, care s-a ținut la Constantinopol în vremea împăratului Teodosie cel Mare, și la care a fost anatemizat ereticul Macedonie, luptătorul împotriva Duhului Sfânt (381)

 

Sfinții Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic, întrunit la Constantinopol în anul 381 

150 de episcopi au poposit în perioada 1 mai-9 iulie în capitala imperiului, la chemarea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), pentru a restabili ordinea şi liniştea în Biserică. Tulburarea era provocată de o învăţătură ce nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Sfântului Duh cu Tatăl şi cu Fiul. Prin strădania acestor Sfinţi Părinţi, Biserica a consolidat victoria Ortodoxiei, obţinută încă din anul 325, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea. Trecuse mai bine de jumătate de veac de când Sfântul Împărat Constantin cel Mare convocase Sinodul de la Niceea pentru a stabili adevărata învăţătură de credinţă.

Disputele teologice, însă, continuau. O serie de sinoade locale a trebuit să răspundă provocărilor vremii şi vocilor care reluau aşa-numitele „dispute trinitare“.

Arianismul - erezie ce nega dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu - deşi condamnat la Niceea, n-a putut fi anihilat, creând dificultăţi Bisericii timp de încă aproximativ 50 de ani. Când lucrurile păreau a se linişti, o nouă învăţătură greşită pătrundea în cercurile religioase.

Este vorba de erezia pnevmatomahilor (termen grecesc alcătuit din cuvintele „Duh“ şi „luptă“), care nega dumnezeirea, egalitatea şi deofiinţimea Duhului Sfânt cu Tatăl şi cu Fiul.

„Dacă pleci, iei cu tine Treimea!“

Împăratul Teodosie, înţelegând că luptele din interiorul Bisericii destabilizează imperiul, a intervenit în acele dispute, pentru a le pune capăt. Un prim pas a fost promulgarea unui edict decisiv pentru susţinerea Ortodoxiei niceene, semnat la 28 februarie 380 la reşedinţa imperială din Tesalonic şi reînnoit la Constantinopol la 10 ianuarie 381, în care accentua ideea că trebuie „să credem în Sfânta Treime, în dumnezeirea una a Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh, de slavă egală.“ Cei doi auguşti - Teodosie cel Mare, în Răsărit şi Graţian, în Apus - au aflat soluţia reinstaurării liniştii în imperiu prin exemplul împăratului „întocmai cu apostolii“, Constantin cel Mare: convocarea unui sinod general care să elimine ultimele rezistenţe ariene şi să combată erezia pnevmatomahă. Răceala dintre episcopatul occidental şi cel oriental în urma disputelor ariene împiedica orice dialog eficient în cadrul sinodal. Astfel, cei doi împăraţi au decis să convoace sinoade separate în provinciile subordonate lor. Împăratul Graţian, sfătuit de Sfântul Ambrozie de Milan, pregătea convocarea unui sinod la Aquileea în toamna anului 381, care să întrunească pe episcopii occidentali şi illyrieni. Împăratul Teodosie cel Mare a convocat episcopatul răsăritean la Constantinopol, la începutul lunii mai, pentru a confirma învăţătura ortodoxă a Sinodului I Ecumenic şi a condamna erezia pnevmatomahă.

La 24 noiembrie 380, împăratul Teodosie cel Mare intra triumfal în Constantinopol, unde îşi stabilea reşedinţa imperială, iar la 27 noiembrie era întronizat ca episcop al capitalei Sfântul Grigorie de Nazianz. Păstorirea sa în eparhia constantinopolitană a fost una deosebit de grea, în special din cauza intrigilor unor ierarhi mânaţi de invidie. Aceste intrigi l-au făcut chiar să dorească să renunţe la scaunul arhieresc, însă a fost întors de popor, care, fascinat de cuvintele pline de înţelepciune ale vrednicului ierarh din amvonul Bisericii „Sfinţii Apostoli“, i-a spus: „Dacă pleci, iei cu tine Treimea!“.

Episcopul de Tomis - unul dintre ierarhii participanţi la Sinodul al II-lea Ecumenic

Dintre cei 150 de episcopi convocaţi, majoritatea erau răsăriteni, cu excepţia celor din dioceza Macedoniei, în frunte cu Ascholius al Tesalonicului. Acesta, aflându-se sub jurisdicţia Bisericii Romei, putea reprezenta în sinod pe papa Damasus. Ceilalţi episcopi illyrieni şi apuseni aveau să se întrunească în Sinodul de la Aquileea, în septembrie 381. Printre ierarhii reprezentativi prezenţi la Sinodul al II-lea Ecumenic au fost: Meletie al Antiohiei, Timotei al Alexandriei, Chiril al Ierusalimului, Diodor de Tars, Grigorie de Nyssa şi Petru de Sevasta (fraţii Sfântului Vasile cel Mare, †379), Amfilohie de Iconiu, Gerontius sau Terentius de Tomis - Constanţa în Sciţia Mică, Martyrius de Marcianopolis (Devna - Bulgaria).

În fruntea lor, Sfântul Grigorie de Nazianz, ca episcop al Constantinopolului şi preşedinte al sinodului după moartea episcopului Meletie al Antiohiei, la sfârşitul lunii mai. După retragerea Sfântului Grigorie de Nazianz - probabil la 30 iunie - preşedinţia sinodului a revenit lui Nectarie, noul episcop de Constantinopol. Lor li s-au adăugat 36 de episcopi pnevmatomahi, în frunte cu Eleusis de Cizic şi Marcian de Lampsac, pe care împăratul Teodosie şi Sfântul Grigorie sperau să-i câştige pentru Ortodoxie, încercare sortită, însă, cu eşec.

Lucrările Sinodului al II-lea Ecumenic

În şedinţele sinodului au continuat reacţiile episcopilor care contestau canonicitatea instalării Sfântului Grigorie de Nazianz în scaunul constantinopolitan. Discuţiile teologice erau tergiversate de dispute personale, unii dintre episcopi fiind împărţiţi în tabere ce vizau interese proprii. Victimă a căzut însuşi Sfântul Grigorie de Nazianz, care s-a sacrificat pe sine pentru binele Bisericii, depunându-şi demisia şi întorcându-se la liniştea cetăţii sale. În problemele de doctrină, însă, vocea sinodalilor a fost una, căzând întru totul de acord. În definiţia dogmatică a sinodului, mărturiseau deofiinţimea şi deosebirea Tatălui, şi a Fiului, şi a Duhului Sfânt, pentru a combate pe pnevmatomahi, dar şi Întruparea desăvârşită a Fiului lui Dumnezeu, pentru a combate erezia lui Apolinarie. Simbolul de credinţă de la Niceea se încheia prin cuvintele „Credem şi în Duhul Sfânt.“ La acestea, Sfinţii Părinţi de la Sinodul al II-lea Ecumenic au adăugat încă cinci articole de credinţă, stabilind învăţătura ortodoxă despre Sfântul Duh, despre Biserică, despre Sfânta Taină a Botezului, despre învierea morţilor şi viaţa veşnică.

Lucrările sinodului s-au încheiat la 9 iulie 381, recunoscut ca Sinodul al II-lea Ecumenic datorită importantelor decizii dogmatice formulate şi recunoscute unanim de întreaga Biserică.

Alexandru BRICIU 

Sursa:ziarullumina.ro