Sfîntul Mucenic Sava Gotul de la Buzău
"Biserica lui Dumnezeu din Goţia, trimite dumnezeieştii Biserici cea din Capadocia şi tuturor soborniceştilor Biserici ale creştinilor - care locuiesc printre străini şi prin toată lumea - milă, pace şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Iisus Hristos să se înmulţească". Astfel începe scrisoarea din Biserica Goţilor, către cea a Capadociei, care povesteşte cele ce urmează.
Sfîntul Petru a zis: "Tot cel ce se teme de Dumnezeu şi lucrează dreptatea, este primit la El". Acum Biserica aceasta iarăşi s-a arătat că este credincioasă prin Sfîntul Sava, care este mucenic al lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru că, fiind cu neamul got şi petrecînd în Goţia, printre neamul cel îndărătnic şi răzvrătit, atît de mult a urmat bărbaţilor celor sfinţi şi împreună cu dînşii prin tot felul de fapte bune cinstea pe Hristos, încît strălucea în lume ca o stea. Deoarece încă din tinereţe iubind legea Domnului, a înţeles acea faptă bună desăvîrşit, ca prin cunoştinţa Fiului lui Dumnezeu, să ajungă bărbat desăvîrşit. Căci celor ce-L iubesc pe El, toate le sporesc spre bine; de vreme ce, luptînd vitejeşte împotriva duşmanului vrăjmaş şi făcîndu-se mai presus de această lume deşartă, avînd pace împreună cu toţi, s-a învrednicit chemării celei de sus şi a ajuns la răsplătirea cea veşnică.
Deci, pentru pomenirea acestui sfînt mucenic şi pentru folosul dreptcredincioşilor, după săvîrşirea lui întru Domnul, am judecat ca lucrurile aceluia, atît de slăvite, a nu le lăsa uitării, ci a le da prin scris. Pentru că era dreptcredincios, cucernic, drept, ascultător în tot lucrul, blînd, simplu în cuvînt, gata la tot lucrul bun, cîntînd în biserică şi îngrijindu-se de aceasta; averile defăimîndu-le, afară de cele ce-i erau de trebuinţă, înfrînat în toate, cu femeile neavînd deloc împărtăşire; la rugăciuni şi la postiri îndeletnicindu-se în toate zilele, străin de slava deşartă, deşteptînd pe toţi către viaţa cea plăcută lui Dumnezeu şi numai pe acelea care sînt fapte bune, sau datorii, împlinindu-le, fugind însă de acelea, care sînt potrivnice lucrurilor celor bune.
Păzea credinţa cu dragoste şi neîncetat grăia despre Domnul. Pentru că nu o dată, ci de multe ori, mai înainte pînă a nu se încununa cu mucenicia pentru credinţă, cu lucrul s-a arătat că este folositor dreptei credinţe celei adevărate. Pentru că atunci cînd boierii Goţilor şi judecătorii au început a prigoni pe creştini şi a-i sili să mănînce cele jertfite idolilor, unii dintre păgîni s-au sfătuit ca, la creştini, la rudenii şi la vecinii lor, în loc de cărnurile jertfite idolilor, să le pună înainte pe cele nejertfite, ca astfel să-i păzească de primejdia închinării la idoli, iar pe prigonitori să-i amăgească. Înştiinţîndu-se de aceasta Sfîntul Sava, nu voia să guste nici din acele cărnuri, pentru că, numai numindu-se jertfite idolilor, îşi aducea aminte de Apostolul care zice: Iar de va zice vouă cineva, aceasta este jertfită idolilor, să nu mîncaţi.
Încă şi în mijlocul poporului stînd Sfîntul Sava, mărturisea tuturor, zicînd: "Dacă cineva va gusta din cărnurile acelea, nu poate să fie creştin". Cu un sfat ca acesta îi apăra, ca să nu cadă vreunul în cursa diavolului; pentru aceea, ei socotind sfatul acela, au izgonit pe sfîntul din satul lor, dar mai pe urmă iarăşi l-au chemat. Apoi, cînd iarăşi s-a ridicat prigonire, unii închinători de idoli din acelaşi sat, care aduceau jertfă diavolilor, cu blestem au voit să spună boierilor, că nici un creştin nu se află în satul lor. Atunci din nou Sfîntul Sava, stînd cu îndrăzneală în mijlocul poporului, a strigat cu glas mare: "Nimeni să nu se blesteme pentru mine, căci eu sînt creştin". Iar acei închinători de idoli, pe cei de aproape ai lor, care erau din credinţa creştinească, tăinuindu-i, se jurau înaintea boierului că în satul lor nu sînt creştini, decît numai unul.
Aceasta auzind boierul cel fărădelege, a poruncit ca pe acela să-l aducă înaintea lui; şi acesta era Sfîntul Sava. Aducîndu-l, boierul a întrebat pe cei care stăteau înaintea sa: "Ce averi are creştinul acesta?" Iar ei i-au răspuns: "Nimic mai mult nu are, decît numai hainele cu ce este îmbrăcat". Deci, boierul l-a defăimat, zicînd: "Acesta nici a ajuta ceva nu poate, nici a vătăma". Zicînd aceasta, a poruncit ca să-l izgonească de acolo.
După aceasta iarăşi rînduindu-se asupra creştinilor mare prigoană în Gotia de către păgîni şi apropiindu-se sfînta zi a Paştilor, Fericitul Sava a voit să se ducă în alt sat, la un preot creştin cu numele Gutic, ca să prăznuiască cu el Sfintele Paşti. Dar, cînd era pe cale, i s-a arătat un bărbat mare, luminos la chip, zicîndu-i astfel: "Întoarce-te şi du-te în satul tău, la preotul Sansal". Sava a răspuns: "Nu este acasă, căci a plecat şi zăboveşte în părţile greceşti". Sfîntul Sava nu ştia însă că preotul acela se întorsese atunci acasă, pentru praznicul Paştilor. Şi trecînd de bărbatul acela, se ducea pe calea ce-i stătea înainte la Gutic preotul. Ziua era senină şi deodată s-a întunecat cu nori şi a căzut zăpadă atît de mare, încît nu era cu putinţă lui Sava să meargă mai departe. Deci, cunoscînd dumnezeiasca voie, care îl împiedica din cale, s-a întors mulţumind lui Dumnezeu. Şi mergînd la Sansal preotul, s-a bucurat văzîndu-l şi i-a spus lui şi altor mulţi, cele ce i se întîmplaseră pe cale şi au prăznuit împreună ziua Paştilor.
Dar în a treia noapte după praznic, Atarid, din adunarea păgînilor, fiul boierului Rotest, a năvălit asupra satului fără de veste, cu mare adunare de tîlhari păgîni; şi găsind pe preot odihnindu-se în casa sa, l-au prins, asemenea şi pe Sava apucîndu-l, i-au legat pe amîndoi. Şi punînd pe preot în car, îl tîrau; iar pe Sava gol, ca şi cum ar fi ieşit din pîntecele maicii sale, îl tîrau peste spini, bătîndu-l cu beţe şi bice, fără de milă; apoi l-au prigonit astfel pînă la cetatea lor; atît erau de aspri şi de cumpliţi asupra robilor lui Dumnezeu. Dar prigonirea cumplită a acelor vrăjmaşi a făcut arătată răbdarea şi credinţa bărbatului celui drept. Iar după ce s-a făcut ziuă, sfîntul, slăvind puterea Domnului, le spuse: "Oare nu m-aţi gonit şi m-aţi tîrît pe spini gol şi desculţ? Deci căutaţi dacă nu s-au rănit picioarele sau dacă pe trup sînt semne de bătăile voastre!" Dar ei, nevăzînd nici urme de răni pe trupul lui, s-au mirat şi, luînd o osie de la car, au pus-o pe spatele lui şi trăgîndu-i mîinile spre capetele, osiei l-au legat; asemenea şi picioarele întinzîndu-le, le-au legat de altă osie şi aruncîndu-l la pămînt pe spate, l-au căznit, bătîndu-l şi batjocorindu-l toată ziua pînă în noaptea adîncă.
După ce au adormit călăii, a venit o femeie care se sculase de cu noapte să gătească mîncare casnicilor; aceea a dezlegat pe sfîntul de osie, iar el s-a sculat şi a ajutat femeii la lucrul ei. Iar după ce s-a făcut ziuă, Atarid a poruncit să-i lege mîinile şi să-l spînzure de grindă în casă. După un ceas a venit la preot şi la Sava oarecare de la Atarid cu cărnuri jertfite idolilor şi le-au zis: "Marele Atarid vă zice să gustaţi din cărnurile acestea şi veţi izbăvi sufletele voastre de moarte". Preotul răspunse: "Nu vom gusta, că nu se cade să mîncăm cărnuri de acestea diavoleşti; ci ne rugăm lui Atarid ca mai bine să ne răstignească, sau cu altfel de moarte să ne ucidă". Apoi Fericitul Sava a întrebat pe cei ce veniseră: "Cine a trimis acestea?" Ei au răspuns: "Stăpînul Atarid". Sfîntul zise: "Unul este Stăpîn, Dumnezeul Cel din cer. Iar aceste pieritoare bucate necurate sînt, precum Atarid acela, de la care sînt trimise".
Zicînd aceasta Sfîntul Sava, una din slugile lui Atarid, aprinzîndu-se de mînie a lovit cu o suliţă ce o ţinea în mîini, în piept pe sfîntul atît de tare, încît toţi cei ce erau de faţă aşteptau ca îndată să moară mucenicul. Dar cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu păzindu-se mucenicul, nu s-a rănit, nici a simţit durere, ci a zis către cel ce l-a lovit: "Ţie ţi se pare că m-ai rănit cu suliţa ta, dar acea lovire n-am simţit-o în alt fel, decît cum m-ar fi lovit cineva cu un fir de lînă". Înştiinţîndu-se Atarid de aceasta, a poruncit ca să piardă pe Sfîntul Mucenic Sava.
Deci slujitorii cei necuraţi, lăsînd legat pe preotul Sansal, au luat pe Sava şi l-au dus la rîul ce se chema Musia (Buzău) ca să-l înece acolo. Iar sfîntul mucenic, aducîndu-şi aminte de porunca Domnului şi iubind pe aproapele ca pe sine, a întrebat pe slujitorii care îl duceau: "Ce a greşit preotul, de nu moare împreună cu mine?" Aceia i-au răspuns: "Nu este treaba ta a şti aceasta". Iar Sfîntul Sava, umplîndu-se de bucuria Sfîntului Duh, a strigat, zicînd: "Bine eşti cuvîntat, Dumnezeule, şi preamărit este numele Fiului Tău în veci. Amin. Căci Atarid singur s-a dat pe el morţii şi pierzării celei veşnice, iar pe mine m-a trimis la viaţa care este de-a pururea, pentru că aşa ai voit Tu cu robii Tăi, Doamne, Dumnezeul nostru".
Şi aşa sfîntul, fiind dus la moarte, nu înceta a lăuda şi a mulţumi lui Dumnezeu, socotindu-se că este nevrednic de pătimirile veacului acestuia, pe lîngă slava care i se va arăta. Şi ziceau slujitorii unul către altul: "De ce nu liberăm pe acest om nevinovat, căci Atarid nu va şti de aceasta". Dar Sfîntul Sava a zis către dînşii: "De ce grăiţi vorbe nebuneşti şi nu faceţi cele ce vi s-au poruncit? Pentru că eu văd ceea ce voi nu puteţi să vedeţi: Iată stau sfinţii îngeri, care au venit să-mi ia sufletul cu slavă!" Deci, ducînd la rîu pe sfîntul mucenic şi legîndu-i de grumaji un lemn greu, l-au aruncat în adînc şi l-au înecat.
Astfel şi-a sfîrşit alergarea Sfîntul Sava, păzindu-şi curată sfînta credinţă pînă la sfîrşit. El a trăit treizeci şi opt de ani şi s-a încununat cu mucenicia în a cincea zi după Paşti, pe 12 Aprilie, împărăţind Valentinian la Apus, iar Valent la Răsărit. După aceea ucigaşii, scoţînd din apă trupul mucenicului, l-au aruncat pe pămînt, lăsîndu-l neîngropat. Dar nici fiarele, nici păsările nu s-au atins de sfîntul lui trup, ci s-a îngrijit de mîinile fraţilor celor cucernici.
Iar luminatul Iunie Soranos, voievod al cetei Sciţilor, fiind cinstitor al Dumnezeului Celui adevărat, trimiţînd bărbaţi credincioşi, au luat cinstitul trup al mucenicului din locul cel barbar şi l-au adus în părţile greceşti. Şi voind să-şi împodobească patria sa, l-a trimis în Capadocia, scriind astfel către Biserica Capado-chienilor: "La a voastră dreaptă credinţă, după sfatul presbiterilor - aşa voind Domnul, Cel ce dăruieşte darul Său celor ce se tem de El -, am trimis acest cinstit dar şi rodul credinţei Celui slăvit. Deci, săvîrşind pomenirea mucenicului, în ziua în care s-a încununat, să daţi de ştire de aceasta şi celorlalţi fraţi, ca în toată soborniceasca şi apostoleasca Biserică, veselindu-se duhovniceşte, să preamărească pe Domnul, Care şi-a ales robii Săi. Închinaţi-vă tuturor sfinţilor! Închină-se vouă fraţii cei ce rabdă prigonirea împreună cu noi.
Iar Celui ce poate cu darul şi cu iubirea de oameni să ne treacă pe noi la cereasca Împărăţie, se cade slavă, cinste şi închinăciune, împreună cu Unul Născut Fiul Său şi cu Preasfîntul Duh în veci. Amin".
Pomenirea Sfântului Mucenic Sava Gotul, care s-a săvârșit fiind înecat de către goţi în râul Buzău (+372)
Sfantul Mucenic Sava s-a nascut in anul 334, intr-un sat din zona Buzaului. Parintele sau duhovnicesc era preotul Sansala. Cei doi erau calugari misionari in tinutul Buzaului unde, probabil, era si o episcopie si converteau la crestinism numerosi daco-romani, goti si "barbari" inchinatori la idoli.
In actul martiric al Sfantului Mare Mucenic Sava, se spune ca in primavara anului 372, a treia zi de Pasti, noaptea, ostasii lui Athanaric, au prins pe preotul Sansala, cat si pe fericitul Sava, i-au legat si i-au batut, facandu-le multe rani pe trup, ca sa se inchine idolilor si sa manance cele jertfite lor. Sfantul Sava, infruntandu-i cu barbatie, a fost condamnat la moarte prin inecare. Legandu-i un lemn de gat, l-au aruncat in raul Buzau.
Asa s-a savarsit Sfantul Mucenic Sava la varsta de 38 de ani. Martiriul sau a avut loc la 12 aprilie, 372. Moastele sale au fost luate de crestini si de preotul Sansala si ascunse. Apoi, de frica gotilor, "au fost trecute din tara barbara in Romania", adica in Imperiul Roman, la episcopul Ascholius al Tesalonicului, de origine din Capadocia.
Prin anii 373-374, la cererea Sfantului Vasile cel Mare catre dregatorul Scitiei Mici, Iunius Soranus, "de a-i trimite moaste de sfinti", prezbiterii din Dacia au trimis moastele Sfantului Mucenic Sava la Cezareea Capadociei, insotite de o scrisoare. Scrisoarea, intocmita de un preot invatat din Dacia sau de Sfantul Bretanion de la Tomis, poarta titlul "Epistola a Bisericii lui Dumnezeu din Gotia (Dacia) catre Biserica lui Dumnezeu ce se gaseste in Capadocia si catre toate Bisericile locale ale Sfintei Biserici universale". Ea a fost adresata, deci, tuturor Bisericilor locale, nu numai celei din Capadocia, dandu-i-se un caracter ecumenic, universal, cautand sa faca cunoscut tuturor ca si in Dacia Carpatica sunt martiri pentru Evanghelia lui Hristos.
***
Unul din marile daruri cu care Dumnezeu a blagoslovit poporul nostru român este numărul mare de sfinţi români, ştiuţi şi neştiuţi de noi, care strălucesc precum stelele pe bolta cerească a Bisericii. Printre aceştia, la loc de mare cinste se află Sfântul mucenic Sava, unul din primii martiri creştini care a trăit şi a pătimit pe meleagurile Buzăului.
În vechile calendare bisericeşti i se spune "Gotul", nu pentru că era got de neam, ci pentru că el a trăit în ţinuturile din sud-estul ţării noastre unde în veacul al IV-lea se aflau goţii - popor migrator care pusese stăpânire pentru o vreme pe aceste meleaguri, unde a vieţuit şi Sfântul Mucenic Sava. Faptul că Sfântul Sava era stră-român, se vede clar atât din Actul martiric, cât şi din corespondenţa purtată între Sfântul Vasile cel Mare cu Betranion - episcop de Tomis şi cu guvernatorul Sciţiei Minor: Junius Soranus, unde se fac multe referi la credinţa creştină a strămoşilor noştri.
Sfântul Sava s-a născut în jurul anului 334, într-un sat din ţinuturile buzoiene, nu departe de râul Museos, numit astăzi Buzău. El a avut marea fericire să se nască dintr-o familie de părinţi creştini care, deodată cu hrana trupească, i-au dat-o şi pe cea sufletească, îndestulându-l cu cuvântul lui Dumnezeu, care a rodit însutit în inima lui, aprinsă din copilărie de dorul lui Hristos. Precum doreşte cerbul apa izvoarelor, aşa dorea de mult Sava să se împărtăşească cu cele Sfinte în Biserică. De mic copil a avut această înclinaţie spre viaţa religioasă, trăind asemenea unui monah în sfinţenie şi ascultare de Biserică.
Duhovnicul lui era preotul Sansala - părintele satului, al cărui nume era foarte cunoscut până în Dobrogea, unde avea multe rude, la care găsea ocrotire şi sprijin sufletesc, când se porneau persecuţtiile împotriva creştinilor. Dumnezeu l-a înzestrat pe Sava din pruncie cu darul cântărilor religioase, fapt pentru care preotul Sansala l-a apropiat foarte mult de biserică, folosindu-l ca dascăl, desfătând auzul creştinilor ce luau parte la oficierea slujbelor religioase. Orice dar trebuie folosit spre slava lui Dumnezeu şi spre mângâierea celor din jur. Atunci când, din diferite motive, nu se săvârşea Sfânta Liturghie în satul său, Sava pleca într-o cetate din apropiere - probabil oraşul Buzău de astăzi, unde slujea preotul Gutticas. Cu trecerea timpului, Sava sporea tot mai mult în cele duhovniceşti.
În Actul martiric alcătuit de un reprezentant al Bisericii din Goţia, din care făcea parte, se arată că era "drept în credinţă; cucernic, gata spre toată ascultarea cea în dreptate, blând, simplu la cuvânt, dar nu în cunoştinţă, vorbind tuturor paşnic despre adevăr, făcând să tacă pe păgâni, nesemeţindu-se, ci purtându-se cum li se cuvine celor smeriţi, liniştit şi negrăbit la cuvânt şi foarte râvnitor la tot lucrul bun". Hrana lui era postul şi rugăciunea la care adăuga cuvântul Evangheliei lui Hristos. Era bun cu toată lumea, încât toţi cei din sat îl iubeau, ba chiar şi goţii care stăpâneau aceste ţinuturi şi încă nu erau creştini. Imediat după edictul de la Milan, dat la anul 3l3 de împăratul Constantin cel Mare, a urmat o perioadă de linişte religioasă şi de refacere a vieţii bisericeşti. Creştinii ieşeau din catacombe la lumină, slujind lui Hristos.
Însă, după moartea împăratului Constantin cel Mare, a urmat din nou un puternic val de persecuţii împotriva creştinilor. Goţii păgâni conduşi de Atanaric au declanşat represalii puternice şi împotriva creştinilor din ţinuturile stăpânite de ei. Păgânii le impuneau creştinilor să mănânce din cărnurile jertfite idolilor. Acei creştini care refuzau acest lucru erau foarte crunt persecutaţi şi chiar omorâţi. În asemenea încercare mare, unii păgâni, binevoitori, sfătuindu-se între ei, ofereau unor creştini, rude cu ei, în faţa persecutorilor şi în public, carne nejertfită în loc de carne jertfită idolilor, spre a-i păzi pe ai lor neîntinaţi şi a înşela pe prigonitori. Sfântul Sava a refuzat categoric acest compromis plin de vicleşug, spunând tuturor în public că: "dacă cineva va mânca din cărnurile acelea, fie şi nejertfite, acesta nu poate să mai fie creştin". Prin aceasta, Sfântul Sava căuta să-i ferească pe creştini de a cădea în cursa diavolului "care urlă ca un leu, gata să înghită chiar şi pe cei aleşi" (I Petru 5, 8). Într-o altă împrejurare, păgânii, dorind să salveze pe prietenii lor creştini, erau gata să jure în faţa prigonitorilor că în satul lor nu este nici un creştin. Dar Sava le-a spus: "pentru mine nimeni să nu jure, căci eu sunt creştin". Credinţa lui era puternică şi înflăcărată.
În anul 372, nefiind slujbă religioasă de Sfintele Paşti în această zi, deoarece preotul Sansala şi mulţi creştini se refugiaseră din pricina persecuţiilor în sudul Dobrogei, Sava a plecat într-un oraş din apropiere să serbeze învierea lui Hristos, împreună cu preotul Guttica. Pe când mergea pe drum, i s-a arătat un bărbat foarte înalt şi strălucitor la faţă care i-a zis să se întoarcă în satul lui, la preotul Sansala. Dar Sava i-a răspuns că preotul Sansala nu este în sat, fiind plecat în Sciţia Minor şi a mers mai departe spre preotul Guttica. Deşi afară era foarte frumos, dintr-o dată se porni o zăpadă imensă, care-i astupă drumul ca să nu mai poată merge mai departe. Atunci Sava a înţeles că voia lui Dumnezeu este de a se întoarce cât mai degrabă în satul lui, unde sosise între timp preotul Sansala pentru a săvârşi slujba Sfintelor Paşti creştinilor care mai rămăseseră. Când s-au revăzut Sava cu duhovnicul Sansala s-au bucurat foarte mult, că i-a ajutat bunul Dumnezeu ca să mai slujească încă o dată împreună de Sfintele Paşti.
În preajma Sfintelor sărbători s-a pornit un nou val de persecuţii împotriva creştinilor. Păgânii umblau din sat în sat, căutând pe cei care mărturiseau credinţa în Hristos, pentru a-i face să se lepede de Taina Botezului. În noaptea a III-a după Paşti, Atharid prigonitorul a năvălit în sat cu o ceată de tâlhari şi l-au aflat pe preotul Sansala acasă cu dascălul Sava, ce se odihneau după o noapte de priveghere şi de cântare lui Dumnezeu. În semn de dispreţ, acei păgâni i-au dezbrăcat şi lovit cu nuiele şi bice, arătând multă cruzime, lăsându-i aproape fără răsuflare. Dumnezeu le-a dat tărie şi răbdare în aceste încercări, încât, făcându-se ziuă, Sfântul Sava zicea celor care-l prigoniseră amarnic: "Oare nu m-aţi purtat voi prin locuri arse, prin ascuţişurile cioturilor bătându-mă? Vedeţi, însă, dacă pe trupul meu am vânătăi de pe rănile pe care mi le-aţi făcut?" Dumnezeu Care face minuni şi care are grijă de aleşii Lui, l-a tămăduit îndată pe Sf. mucenic Sava de toate rănile pricinuite. Prigonitorii l-au legat după aceea pe Sava între două osii metalice foarte grele, unde l-au lăsat să se chinuiască o noapte întreagă. Între timp, prigonitorii adormind, o femeie, care s-a sculat dis-de-dimineaţă pentru a găti bucatele celor din casa sa, s-a dus şi l-a dezlegat. Deşi era liber, el nu a fugit ci, dimpotrivă, a rămas în apropiere ajutând acea femeie la munca ei. Dimineaţa, când a aflat Atharid despre acest fapt a dat poruncă să i se lege mâinile şi să fie atârnat de o grindă a casei. Nici aceste chinuri nu l-au făcut pe Sava să se lepede de Hristos, ci, dimpotrivă, şi mai mult se întărea. Atunci când un prigonitor a aruncat în el cu un drug de fier, toţi credeau că a murit, dar el, sculându-se, slăvea şi se închina lui Dumnezeu, spunând: "aceasta m-a durut atât de mult de parcă m-aţi fi lovit cu un fir de lână". Atharid, văzând că nu poate să-l facă pe Sava în nici un fel să renunţe la credinţa lui în Hristos, a dat poruncă să-l înece în apa Buzăului. Auzind aceasta, Sfântul Sava a strigat de bucurie: "Binecuvântat eşti Doamne şi preamărit este numele Tău, Iisuse, în veci. Amin. Căci Atharid se osândeşte cu moarte veşnică şi cu pierzare, iar pe mine mă trimite la Viaţa cea pururea viitoare, căci astfel a binevoit Dumnezeul nostru". Soldaţii lui Atharid, văzând frumusetea şi nevinovăţia acestui tânăr creştin Sava, au încercat să-l salveze de la înecare, motivând că stăpânul nu ştie dacă-l vom slobozi să plece unde va vrea. Auzind Sava aceste cuvinte le-a zis: "La ce vă folosesc aceste cuvinte? Faceţi cum v-a spus stăpânul vostru. Eu văd dincolo de râu, ceea ce voi nu puteţi vedea. Îi văd pe cei ce trebuie să primească sufletul meu şi să-l ducă în locaşul măririi; aşteaptă numai momentul când va fi despărţit de trupul meu".
Prigonitorii l-au luat şi l-au afundat în apa Buzăului, căci avea legată de gât o greutate mare. Murind astfel, prin apă şi prin lemnul ce-i era legat de gât, se exprimă prin acest fel îndoit de muncă cele două simboluri ale mântuirii oamenilor: Botezul şi Crucea.
După ce Sava şi-a dat duhul, oştenii l-au scos din apă şi l-au lăsat afară neîngropat. Venind creştinii din apropiere, i-au luat trupul său sfânt şi l-au îngropat cu multă evlavie.
Vestea despre sfinţenia vieţii şi curajul credinţei Sfântului Sava s-a răspândit foarte repede până în Asia Mică, în cetatea Capadociei unde slujea Sfântul Vasile cel Mare, care a făcut îndată o scrisoare lui Iunius Soranus să mijlocească pe lângă episcopul Betranion pentru a primi moaştele Sfântului şi a le aşeza în cetatea sa. Moaştele Sfântului Sava au fost însoţite de o scrisoare a Bisericii din Goţia către Biserica din Capadocia, în care se spunea printre altele: "Aveţi grijă să săvârşiti Sfânta Liturghie în ziua când prea fericitul martir Sava a fost încoronat fără să fi cunoscut ceilalţi fraţi, pentru care toată Biserica ortodoxă şi apostolică să laude şi să binecuvinteze pe Domnul Care a binevoit să preamărească pe slujitorii Săi".
Sfântul Sava este un mărturisitor al credinţei poporului nostru şi între alte neamuri. Ne bucurăm că din neamul nostru Dumnezeu a ales această mlădiţă altoită în Trupul lui Hristos, care este Biserica. El este un neîncetat rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi creştinii. Prin cinstirea Sfântului mucenic Sava, noi de fapt îl cinstim pe Dumnezeu, care este minunat întru Sfinţii Săi. Amin!
Preot Prof. Dr. Mihail Milea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu